Căsătorie

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Nunta)
Salt la: navigare, căutare
Nunta din Cana
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate didactică
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl - Dumnezeu Fiul - Duhul Sfânt
Duhuri (spirite)
Îngeri - Diavoli
Viața viitoare
Judecată - Rai - Iad
Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea
Sf. Împărtășanie - Mărturisirea
Căsătoria - Preoția
Sf. Maslu
Condiția omului
Omul - Îmbrăcămintea - Munca - Alimentația - Grijile - Visele
Teama - Gelozia - Cercetarea - Plictiseala
Libertatea - Ispita - Virtutea - Păcatul - Patima
Vârstele omului
Sărăcia - Bogăția- Luxul
Plăcerea - Boala - Bucuria- Tristețea- Suferința - Fericirea
Diverse
Cerșetoria - Extratereștri - Superstiții
Patimi ce afectează libertatea omului
Dependența de televizor
Dependența de internet - Dependența de jocurile pe calculator
Jocurile pe bani
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului
Fumatul - Drogurile
Păcate îndreptate împotriva sănătății trupului și sufletului
Prostituția
Decalogul
Decalogul
Rugăciunea, veghea și postul
Rugăciunea
Rugăciunea Tatăl Nostru - Rugăciunea inimii
Veghea - Postul
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința - Nădejdea - Iubirea

Credința la români
Virtuțile morale

Înțelepciunea - Smerenia - Mulțumirea - Adevăr
Răbdarea - Stăruința în bine
Prietenia - Blândețea - Iertarea - Pacea
Mila - Dreptatea - Hărnicia

Păcate
Păcate strigătoare la cer
Uciderea - Homosexualitatea
Asuprirea orfanilor, văduvelor, străinilor, săracilor, năpăstuiților
Întârzierea sau oprirea plății lucrătorilor
Păcate capitale
Mândria - Desfrânarea
Iubirea de arginți - Invidia - Lăcomia
Mânia - Lenea
Alte păcate
Necredința - Închinarea la dumnezei străini
Pretexte și justificări pentru necredință - Atitudinea față de cei necredincioși

Vrăjitoria - Credința în astrologie - Credința în reîncarnare
Egoism - Furt - Nedreptatea - Lovirea - Gândurile rele
Nesocotirea părinților - Nesăbuința - Nepăsarea

Păcatele limbii
Minciuna - Mărturia mincinoasă - Hula - Cârtirea
Cearta - Bârfa - Limbuția
Editați această casetă

Căsătoria (numită și cununie) este una din cele șapte sfinte taine sau sacramente ale Bisericii Ortodoxe. Căsătoria este o taină rânduită de Dumnezeu împotriva desfrânării[1], împotriva singurătății, pentru a fi ajutor potrivit unul altuia [2][3][4],la necazuri și împotriva dușmanilor[5], pentru împlinirea planului lui Dumnezeu de a umple pământul și de a-l supune (prin nașterea de prunci).[6] Are scopul de a uni un bărbat și o femeie printr-o uniune veșnică în fața lui Dumnezeu, pentru a-L urma pe Hristos și Evanghelia Sa și realizarea unei familii sfinte și pline de credință. Vechiul și Noul Testament se referă pe larg la aceasta. Hristos afirmă în Evanghelie, într-un mod esențial, legătura de nedesfăcut a căsătoriei.[7] Complementaritatea bărbat-femeie și sfințenia căsătoriei sunt afirmate de însuși Mântuitorul.[8], prezența sa la nunta din cana Galileii fiind elocventă în acest sens.[9]

Căsătoria împotriva desfrânării

Apostolul Pavel spune: „Din cauza desfrânării, fiecare să-și aibă femeia sa și fiecare femeie să-și aibă bărbatul său. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea și femeia bărbatului.”[10]

În căsătorie fiecare este stăpân pe trupul celuilalt, ne învață apostolul neamurilor: „Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.”[11]

Apostolul Pavel spune: „Să nu vă lipsiți unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea, și iarăși să fiți împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.”[12]

Căsătoria împotriva singurătății, pentru a fi ajutor potrivit unul altuia la necazuri și împotriva dușmanilor

În Facere stă scris: Și a zis Domnul Dumnezeu: „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el.”

