Apostolul Timon

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Timon se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El a fost printre primii şapte diaconi ai Bisericii alături de Ştefan, Filip, Prohor, Nicanor, Parmena şi Nicolae. Cu toate că ei au murit la date diferite şi din motive variate, ei sunt prăznuiți împreună în Biserica Ortodoxă la 28 iulie. Sfântul Timon este pomenit şi în 30 decembrie.

În Faptele Apostolilor (6, 1-6) se spune că Cei Doisprezece Apostoli au ales şapte bărbaţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune care să slujească în Biserică.

Mai târziu, Sfântul Timon a fost ridicat ridicat de către apostoli la rangul de episcop în cetatea Bostra în Arabia şi a suferit din cauza evreilor şi păgânilor printre care propovăduia Evanghelia. El a fost aruncat într-un cuptor aprins, dar prin puterea lui Dumnezeu el a ieşit nevătămat. Tradiţia Bisericii Catolice spune că el a murit prin crucificare.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte Timon, roagă pe milostivul Dumnezeu ca să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Timon, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos : Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

La 28 iulie:

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinţilor Apostoli Prohor, Nicanor, Timon și Parmena, rugaţi pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul 1):

Diaconi cinstiți, singuri văzători ai Cuvântului și vase alese v-ați arătat prin credință, Nicanor și Prohor, Parmena și Timon mărite. Pentru aceasta astăzi a voastră pomenire prăznuim întru veselia inimii, pe voi fericindu-vă.

Iconografie

Sursa

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.