Ecclesiastul

Acest articol face parte din seria Vechiul Testament – Septuaginta
Pentateuhul și Legea lui Moise
Facerea – Ieșirea – Leviticul – Numerii – Deuteronomul
Cărțile istorice
Iosua Navi – Judecători – Rut I Regi – II Regi – III Regi – IV Regi I Cronici – II Cronici – I Ezdra – Neemia – Estera
Cărțile poetice
Cărți de înțelepciune Iov – Cartea Psalmilor – Pildele lui Solomon – Ecclesiastul
Alte cărți Cântarea Cântărilor – Plângerile profetului Ieremia
Cărțile Profeților
Profeții Mari Isaia – Ieremia – Iezechiel – Daniel
Profeții Mici, sau „Cei Doisprezece” Osea – Amos – Miheia – Ioil – Avdie – Iona – Naum Avacum – Sofonie – Agheu – Zaharia – Maleahi
Cărțile deuterocanonice și „bune de citit”
Tobit – Iudita – Baruh – Epistola lui Ieremia Cântarea celor trei tineri – III Ezdra – Cartea înțelepciunii lui Solomon Cartea înțelepciunii lui Isus, fiul lui Sirah (Ecclesiasticul) Istoria Susanei Istoria omorârii balaurului și a sfărâmării lui Bel I Macabei – II Macabei – III Macabei Rugăciunea regelui Manase
Persoane din Vechiul Testament
Patriarhi: Enoh – Noe – Avraam – Isaac – Lot Iacov (Israel) – Iosif – Moise – Aaron – Finees Judecători: Debora – Ghedeon – Samson Prooroci și Drepți: Ilie Tesviteanul – Elisei – Iezechia Isaia – Ieremia – Iezechiel – Daniel Iona – Osea – David – Solomon Avacum – Iov – Miheia – Maleahi - Baruh Samuel – Zaharia – Ioil – Naum – Amos
Regi Iuda (după diviziune): Roboam – Abia – Asa – Iosafat Atalia – Ioram – Ahazia – Ioas – Amația Ozia – Iotam – Ahaz – Iezechia (Ezechia) – Manase Amon – Iosia – Ioahaz – Eliachim (Ioiachim) Ioiachin (Iehonia) – Sedechia (Matania)
Regi Israel (după diviziune): Ieroboam I – Nadab – Baeșa Ela – Zimri – Omri – Ahab – Izabela Ahazia – Ioram – Iehu – Ioahaz – Ioas – Ieroboam al II-lea Zaharia – Șalum – Menahem – Pecahia – Pecah – Osea (rege)
Descoperiri arheologice biblice
Editați această casetă

Ecclesiastul este una din cele trei cărţi poetice sapienţiale, didactice ale Vechiului Testament, alături de Cartea lui Iov şi Pildele lui Solomon (Proverbele lui Solomon) şi una din cele 6 cărţi poetice ale Vechiului Testament.

Ecclesiastul este un discurs asupra vieţii, condiţiei umane, societăţii şi legilor ei, înţelepciunii, bogăţiei, oferind în acelaşi timp sfaturi şi îndrumări pline de miez şi înţelepciune pentru un mare evantai de situaţii de viaţă.

Titlul complet al cărţii este în evreieşte ,,Dibre Kohelet Ben David, melek biruşalem" care înseamnă: Cuvintele lui Kohelet, fiul lui David, rege în Ierusalim. Sensul cel mai vechi şi cel mai cunoscut al termenului kohelet este acela de predicator sau cuvântător. Sinodul de la Iamnia (90 d.H) i-a condamnat pe aceia care contestau canonicitatea cărţii.

Legile naturale şi sociale

Eclesiastul enunţă unele legi naturale şi sociale:

a) Legea frământării necurmate a lucrurilor potrivit căreia soarele, vânturile, râurile, lucrurile, neamurile toate urmează ciclic aceleaşi mişcări şi aceeaşi necurmată frământare.

b) ,,Legea activităţii neobosite a ochiului şi urechii". Ecclesiastul spune că ochiul nu se satură privind iar urechea nu oboseşte auzind. Oamenii de ştiinţă confirmă activitatea neobosită a urechii:,,Urechea funcţionează continuu, chiar şi atunci când dormim - ea continuă să audă sunete, dar creierul le înăbuşă."

