Macarie al II-lea

Liturghierul tipărit de Macarie în 1508 (prima pagină)

Macarie al II-lea a fost un călugăr sârb, tipograf remarcabil, care a realizat primele tipărituri de pe teritoriul actual al României: Liturghierul (1508), Octoihul (1510) și Tetraevanghelul (1512). Cunoscut și sub numele de Macarie ieromonahul, sau Macarie tipograful, între anii 1512–1521 a fost mitropolit al Ungro-Vlahiei.

Liturghierul lui Macarie a fost primul Liturghier tipărit în întreaga lume. Prima ediție a Liturghierului în limba greacă a apărut abia în anul 1526 la Veneția și concomitent la Roma.

„Una dintre cele mai frumoase opere culturale ale vechilor domni români a fost introducerea tipografiei. Tipografia slavonă însemna răspândirea cuvântului Bisericii pentru români și pentru alții mai lipsiți. Macarie din Muntenegru venise adus de principii sârbi, Maxim mitropolitul și fost despot și Solomon Țernoević, alungați din patria lor de către turci. Macarie nu înființează tipografia lui Radu cel Mare, ci e angajat de acesta într-o tipografie, pe care o cumpărase el, în care se tipăresc texte slave copiate de călugării mânăstirilor românești. Frontispiciile, inițialele ornate, podoaba de găteală a cărții, sunt lucrate deosebit în țară, după ornamentația manuscriselor bisericești. Numai postfețele Octoihului și ale Tetravanghelului reproduc pe cele din Muntenegru, dar cu înlăturarea pomenirii turburătoare a stricării bisericilor de către păgâni și cu adăugirea rugăciunii pentru pace.”

(P. P. Panaitescu)

Viața

S-a născut spre sfârșitul secolului al XV-lea în Zeta (partea de sud a actualului stat Muntenegru). După ce a intrat în cinul monahal, a fost trimis la Veneția pentru a învăța meșteșugul de tipograf. După ce s-a întors în Muntenegru, a activat la Cetinje (capitala istorică a țării), unde a tipărit mai multe cărți în slavona bisericească.

Tipograf

În anul 1507, domnul Țării Românești, Radu cel Mare, l-a chemat la Târgoviște, pentru a realiza tipărituri care să ajute la o mai bună organizare a Bisericii, precum și la consolidarea prestigiului Bisericii ca principal sprijin al statului. Macarie a răspuns acestei chemări, unul dintre motivele pentru care și-a părăsit locurile natale fiind faptul că cea mai mare parte a Muntenegrului, inclusiv Cetinje, fusese cucerită de Imperiul Otoman. El și-a dat seama că în Țara Românească, unde otomanii nu se amestecau în religia localnicilor, avea șanse reale de a-și continua opera de tipărire a cărților de cult. Este posibil ca el să fi ajuns la Târgoviște odată cu Maxim Brancović (viitorul mitropolit al Ungro-Vlahiei între anii 1505–1508 și care a fost canonizat mai târziu de Biserica Ortodoxă Sârbă), chemat și el de Radu cel Mare la Târgoviște.

Din inițiativa lui Radu cel Mare, sprijinitor al Bisericii și al culturii, Macarie a început lucrarea sa de tipărire de cărți în limba slavonă la Mănăstirea Dealu, lângă Târgoviște, devenind astfel primul tipograf din țările române. Prima tipăritură realizată aici a fost un Liturghier, cunoscut în istorie ca „Liturghierul lui Macarie” (1508) și care este prima carte tipărită pe teritoriul actual al României. Deși în limba slavonă, această carte este importantă și semnificativă nu numai ca fiind prima tipăritură din țările române, dar și ca primă carte de cult tipărită pentru cerințele clerului ortodox.

Ulterior, Macarie a mai tipărit la Mănăstirea Dealu încă două cărți în limba slavonă: Octoihul (în 1510) și Tetraevanghelul (în 1512), acesta din urmă fiind și prima ediție tipărită a evangheliilor în alfabet chirilic și în limba slavonă bisericească apărută în Europa.

Mitropolit ai Ungro-Vlahiei

În anul 1512, Macarie a devenit mitropolit al Ungro-Vlahiei, păstorind această mitropolie până în anul 1521, în aproape tot timpul domniei lui Neagoe Basarab.

