Apostolul Fortunat
Versiunea din 1 mai 2023 19:45, autor: Inistea (Discuție | contribuții)
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol Fortunat se numără printre Cei Șaptezeci de Apostoli. El este pomenit de Biserică în 15 iunie împreună cu Ahaic și cu Ștefanas, iar în 4 ianuarie împreună cu Cei Șaptezeci. Cei Șaptezeci de Apostoli au fost aleși de Iisus Hristos și trimiși să propovăduiască (Luca 10,1-24).
Sfântul Fortunat este menționat de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Corinteni (I Corinteni 16,17): Mă bucur de venirea lui Ștefanas, a lui Fortunat și a lui Ahaic, pentru că aceștia au împlinit lipsa voastră. Primește mucenicia fiind omorât cu sabia.
Imnografie
- Apostole Sfinte, Fortunat, din cei Șaptezeci, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greșeli sufletelor noastre.
Condac (glasul al 4-lea):
- Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Fortunat, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuiește pe cei ce cu credință cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.
Iconografie
- Erminia lui Dionisie din Furna (ed. rom. a editurii Sophia, București, 2000, p. 151) precizează că Sfântul Apostol Fortunat trebuie zugrăvit ca un bătrân (episcop), având barbă rotundă, purtând în mână o hârtie (pergament) înfășurată, semn al apostoliei sale, al învățăturii pe care Apostolii au răspândit-o în întreaga lume.
Articole înrudite
Sursa
- OrthodoxWiki:Apostle Fortunatus, după Apostle Fortunatus of the Seventy - OCA website.
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți misionari > Apostoli
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți pre-niceeni > Sfinți biblici
Categorii > Liturgică > Sărbători > Sfinți > Sfinți pre-niceeni > Sfinți biblici > Sfinți din Noul Testament
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni
Categorii > Oameni > Propovăduitori
Categorii > Oameni > Propovăduitori
Categorii > Texte > Sfânta Scriptură > Noul Testament