Apostolul Tertie

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 18 iulie 2020 13:51, autor: Sîmbotin (Discuție | contribuții) (aranjare în pagină)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)
Salt la: navigare, căutare
Martiriul Apostolilor Erast, Olimp, Irodian, Sosipatru, Cvart și Tertie.
Miniatură din Menologhionul lui Vasile al II-lea (985).

Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Tertie (sau Terțiu, în greacă Tertios) este numărat printre Cei Șaptezeci de Apostoli.

După tradiție, sfântul apostol Tertie ar fi pus pe hârtie Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel și a fost episcop în Iconium (în Asia Mică - astăzi Konya, în Turcia), succedându-i Sfântului Apostol Sosipatru. El a murit mucenicește; Biserica Ortodoxă îl pomenește în 30 octombrie împreună cu Sfinții Apostoli Cleopa, Marcu, Iust și Artema, iar în 10 noiembrie împreună cu Sfinții Apostoli Erast, Olimp, Irodian, Sosipatru și cu Cvart.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Sfinților Apostoli Erast, Olimp, Irodian, Sosipatru, Cvart și Terție, rugați-L pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Astăzi s-a arătat cinstită prăznuirea Apostolilor, dând în chip vădit iertare de greșeli tuturor celor ce săvârșesc pomenirea lor.

Alt condac (glasul al 2-lea):

Credința cinstitei Treimi ați propovăduit, înțelepților, înșelăciunea mulțimii dumnezeilor idolești din mijloc scoțând-o, cu cinstite învățăturile voastre. Pentru aceasta ați aflat veșnică răsplătire a ostenelilor în ceruri, cununi luând, Apostoli preamăriți.

Iconografie

  • Dionisie din Furna, în Erminia sa (ed. Sophia, București, 2000), nu arată cum trebuie zugrăvit Sf. Apostol Tertie, amintind doar de mucenicia lui.

Sursa

Legături externe



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.