Și Domnul Dumnezeu, Care făcuse din pământ toate fiarele câmpului și toate păsările cerului, le-a adus la Adam, ca să vadă cum le va numi; așa ca toate ființele vii să se numească precum le va numi Adam.

Și a pus Adam nume tuturor animalelor și tuturor păsărilor cerului și tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.

Atunci a adus Domnul Dumnezeu asupra lui Adam somn greu; și, dacă a adormit, a luat una din coastele lui și a plinit locul ei cu carne.

Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie și a adus-o la Adam.

Și a zis Adam: „Iată aceasta-i os din oasele mele și carne din carnea mea; ea se va numi femeie, pentru că este luată din bărbatul său.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va uni cu femeia sa și vor fi amândoi un trup.”[13]

Când a fost tras la răspundere pentru greșeala de a fi mâncat din pomul cunoașterii binelui și răului, Adam a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom și am mâncat.”[14]

Ecclesiastul scrie: Mai bine doi decât unul, căci iau o plată cu atât mai bună pentru munca lor.

Căci, dacă se întâmplă să cadă, se ridică unul pe altul; dar vai de cine este singur, și cade, fără să aibă pe altul care să-l ridice!

Tot așa, dacă se culcă doi împreună, se încălzesc unul pe altul, dar cum are să se încălzească dacă e singur?

Și dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; și funia împletită în trei nu se rupe ușor.[15]

Sfânta căsătorie

Ecclesiastul arată că funia împletită în trei nu se rupe ușor[16], referindu-se la soț, soție și Dumnezeu. Iisus spune: „Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl Meu care este în ceruri. Căci acolo unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor.”[17]

Comportamentul soțului și soției în căsătorie

Soția creștină

Femeia creștină și soția creștină trebuie să evite cu orice chip să fie

a) curvă sau ușuratică.[18]

b) să aibă nesăbuința de a-și dărâma singură casa.[19]

c) gâlcevitoare (certăreață)[20]

d) gâlcevitoare și supărăcioasă în același timp.[21]

Aceste patru caracteristici sunt indicate de Sfânta Scriptură ca fiind cele mai respingătoare defecte ale femeii.

a) Femeia curvă sau ușuratică

Femeia virtuoasă este o cunună pentru bărbatul ei, iar femeia fără cinste este un cariu în oasele lui.[22]

Femeia fără cinste sau femeia care-i face rușine (alte traduceri), care-l dezonorează (eng. shameless, dizgraceful) este femeia curvă sau ușuratică.[23]

Și iată o femeie îl întâmpină, având înfățișare de desfrânată și cu prefăcătorie în inimă; (Prov 7.10)

Curvia femeii este singurul motiv admis de Sfânta Scriptură pentru divorț.[24]

Sensul versetului din Pildele lui Solomon acoperă și caracterul de ușuratic care nu implică actul curviei propriu-zis (curvie potențială în același mod în care Iisus spune că o persoană căsătorită comite adulter chiar dacă doar se uită la o altă femeie pentru a o pofti-[25])

b) Femeia nesăbuită care-și dărâmă propria casă

Femeia înțeleaptă își zidește casa, iar femeia nebună o dărâmă cu înseși mâinile ei. (Prov 14.1)

c) Femeia certăreață

Mai degrabă să locuiești într-un colț pe acoperiș, decât cu o femeie certăreață și într-o casă mare.[26]

Un fiu neascultător este nenorocirea tatălui lui, iar certurile unei femei un jgheab care curge întruna.[27]

Un jgheab care curge în vreme de ploaie și o femeie arțăgoasă sunt la fel;

Cel care vrea s-o oprească oprește vânt și mâna lui cea dreaptă parcă ar ține în ea untdelemn.[28]

d) Femeia certăreață și supărăcioasă

Mai bine să locuiești în pustiu decât cu o femeie certăreață și supărăcioasă.[29]

Bărbații trebuie să se poarte cu înțelepciune cu nevestele lor, ca și cu un vas mai slab, cinstindu-le ca pe unele împreună moștenitoare ale harului vieții. În felul acesta rugăciunile bărbaților nu vor cunoaște piedică.