b) Legea repetării aceloraşi fapte, evenimente, sub diverse forme. Cel înţelept îşi dă seama că toate întâmplările, caracterele, bucuriile, necazurile din prezent pot fi regăsite în trecut sub o altă formă şi că acestea vor apărea, sub o altă înfăţişare şi în viitor, ele rămânând în esenţă aceleaşi. Cu alte cuvinte ,,Nimic nou sub soare"

c) Legea uitării trecutului potrivit căreia trecutul este condamnat la uitare.

d) Legea vremii potrivite a fiecărui lucru potrivit căreia fiecare lucru îşi are vremea lui potrivită în care Dumnezeu l-a făcut frumos.

e) Legea trăiniciei şi perfecţiunii lumii Ecclesiastul a ajuns la cunoştinţa că ,,tot ce face Dumnezeu dăinuieşte în veci, şi la ceea ce face El nu mai este nimic de adăugat şi nimic de scăzut, şi că Dumnezeu face aşa pentru ca lumea să se teamă de El.

f) Legea aparentei nedreptăţi sociale

Astfel uneori în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea, în locul rânduit pentru dreptate este răutate. Totuşi Eclesiastul ştie că există o judecată şi că lucrurile se întâmplă aşa ,,numai pentru oameni, ca să-i cerce Dumnezeu, şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte dobitoace.”

Când vedem că cel sărac este năpăstuit în numele dreptului şi dreptăţii, nu trebuie să ne mirăm de lucrul acesta, ci trebuie să ne amintim că peste cel mare veghează altul mai mare, şi peste ei toţi Cel Prea Înalt şi că un folos pentru ţară în toate privinţele este un împărat preţuit în ţară.

Se mai întâmplă ca un om fără prihană să piară în neprihănirea lui şi câte un nelegiuit să o ducă mult în răutatea lui. De aceea nu trebuie să fim peste măsură de neprihăniţi sau peste măsură de înţelepţi. Pe de altă parte faptul că un nelegiuit o duce mult în răutatea lui este parte a planului ascuns al lui Dumnezeu căci de obicei lucrurile stau exact invers. Pentru a nu muri înainte de vreme nu trebuie să fim peste măsură de răi şi peste măsură de nesăbuiţi

Se mai întâmplă să existe unii oameni neprihăniţi cărora să le meargă ca celor răi şi oameni răi cărora le merge ca celor neprihăniţi care fac fapte bune. De aceea Ecclesiastul recomandă ca omul să se veselească pentru că nu este un lucru mai bun pentru om ca acela de a mânca, de a bea şi de a se veseli., alături de nevasta iubită pentru că această veselie trebuie să-l însoţească în mijlocul muncii lui în toate zilele vieţii pe care i le dă Dumnezeu sub soare.

g) Legea relativităţii istorice potrivit maximei: totul depinde de vreme şi de împrejurări”.

,,Am mai văzut apoi- spune Ecclesiastul-că sub soare că nu cei iuţi aleargă, că nu cei viteji câştigă războiul, că nu cei înţelepţi câştigă pâinea, nici cei pricepuţi bogăţia, nici cei învăţaţi bunăvoinţa, ci toate atârnă de vreme şi de împrejurări. Căci omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sînt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.

h)Legea bătrâneţii ca timp al zilelor rele, lipsit de plăceri. Omul trebuie să-şi aducă aminte de Făcătorul său până nu vin zilele cele rele şi nu se apropie anii în care va zice că nu-şi găseşte nicio plăcere în ei. Atunci mădularele trupului sunt şubrezite: paznicii casei (mâinile) tremură, cele tari (picioarele) se încovoaie, cei ce macină (dinţii) se opresc căci se împuţinează, cei ce se uită pe ferestre (ochii) se întunecă, cele două uşi dinspre uliţă (buzele) se închid, uruitul morii (trupul) slăbeşte; omul se scoală la ciripitul unei păsări şi glasul tuturor cântăreţelor se aude înăbuşit. Este vremea când omul se teme de orice înălţime, ,,se sperie pe drum”, îi albeşte părul (,,înfloreşte migdalul cu peri albi"), se deplasează cu greutate (,,abia se târăşte lăcusta”) şi îi trec poftele. Povara bătrâneţii trebuie să-l prindă pe om pregătit în credinţă, împodobit cu virtuţile creştine pentru a înfrunta cu nădejde aceste greutăţi.

