Ispita

Iov, gravură în lemn, Nuremberg Chronicle, 1493

Viaţa lui Iisus, Iuda primind plata pentru trădarea sa- Giotto di Bondone, sec 13-14, Cappella Scrovegni a Padova

Adam şi Eva- Lucas Cranach Bătrânul, sec 16, Bode-Museum, Berlin

Ispita este un îndemn spre rău (păcat) care vine de la Cel rău dar care speculează pofta (dorința) din inima omului de a face acel păcat. Acest îndemn poate fi urmat și astfel păcatul este săvârșit sau, dimpotrivă, i se poate rezista, poate fi răbdat, păcatul nefiind săvârșit. Sfânta Treime nu îngăduie celui rău să ne ispitească peste puterile noastre, ci ne-a pregătit și mijloacele de a ieși din ispită, de a o putea răbda și anume veghea și rugăciunea. Există tot atâtea feluri de ispite câte feluri de păcate există. Și omul credincios cade uneori în diverse ispite dar el se scoală întotdeauna cu ajutorul lui Dumnezeu.

Iisus a biruit ispitele

Iisus a fost ispitit de diavol în pustie de trei ori după ce postise 40 de zile și a rezistat celor trei ispite (ispita pâinii, ispita minunii și ispita bogățiilor și a slavei lumii) (Mt 4.1-11, Evrei 4.15)

Mecanismul ispitei

Apostolul Iacov explică mecanismul ispitei: „Nimeni, când este ispitit, să nu zică: „Sunt ispitit de Dumnezeu”. Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău, și El însuși nu ispitește pe nimeni. Ci fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naștere păcatului; și păcatul odată făptuit, aduce moartea.” (Iacob 1.12-14) Cel ce ispitește este Cel rău (căruia i se spune și „Ispititorul” (Mt 4.3, 1Tes 3.5) și duhurile rele din subordinea lui, care încearcă să speculeze pofta (dorința) de păcat aflată în inimile oamenilor, așa cum spune apostolul Iacov. Omul poate cădea în ispită, adică să înfăptuiască păcatul sau poate rezista ispitei cum au făcut de exemplu Iov, Iisus și toți oamenii drepți și credincioși. În rugăciunea Tatăl Nostru noi ne rugăm lui Dumnezeu spunând: „Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel Rău” adică îl rugăm pe Dumnezeu să ne ferească de ispitele celui Rău prin îndepărtarea dorinței de păcat din inimi și prin ajutorul dat în momentele grele. Acest ajutor se realizează inclusiv prin intermediul îngerilor păzitori despre care Mântuitorul spune că văd pururea fața lui Dumnezeu care este în ceruri. (Mat 18.10) Și chiar dacă, fiind păcătoși, și drepții cad uneori în ispite, cel credincios se scoală de fiecare dată, spune înțeleptul Solomon: „Căci cel neprihănit de șapte ori cade, și se ridică, dar cei răi se prăbușesc în nenorocire.” (Prov 24.16)

Căderea în ispită sau răbdarea ispitei

În parabola semănătorului o parte din sămânța aruncată de semănător (Hristos) a căzut pe stâncă și cum a răsărit, s-a și uscat, pentru că n-avea umezeală, spune Iisus. (Lc 8.6) Cei închipuiți în sămânța căzută pe stâncă, sunt aceia care, când aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie; dar n-au rădăcină, ci cred până la o vreme, iar când vine ispita, cad”, tâlcuiește Mântuitorul. (Lc 8.13) Apostolul Iacov spune: „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieții, pe care a făgăduit-o Dumnezeu celor ce -L iubesc.” (Iac 1.12)

Măsura ispitei

Apostolul Pavel spune: „Nu v'a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Și Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit și mijlocul să ieșiți din ea, ca s-o puteți răbda.” (1Cor 10.13)

