[[Fișier:Cazania lui Varlaam.jpg|thumb|240px|''Cazania mitropolitului Varlaam'', tipărită în timpul domniei lui [[Vasile Lupu]] (1643)]]{{OrtodoxiaînRomânia}}În 1641 a fost dată în lucru, iar în 1643 a ieşit de sub teascurile tiparniței de la [[Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi|Trei Ierarhi]] prima carte românească din Moldova și - în același timp - una din cele mai de seamă din istoria vechii culturi românești<ref name="păcurariu2">[[Mircea Păcurariu]], ''Istoria Bisericii Ortodoxe Române'' Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.</ref>. Este cunoscuta '''Cazanie a lui [[Varlaam al Moldovei|Varlaam]]''' sau, cu titlul exact: „''Carte românească de învățătură dumenecele preste an și la praznice împărătești și la svanți mari''”.
Este o lucrare masivă, cu 506 file (1012 pagini), ilustrată cu numeroase gravuri în lemn, reprezentând scene biblice, chipuri de [[sfânt|sfinți]], frontispicii, viniete, inițiale înflorate etc. Acestea au fost lucrate de meșterul gravor Ilia, care a ilustrat și unele din cărțile tipărite la Kiev și Lvov. Este presupus că el nu a lucrat singur, ci ajutat de unii [[călugăr|călugări]] moldoveni (poate de la [[Mănăstirea Neamț|Neamț]], [[Mănăstirea Putna|Putna]] sau [[Mănăstirea Dragomirna|Dragomirna]], unde exista o bogată tradiție miniaturistică). Toate aceste podoabe grafice și iconografice, cu mai multe caractere de litere, fac din Cazanie una dintre cele mai artistice opere tipărite din vechea cultură românească.