Condiţia umană

Omul a fost făcut din pământ de către Dumnezeu cu care nu poate să se judece El a fost făcut fără prihanădar s-a făcut păcătos, umblând cu multe şiretenii Omul are suflare de viaţă ca şi animalul Dumnezeu a pus în inima omului chiar şi gândul veşniciei măcar că omul nu poate cuprinde, de la început până la sfârşit, lucrarea pe care a făcut-o Dumnezeu.

Omul ,,îşi petrece zilele vieţii lui ca o umbră.". El ,,nu este stăpân pe suflarea lui ca s-o poată opri, şi n-are nicio putere peste ziua morţii; în lupta aceasta nu este izbăvire, şi răutatea nu poate scăpa pe cei răi."Eclesiastul se întreabă retoric:,,cine ştie ce este bine pentru om în viaţă în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o umbră? Şi cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?În ziua fericirii, fii fericit-îndeamnă Ecclesiastul- şi în ziua nenorocirii, gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el. Pentru orice lucru este o vreme şi o judecată şi nenorocirea paşte pe om. Dar el nu ştie ce şi cum se va întâmpla, căci n-are nici cine-i spune. Oamenii nu ştiu nimic mai dinainte; totul este înaintea lor în viitor. Când Ecclesiastul şi-a pus inima să cunoască înţelepciunea şi să se uite cu băgare de seamă la truda omului pe pământ, atunci a văzut lucrarea lui Dumnezeu, faptul că omul nu poate să pătrundă ce se face sub soare; oricât s-ar trudi el să cerceteze, tot nu va putea afla sensul lucrurilor; şi chiar dacă înţeleptul ar zice că a ajuns să-l ştie, el tot nu-l poate găsi. Omul nu-şi cunoaşte nici măcar ceasul, întocmai ca peştii prinşi în mreaja nimicitoare şi ca păsările prinse în laţ; ca şi ei sînt prinşi şi fiii oamenilor în vremea nenorocirii, când vine fără veste nenorocirea peste ei.Ecclesiastul adaugă: ,,chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?"

În tinereţe omul trebuie să fie bucuros, să fie cu inima veselă, să umble pe căile alese de inima lui şi plăcute ochilor lui, neuitând că pentru toate acele lucruri va da socoteală lui Dumnezeu la judecată. Omul trebuie să-şi gonească din inimă necazul şi răul (sau durerea) din trup căci tinereţea şi zorile vieţii sunt deşertăciune.

Omul este dator să lucreze de dimineaţă până seară pentru că nu ştie ce va izbuti, una sau alta sau dacă amândouă sunt deopotrivă de bune.

Oamenii mor la fel ca dobitoacele căci au aceeaşi suflare şi se întorc amândoi în ţărână iar duhul omului se întoarce la Dumnezeu care i l-a dat.

Învăţături diverse

Dărnicia

Eclesiastul îndeamnă:,,Aruncă-ţi pâinea pe ape, şi după multă vreme o vei găsi iarăşi! Împarte-o în şapte şi chiar în opt, căci nu ştii ce nenorocire poate da peste pământ."

Limbuţia şi jurămintele pripite

Eclesiastul învaţă:,,Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu/căci Dumnezeu este în cer, şi tu pe pămînt, de aceea să nu spui vorbe multe./Căci, dacă visurile se nasc din mulţimea grijilor, prostia nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor/ Mai bine să nu faci nicio juruinţă, decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti./Nu lăsa gura să te bage în păcat, şi nu zice înaintea trimesului lui Dumnezeu: ,,M-am pripit.`` Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale, şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? În altă parte el spune:,,Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat de mult: se ştie că este din pământ, şi nu poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el. /Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea?"

Mai bine ascultare în Casa Domnului decât jertfa nebunilor

Ecclesiastul avertizează:,,Păzeşte-ţi piciorul, când intri în Casa lui Dumnezeu, şi apropie-te mai bine să asculţi, decât să aduci jertfa nebunilor; căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta."

Rostul nenorocirii

Eclesiastul ne învaţă: ,,În ziua fericirii fii fericit, şi în ziua nenorocirii gândeşte-te că Dumnezeu a făcut şi pe una şi pe cealaltă, pentru ca omul să nu mai poată şti nimic din ce va fi după el."