Soția creștină trebuie:

a) să fie supusă bărbatului în Domnul (dacă cele dorite de bărbat nu contravin poruncilor și valorilor creștine în același fel în care copiii trebuie să asculte în Domnul de părinții lor) după cum Hristos este capul Bisericii.[30]

Iar femeii (Dumnezeu-n.r) i-a zis: „Voi înmulți mereu necazurile tale, mai ales în vremea sarcinii tale; în dureri vei naște copii; atrasă vei fi către bărbatul tău și el te va stăpâni.” [31]

Femeile să se supună bărbaților lor ca Domnului, Pentru că bărbatul este cap femeii, precum și Hristos este cap Bisericii, trupul Său, al cărui mântuitor și este.

Ci precum Biserica se supune lui Hristos, așa și femeile bărbaților lor, întru totul.[32]

Femeilor, supuneți-vă bărbaților voștri, precum se cuvine, în Domnul. [33]

b) să se teamă de bărbat

Astfel și voi, fiecare așa să-și iubească femeia ca pe sine însuși; iar femeia să se teamă de bărbat. [34]

Două alte fragmente conturează imaginea ideală a soției creștine -1Pet 3.1-6 [35]şi Proverbele lui Solomon, cap 31.[36]

Bărbatul creștin

1. Să nu fie imoral sexual.[37]

Să nu te împreuni cu nevasta semenului tău, ca să te pângărești cu ea.(Lev 18.20)

Căsătoria să fie ținută în toată cinstea, și patul să fie nespurcat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari și pe preacurvari. (Evrei 13.4)

Vegheați să nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut.(Evrei 12.16)

2. Să-și iubească soția ca pe sine, ca pe trupul lui, cum a iubit Hristos Biserica.[38]

Bărbaților, iubiți-vă nevestele cum a iubit și Hristos Biserica și S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfințească, după ce a curățit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfățișeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă și fără prihană.

Tot așa trebuie să-și iubească și bărbații nevestele, ca pe trupurile lor. Cine își iubește nevasta, se iubește pe sine însuși.

Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește, îl îngrijește cu drag, ca și Hristos Biserica; pentru că noi suntem mădulare ale trupului Lui, carne din carnea Lui și os din oasele Lui.

De aceea va lăsa omul pe tatăl său și pe mamă-sa, și se va lipi de nevastă-sa, și cei doi vor fi un singur trup”.

Taina aceasta este mare(vorbesc despre Hristos și despre Biserică) „Încolo fiecare din voi să-ți iubească nevasta ca pe sine; și nevasta să se teamă de bărbat.”[39]

Solomon îndeamnă și el la o necurmată dragoste între soț și soție: „Izvorul tău să fie binecuvântat, și bucură-te de nevasta tinereții tale. Cerboaică iubită, căprioară plăcută: fii îmbătat tot timpul de drăgălășiile ei, fii îndrăgostit necurmat de dragostea ei!”[40]

3. Să nu fie aspru cu ea

„Bărbaților, iubiți pe femeile voastre și nu fiți aspri cu ele.”[41]

4. Bărbații trebuie să se poarte cu înțelepciune cu nevestele lor, ca și cu un vas mai slab, cinstindu-le ca pe unele împreună moștenitoare ale harului vieții, învață apostolul Petru. În felul acesta rugăciunile bărbaților nu vor cunoaște piedică, arată apostolul.[42]

O nevastă bună este un lucru de preț de la Domnul

„Casa și averea le moștenim de la părinți dar o nevastă pricepută[43] este de la Domnul[44]”, arată Solomon.”[45] Tot el spune că „Cine găsește o nevastă bună, găsește un lucru de preț [46]; este o favoare [47] pe care-o capătă de la Domnul.”[48]

Slujba logodnei

În slujba de Logodnă, ceremonia principală constă în binecuvântarea și schimbarea inelelor. Inelele sunt binecuvântate de către preot în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh. Apoi, cei doi fac schimb de inele, luând inelul miresei și punându-l pe degetul mirelui și invers. Apoi, ei le schimbă iarăși, simbolizând prin aceasta că fiecare soț va fi permanent complementarul și ajutorul celuilalt prin acest cuplu. Este, de asemenea, și un simbol exterior că cei doi s-au angajat în această căsnicie prin voința și consimțământul propriu. Este sărbătorită în pronaosul bisericii înainte de procesiunea din naosul bisericii.

