Iosia
Iosia (640-609) a fost fiul lui Amon şi al lui Iedida, a domnit peste Iuda 31 de ani (de la vâsta de 8 ani) în secolul al 7-lea î.Hr. Iosia ,,s-a întors la Domnul din toată inima, din tot sufletul şi din toată puterea lui, întocmai după toată legea lui Moise, aşa cum nu mai făcuse niciun împărat până la el şi cum nu avea să mai facă vreunul după el”(4Regi23.25)[1] </ref>. A nimicit idolatria şi vrăjitoria şi a restabilit credinţa adevărată în Dumnezeu chiar pe baza Cărţii Legii pe care au găsit-o oamenii lui în Casa Domnului. Domnia sa este evocată în Cartea a patra a regilor cap.22-23.30 şi Cartea a II-a a Cronicilor, cap 34-35.
Restabilirea credinţei
În al 8-lea an al domniei sale, pe când era încă tânăr (avea atunci 16 ani), a început să caute pe Dumnezeul tatălui său, David(2 Cron 34.3)A distrus toţi idolii la care se închina poporul şi a junghiat pe preoţii înălţimilor (4Regi23.20), potrivit legii lui Moise (Exod22.20). A stârpit pe toţi cei care chemau duhurile şi pe cei ce spuneau viitorul(Exod 23.24), potrivit prevederilor legii lui Moise(Exod22.18, Lev20.27)
Găsirea cărţii Legii
În al 18-lea an al domniei, marele preot Hilchia îl anunţa pe logofătul împăratului, Şafan că a găsit cartea Legii în Casa Domnului şi i-o înmânează. Aceasta o citeşte şi înaintea împăratului, care îşi sfâşie hainele şi se smereşte. El trimite soli către proorociţa Hulda (nevasta lui Şalum) care prevesteşte nenorociri amarnice dar care, din pricina smereniei împăratului, căruia i s-a mişcat inima şi a plâns şi s-a smerit, sunt amânate până după moartea sa(22.3-20); 2Cron34.14 Iosia a citit apoi cuvintele cărţii în casa Domnului înaintea poporului şi s-a angajat să le respecte iar poporul a intrat şi el în legământ.2Cron 34.29-33
Moartea
A murit la Meghido, ucis de faraonul Neco, care se suise împotriva asirienilor şi căruia i-a ieşit în faţă.(23.29). Deşi Neco trimite soli care-i transmit că nu are nimic cu el, ci că a pornit un război împotriva asirienilor, şi-l avertizează că Dumnezeu i-a spus să se grăbească şi îl roagă să nu se împotrivească lui Dumnezeu, acesta nu-l ascultă, îşi schimbă hainele, hotărât să lupte împotriva lui. Iosia este rănit rău de arcaşi şi moare(2 Cron35.20-24).
Cântec de jale
Ieremia a făcut un cântec de jale pentru Iosia şi toţi cântăreţii şi cântăreţele au vorbit de Iosia în cântecele lor de jale până în ziua când a fost scrisă Cartea a II-a a Cronicilor şi au ajuns o datină în Israel, cântările fiind scrise în ,,Cântecele de jale”(2 Cron 25-27).
Bibliografie
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament cu trimiteri, traducere Dumitru Cornilescu, ISBN 0 564 01708 6
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
- Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2
- ↑ Similar, Iezechia reprezintă excelenţa absolută în ceea ce priveşte încrederea sau nădejdea în Domnul- 4Regi18.5, iar Solomon excelenţa absolută în ceea ce priveşte înţelepciunea şi priceperea-3Regi3.12
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți pre-niceeni > Sfinți biblici
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți pre-niceeni > Sfinți biblici
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Împărați și regi
Categorii > Texte > Sfânta Scriptură > Vechiul Testament
Categorii > Texte > Sfânta Scriptură > Vechiul Testament > Sfinți din Vechiul Testament