Cartea profetului Daniel

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Vechiul Testament - Septuaginta
Pentateuhul sau "Legea"
Facerea - Ieșirea - Leviticul - Numerii - Deuteronomul
Cărțile istorice
Iosua Navi - Judecători - Rut

I Regi - II Regi - III Regi - IV Regi
I Cronici - II Cronici - I Ezdra - Neemia - Estera

Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune
Iov - Cartea Psalmilor - Pildele lui Solomon - Ecclesiastul
Alte cărți
Cântarea Cântărilor - Plângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari

Isaia - Ieremia - Iezechiel - Daniel

Profeții Mici, sau "Cei Doisprezece"

Osea - Amos - Miheia - Ioil - Avdie - Iona - Naum
Avacum - Sofonie - Agheu - Zaharia - Maleahi

Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
Tobit - Iudita - Baruh - Epistola lui Ieremia
Cântarea celor trei tineri - III Ezdra - Cartea înțelepciunii lui Solomon
Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Istoria Susanei
Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
I Macabei - II Macabei - III Macabei
Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: Noe - Avraam - Isaac - Lot
Iacov (Israel) - Iosif - Moise - Aaron
Prooroci și Drepți: Ilie Tesviteanul - Elisei - Iezechia
Isaia - Ieremia - Iezechiel - Daniel
Iona - Osea - David - Solomon
Avacum - Iov - Miheia - Maleahi
Samuel - Zaharia - Agheu
Regi Iuda (după diviziune): Roboam - Abia - Asa- Iosafat
Atalia - Ioram- Ahazia - Ioas- Amația
Ozia - Iotam- Ahaz - Iezechia (Ezechia) - Manase
Amon - Iosia - Ioahaz- Eliachim (Ioiachim)
Ioiachin- Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam I - Nadab - Baeșa
Ela - Zimri - Omri - Ahab - Izabela
Ahazia - Ioram - Iehu - Ioahaz - Ioas - Ieroboam al II-lea
Zaharia - Șalum - Menahem - Pecahia - Pecah - Osea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Cartea lui Daniel (în ebraică דניאל) este o carte din Noul Testament. Cartea povestește cum Daniel, un iudeu exilat la curtea regelui Nabucodonosor al II-lea (605-562 î.Hr.), conducătorul Babilonului, devine un mare oficial guvernamental și prezintă diverse profeții.

Conținutul cărții

Cartea profetului Daniel este cronica robiei babiloniene a poporului lui Israel, timp de 70 de ani (ca. 605--536 î.H.), pe malurile Eufratului, fiind singura descriere a acelei perioade de robie întunecată. Capitolele 1-6 sunt cronici istorice scrise la persoana a III-a și conțin exilarea lui Daniel în Babilon și ascensiunea acestuia în rang la curtea regelui alături de interpretarea viselor regilor babilonieni Nebucadneţar şi Belşaţar, care le revelează destinul. Urmează apoi o prezentare a influenței lui Daniel şi este prezentat un complot împotriva vieții acestuia. Secţiunea istorică se încheie cu salvarea miraculoasă a acestuia şi cu o notă scurtă despre faptul că el „a dus-o bine în timpul domniei lui Darius și în timpul domniei lui Cirus, Persanul”. O particularitate deosebită a Cărții lui Daniel este scrierea acesteia în două limbi: ebraică și aramaică. Nu e de mirare că un om ca el, instruit la curtea regală, le cunoștea perfect pe amândouă și că, mai ales în condițiile exilului, folosea și o altă limbă pe lângă cea maternă. Or, pe capitole și versete, cartea lui Daniel se prezintă astfel: 1, 1 - 2, 4 a, în ebraică; 2, 4 b - 7, 28, în aramaică; 8, 1 - 12, 13, în ebraică. Rațiunea acestor schimbări le scapă filologilor; așadar, încă o inadvertență menită să intrige.

Față de textul inițial, trei narațiuni în plus au fost păstrate în versiunile din Septuaginta și din Theodotion, ele fiind considerate apocrife biblice de către creștinii protestanți și de către evrei și cărți deuterocanonice de către creștinii catolici și ortodocși. Aceste adăugiri la Cartea lui Daniel sunt Rugăciunea lui Azaria și Cântarea celor trei tineri, istoriile Suzanei și bătrânilor și a balaurului (a lui Bel și dragonului).

Conținutul teologic

Cartea lui Daniel este pentru Vechiul Testament ceea ce este Apocalipsa pentru Noul Testament, atât profetic cât și apocaliptic. Nouă din cele 12 capitole ale cărții prezintă profeții ale lui Daniel, adresate atât poporului Său cât și neamurilor lumii prezicând evenimente curente și viitoare. Daniel proiectează istoria și prin mijlocirea unor numere profetice. Dacă însă Ieremia (pe care Daniel îl citise) s-a dovedit a fi foarte aproape de adevăr, prezicând captivitatea babilonică a celor șaptezeci de ani (Ir 25, 11), Daniel profețește timpuri apocaliptice folosindu-se numere simbolice, dificil de interpretat chiar și în zilele noastre.