Logodna (cuvânt slav, care înseamnă a face făgăduință de căsătorie) e rânduită tocmirii sau așezării nunții a doi tineri care s-au făgăduit unul altuia. Biserica binecuvintează această veche datină printr-o slujbă scurtă, premergătoare nunții sau cununiei; slujba logodnei de cele mai multe ori se face împreună cu slujba cununiei, săvârșindu-se imediat înaintea acesteia (dar se poate face și aparte, cu mult mai înainte).

Logodna binecuvântată de Biserică are o deosebită valoare prin legătura ei cu căsătoria, cu Sfânta Taină a Nunții, de aceea ea nu se poate strica sau desface ca orice învoială omenească.

Partea cea mai de seamă a slujbei logodnei e punerea inelelor în degetele logodnicilor de către preot și apoi schimbarea acestor inele de către nași.

Rostul inelelor de logodnă

Ele sunt semnul iubirii, al credincioșiei și al legăturii trainice pe care o făurește Taina Căsătoriei între viitorii soți. Slujba logodnei și a cununiei se face în naos, adică în sânul Bisericii, înaintea unei mese pe care se așază Sfânta Evanghelie, cununiile, Sf. Cruce, sfeșnice cu lumânări și inelele de logodnă. Mirele stă în dreapta ca unul care este mai mare și cap femeii, iar mireasa la stânga lui, lângă inima lui și ca una care este mai mică decât bărbatul, fiind făcută din coasta lui și datorându-i supunere și ascultare.[49]

Atât la logodnă cât și la Cununie, mirii sunt însoțiți de nași (nuni).

Căsătoria

Perioadele săvârșirii cununiei

Când se săvârșește Cununia?

Fiind prilej de bucurie și de veselie, Cununia se săvârșește în zilele de sărbătoare, îndată după liturghie, când toți credincioșii se află în biserică.

Când nu se pot face nunți?

Potrivit poruncii a noua a Bisericii, nu se pot face nunți în următoarele zile și răstimpuri de peste an:

a) În cele patru posturi de peste an, ca și în toate zilele de post din cerite și ospețele ce însoțesc de obicei nunta nu se potrivesc cu pocăința și înfrânarea pe care ne-o impune postul. [50]. În Paresemi este îngăduită la nevoie logodna și aceasta numai în ziua Bunei-Vestiri (dacă nu cade în săptămâna Patimilor) și în Duminica Floriilor.[51]

b) În săptămâna brânzei (sau săptămâna albă), care este socotită ca vreme de pregătire pentru post.

c) În săptămâna luminată (dintre Duminica Paștilor și Duminica Tomii), în Duminica Rusaliilor, în răstimpul dintre Crăciun și Bobotează, precum și în ajunul tuturor Praznicelor împărătești, pentru ca veselia nunților să nu ne facă să uităm bucuria duhovnicească a celor mai mari sărbători creștine.

Slujba căsătoriei

Pentru creștinii Ortodocși, slujba de căsătorie (nunta) este recunoașterea formală a Bisericii pentru unitatea unui cuplu, o imagine creată a iubirii lui Dumnezeu care este eternă, unică, indivizibilă și fără sfârșit. Biserica primară doar asista la exprimarea reciprocă a dragostei celor doi membri ai cuplului, iar unirea lor era binecuvântată prin participarea împreună la Sfânta Împărtășanie.

Când slujba de căsătorie a apărut în Biserică, a fost modelată ulterior slujbei de botez și încreștinare. Adresarea către cuplu este similară cu cea individuală din botez. Cei doi mărturisesc credința și dragostea lor față de Dumnezeu. Ei sunt conduși prin biserică în procesiune. Li se fac rugăciuni și sunt binecuvântați. Ascultă cuvântul Domnului.

Slujba nu conține jurăminte sau legăminte. Este, în esență, „botezarea și confirmarea” iubirii umane în Dumnezeu prin Iisus Hristos, în Sfântul Duh. Este îndumnezeirea dragostei omenești în perfecțiunea divină și unitatea eternă a Împărăției lui Dumnezeu așa cum este ea revelată oamenilor prin Biserică. Nu există „legalizare” prin taina Ortodoxă a căsătoriei. Nu este un contract juridic, este o legătură spirituală.

Slujba de nuntă este împărțită în două părți, ținute separat în vechime, dar acum celebrate împreună.

Care e partea cea mai de seamă din rânduiala Cununiei?

