Proorocul Zaharia

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 15 decembrie 2022 12:19, autor: Inistea (Discuție | contribuții) (Viața și profețiile)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Vechiul TestamentSeptuaginta
Pentateuhul și Legea lui Moise
FacereaIeșireaLeviticulNumeriiDeuteronomul
Cărțile istorice
Iosua NaviJudecătoriRut

I RegiII RegiIII RegiIV Regi
I CroniciII CroniciI EzdraNeemiaEstera

Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune
IovCartea PsalmilorPildele lui SolomonEcclesiastul
Alte cărți
Cântarea CântărilorPlângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari

IsaiaIeremiaIezechielDaniel

Profeții Mici, sau „Cei Doisprezece”

OseaAmosMiheiaIoilAvdieIonaNaum
AvacumSofonieAgheuZahariaMaleahi

Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
TobitIuditaBaruhEpistola lui Ieremia
Cântarea celor trei tineriIII EzdraCartea înțelepciunii lui Solomon
Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul)
Istoria Susanei
Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel
I MacabeiII MacabeiIII Macabei
Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: EnohNoeAvraamIsaacLot
Iacov (Israel)IosifMoiseAaronFinees
Judecători: DeboraGhedeonSamson
Prooroci și Drepți: Ilie TesviteanulEliseiIezechia
IsaiaIeremiaIezechielDaniel
IonaOseaDavidSolomon
AvacumIovMiheiaMaleahi - Baruh
SamuelZahariaIoilNaumAmos
Regi Iuda (după diviziune): RoboamAbiaAsaIosafat
AtaliaIoramAhaziaIoasAmația
OziaIotamAhazIezechia (Ezechia)Manase
AmonIosiaIoahazEliachim (Ioiachim)
Ioiachin (Iehonia) – Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam INadabBaeșa
ElaZimriOmriAhabIzabela
AhaziaIoramIehuIoahazIoasIeroboam al II-lea
ZahariaȘalumMenahemPecahiaPecahOsea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Sfântul prooroc Zaharia (ebr. „Zakhar-iah”, „Iahve își amintește”) este unul din cei 12 prooroci ziși „mici” din Vechiul Testament, căruia i se atribuie Cartea lui Zaharia. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 8 februarie, iar în Biserica Apuseană la 6 septembrie.

Viața și profețiile

După Cartea lui Zaharia, Zaharia, fiul lui Berechia, fiul lui Ido, ar fi trăit în timpul domniei lui Darius I, regele Perșilor (domnie: 521-486 î. Hr.). A revenit din exilul din Babilon ca urmare a edictului lui Cirus din anul 538 î. Hr. Este cel de-al doilea prooroc care s-a ridicat în timpul exilului poporului ales în Babilon, fiind contemporan cu sfântul prooroc Agheu (prăznuit la 16 decembrie).

Prima sa profeție este făcută (după Zaharia, cap.1) în al doilea an al domniei lui Darius, adică pe la 521/520 î.Hr. (adică la câteva luni după profeția lui Agheu).

După specialiști în Studiul Vechiului Testament, a doua parte a Cărții lui Zaharia (capitolele 9-14), care nu au dată a profețiilor, ar fi scrise către anul 480 î.Hr.

Zaharia mai este pomenit și în cărțile Ezdra (Cartea I a lui Ezdra: de două ori, împreună cu proorocul Agheu, cu care a participat la construirea celui de-al doilea templu din Ierusalim) și Neemia (Cartea a II-a a lui Ezdra: o dată, Neemia 12, 16, într-o listă de preoți).

Profețiile

Profețiile din Cartea lui Zaharia au avut loc aproximativ între anii 521 și 480, dar cartea însăși nu poate fi datată cu precizie.

Zaharia a profețit, între altele: - venirea lui Mesia cu smerenie („Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.” - Zaharia 9, 9; cf. Mt 21, 5),
- vinderea lui Hristos de către Iuda pentru 30 de arginți (Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei". Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar. - Zaharia 11, 13)
- Patimile Domnului: „și își vor aținti privirile înspre Mine, pe Care ei L-au străpuns și vor face plângere asupra Lui, cum se face pentru un fiu unul născut şi-L vor jeli ca pe cel întâi născut” (Zaharia 12, 10. cf. Ioan 19, 37).
- convertirea neamurilor în vremurile de pe urmă: „Și va fi Domnul Împărat peste tot pământul; în vremea aceea va fi Domnul unul singur și tot așa și numele Său unul singur.” (Zaharia 14, 9)

Cartea lui Zaharia este printre cărțile profetice, Naviim, în tradiția ebraică, și printre cărților celor doisprezece profeți mici, în tradiția canonului biblic vechi-testamentar creștin.

Fragmente profetice

„Bucură-te foarte, fiica Sionului, veselește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei.”
(Zaharia 9, 9)
„Și le-am zis: "Dacă socotiți cu cale, dați-Mi simbria, iar dacă nu, să nu Mi-o plătiți. Și Mi-au cântărit simbria Mea treizeci de arginți. Atunci a grăit Domnul către Mine: "Aruncă-l olarului prețul acela scump cu care Eu am fost prețuit de ei". Și am luat cei treizeci de arginți și i-am aruncat în vistieria templului Domnului, pentru olar.”
(Zaharia 11, 12-13)

Sinaxar

Sinaxarul Sfântului prooroc Zaharia în Mineiul pe luna februarie, ziua a opta:

„Numele Zaharia se tâlcuiește: pomenirea lui Dumnezeu. El era din neamul lui Israel din seminția lui Levi, și s-a născut în Galaad. A venit apoi în Ierusalim din țara caldeilor, bătrân foarte; și aflându-se acolo, a proorocit multă vreme poporului și a dat multe semne pentru dovedirea celor grăite de el. A spus lui Iosedec, că va naște fecior și se va face preot al Domnului în Ierusalim. A binecuvântat pe Salatiil pentru fiul său, zicându-i: tu vei naște fiu și vei pune numele lui Zorobabel. Și în vremea lui Cirus, împăratul perșilor, a dat semn, despre Cresus împăratul Lidiei. Și a mai înfățișat cele cu privire la prădarea Ierusalimului, la sfârșitul lui Israel, la începutul şi sfârşitul limbilor și la dărâmarea templului; și cu privire la încetarea proorocilor, a preoților și a sâmbetelor, și cu privire la judecata a doua. Și proorocind și alte multe, a răposat în bătrâneți bune; și a fost îngropat aproape de mormântul proorocului Agheu.”
(Mineiul pe luna februarie)