Preoții ortodocși români și răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan

Preoții ortodocși români au înregistrat o prezență masivă în răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan în toamna anului 1784.

De altfel, în tot trecutul Bisericii strămoșești, preoții au fost alături de păstoriții lor, împărtășind împreună cu ei bucuriile, dar mai ales necazurile. Ei au fost prezenți și în luptele duse de poporul român pentru independență națională, împotriva diferiților cotropitori. Ei au avut un rol important pe care l-a îndeplinit Preoțimea românească a îndeplinit un rol important nu doar în răscoala condusă de Horea, Cloșca și Crișan, din 1784, dar și în marile evenimente ale anilor 1821, 1848, 1859, 1877, 1907 și 1916—1918.

Introducere

Este adevărat că episcopii Ghedeon Nichitici de la Sibiu și Petru Petrovici de la Arad au lucrat — din dispoziția autorităților — pentru stăvilirea avântului revoluționar al răsculaților, sfătuindu-i la supunere. Dar ei, fiind străini de neamul român, de aspirațiile și nevoile lui, instalați în scaunele episcopale abia cu câteva luni înainte de izbucnirea răscoalei, nu puteau cunoaște adevăratele cauze care au dus la ridicarea țărănimii.

La fel au făcut și unii protopopi și preoți, dar atitudinea lor a fost condamnată energic chiar de țăranii răsculați. Acestea au fost însă cazuri izolate, pentru că marea majoritate a preoților, fiind ei înșiși de multe ori iobagi și ducând aceeași viață grea, ca și păstoriții lor, au fost alături de răsculați. Astfel, în a treia călătorie a lui Horea la Viena a fost însoțit de preotul Dumitru din Certege (jud. Alba).

Preoți alături de răsculați

La adunarea ținută în satul Mesteacăn-Hunedoara, sub conducerea lui Crișan, când țăranii au hotărât să pornească spre Alba Iulia pentru a se înscrie ca grăniceri („cătane”), preotul satului, Ianăș Cazan, a făcut rugăciuni pentru izbânda celor hotărâte acolo.

După începerea răscoalei, între cei care au îndemnat pe țăranii iobagi să se ridice împotriva nobililor asupritori, se numărau și preoții: Constantin Turciu zis Costan din Crișcior, care a ridicat la luptă țărănimea din Zarand, Avram din Uibărești, care îndemna pe răsculați, din turnul bisericii, să atace pe nobilii din Ribița, Dănilă din Crișcior, în casa căruia nobilii trebuiau să aducă răspuns la un ultimatum al lui Horea, Gheorghe din București, Zaharia din Bretea Mureșanâ, Mihai din Gelmar, Nicoiae din Orăștie, plecat în Ţara Românească să ceară ajutoare pentru răsculați (toate localitățile menționate sunt în jud. Hunedoara), Gheorghiță Nicuia din Albac, unul din căpitanii lui Horea, Ioan Hagi Crișănuț din Bistra, unul din oamenii săi de încredere, Ioan Cocan din Pâclișa, care a dus tratative cu colonelul austriac Ott, în numele răsculaților, cerând înlăturarea iobăgiei și distrugerea nobilimii, Gavriii Suiar din Mogoș, care mergea în fruntea răsculaților în drum spre Cricău (căruia Cloșca i-a lăsat prin testament o sumă de bani pentru a-i face pomenirea), Petru Iancu din Lupșa, Ilie din Galda, popa Petru zis Rotogol din Abrud, care a botezat vreo 500 de nobili și oameni înstăriți în „legea românească” (răsculații credeau că în acest fel se înlăturau deosebirile sociale și naționale), Costan din Decea (toate localitățile sunt în jud. Alba), Vasile din Pintic-Cluj, care îndemna la răscoală pe țăranii din părțile Clujului, Gheorghe din Bedeleu-Cluj, Ioan din Leheceni-Bihor și alții.

Preotul Nicolae Rațiu din Alba Iulia-Maieri a scris testamentele lui Horea și Cloșca, i-a spovedit și împărtășit înainte de fioroasa lor frângere cu roata (sub îndrumarea acestuia s-a ridicat, în 1783, biserica cu hramul Bunavestire din Alba Iulia).

Consecințele

Aproape toți de mai sus au fost închiși, anchetați sau alungați din parohii după înăbușirea răscoalei. Numeroși alți preoți au fost întemnițați, anchetați, maltratați sau uciși, chiar și în regiunile care n-au fost cuprinse de focul răscoalei. Printre cei uciși se numără o parte din cei pomeniți mai sus: Ianăș Cazan din Mesteacăn, Mihai din Gelmar, decapitat la Deva, Costan din Crișcior, Gheorghe din Bedeleu, apoi Lupu din Zam-Hunedoara, Antonie din Lupșa-Alba, Ionuț din Căcucel-Mureș și alții.

Ioan Crișănuț din Bistra a fost condamnat la moarte, dar împăratul Iosif II i-a schimbat pedeapsa în trei ani de închisoare.

Așadar, preoții români au fost alături de păstoriții lor în lupta acestora pentru înlăturarea exploatării feudale și pentru o viață mai bună.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.