Căsătorie

Căsătoria (numită şi cununie) este una din cele şapte sfinte taine sau sacramente ale Bisericii Ortodoxe. Căsătoria este o taină rânduită de Dumnezeu împotriva desfrânării, împotriva singurităţii, pentru a fi ajutor potrivit unul altuia ,la necazuri şi împotriva duşmanilor, pentru împlinirea planului lui Dumnezeu de a umple pământul şi de a-l supune (prin naşterea de prunci). Are scopul de a uni un bărbat şi o femeie printr-o uniune veşnică în faţa lui Dumnezeu, pentru a-L urma pe Hristos şi Evanghelia Sa şi realizarea unei familii sfinte şi pline de credinţă. Vechiul şi Noul Testament se referă pe larg la aceasta. Hristos afirmă în Evanghelie, într-un mod esenţial, legătura de nedesfăcut a căsătoriei. Complementaritatea bărbat-femeie şi sfinţenia căsătoriei sunt afirmate de însuşi Mântuitorul., prezenţa sa la nunta din cana Galileii fiind elocventă în acest sens.

Căsătoria împotriva desfrânării

Apostolul Pavel spune: ,,din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului."

În căsătorie fiecare este stăpân pe trupul celuilalt, ne învaţă apostolul neamurilor:,,Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia."

Apostolul Pavel spune:

,,Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre. "

Căsătoria Împotriva singurităţii, pentru a fi ajutor potrivit unul altuia la necazuri şi împotriva duşmanilor

În Facere stă scris:Şi a zis Domnul Dumnezeu: "Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el".

Şi Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele vii să se numească precum le va numi Adam.

Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.

Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; şi, dacă a adormit, a luat una din coastele lui şi a plinit locul ei cu carne.

Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam.

Şi a zis Adam: "Iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup.

Când a fost tras la răspundere pentru greşeala de a fi mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului, Adam a răspuns: ,,Femeia pe care mi-ai dat -o ca să fie lângă mine, ea mi -a dat din pom şi am mîncat.``

Eclesiastul scrie: Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.

Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, şi cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!

Tot aşa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzescă dacă e singur?

Şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să -i stea împotrivă; şi funia împletită în trei nu se rupe uşor.

Sfânta căsătorie

Eclesiastul arată că funia împletită în trei nu se rupe uşor, referindu-se la soţ, soţie şi Dumnezeu. Iisus spune:,,dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. /Căci acolo unde sunt doi sau trei adunaţi în Numele Meu, sunt şi Eu în mijlocul lor.``

Comportamentul soţului şi soţiei în căsătorie

Soţia creştină

Femeia creştină şi soţia creştină trebuie să evite cu orice chip să fie

a)curvă sau uşuratică.

b) să aibă nesăbuinţa de a-şi dărâma singură casa.

c)gâlcevitoare (certăreaţă)

d)gâlcevitoare şi supărăcioasă în acelaşi timp.

Aceste patru caracteristici sunt indicate de Sfânta Scriptură ca fiind cele mai respingătoare defecte ale femeii.

a) Femeia curvă sau uşuratică

Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei, iar femeia fără cinste este un cariu în oasele lui.

Femeia fără cinste sau femeia care-i face ruşine (alte traduceri), care-l dezonorează ( eng. shameless, dizgraceful) este femeia curvă sau uşuratică.

Curvia femeii este singurul motiv admis de Sfânta Scriptură pentru divorţ.

Sensul versetului din Proverbe acoperă şi caracterul de uşuratic care nu implică actul curviei propriu-zis (curvie potenţială în acelaşi mod în care Iisus spune că o persoană căsătorită comite adulter chiar dacă doar se uită la o altă femeie pentru a o pofti-)

b)Femeia nesăbuită care-şi dărâmă propria casă

Femeia înţeleaptă îşi zideşte casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseşi mâinile ei. (Prov14.1)

c) Femeia certăreaţă

Mai degrabă să locuieşti într-un colţ pe acoperiş, decât cu o femeie certăreaţă şi într-o casă mare.

Un fiu neascultător este nenorocirea tatălui lui, iar certurile unei femei un jgheab care curge întruna.