Mijloacele de luptă împotriva ispitei

Mijloacele de luptă împotriva ispitei sunt veghea și rugăciunea. În grădina Ghetsimani, cuprins de întristare și mâhnire, Iisus le spune lui Petru și celor doi fii ai lui Zebedei (Ioan și Iacob) să vegheze cu el. Mântuitorul se roagă un ceas, zicând: „Tată, dacă este cu putință, depărtează de la Mine paharul acesta! Totuși nu cum voiesc Eu, ci cum voiești Tu.” Apoi îi găsește pe cei trei dormind și îi spune lui Petru: „Ce, un ceas n'ați putut să vegheați împreună cu Mine! Vegheați și rugaţi-vă, ca să nu cădeți în ispită; duhul, în adevăr, este plin de râvnă, dar carnea este neputincioasă.” (Mt 26.41, Mc 14.38 a se vedea Mt 26.36-46). S-a dus din nou și s-a rugat cu aceleași cuvinte și cei trei au fost găsiți din nou adormiți și nu știau ce să mai răspundă (Mc 14.40). Iisus s-a dus din nou și s-a rugat cu aceleași cuvinte apoi s-a întors și le -a zis: „Dormiți de acum și odihniţi-vă!... Iată că a venit ceasul ca Fiul omului să fie dat în mâinile păcătoșilor. Sculaţi-vă, haidem să mergem; iată că se apropie vânzătorul.” (Mt 26.36-46). Veghea este esențială și atunci când un credincios îl ridică din greșeală pe un necredincios cu duhul blândeții: Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să -l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama (veghează-n.r) la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu. (Gal 6.1). Apostolul Petru scrie: „Fiți treji, privegheați. Potrivnicul vostru, diavolul, umblă ca un leu răcnind, căutând pe cine să înghită.” (1Pet 5.8) Apostolul Iacov scrie și el: „Împotriviţi-vă diavolului și el va fugi de la voi.” (Iac 4.7)

Tipuri de ispită

Există tot atâtea feluri de ispite câte feluri de păcate există. Redăm mai jos doar câteva exemple:

Apostolul Pavel le spune celor căsătoriți: „Să nu vă lipsiți unul pe altul de datoria de soți, decât doar prin bună învoială, pentru un timp, ca să vă îndeletniciți cu postul și cu rugăciunea; apoi să vă împreunați iarăși, ca să nu vă ispitească Satana, din pricina nestăpânirii voastre.” (1Cor 7.5)

Apostolul Pavel spune: „Dacă avem, dar, cu ce să ne hrănim și cu ce să ne îmbrăcăm, ne va fi de ajuns. Cei ce vor să se îmbogățească, dimpotrivă, cad în ispită, în laț și în multe pofte nesăbuite și vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd, și pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor; și unii, cari au umblat după ea, au rătăcit de la credință, și s'au străpuns singuri cu o mulțime de chinuri.” (1Tim 6.9)

Apostolul Pavel se referă și la ispita necredinței, când scrie galatenilor: „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți, ca să nu fii ispitit și tu.” (Gal 6.1)

Ispitirea lui Dumnezeu

Biblia relatează multe situații când israeliții l-ai ispitit pe Dumnezeu (Exod 17.2, Num 14.22, Deut 33.8, Ps 78.18, 41,56, 95.9, 106.14. Mal 3.15). În Deuteronom există interdicția ispitirii lui Dumnezeu: „Să nu ispitiți pe Domnul, Dumnezeul vostru, cum L-ați ispitit la Masa.” (Deut 6.16, Mat 4.7). Fariseii, saducheii, cărturarii l-au ispitit pe Iisus Hristos (Dumnezeu) de mai multe ori: fariseii și saducheii i-au cerut semn din cer (Mt 16.1), fariseii l-au întrebat dacă este permis unui om să-şi lase nevasta pentru orice pricină (Mt 19.3), ucenicii fariseilor și irodienii l-au întrebat dacă se cădea să plătească bir Cezarului (Mt 22.18), un cărturar îl întreabă care este cea mai mare poruncă din Lege (Mt 22.35), cărturarii și fariseii îl ispitesc întrebându-l ce zice în privința femeii prinsă în preacurvie (Mat 8.6). Ispitirea (încercarea) lui Dumnezeu este greșită căci ea presupune necredința (îndoiala) cu privire la puterea lui Dumnezeu din partea oamenilor; mai mult, când face asta omul se pune în locul Ispititorului care este Cel rău. Omul credincios crede în puterea lui Dumnezeu dar știe că aceasta se manifestă potrivit voii lui Dumnezeu ale cărei rațiuni depășesc puterea de înțelegere omenească.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului și Noului Testament cu trimiteri, ISBN 0 564 01708 6
2. Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului, Feleacului și Clujului – Învățătură de credință ortodoxă, pag. 384, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
3. Mitropolia Moldovei și Bucovinei – Concordanță biblică tematică, pag. 207-209, ediție revăzută și completată de Vasile Dogaru și Neculai Dorneanu după lucrarea „Călăuza predicatorului” de Constantin Chiricescu și Constantin Nazarie, Editura Mitropoliei și Bucovinei, Iași, 2000, ISBN 973-9272-58-4
4. Biblia sau Sfânta Scriptură, versiune diortosită după Septuaginta, secțiunea Concordanță biblică, pag. 1796, redactată și adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2001, ISBN 973-9332-86-2
5. Carte de învățătură creștină ortodoxă, pag. 187, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978
6. Ene Braniște și Ecaterina Braniște – Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, pag. 232, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2