Este punerea cununiilor: preotul face de trei ori semnul crucii cu cununiile peste fețele mirilor, rostind la fiecare, de câte trei ori, cuvintele: „Cunună-se robul (roaba) lui Dumnezeu (numele) cu roaba (robul) lui Dumnezeu (numele), în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, apoi le pune pe capul lor, întâi al mirelui și apoi al miresei.

Ce închipuie „cununiile” care se pun pe capul mirilor?

Acestea sunt făcute în chipul coroanelor cu care se încununau odinioară regii și împărații. Ele închipuie podoaba, cinstea și răsplata care se aduc curăției și fecioriei mirilor pentru care aceștia sunt încununați ca niște împărați, înzestrați cu puterea de a da viață, de a naște copii.[52] De aceea se și cântă pentru dânșii: „Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire și cu cinste încununează-i pe dânșii!” După punerea cununiilor, urmează Apostolul (de la Efes. cap. 5, vers 20-33), în care Sfântul Apostol Pavel aseamănă nunta cu legătura sfântă dintre Hristos și Biserică, îndemnând pe miri să se iubească unul pe altul. Se citește apoi Evanghelia în care se istorisește minunea înfăptuită de Mântuitorul la nunta din Cana Galileii.[53] Urmează o ectenie, după care preotul binecuvintează paharul de obște (comun), adică un pahar cu vin din care dă mirilor să guste pe rând, în timp ce se cântă: „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema»[54]

Ce înseamnă paharul acesta?

Înseamnă, pe de o parte, bucuria și veselia nunții, iar pe de alta, unirea într-un cuget și menirea comună a viitorilor soți pe care ei vor împărtăși-o împreună de aici înainte, având parte de aceleași bucurii și aceleași necazuri.[55] Aceleași lucruri închipuie și bucata de pâine din care se dă acum mirilor să guste, odată cu paharul de obște. După aceasta se face înconjurarea de trei ori a mesei de către alaiul de nuntă, format din slujitori, miri și nași.

Ce înseamnă înconjurarea mesei?

Această înconjurare în chip de horă închipuie bucuria prilejuită de nuntă. Și deoarece nunta se face în scopul nașterii de prunci, Biserica ne duce cu gândul la nașterea minunată a dumnezeiescului Prunc din Sfânta Fecioară, naștere pe care a prezis-o mai ales proorocul Isaia.[56] Pe acesta îl îndeamnă acum Biserica, prin cântare, să dănțuiască împreună cu noi, de bucurie că i s-a împlinit proorocia: „Isaie, dănțuieşte! Fecioara a avut în pântece...” etc. Se cântă, de asemenea, și celelalte două cântări de la slujba hirotoniei: „Sfinților Mucenici...” și „Slava Ție, Hristoase Dumnezeule...”, care înseamnă că mirii trebuie să se facă părtași ai lui Hristos și ai sfânților Lui, prin viața curată pe care o vor duce și în căsnicie.[57]

Slujba încoronării

A doua parte a slujbei de căsătorie este ceremonia de încoronare, în care capetele mirelui și miresei sunt încoronate de către preot. În tradiția rusă, coroanele sunt din aur sau argint, în timp ce tradiția greacă folosește coroane din frunze și flori. Coroanele sunt coroane ale bucuriei, dar și coroane ale martirajului, atât timp cât căsătoria implică și sacrificiul de sine de ambele părți.

La sfârșitul slujbei, cei doi proaspăt căsătoriți beau din aceeași cupă de vin. Această cupă comună este un simbol al faptului că după aceea ei vor avea o viață comună. De asemenea, acest gest amintește nunta din Cana Galileii.

Nașii

Rostul și datoria nașilor la cununie sunt asemănătoare cu acelea ale nașului sau nașei de la botez. Ei sunt martori și chezași ai temeiniciei făgăduințelor făcute de viitorii soți unul față de altul și ai trăiniciei legăturii pentru tot restul vieții.

De aceea pun mâna pe inele (la logodnă) și pe cununii (la cununie), atât atunci când sunt puse pe capul mirilor, cât și atunci când sunt luate. Nașii de cununie trebuie să fie ortodocși și cu bună viețuire creștinească, purtându-se față de miri ca niște părinți și învățători ai acestora. Nașii sunt o familie creștină care asumă și îndrumă noua familie. De aceea, nașii trebuie să fie o familie care are deja experiența vieții de familie creștină.

