Apostolul Apollo

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Sf. Apostoli Epafrodit, Sostene, Apollo, Chifa și Chesarie

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Apollo (numit și Apollos) se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El a fost episcop în Smirna înaintea Sfântului Policarp.
Biserica îl pomenește pe Sf. Apollo la 29 martie, împreună cu Apostolii Sostene, Chifa și Epafrodit, precum și la 8 decembrie, împreună cu aceeași Apostoli și cu Apostolul Chesarie, Apostolul Onisifor și Apostolul Tihic. De asemenea este prăznuit și la Soborul celor 70 de Apostoli, pe 4 ianuarie.

Menționările din Sfânta Scriptură referitoare la Apostolul Apollo se găsesc în Fapte 18,24-28, I Corinteni 1,12, 3,5-6, 16,12 și în Tit 3,13.

Imnografie

Tropar, glasul al 3-lea:

Sfinților Apostoli Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac, glasul al 4-lea :

Vițe v-ați arătat viei lui Hristos, înțelepților Apollo, Sosten, Chifa, Tihic, Epafrodit, Cezar și Onisifor, dătătoare de struguri întru fapte bune, care izvorăsc nouă vinul mântuirii, pe care primindu-l, ne umplem de veselie și prăznuim cinstită pomenirea voastră, întru care rugați-vă ca să se dăruiască nouă mare milă și iertare greșelilor.

Iconografie

Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000, p. 150) precizează că Sfântul Apostol Apolo trebuie zugrăvit în chipul unui episcop bătrân, cu barba lată.

Articole înrudite

Surse

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.