Un mare rău: cârmuitorii nepotriviţi

,,Este un rău pe care l-am văzut supt soare,- spune Eclesiastul- ca o greşeală, care vine de la cel ce cârmuieşte: nebunia este pusă în dregătorii înalte, iar bogaţii stau în locuri de jos. /Am văzut robi călări, şi voivozi mergând pe jos ca nişte robi. El adaugă:,,Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil, şi ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineaţă! /Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănâncă la vremea potrivită, ca să-şi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!" Totuşi el spune:,,Nu blestema pe împărat, nici chiar în gând, şi nu blestema pe cel bogat în odaia în care te culci; căci s-ar putea întâmpla ca pasărea cerului să-ţi ducă vorba, şi un sol înaripat să-ţi dea pe faţă vorbele."

Lenevia

Eclesiastul avertizează asupra lenei cu aceste cuvinte:,,Când mâinile sînt leneşe, se lasă grinda, şi când se lenevesc mâinile, plouă în casă."

Evitarea extremelor

Se mai întâmplă ca un om fără prihană să piară în neprihănirea lui şi câte un nelegiuit să o ducă mult în răutatea lui. De aceea nu trebuie să fim peste măsură de neprihăniţi sau peste măsură de înţelepţi. ,,De ce vrei să te distrugi singur?" se întreabă retoric Ecclesiastul. Pe de altă parte faptul că se întâmplă ca un nelegiuit să o ducă mult în răutatea lui îi poate induce în eroare pe cei tentaţi să le urmeze exemplul căci lucrurile se întâmplă de regulă invers. Cazurile neobişnuite sunt parte a planului ascuns al lui Dumnezeu căci, de obicei, celor răi li se scurtează zilele. Astfel, pentru a nu muri înainte de vreme, nu trebuie să fim peste măsură de răi. şi peste măsură de nesăbuiţi

Argintul răspunde tuturor nevoilor materiale

Eclesiastul spune: ,,Ospeţele se fac pentru a gusta plăcerea; vinul înveseleşte viaţa şi banii răspund la toate." Aici sunt vizate exclusiv nevoile materiale. În ,,în ziua mâniei (ziua judecăţii) bogăţia nu slujeşte la nimic; dar neprihănirea izbăveşte dela moarte”, arată Solomon precum s-a văzut cu bogatul nemilostiv.

Pizma este temelia muncii şi iscusinței la lucru

Ecclesiastul scrie că pizma este temelia muncii și iscusinței la lucruCăci ne alegem meseria în funcţie de avantajele pe care le vedem la cineva care practică acea meserie (bani, plăcere, poziţie socială, uşurinţa muncii, etc).

Portretul înţeleptului

Cercetarea prin înţelepciune a lucrurilor care se petrec sub soare este un demers plin de trudă la care supune Dumnezeu pe fiii oamenilor. Unde este înţelepciune este şi mult necaz şi cine îşi sporeşte cunoştinţele, îşi sporeşte şi durerea Studiul mult epuizează trupul. Înţeleptul preferă casa de jale căci acolo îşi aduce aminte de sfârşitul oricărui om, şi cine trăieşte îşi pune la inimă lucrul acesta şi preferă întristarea feţei (în locul râsului) căci aceasta face inima mai bună El nu se întreabă: ,,De ce zilele trecute erau mai bune decât acestea?”căci nu este înţelept să-ţi pui o astfel de întrebare Înţelepciunea, care este dată de Dumnezeu, preţuieşte cât o moştenire şi chiar mai mult pentru cei ce văd soarele căci ocrotirea pe care ea o dă, spre deosebire de cea a argintului, ţine în viaţă (asigură viaţa veşnică) pe cei care o au. Ea face pe cel înţelept mai tare decât zece viteji care sunt într-o cetate. Cel înţelept ştie că femeia străină este mai amară ca moartea, căci are inimă o cursă şi un laţ iar mâinile nişte lanţuri, cel plăcut lui Dumnezeu scapă de ea, dar cel păcătos este prins de ea. Înţelepciunea luminează faţa şi schimbă asprimea feţei Un înţelept poate salva o cetate, chiar dacă, din pricina sărăciei, înţelepciunea sa este dispreţuită, căci înţelepciunea este mai bună decât tăria şi este mai de preţ decât sculele de război Un copil sărac şi înţelept poate conduce mai bine decât un împărat bătrân şi fără minte care nu mai ştie să primească sfaturi. Eclesiastul a zis: ,,Mă voi înţelepţi.`` Dar înţelepciunea a rămas departe de el. ,,Cu mult mai departe decât era mai înainte, şi ce adâncă! Cine o va putea găsi?”