Un jgheab care curge în vreme de ploaie şi o femeie arţăgoasă sunt la fel;

Cel care vrea s-o oprească opreşte vânt şi mâna lui cea dreaptă parcă ar ţine în ea untdelemn.

d) Femeia certăreaţă şi supărăcioasă

Mai bine să locuieşti în pustiu decât cu o femeie certăreaţă şi supărăcioasă.

Bărbaţii trebuie să se poarte cu înţelepciune cu nevestele lor, ca şi cu un vas mai slab, cinstindu-le ca pe unele împreună moştenitoare ale harului vieţii. În felul acesta rugăciunile bărbaţilor nu vor cunoaşte piedică.

Soţia creştină trebuie

a)să fie supusă bărbatului în Domnul (dacă cele dorite de bărbat nu contravin poruncilor şi valorilor creştine în acelaşi fel în care copiii trebuie să asculte în Domnul de părinţii lor) după cum Hristos este capul Bisericii.

Iar femeii (Dumnezeu-n.r) i-a zis: "Voi înmulţi mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naşte copii; atrasă vei fi către bărbatul tău şi el te va stăpâni".

Femeile să se supună bărbaţilor lor ca Domnului,

Pentru că bărbatul este cap femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor şi este.

Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor, întru totul.

Femeilor, supuneţi-vă bărbaţilor voştri, precum se cuvine, în Domnul.

b)să se teamă de bărbat

Astfel şi voi, fiecare aşa să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat.

Două alte fragmente conturează imaginea ideală a soţiei creştine-1Pet3.1-6 şi Proverbele lui Solomon, cap 31.

Bărbatul creştin

1. să nu fie imoral sexual.

Să nu te împreuni cu nevasta semenului tău, ca să te pângăreşti cu ea.(Lev18.20)

Căsătoria să fie ţinută în toată cinstea, şi patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi pe preacurvari. (Evrei 13.4)

Vegheaţi să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întîi născut.(Evrei12.16)

2. să-şi iubească soţia ca pe sine, ca pe trupul lui, cum a iubit Hristos Biserica.

Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea,

ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt,

ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană.

Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuşi.

Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;

pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui şi os din oasele Lui.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mamă-sa, şi se va lipi de nevastă-sa, şi cei doi vor fi un singur trup``.

Taina aceasta este mare-(vorbesc despre Hristos şi despre Biserică) ,,Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat”

Solomon îndeamnă şi el la o necurmată dragoste între soţ şi soţie:

,,Izvorul tău să fie binecuvântat, şi bucură-te de nevasta tinereţii tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălăşiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!"

3.să nu fie aspru cu ea

,,Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre şi nu fiţi aspri cu ele”.

4.Bărbaţii trebuie să se poarte cu înţelepciune cu nevestele lor, ca şi cu un vas mai slab, cinstindu-le ca pe unele împreună moştenitoare ale harului vieţii, învaţă apostolul Petru. În felul acesta rugăciunile bărbaţilor nu vor cunoaşte piedică, arată apostolul.

O nevastă pricepută este un lucru de preţ de la Domnul

,,Casa şi averea le moştenim de la părinţi dar o nevastă pricepută este de la Domnul”, arată Solomon". Tot el spune că ,,Cine găseşte o nevastă bună, găseşte un lucru de preţ ; este o favoare pe care-o capătă de la Domnul.

Slujba logodnei

În slujba de Logodnă, ceremonia principală constă în binecuvântarea şi schimbarea inelelor. Inelele sunt binecuvântate de către preot în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh. Apoi, cei doi fac schimb de inele, luând inelul miresei şi punându-l pe degetul mirelui şi invers. Apoi, ei le schimbă iarăşi, simbolizând prin aceasta că fiecare soţ va fi permanent complementarul şi ajutorul celuilalt prin acest cuplu. Este, de asemenea, şi un simbol exterior că cei doi s-au angajat în această căsnicie prin voinţa şi consimţământul propriu. Este sărbătorită în pronaosul bisericii înainte de procesiunea din naosul bisericii.

Logodna (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduinţă de căsătorie) e rânduită tocmirii sau aşezării nunţii a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunţii sau cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face împreună cu slujba cununiei, săvârşindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face şi aparte, cu mult mai înainte).

