Saul

Acest articol face parte din seria Vechiul Testament – Septuaginta
Pentateuhul și Legea lui Moise
Facerea – Ieșirea – Leviticul – Numerii – Deuteronomul
Cărțile istorice
Iosua Navi – Judecători – Rut I Regi – II Regi – III Regi – IV Regi I Cronici – II Cronici – I Ezdra – Neemia – Estera
Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune Iov – Cartea Psalmilor – Pildele lui Solomon – Ecclesiastul
Alte cărți Cântarea Cântărilor – Plângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari Isaia – Ieremia – Iezechiel – Daniel
Profeții Mici, sau „Cei Doisprezece” Osea – Amos – Miheia – Ioil – Avdie – Iona – Naum Avacum – Sofonie – Agheu – Zaharia – Maleahi
Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
Tobit – Iudita – Baruh – Epistola lui Ieremia Cântarea celor trei tineri – III Ezdra – Cartea înțelepciunii lui Solomon Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) Istoria Susanei Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel I Macabei – II Macabei – III Macabei Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: Enoh – Noe – Avraam – Isaac – Lot Iacov (Israel) – Iosif – Moise – Aaron – Finees Judecători: Debora – Ghedeon – Samson Prooroci și Drepți: Ilie Tesviteanul – Elisei – Iezechia Isaia – Ieremia – Iezechiel – Daniel Iona – Osea – David – Solomon Avacum – Iov – Miheia – Maleahi - Baruh Samuel – Zaharia – Ioil – Naum – Amos
Regi Iuda (după diviziune): Roboam – Abia – Asa – Iosafat Atalia – Ioram – Ahazia – Ioas – Amația Ozia – Iotam – Ahaz – Iezechia (Ezechia) – Manase Amon – Iosia – Ioahaz – Eliachim (Ioiachim) Ioiachin (Iehonia) – Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam I – Nadab – Baeșa Ela – Zimri – Omri – Ahab – Izabela Ahazia – Ioram – Iehu – Ioahaz – Ioas – Ieroboam al II-lea Zaharia – Șalum – Menahem – Pecahia – Pecah – Osea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Saul este primul împărat al Israelului, care a domnit în secolul al XI-lea timp de 2 ani. În prima parte a domniei sale el se arată ca un domnitor iertător, omenos şi drept, reuşind numeroase victorii împotriva diverselor popoare duşmane (amoniţii lui Nahas, filisteni, amaleciţi, moabiţi, edomiţi). Totuşi Saul se face vinovat de uzurparea preoţiei şi neascultarea poruncii Domnului de nimicire totală a amaleciţilor, motiv pentru care este lepădat ca împărat, fiindu-i ruptă domnia deasupra lui. În locul său este uns David care, prin cântecul său de arfă, reuşea să îndepărteze duhul rău trimis de Dumnezeu să-l muncească pe Saul. Graţie victoriei sale asupra uriaşului filistean batjocoritor de Dumnezeu pe nume Goliat, David este remarcat de Saul care-l trimite în diverse războaie pe care le câştigă devenind căpetenia oamenilor de război. Speriat însă de popularitatea crescută a lui David care câştiga război după război, Saul începe să-l privească cu ochi răi şi mai întâi îi restrânge drastic puterea, apoi chiar începe o prigoană pentru uciderea acestuia. Viitorul rege al Israelui evită în câteva rânduri să-l ucidă pe cel care era încă, formal, unsul Domnului. În faţa armatei filistenilor, părăsit de Dumnezeu, Saul păcătuieşte din nou prin chemarea din morţi (prin intermediul unei vrăjitoare) a lui Samuel care îi reaminteşte păcatele săvârşite şi îi anunţă moartea sa şi a fiilor săi în luptă. Saul este rănit greu în luptă şi face şi ultimele greşeli: întâi îl roagă pe purtătorul său de arme să-l ucidă pentru a nu fi batjocorit de cei netăiaţi împrejur şi apoi, la refuzul acestuia, se sinucide, gest pe care-l face şi purtătorul său de arme. Trupurile lui Saul şi ale fiilor săi, recuperate de conaţionalii săi, au fost arse şi oasele îngropate sub stejarul din Iabes.