Surprizele bogăţiei şi sfaturile Eclesiastului

Bogăţia ascunde multe surprize. Uneori se întâmplă ca Dumnezeu să-i dea celui păcătos grija să strângă şi s-adune, ca să dea celui plăcut lui Dumnezeu. Alteori cineva care a agonisit averea cu trudă şi înţelepciune o lasă omului care vine după el ca să se bucure şi să fie stăpân pe ea neştiind dacă acesta va fi înţelept sau nesăbuit. Alteori un om munceşte cu cu înţelepciune, cu pricepere şi cu izbîndă, şi lasă rodul muncii lui unui om care nu s-a ostenit deloc cu ea. ,,Ce folos are omul din toată munca lui şi din toată străduinţa inimii lui, cu care se trudeşte sub soare?” se întreabă retoric Ecclesiastul căci toate zilele sale sunt pline de durere, necazuri şi nici măcar noaptea nu are nicio odihnă în inima lui. Alteori un om este singur singurel, n-are nici fiu, nici frate, şi totuşi munca lui n-are sfârşit, ochii nu i se satură niciodată de bogăţii, şi nu se gândeşte: ,,Pentru cine muncesc eu, şi-mi lipsesc sufletul de plăceri?" ,,Cine iubeşte argintul, nu se satură niciodată de argint, şi cine iubeşte bogăţia multă, nu trage folos din ea", spune Eclesiastul şi continuă ,,Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă. Şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii?" Ecclesiastul spune că a mai observat un mare rău şi anume avuţii păstrate spre nefericirea stăpînului lor. Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întîmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu -i rămâne nimic în mâini. Ba pe deasupra el a fost nevoit să mănânce cu necaz, şi a avut multă durere, grijă şi supărare. Mai există un rău pe care Ecclesiastul spune că l-a întâlnit des printre oameni.

,,Este, de pildă, un om căruia i -a dat Dumnezeu avere, bogăţii, şi slavă, aşa că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul; dar Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: Chiar dacă un om ar avea o sută de copii, şi ar trăi mulţi ani, -oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el, şi dacă nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai fericită decât el. Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întunerec, şi numele îi rămîne acoperit cu întuneric; n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele; şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela. Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc? Toată truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată. Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii? Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt.Aşadar Dumnezeu îl poate face pe un om cu inima veşnic nemulţumită de bunurile şi situaţia avută şi atunci el va fi nefericit iar străinul care va veni după el se va bucura de ele.

Pentru a nu trece prin astfel de lucruri tragice Eclesiastul dă următoarele sfaturi. Nu este un lucru mai bun pentru om decât acela de a mânca, de a bea şi de a-şi veseli sufletul alături de nevasta iubită, de a purta haine albe tot timpul şi de a avea untdelemn pe cap căci aceasta este partea omului. Toate aceste lucruri nu se pot realiza fără ajutorul lui Dumnezeu, fără prezenţa lui, căci sunt darurile Sale. Când sunt doi oameni căsătoriţi- învaţă Eclesiastul- ei iau o mai bună plată pentru munca lor (căci împart cheltuielile aceleiaşi case), se ajută unul pe altul când se întâmplă ca vreunul să cadă, se încălzesc noaptea în pat şi dacă se scoală cineva asupra unuia, doi pot să-i stea împotrivă; şi funia împletită în trei (cei doi şi Dumnezeu) nu se rupe uşor. Pentru om este bine să se bucure de lumina soarelui care este dulce şi plăcută pentru ochi.

Datoria omului: teama de Dumnezeu şi paza poruncilor

Încheierea tuturor învăţăturilor este următoarea:,,Datoria omului este să se teamă de Dumnezeu şi să păzească poruncile Lui căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată, care se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bun, fie rău în momentul când omul va ajunge la casa lui cea veşnică.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
2. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7.
3. English Standard Version Bible, 1971.
4. Nicolae Ciudin- Studiul Vechiului Testament, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române
5. Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, pp. 159-166, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4