Logodna binecuvântată de Biserică are o deosebită valoare prin legătura ei cu căsătoria, cu Sfânta Taină a Nunţii, de aceea ea nu se poate strica sau desface ca orice învoială omenească.

Partea cea mai de seamă a slujbei logodnei e punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot şi apoi schimbarea acestor inele de către naşi.

Rostul inelelor de logodnă

Ele sunt semnul iubirii, al credincioşiei şi al legăturii trainice pe care o făureşte Taina Căsătoriei între viitorii soţi. Slujba logodnei şi a cununiei se face în naos, adică în sânul Bisericii, înaintea unei mese pe care se aşază Sfânta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfeşnice cu lumânări şi inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta ca unul care este mai mare şi cap femeii, iar mireasa la stânga lui, lânga inima lui şi ca una care este mai mică decât bărbatul, fiind făcută din coasta lui şi datorându-i supunere şi ascultare.

Atât la logodnă cât şi la Cununie, mirii sunt însoţiţi de naşi (nuni).

Căsătoria

Perioadele săvârşirii cununiei

Când se săvârşeşte Cununia?

Fiind prilej de bucurie şi de veselie, Cununia se săvârşeşte în zilele de sărbătoare, îndată după liturghie, când toţi credincioşii se află în biserică.

Când nu se pot face nunţi?

Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunţi în următoarele zile şi răstimpuri de peste an:

a) În cele patru posturi de peste an, ca şi în toate zilele de post din cerite şi ospeţele ce însoţesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăinţa şi înfrânarea pe care ne-o impune postul. . În Paresemi este îngăduită la nevoie logodna şi aceasta numai în ziua Bunei-Vestiri (dacă nu cade în săptămâna Patimilor) şi în Duminica Floriilor.

b) în săptămâna brânzei (sau săptămâna albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.

c) în săptămâna luminată (dintre Duminica Paştilor şi Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun şi Bobotează, precum şi în ajunul tuturor Praznicelor împărăteşti, pentru ca veselia nunţilor să nu ne facă să uităm bucuria duhovnicească a celor mai mari sărbători creştine.

Slujba căsătoriei

Nunta din Cana

Pentru creştinii Ortodocşi, slujba de căsătorie (nunta) este recunoaşterea formală a Bisericii pentru unitatea unui cuplu, o imagine creată a iubirii lui Dumnezeu care este eternă, unică, indivizibilă şi fără sfârşit. Biserica primară doar asista la exprimarea reciprocă a dragostei celor doi membrii ai cuplului, iar unirea lor era binecuvântată prin participarea împreună la Sfânta Împărtăşanie.

Când slujba de căsătorie a apărut în Biserică, a fost modelată ulterior slujbei de botez şi încreştinare. Adresarea către cuplu este similară cu cea individuală din botez. Cei doi mărturisesc credinţa şi dragostea lor faţă de Dumnezeu. Ei sunt conduşi prin biserică în procesiune. Li se fac rugăciuni şi sunt binecuvântaţi. Ascultă cuvântul Domnului.

Slujba nu conţine jurăminte sau legăminte. Este, în esenţă, "botezarea şi confirmarea" iubirii umane în Dumnezeu prin Iisus Hristos, în Sfântul Duh. Este îndumnezeirea dragostei omeneşti în perfecţiunea divină şi unitatea eternă a Împărăţiei lui Dumnezeu aşa cum este ea revelată oamenilor prin Biserică. Nu există "legalizare" prin taina Ortodoxă a căsătoriei. Nu este un contract juridic, este o legătură spirituală.

Slujba de nuntă este împărţită în două părţi, ţinute separat în vechime, dar acum celebrate împreună.

Care e partea cea mai de seamă din rânduiala Cununiei?

Este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste feţele mirilor, rostind la fiecare, de câte trei ori, cuvintele: «Cununa-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh», apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui şi apoi al miresei.

Ce închipuie „cununiile” care se pun pe capul mirilor?

