Încrederea prea mare (îndrăzneala) în mila dumnezeiască este [[păcat]], fiindcă ea

împinge pe cel vinovat să stăruie în păcat, amăgindu-se cu gândul că Dumnezeu, în marea Lui îndurare, Se va [[mila|milostivi]] şi de el. În adevăr, Dumnezeu este mult milostiv, dar este şi drept.<ref>Rom2.5, 2Tim4.8, Evrei 1.8, 1Ioan1.9, Apoc15.3,16.5,7, 18.20,19.2,11</ref> Greşeşte deci cine crede numai în bunătatea lui Dumnezeu, şi nu şi în dreptatea Lui. Căci [[Iisus]] zice: „Dacă nu va veţi pocăi, toţi veţi pieri la fel” <ref>Luca 13, 3</ref>, referindu-se la galileenii ucişi de [[Pilat]]. Drept aceea, încrederea şi frica de Dumnezeu trebuie cumpănite; adică, după cum este păcat atunci când frica înlătură nădejdea, tot păcat este şi atunci când cutezanţa prea mare înlătură teama.

==Nădejdea, podoabă, ancoră, coif==