În timpul slujbei, nașii țin în mână făclii aprinse, simbol al curăției mirilor, al luminii darului de sus și al bucuriei nuntașilor.

Căsătorii mixte

Sfânta taină a căsătoriei este doar pentru cei care fac parte din biserică; aceasta este doar pentru membrii botezați. Biserica Ortodoxă Română permite ca excepție căsătoria credincioșilor ortodocși cu persoane de altă confesiune creștină prin pogorământ, din rațiuni pastorale, după obținerea dispensei (aprobării speciale) de la episcopul ortodox al locului, dar cu condiția ca pruncii născuți să fie botezați în Biserica Ortodoxă. La cea de-a doua Conferință Panortodoxă Presinodală din 1982, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au confirmat această practică a iconomiei sau dispensei[58]

Văduve și văduvi

Apostolul Pavel spune: Vreau dar ca văduvele tinere să se mărite și să aibă copii, să fie gospodine la casa lor, ca să nu dea protivnicului niciun prilej de ocară, căci unele s-au și întors să urmeze pe Satana.[59]

Divorțul

Ortodoxia privește căsătoria ca indisolubilă, și condamnă ruperea căsătoriei ca păcat și un dezastru. Biserica Ortodoxă permite divorțul și recăsătoria ca o excepție, o concesie necesară condiției umane păcătoase. În timp ce condamnă păcatul, Biserica dorește să ajute păcătoșii și să le mai dea o șansă, printr-un act de iconomie numită canonic dispensă. În mod concret, Biserica Ortodoxă nu acordă „divorțul bisericesc” atunci când soții decid să se despartă, și nici măcar atunci când se pronunță divorțul civil, ci doar atunci când unui din soți, după divorțul civil, dorește să se recăsătorească. Această cerere este înaintată de preot episcopului locului, care decide asupra dispensei.

Îngăduința pentru a doua și a treia nuntă

Sunt îngăduite de Biserică a doua și a treia nuntă?

A doua și a treia nuntă erau privite odinioară de Biserică cu mai multă asprime și îngăduite numai ca un pogorământ făcut pentru slăbiciunea firii omenești. De aceea, erau însoțite de unele epitimii, sau canoane de pocăință (opriri de la Sf. Împărtășanie)[60], Astăzi însă, deoarece asemenea căsătorii au devenit mai dese, Biserica e nevoită să le îngăduie și să le binecuvânteze, pentru a nu lăsa pe cei împreunați cu legătura trupească, să trăiască în păcat, fără binecuvântarea lui Dumnezeu.

Slujba la a doua și a treia nuntă e ca și la cea dintâi?

Nu este la fel. Cununia a doua și a treia se săvârșesc după o rânduială deosebită, în care se vede încă vechea disciplină a asprimii cu care erau privite de către Biserică asemenea căsătorii. Această rânduială este, în prima ei parte, mult mai simplă și mai puțin sărbătorească decât cea de la prima cununie. Logodna este împreunată aici cu cea a cununiei, ca o singură slujbă, având binecuvântarea de la început nu ca la Taine („Binecuvântată este împărăția Tatălui...”), ci ca la slujbele de binecuvântare și sfințire, numite ierurgii („Binecuvântat este Dumnezeul nostru...”). Atât, ectenia, cât și molitvele de la logodnă, cât și cele dinaintea punerii cununiilor, cuprind rugăciuni pentru pocăință și iertarea mirilor, pentru că însoțirea lor prin a doua sau a treia nuntă le e socotită ca un păcat izvorât din aprinderea trupească, pe care ei n-au putut-o birui. Începând de la punerea cununiilor pe cap, rânduiala slujbei la a doua și a treia nunta e întocmai ca și la prima nuntă.

E îngăduită a patra nuntă?