Acestea sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii şi împăraţii. Ele închipuie podoaba, cinstea şi răsplata care se aduc curăţiei şi fecioriei mirilor pentru care aceştia sunt încununaţi ca nişte împăraţi, înzestraţi cu puterea de a da viaţă, de a naşte copii. De aceea se şi cântă pentru dânşii: «Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!» După punerea cununiilor, urmează Apostolul (de la Efes. cap. 5, vers 20-33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legatura sfântă dintre Hristos şi Biserică, îndemnând pe miri să se iubească unul pe altul. Se citeşte apoi Evanghelia în care se istoriseşte minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii. Urmează o ectenie, după care preotul binecuvintează paharul de obşte (comun), adică un pahar cu vin din care dă mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: «Paharul mântuirii voi lua şi numele Domnului voi chema»

Ce înseamnă paharul acesta?

Înseamnă, pe de o parte, bucuria şi veselia nunţii, iar pe de alta, unirea într-un cuget şi menirea comună a viitorilor soţi pe care ei vor împărtăşi-o împreună de aici înainte, având parte de aceleaşi bucurii şi aceleaşi necazuri. Aceleaşi lucruri închipuie şi bucata de pâine din care se dă acum mirilor să guste, odată cu paharul de obşte. După aceasta se face înconjurarea de trei ori a mesei de către alaiul de nuntă, format din slujitori, miri şi naşi.

Ce înseamna înconjurarea mesei?

Această înconjurare în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Şi deoarece nunta se face în scopul naşterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la naşterea minunată a dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară, naştere pe care a prezis-o mai ales proorocul Isaia. Pe acesta îl îndeamnă acum Biserica, prin cântare, să dănţuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit proorocia: «Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece...» etc. Se cântă, de asemenea, şi celelalte două cântări de la slujba hirotoniei: «Sfinţilor Mucenici..» şi «Slava Tie, Hristoase Dumnezeule...», care înseamnă că mirii trebuie să se facă părtaşi ai lui Hristos şi ai sfânţilor Lui, prin viaţa curată pe care o vor duce şi în căsnicie.

Slujba încoronării

A doua parte a slujbei de căsătorie este ceremonia de încoronare, în care capetele mirelui şi miresei sunt încoronate de către preot. În tradiţia rusă, coroanele sunt din aur sau argint, în timp ce tradiţia greacă foloseşte coroane din frunze şi flori. Coroanele sunt coroane ale bucuriei, dar şi coroane ale martirajului, atât timp cât căsătoria implică şi sacrificiul de sine de ambele părţi.

La sfârşitul slujbei, cei doi proaspăt căsătoriţi beau din aceeaşi cupă de vin. Această cupă comună este un simbol al faptului că după aceea ei vor avea o viaţă comună. De asemenea, acet gest aminteşte nunta din Cana Galileii.

Naşii

Rostul şi datoria naşilor la cununie sunt asemănătoare cu acelea ale naşului sau naşei de la botez. Ei sunt martori şi chezaşi ai tememiciei făgăduinţelor făcute de viitorii soţi unul faţă de altul şi ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieţii.

De aceea pun mâna pe pe inele (la logodnă) şi pe cununii (la cununie), atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât şi atunci când sunt luate. Naşii de cunumie trebuie să fie ortodocşi şi cu bună vieţuire creştinească, purtându-se faţă de miri ca nişte părinţi şi învăţători ai acestora. Naşii sunt o familie creştină care asumă şi îndrumă noua familie. De aceea, naşii trebuie să fie o familie care are deja experienţa vieţii de familie creştină.

În timpul slujbei, naşii ţin în mână făclii aprinse, simbol al curăţiei mirilor, al luminii darului de sus şi al bucuriei nuntaşilor.

Căsătorii mixte

Sfânta taină a căsătoriei este doar pentru cei care fac parte din biserică; aceasta este doar pentru membrii botezaţi.

Văduve şi văduvi

Apostolul Pavel spune: Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite şi să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea protivnicului niciun prilej de ocară,

căci unele s-au şi întors să urmeze pe Satana.

Divorţul

Ortodoxia priveşte căsătoria ca indisolubilă, şi condamnă ruperea căsătoriei ca păcat şi un dezastru. Biserica Ortodoxă permite divorţul şi recăsătoria ca o excepţie, o concesie necesară condiţiei umane păcătoase. În timp ce condamnă păcatul, Biserica doreşte să ajute păcătoşii şi să le mai dea o şansă, printr-un act de iconomie numită canonic dispensă. În mod concret, Biserica Ortodoxă nu acordă "divorţul bisericesc" atunci când soţii decid să se despartă, şi nici măcar atunci când se pronunţă divorţul civil, ci doar atunci când unui din soţi, după divorţul civil, doreşte să se recăsătorească. Acestă cerere este înaintată de preot episcopului locului, care decide asupra dispensei.