Context

El a fost întronat de profetul Samuel care îndeplineşte astfel dorinţa nesăbuită a poporului de a avea împărat ca toate neamurile, renunţând astfel la regimul judecătorilor. Dorinţa poporului apăruse ca urmare a faptului că fiii lui Samuel, Ioel şi Abia, n-au călcat pe urmele tatălui lor ci ,,se dădeau la lăcomie, luau mită şi călcau dreptatea” (8.3). Lui Samuel nu i-a plăcut că poporul cerea un împărat şi s-a rugat lui Dumnezeu. Domnul îi spune că nu pe el îl lepădă ci chiar pe Dumnezeu şi-i spune să le facă cunoscut dreptul împăratului.(8.6-9) Samuel face întocmai, prezicându-le şi faptul că atunci când împăratul îşi va lua toate drepturile sale ei vor striga împotriva împăratului pe care-l vor alege dar Domnul nu-i va asculta(8.18). Poporul însă nu ascultă glasul lui Samuel, ci persistă în dorinţa de a avea un împărat care să-i judece, să meargă în fruntea lor şi să-i conducă în războaie.(8.20). Domnul îi spune lui Samuel să le asculte glasul şi să pună un împărat peste ei.(8.22)

Prima perioadă

Este întronat Saul, fiul lui Chis, din mica seminţie a lui Beniamin(9.20-21, 13.1), aflat la vârsta de 30 de ani(13.1), ,,tânăr şi frumos, mai frumos decât oricare dintre copiii lui Israel”, care îi ,,întrecea pe toţi în înălţime de la umăr în sus” (9.1-2), prin tragere la sorţi(10.17-24); a domnit doi ani(13.1). Saul este iertător, căci îi iartă pe unii oameni răi care îl grăiesc de rău, îl dispreţuiesc şi nu-i aduc niciun dar (10.25-27, 11.12-13) şi omenos, căci le spune cheniţilor, care se arătaseră binevoitori faţă de tatăl lui, să fugă din rândul amaleciţilor pentru a nu fi omorâţi fără vină(15.6); Saul, căruia ,,Dumnezeu i-a dat o altă inimă”(10.9), care este prefăcut în alt om prin pogorârea Duhului Domnului peste el, care îl face să şi proorocească(10.5-13) a repurtat numeroase victorii în războaiele contra amoniţilor lui Nahas (care aruncă ocăra asupra întregului Israel propunându-le un legământ cu condiţia ca locuitorilor Iabesului din Galaad să le fie scos ochiul drept)(11.1-11, 14.47), filistenilor(14.1-23, 14.47), amaleciţilor(15.1-9), moabiţilor, edomiţilor(14.47). Când află de jurământul pe care Saul îl făcuse cu poporul, potrivit căruia nimeni nu avea voie să mănânce miere, şi în urma căruia va fi blestemat cel care îl încalcă, Ionatan, fiul lui Saul, care mâncase deja miere fără să ştie, sfidează jurământul şi spune că tatăl său a tulburat poporul şi că înfrângerea filistenilor ar fi fost mai mare dacă poporul ar fi mâncat atunci din prada (mierea) pe care a găsit-o la vrăjmaşii lui. Saul este gata să aplice legea şi vrea să-l pedepsească cu moartea pentru sfidarea blestemului, dar poporul îl scăpă pe viteazul Ionatan, care adusese o mare izbăvire lui Israel prin înfrângerea filistenilor. (14.24-46)

