Apostolul Fortunat

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 20 februarie 2012 00:58, autor: Kamasarye (Discuție | contribuții) (format:Apostoli)
Salt la: navigare, căutare

Sfântul, slăvitul şi întru tot lăudatul Apostol Fortunat se numără printre Cei Şaptezeci de Apostoli. El este pomenit de Biserică în 15 iunie împreună cu Ahaic şi cu Ştefan, iar în 4 ianuarie împreună cu Cei Şaptezeci. Cei Şaptezeci de Apostoli au fost aleşi de Iisus Hristos şi trimişi să propovăduiască (Luca 10,1-24).

Sfântul Fortunat este menţionat de către Sfântul Apostol Pavel în Epistola sa către Corinteni (I Corinteni 16,17): Mă bucur de venirea lui Ştefanas, a lui Fortunat şi a lui Ahaic, pentru că aceştia au împlinit lipsa voastră. Primeşte mucenicia fiind omorât cu sabia.

Imnografie

Tropar (glasul al 3-lea):

Apostole Sfinte, Fortunat, din cei Şaptezeci, roagă pe milostivul Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli sufletelor noastre.

Condac (glasul al 4-lea):

Ca pe o stea luminoasă, Biserica totdeauna te-a agonisit pe tine, Apostole Fortunat, cu minunile tale cele de multă dăruire luminându-se. Pentru aceea strigăm lui Hristos: Mântuieşte pe cei ce cu credinţă cinstesc pomenirea Apostolului Tău, ca un milostiv.

Iconografie

  • Erminia lui Dionisie din Furna (ed. rom. a editurii Sophia, Bucureşti, 2000, p. 151) precizează că Sfântul Apostol Fortunat trebuie zugrăvit ca un bătrân (episcop), având barbă rotundă, purtând în mână o hârtie (pergament) înfăşurată, semn al apostoliei sale, al învăţăturii pe care Apostolii au răspândit-o în întreaga lume.

Articole înrudite

Sursa



Apostoli
Cei Doisprezece (+1)
Petru | Andrei | Iacov (fiul lui Zevedeu) | Ioan Teologul | Filip | Bartolomeu | Matei | Toma | Iacov al lui Alfeu | Iuda Tadeu | Simon Zilotul | Matia (în locul lui Iuda Iscarioteanul) | Pavel*
Cei Șaptezeci
Acvila | Agav | Ahaic | Alfeu | Amplie | Anania | Andronic | Apelie | Apfia | Apollo | Arhip | Aristarh | Aristobul | Artema | Asincrit | Barnaba | Carp | Chesarie | Chifa | Clement | Cleopa | Crescent | Crisp | Codrat | Cvart | Epafrodit | Epenet | Erast | Ermie | Ermis | Evod | Filimon | Filip (Diaconul) | Filolog | Flegon | Fortunat | Gaie | Iacov (fratele Domnului) | Iason | Irodian | Iunia | Iust | Lin | Luca Evanghelistul | Luchie | Marcu Evanghelistul | Narcis | Natanail | Nicanor | Olimp | Onisifor | Onisim | Parmena | Patrova | Priscila | Prohor | Pudens | Ruf | Sila | Silvan | Simeon | Sosipatru | Sostene | Stahie | Ștefan Întâiul-mucenic | Tadeu | Terpne | Tertie | Tihic | Timon | Timotei | Tit | Trofim | Urban | Zaheu | Zina
*Sf. Apostol Pavel este de obicei numărat în rândul celor Doisprezece Mari Apostoli, pentru importanța sa, dar este practic cel de-al treisprezecelea.