Îngăduinţa pentru a doua şi a treia nuntă

Sunt îngăduite de Biserică a doua şi a treia nuntă?

A doua şi a treia nuntă erau privite odinioară de Biserică cu mai multă asprime şi îngăduite numai ca un pogorământ făcut pentru slăbiciunea firii omeneşti. De aceea, erau însoţite de unele epitimii, sau canoane de pocăinţă (opriri de la Sf. Împărtăşanie), Astăzi însă, deoarece asemenea căsătorii au devenit mai dese, Biserica e nevoită să le îngăduie şi să le binecuvinteze, pentru a nu lasa pe cei împreunaţi cu legatura trupească, să trăiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu.

Slujba la a doua şi a treia nuntă e ca şi la cea dintâi?

Nu este la fel. Cununia a doua şi a treia se săvârşesc după o rânduială deosebită, în care se vede încă vechea disciplină a asprimii cu care erau privite de către Biserică asemenea căsătorii. Această rânduială este, în prima ei parte, mult mai simplă şi mai puţin sărbătorească decât cea de la prima cununie. Logodna este împreunată aici cu cea a cununiei, ca o singură slujba, având binecuvântarea de la început nu ca la Taine («Binecuvântată este împărăţia Tatălui...»), ci ca la slujbele de binecuvântare şi sfânţire, numite ierurgii («Binecuvântat este Dumnezeul nostru...»). Atât, ectenia, cât şi molitvele de la logodnă, cât şi cele dinaintea punerii cununiilor, cuprind rugăciuni pentru pocăinţă şi iertarea mirilor, pentru că însoţirea lor prin a doua sau a treia nuntă le e socotită ca un păcat izvorât din aprinderea trupească, pe care ei n-au putut-o birui. Începând de la punerea cununiilor pe cap, rânduiala slujbei la a doua şi a treia nunta e întocmai ca şi la prima nuntă.

E îngăduită a patra nuntă?

A patra nuntă e socotită de Biserică drept o fărădelege, de aceea preoţii sunt opriţi de a o sluji, sub pedeapsa caterisirii.

Viaţa de familie

• Creşterea copiilor în Hristos, Compasiune şi implicare by Fr. Peter E. Gillquist (Again Magazine and Beliefnet)

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7.
3. English Standard Version Bible, 1971.
4. Carte de învăţătură creştină ortodoxă, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, Bucureşti.
5. ÎNVĂŢĂTURA DE CREDINŢĂ CREŞTINĂ ORTODOXĂ, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române Şi cu binecuvântarea şi puetarea de grijă Înalt Prea Sfinţitului IUSTINIAN, Patriarhul României la anul 1952 de Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureştilor, retipărită în anul 1992 la Bucureşti, în anul 1993 la Cluj iar în anul 1996 la Iaşi.Ediţie electronică APOLOGETICUM, 2006, Volumul poate fi distribuit liber pentru uz personal. Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de spiritualitate creştină ortodoxă şi de istoria neamului românesc. Ea poate fi utilizată, copiată şi distribuită LIBER cu menţionarea sursei. Culegere şi editare : Anonim, Digitalizare pdf : Apologeticum
6. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului şi Clujului, Învăţătură de credinţă ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediţia a 3-a revăzută, prefaţă la ediţia I de Bartolomeu Anania, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
7. Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Concordanţă biblică tematică, ediţie revăzută şi completată de Pr. Vasile Dogaru şi Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu şi Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, ISBN 973-9272-58-4.

Vezi şi

• Linii pastorale călăuzitoare pentru cununii

Legături externe

• Nuntă - Căsătorie - Familie - materiale pe SfaturiOrtodoxe.ro
• Despre Taina Căsătoriei
• Taina Nunţii - capitol din Catehism ortodox - Învăţătura despre credinţa creştină
• Scara Raiului - apologetică a familiei creştine