Păcatele lui Saul şi lepădarea sa ca împărat

Totuşi, înaintea unei lupte cu filistenii, Saul ,,lucrează ca un nebun şi nu păzeşte porunca Domnului” căci, văzând că Samuel întârzie şi că poporul se împrăştie de lângă el, îndrăzneşte să aducă el arderea de tot(13.8-14), ceea ce echivala cu uzurparea preoţiei. Domnul îl anunţă prin vocea lui Samuel că domnia lui nu va dăinui şi că ,,Domnul Şi-a ales un om după inima Lui’’ să fie căpetenia lui Israel(13.14). În plus, după ce îi învinge pe amaleciţi, nu respectă porunca Domnului de a-i nimici cu desăvârşire pe aceştia. Porunca fusese dată pentru păcatul de a-i fi ,,astupat’’ lui Israel ieşirea din Egipt, când, fără teamă de Dumnezeu, s-au aruncat asupra poporului lui Israel ,,pe dinapoi, asupra tuturor celor care se târau la coadă’’, când Israelul era ,,obosit şi sleit de puteri’’, 15.2, Deut25.17-19; acest păcat a dus la porunca Domnului ca, atunci când Dumnezeu va da odihnă poporului lui Israel de toţi vrăjmaşii care îl înconjoară, amaleciţilor să le fie ştearsă pomenirea de sub ceruri-Deut 25.19). Astfel Saul îl păstrează viu pe Agag, împăratul lui Amalec(15.8) şi, fiindcă se temea de popor, ascultă glasul acestuia(15.24) şi se aruncă asupra prăzii, cruţând dobitoacele cele mai bune(15.19), pretextând mincinos în faţa lui Samuel că poporul le-ar fi luat pentru a fi aduse ca jertfă(15.15,21). Samuel îi reaminteşte că pe când era mic în ochii lui a fost uns împărat al lui Israel (15.16-17) şi îi spune că ascultarea de cuvântul Domnului face mai mult ca jertfele, că neascultarea e tot atât de vinovată ca ghicirea şi împotrivirea nu este mai puţin vinovată ca închinarea la idoli şi terafimi(15.22,23). Deşi îşi recunoaşte păcatul şi se căieşte, Samuel îi spune că Domnul îl leapădă ca împărat, pentru că şi el a lepădat cuvântul Domnului (15.23, 26), că rupe domnia lui Israel deasupra lui(15.28) şi va da domnia unuia mai bun ca el (15.28), căci ,,tăria lui Israel nu minte (Saul minţise că păstrase dobitoacele pentru jertfe) şi nu se căieşte, căci nu este om să-i pară rău”.(15.29). (Împăratul lui Israel încetase să fie un om obişnuit din clipa în care fusese investit ca împărat şi îi fusese dată o altă inimă.(10.9) , el fiind alesul Domnului). Samuel însuşi îl ucide cu sabia pe Agag, împăratul amaleciţilor pentru păcatul său de a fi lăsat femei fără copii.(15.32-33) (uciderea israeliţilor)

David este uns împărat al lui Israel

David, fiu al lui Isai, Betleemitul, păstor ,,cu păr bălai, cu ochi frumoşi şi faţă frumoasă (16.11-12, 17.42), ,,sărac şi de puţină însemnatate’’ după propria mărturisire(18.23), a fost uns împărat al Israelului de către Samuel, şi Duhul Domnului s-a pogorât peste el din acel moment. (16.13)

David, cântăreţ din arfă, îndepărta temporar duhul rău

Fiindcă Duhul Domnului se îndepărtase de la Saul şi acesta era muncit de un duh rău trimis de Domnul, este adus la palat un tânăr păstor cântăreţ din arfă, acelaşi David, care urma ca, atunci când duhul venea peste Saul, prin muzica sa să-i uşureze suferinţa. Într-adevăr, cântările lui David îl făceau pe Saul sa răsufle mai uşor şi să se simtă uşurat, căci duhul rău pleca de la dânsul. David, un om ,,tare şi voinic, un războinic ce vorbea bine, a plăcut lui Saul şi a fost pus să-i poarte armele. (16.14-23)

David îl învinge pe filisteanul hulitor Goliat

David află că uriaşul filistean de şase coţi şi o palmă,(17.4), Goliat din Gat, om ,,războinic din tinereţea lui’’(17.33) ocărăşte pe Israel (17.25,26,36,43,45), propunând ca lupta să fie decisă printr-o luptă individuală. (17.8-9). Motivat şi de recompensa promisă celui care-l va învinge pe filistean (bogăţii, fiica împăratului de nevastă şi scutirea de dări pentru casa sa (17.25,27), cere voie împăratului Saul să pedepsească pe cel ce batjocoreşte Numele Dumnezeului lui Israel, spunându-i împăratului că el chiar omora urşii şi leii ce-i furau oile (17.34-35). Saul acceptă, îl îmbracă în armură, dar David îşi dă seama că nu e obişnuit cu armura, se duce la un pârâu de unde ia 5 pietre netede pe care şi le pune în buzunar şi traistă. David se înfăţişează înaintea lui Goliat cu o praştie şi un toiag. Văzându-l pe ,,copilul’’ David, Goliat râde de el, adăugând ironic că nu e câine să vină la el cu toiege. La început David fuge înaintea lui, iar apoi îi trage cu praştia drept în frunte, prăbuşindu-l pe uriaşul filistean. Îi ia apoi sabia, îl omoară cu ea şi îi taie capul. Filistenii înspăimântaţi o iau la fugă, cu bărbaţii lui Israel şi Iuda în urmărirea lor. David ia capul filisteanului şi-l duce la Ierusalim iar armele sale sunt puse în cortul său.(17.38-58).