Scriind despre Cartea lui Daniel, Mitropolitul Bartolomeu (Anania) spune:

„Opera lui Daniel este cea mai teologică din întreaga literatură profetică. Teologia lui Daniel e de o mare densitate și de o mare finețe, cu nuanțări neîntâlnite la alți profeți. Dumnezeu este înconjurat și preamărit de îngeri, al căror număr e de ordinul miriadelor. Unii însă au misiuni speciale, de a patrona popoare sau de a le transmite unor oameni aleși mesaje divine. Dintre aceștia îi întâlnim, pentru prima oară în Scriptură, pe Gavriil ca purtător de cuvânt al lui Dumnezeu și pe Mihail ca ocrotitor al poporului ales.”
({{{2}}})
„Sfârșitul lumii va fi precedat de cataclisme cosmice și suferințe omenești. „Urâciunea pustiirii”, ca prefigurare a lui Antihrist, se va instala în chiar structurile sfințeniei și va domina prin înșelăciune, dar va fi doborâtă pentru totdeauna de „Unsul-Principe” al lui Dumnezeu, Fiul Omului, a Cărui împărăție va transcede timpul. Atunci, la sfârșit, se va produce și învierea generală a morților (prevestită și de Iezechiel), dar fiecare om va fi răspunzător pentru propriile lui fapte: unii vor învia spre viața veșnică, alții spre veșnica osândă. Toată această teologie este atât de coerentă și se leagă atât de organic cu întreaga revelație a Sfintei Scripturi, încât nu fără dreptate s-a spus că opera lui Daniel este puntea cea mai transparentă între Vechiul și Noul Testament. Domnul Iisus îl va cita nominal (Mt 24, 15; Mc 13, 14), atestându-l astfel ca pe un profet autentic, cu mesaj eshatologic, iar creștinii nu numai că-i vor menține cartea printre cele canonice, inspirate de Duhul Sfânt, nu numai că-l vor cinsti în calendar, dar îi vor introduce numele în cult, împreună cu acelea ale prietenilor săi Anania, Misael și Azaria.”
({{{2}}})
„Discrepanțele nu doar între fragmente, ci înlăuntrul unuia și aceluiași capitol, înlăuntrul uneia și aceleiași cărți, sugerează ideea că toate aceste grosolane erori de ordin istoric au fost introduse de către unul și același autor, în mod deliberat. Aceasta deschide perspectiva unei noi lecturi a cărții lui Daniel, ceea ce presupune și descifrarea mesajului criptic, dacă aceasta va fi vreodată posibilă. Oricum, trebuie avută în vedere mai întâi viziunea lui Daniel asupra istoriei. Daniel nu urmărește - chiar retroactiv - istoria lui Israel, ci numai pe aceea a marilor imperii păgâne ale Orientului, în formule lapidare; o mare campanie militară a unui rege, de pildă, pe care un cronicar ar prezenta-o pe zeci sau sute de pagini, este expediată aici într'o singură frază: „...se va aduna împotriva lui cu care de luptă și cu călăreți și cu multe corăbii și va intra în țară și va zdrobi și se va duce“ (11, 40). ”
({{{2}}})
„Daniel e convins că, lipsită de adevărul credinței și de norme morale, istoria nu e altceva decât o vânzoleală a răului din lume, un vălmășag de orgolii, patimi, interese și nebunie, totul prefăcându-se într'o imensă panoramă a suferinței și deșertăciunii. Istoria e un mers în jos al popoarelor, care nu face altceva decât să le arate cum ele se degradează. Cele patru imperii succesive (din capitolul 2) sunt simbolizate printr'o uriașă statuie cu capul de aur, cu pieptul și brațele de argint, cu pântecele și coapsele de aramă, cu pulpele de fier, dar cu picioarele de lut; timpul nu fortifică, ci degradează; nu e de mirare că namila e doborâtă de o mică piatră desprinsă din munte în chip supranatural, ceea ce trimite la minusculul grăunte de muștar al Evangheliei lui Hristos, din care va crește, uriașă, împărăția lui Dumnezeu (Mt 13, 31-32). Nu evenimentul circumscris cu precizie în spațiu și timp e important, ci semnificația lui. ”
({{{2}}})
„Faptul istoric devine adevăr arhetipal. Daniel își ocultează teologia în spatele unor necunoscute istorice, așa cum va face, la timpul Său, Însuși Iisus cu propria Sa Persoană de după înviere: în drumul spre Emaus, El face în așa fel încât cei doi ucenici să nu-L recunoască și li Se va descoperi în clipa când frânge pâinea: Hristos istoric devine Hristos euharistic, singurul Care va străbate, de acum, istoria. În mod conștient, Daniel propune o numărătoare imposibilă a timpului dintre el și eshaton, printr'o cifră aberantă, dar și printr'un punct de plecare absurd: un „Darius Medul“, rege inventat de profet. El prefigurează astfel adevărul că, în ciuda nerăbdării omului de a cunoaște această taină, ea este un apanaj exclusiv al lui Dumnezeu Tatăl (Mt 24, 36; Mc 13, 32). ”
({{{2}}})
„Procedeul lui Daniel mai poate demonstra că Sfânta Scriptură nu ne-a fost dată în scopuri științifice, indiferent de natura lor; ea ne poate oferi și informații de acest fel, dar în subsidiar; revelația divină acoperă doar adevărurile fundamentale de credință, necesare omului pentru a-și dobândi mântuirea. Inspirația Duhului Sfânt asupra autorului sacru nu e un dicteu automat, ci o stare de grație care-i respectă personalitatea, caracterul, temperamentul, gradul de cultură, talentul literar și stilul propriu.”
({{{2}}})


Surse

Legături externe

Biblia - versiunea Bartolomeu Anania