Nicolae Iorga, în cartea sa Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, scrie:

După aceasta dată, oprind astfel cursul lucrărilor singurei tipografii slavone din Balcani, ca răsplată, Neagoe, sau, cum își zicea, după numele tatălui său, Basarab-Vodă, ceru de la Patriarhul Constantinopolului Pahomie - pe care-l întâlnim intre 1505 și 1514 - să-l facă Mitropolit pe Macarie. Că Biserica munteană rămăsese fără cârmuitor de la plecarea lui Nifon, care poate va fi aruncat și blăstămul asupra așezământului creat din nou de dânsul, o dovedesc cuvintele lui Gavriil Protul: „Și, cum rădică David chivotul legii Domnului, așa și Neagoe-Vodă rădică biserica cea căzută și puse pre Macarie Mitropolit a toată Țara Românească, a plaiurilor și a Severinului”.

Mitropolitul Macarie s-a bucurat de o deosebită considerație din partea lui Neagoe Basarab, de vreme ce în „Învățăturile” către fiul său Teodosie există un capitol intitulat: „Cartea lui Neagoe Voevod către chir Vlădica Macarie și către alți egumeni, ieromonahi și preoți și către tot clirosul...” (cap. III, partea II).

Se pune o întrebare: de ce nu a continuat Macarie activitatea tipografică după ce a ajuns în scaunul mitropolitan, așa cum au făcut alți vlădici ridicați la această treaptă din rândul călugărilor tipografi (Mitrofan al Buzăului, Antim Ivireanul ș.a.)

Conform Pr. Mircea Păcurariu, pricina trebuie căutată în starea în care se afla atunci Biserica din Tara Românească. Timpul prea scurt petrecut în Țara Românească de patriarhul Nifon și de mitropolitul Maxim Brancovici nu le-a îngăduit să îndrepte stările de lucruri existente, iar după aceea, scaunul mitropolitan a rămas vacant timp de patru ani. În astfel de împrejurări, noul mitropolit a avut rostul de a pune rânduială în viaţa Bisericii, de a purta grija ridicării mănăstirii de la Curtea de Argeş, a bisericii mitropolitane din Târgoviște și a mutării scaunului Mitropoliei în acest oraș.

În sfârșit, poate că Macarie nici n-a avut în jurul său oameni pricepuți în meșteșugul tiparului, care să-i continue munca. Din cele trei tipărituri ale sale rezultă că toată truda i-a revenit lui, nepomenind vreun ucenic, așa cum vor face tipografii de mai târziu (Coresi, Antim Ivireanul ș.a.). În sfârșit, Neagoe Basarab, prins în atâtea lucrări de construcție, nu va fi putut face față cheltuielilor legate de tipărirea unor cărți noi. Acestea ar fi motivele pentru care Macarie a întrerupt activitatea tipografică după ce a ajuns în scaunul mitropolitan, îndreptându-și atenția mai mult spre problemele administrative-gospodărești. Și-a va fi încheiat păstoria cam în același timp cu domnul său Neagoe Basarab, care trecuse la cele veșnice la 15 septembrie 1521.

Din cele expuse, rezultă că mitropolitul Macarie a fost o mare personalitate bisericească și culturală, care a imprimat un duh nou în viața Bisericii din Țara Românească, în primul rând prin introducerea tiparului.

Tipărituri realizate

Articol principal: Începuturile activității tipografice românești.

• Octoih, Cetinje, 1494
• Psaltire cu tâlc, Cetinje, 1495
• Molitvenic, Cetinje, 1493-1495
• Liturghier, Târgoviște, 1508
• Octoih, Târgoviște, 1510
• Tetraevanghel, Târgoviște, 1512

Bibliografie

• Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908
• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991, ISBN 973-9130-08-9
• Mircea Păcurariu, Dicționarul Teologilor Români, Editura Enciclopedică, București, 2002, ISBN 973-45-0409-6
• Mihai Stan (coord.), Enciclopedia orașului Târgoviște, ediția a II-a, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012, ISBN 978-973-712-679-5

Casetă de succesiune: Macarie al II-lea
Precedat de: Maxim Brancovici	Mitropolit al Ungro-Vlahiei 1512-1521	Urmat de: Ilarion al II-lea