A patra nuntă e socotită de Biserică drept o fărădelege, de aceea preoții sunt opriți de a o sluji, sub pedeapsa caterisirii.[61]

Viața de familie

Bibliografie

  1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
  2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7.
  3. English Standard Version Bible, 1971.
  4. Carte de învățătură creștină ortodoxă, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București.
  5. Învățătura de Credință Creștină Ortodoxă, Tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și cu binecuvântarea și purtarea de grijă Înalt Prea Sfințitului Iustinian, Patriarhul României la anul 1952 de Editura Sfintei Arhiepiscopii a Bucureștilor, retipărită în anul 1992 la București, în anul 1993 la Cluj iar în anul 1996 la Iași. Ediție electronică APOLOGETICUM, 2006, Volumul poate fi distribuit liber pentru uz personal. Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de spiritualitate creștină ortodoxă și de istoria neamului românesc. Ea poate fi utilizată, copiată și distribuită LIBER cu menționarea sursei. Culegere și editare: Anonim, Digitalizare pdf : Apologeticum
  6. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului, Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
  7. Mitropolia Moldovei și Bucovinei, Concordanță biblică tematică, ediție revăzută și completată de Pr. Vasile Dogaru și Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu și Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, Iași, 2000, ISBN 973-9272-58-4.

Note

  1. 1Cor 7.2-5
  2. Fac2.18-24
  3. Fac3.12
  4. Ecclesiast 4.9-12
  5. Ecclesiast 4.9-12
  6. Fac 1.27-28
  7. Matei 19. 6
  8. Matei 19.4-6
  9. Ioan 2.1-11
  10. 1Cor 7.2-3
  11. 1Cor 7.4
  12. 1Cor 7.5
  13. Fac 2.18-24
  14. Fac3.12
  15. Ecclesiast 4.9-12
  16. Ecl4.12
  17. Matei 18.19-20
  18. Prov 12.4, Deut 24.1-4, Mat 19.2-9, Mat 5.31-32
  19. Prov 14.1
  20. Prov 21.9, 25.24, Prov 19.13, 27.15-16
  21. Prov 21.19
  22. Prov 12.4
  23. Deut 24.1-4 și Mat 19.2-9
  24. Mat 5.31-32
  25. Mat 5.28
  26. Prov 21.9, Prov 25.24
  27. Prov 19.13
  28. Prov 27.15-16
  29. Prov 21.19
  30. Fac 3.16, 1Pet 3.5, 1Cor 14.34, Efes 5.22, Col 3.18, Tit 2.5
  31. Fac 3.16
  32. Efes 5.22-24
  33. Col 3.18
  34. (Efes 5.33), a se vedea aici comentariul lui Anania, pag 1680
  35. http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=61&cap=3
  36. http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=63&cap=31
  37. Lev 18.20, Evrei 13.4,Evrei 12.16,Prov 5.15-21
  38. Efes 5.25-33,Prov 5.18-19
  39. Efes 5.25-33
  40. Prov 5.18-19
  41. Col 3.18-19
  42. 1Pet 3.1-7
  43. eng. prudent- ESV, NIVUK, ASV, rom. prudentă, cuminte, înțeleaptă, prevăzătoare
  44. eng. is from the Lord- ESV, NIVUK, ASV
  45. Prov 19.13-14
  46. eng. a good thing- ESV, NIVUK, ASV
  47. (eng. favor- ESV, NIVUK, ASV, rom. favoare, dar, har)
  48. Prov18.22
  49. 544 Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 278. trad. rom., p. 180.
  50. 542 Vezi și Tâlcuirea la Can. 69 al Sf. Apostoli; can. 52 al Sinodului din Laodiceea și Sf. Simion al Tesalonicului, Răspuns la întrebarea 25, trad. rom. p. 318.
  51. Ibidem
  52. Ibidem, cap. 276, p. 179.
  53. Ioan 2. 1-11
  54. Ps. 115, 4
  55. Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 277, trad. rom. p. 180.
  56. Isaia7. 14
  57. Ibidem, cap. 282, p. 182.
  58. http://www.agerpres.ro/social/2016/02/18/patriarhia-romana-casatoria-religioasa-mixta-este-posibila-cu-dispensa-in-biserica-ortodoxa-18-23-02
  59. 1 Timotei 5.14-15
  60. 550 Can. 19 al Sf. Ioan Postitorul; can. 2 al Sf. Nichifor Mârturisitorul; Pravila de la Govora (1640), cap. 83; Sf. Simion al Tesalonicului, Despre cinstita nuntă, cap. 276, trad. rom. p. 179 ş.a
  61. 551 Molitfelnicul, la sfârșitul Rânduielii Nunții (ed. 1984, p. 105).


Legături externe