Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie: Diferență între versiuni
RappY (Discuție | contribuții) (→Context literar: Adăugare o altă posibilă sursă de inspirație (P. P. Panaitescu)) |
RappY (Discuție | contribuții) m (Mutare imagine sus) |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
| − | {{OrtodoxiaînRomânia}} | + | [[Imagine:Invturile-lui-neagoe-basarab-catre-fiul-sau-teodosie.JPG|thumb|250px|<center>''Ediție din 1843 tipărită în [[limba română]] folosind alfabetul chirilic în Tipografia Colegiului Sf. Sava din București''</center>]]{{OrtodoxiaînRomânia}} |
'''Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie''', scrisă cândva la începutul secolului XVI, este considerată „cea mai de seamă lucrare originală din toată literatura veche românească”<ref>*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9</ref>. | '''Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie''', scrisă cândva la începutul secolului XVI, este considerată „cea mai de seamă lucrare originală din toată literatura veche românească”<ref>*[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9</ref>. | ||
== Context literar == | == Context literar == | ||
| − | |||
Această lucrare aparține genului „parenetic” (παραινέω - sfătuiesc, îndemn), fiind un manual de educație moral-politică, o lucrare militară și de pedagogie, menită să îndrume pe fiul său Teodosie și pe domnii următori. Prezintă asemănări cu „Învățăturile” împăratului Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, cu lucrarea lui Constantin VII Porfirogenetul, „Despre administrarea imperiului”, cu „Învățăturile” cneazului rus Vladimir Monomah către fiii săi și cu opera contemporană „Principele” a florentinului Niccolò Machiavelli. | Această lucrare aparține genului „parenetic” (παραινέω - sfătuiesc, îndemn), fiind un manual de educație moral-politică, o lucrare militară și de pedagogie, menită să îndrume pe fiul său Teodosie și pe domnii următori. Prezintă asemănări cu „Învățăturile” împăratului Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, cu lucrarea lui Constantin VII Porfirogenetul, „Despre administrarea imperiului”, cu „Învățăturile” cneazului rus Vladimir Monomah către fiii săi și cu opera contemporană „Principele” a florentinului Niccolò Machiavelli. | ||
Versiunea curentă din 9 august 2024 21:19
Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie, scrisă cândva la începutul secolului XVI, este considerată „cea mai de seamă lucrare originală din toată literatura veche românească”[1].
Cuprins
Context literar
Această lucrare aparține genului „parenetic” (παραινέω - sfătuiesc, îndemn), fiind un manual de educație moral-politică, o lucrare militară și de pedagogie, menită să îndrume pe fiul său Teodosie și pe domnii următori. Prezintă asemănări cu „Învățăturile” împăratului Vasile Macedoneanul către fiul său Leon, cu lucrarea lui Constantin VII Porfirogenetul, „Despre administrarea imperiului”, cu „Învățăturile” cneazului rus Vladimir Monomah către fiii săi și cu opera contemporană „Principele” a florentinului Niccolò Machiavelli.
P. P. Panaitescu consideră că lucrarea a fost infuențată și de opera „Varlaam și Ioasaf” care circula sub formă de manuscris la acea vreme[2].
Autorul
Majoritatea cercetătorilor români și străini consideră ca autor pe Neagoe Basarab, domnul Țării Românești.
Împotriva paternității s-au pronunțat D. Russo și P. P. Panaitescu, care consideră că ar fi opera unui călugăr român, scrisă, firește, în slavonește. Al. Constantinescu socoteste ca autor pe Gavriil Protul. În schimb, cercetătorul grec Leandros Vranoussi și Petre Ș. Năsturel, susțin că „Învățăturile” - cel puțin partea a doua - ar aparține lui Manuil din Corint, mare retor al Patriarhiei ecumenice între anii 1480 și 1530, care ar fi scris la îndemnul domnitorului, apoi întreaga operă ar fi fost prelucrată și tradusă în slavoneste la Curtea sa.
Compoziție și conținut
Lucrarea are două părți mari.
Prima parte
Partea întâi expune concepția despre monarhia de drept divin, cu îndatoririle monarhului față de Dumnezeu și de poporul său, continuând cu o amplă succesiune de lecturi morale și pedagogice, extrase din Vechiul Testament (îndeosebi din cărțile Regilor), din panegiricul lui Constantin cel Mare scris de patriarhul Eftimie al Târnovei, texte din Noul Testament și din unele omilii ale Sfântului Ioan Gură de Aur, fragmente din cunoscutul roman popular Varlaam și Ioasaf.
A doua parte
Partea a doua are 13 capitole, fiecare putând constitui o lucrare aparte. Iată câteva titluri: „Pentru cinstirea icoanelor” (cap. I), „Despre frica și dragostea de Dumnezeu” (cap. II), „Scrisoarea lui Neagoe Voievod către oasele maicii sale Neaga...” (cap. III), „Pildă pentru ceia ce fac milostenie și pentru viața lumii acesteia” (cap. IV, inspirat din Varlaam și Ioasaf, cartea populară Fiziologul, cu o predică originală despre milostenie, în care sunt citate și texte din Sfinții Părinți).
Capitolele V-XI expun gândirea social-politică, diplomatică și militară a autorului. Se întâlnesc aici numeroase texte din cartea „Umilința” a scriitorului bizantin Simion Monahul (secolul XI), citate din Sfinții Părinți și din cărțile populare. Cap. XII, intitulat „Pentru pecetluirea cărții acesteia”, este un „testament solemn” adresat lui Teodosie și domnilor următori, iar cap. XIII este intitulat „Rugăciunea lui Ioan Neagoe Voievod care au făcut la ieșirea sufletului său” (cu texte din Molitfelnic, din „Dioptra” lui Filip Solitarul, din „Cateheza la înviere” a Sfântului Ioan Gură de Aur).
Temele abordate
Din analiza cuprinsului Învățăturilor lui Neagoe Basarab, rezultă că autorul tratează și o seamă de probleme de morală ortodoxă: iubirea față de Dumnezeu, milostenia, rugăciunea, fiind redate aproape 20 de rugăciuni. Învățăturile se ocupă însă și cu numeroase probleme dogmatice: izvoarele de credință, atributele lui Dumnezeu, antropologia, Sfânta Treime, mântuirea, pocăința, eshatologia, Maica Domnului, sfintele icoane etc. Într-un cuvânt, se întâlnesc aici pe scurt sau mai pe larg aproape toate capitolele Dogmaticii, cu numeroase referiri la cele două izvoare ale revelației: Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție.
Note
- ↑ *Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
- ↑ P. P. Panaitescu, Influența polonă și rusă în vechea cultură românească, Universitatea din București, 1935-1936.
Surse
- Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 1, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1991. ISBN 973-9130-08-9