Saul prigoneşte pe David

David este oprit de Saul la curtea sa şi trimis în diverse războaie, din care iese mereu învingător(18.5). Saul îl pune în fruntea oamenilor de război.(18.5) . Totuşi, speriat de popularitatea şi admiraţia poporului, vizibile şi din cântarea de biruinţă a femeilor(care-i acordau lui Saul mii şi lui David zeci de mii de învinşi) începe să se teamă că va pierde împărăţia în faţa lui David şi începe să privească cu ochi răi pe David( 18.6-16). Saul îl îndepărtează pe David de lângă el şi îl pune căpetenie doar peste o mie de oameni. (18.13)

După un timp el purcede la o prigoană neîncetată a lui David, (18.29), pe care-l ,,caută ca pe un purice şi-l urmăreşte ca pe o potârniche în munţi”, aşa cum se exprimă însuşi David (26.20). El încearcă personal, fiind apucat de duhul cel rău, să-l omoare, dar fără succes (18.10,11, 19.9,10). Apoi îi întinde o cursă spunându-i că i-o va da pe Mical, a doua sa fată, care-l iubea pe David,(18.20) cu condiţia să-i fie aduse o sută de prepuţuri de la filisteni. David le aduce şi Saul se vede nevoit să i-o dea pe Mical, (după ce îl amăgise prima oară, spunându-i că i-o va da pe Mereb, care este dată altcuiva de soţie).(18.17-30). Altădată Mical îl scăpă pe David de la moarte(19.8-17), altădată Saul ordonă uciderea a 85 preoţi şi a cetăţii preoţeşti Nob ai cărui oameni îl ajutaseră pe David (21.1-9, 22.6-19); alteori o năvălire a filistenilor îl scăpă pe David (cap23).

David se fereşte în două rânduri să-l ucidă pe cel care încă era unsul Domnului (24.1-7, 26.7-12). Saul se căieşte de mai multe ori pentru păcatele sale, recunoscând că David e mai bun ca el pentru că a răspuns cu bine la rău (24.8-17-22, 26.16-25) şi că i-a cruţat viaţa şi îl lasă în pace (26.25). Saul îi spune lui David că ştie că el va domni în locul său şi îl pune să jure că nu-i va nimici sămânţa şi nu-i va şterge numele din casa tatălui lui, iar David jură că nu face aşa ceva (24.20-22)

Ultimele păcate ale lui Saul: chemarea morţilor şi sinuciderea

Pus în faţa filistenilor, Saul, cuprins de frică şi de un mare tremur ce-i apucase inima(28.5) şi fiind părăsit de Dumnezeu care nu-i răspunde nici prin prooroci, nici prin Urim, nici prin vise(28.6), el îi cere sfatul lui Samuel, chemat din morţi de o ghicitoare (deşi tot Saul fusese acela care îndepărtase din ţară pe cei ce chemau morţii şi pe cei ce ghiceau-28.3,9). Acesta îi întăreşte că Dumnezeu i-a rupt împărăţia din mâinile lui şi i-a dat-o lui David, îi spune că ceea ce i se întâmplă se datorează faptului că nu a ascultat glasul Domnului şi nu a făcut pe Amalec să simtă aprinderea mâniei Domnului, îi prezice moartea sa şi a fiilor săi şi pierderea războiului(28.7-25)

În lupta cu filistenii, fiii săi cad în luptă, iar el este rănit greu. Saul îl roagă pe purtătorul său de arme să-l ucidă pentru a nu fi batjocorit de cei netăiaţi împrejur (adică de cei necircumcişi, de cei care nu erau evrei), dar acesta, de teamă, refuză. Atunci Saul se sinucide, aruncându-se în propria sabie şi slujitorul lui face la fel (31.1-6). Filistenii i-au tăiat capul, trupul a fost atârnat pe zidurile Bet-Sanului- de unde a fost recuperat de locuitorii Iabesului din Galaad, împreună cu trupurile fiilor lui. Acestea au fost arse, şi oasele îngropate sub stejarul din Iabes (31.9-13).

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6
2. Ene Branişte şi Ecaterina Branişte-Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, pag 426, Editura Diecezană Caransebeş, 2001, ISBN 973-97569-7-2