Deschide meniul principal

OrthodoxWiki β

Biblia de la București (1688)

LinkFA-star.png
Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului.
Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.
Biblia de la București - foaia de titlu
Acest articol face parte din seria
Ortodoxia în România
OrtodoxiainRomania.gif
General
Biserica Ortodoxă Română
Sfântul Sinod
AutocefaliaPatriarhatul
Limba română
Specificul spiritual
Sfinți
Cronologia sfinților
Sinaxar
Sfinții Închisorilor
Ierarhi
Mucenicii dobrogeni
EvanghelicusEfremTit și Gordian
Cărturarii munteni
MacarieAntimGrigorie Dascălul
Umaniștii moldoveni
VarlaamDosofteiVeniamin Costachi
Mărturisitorii ardeleni
IorestSava BrancoviciIosif Mărturisitorul
Arhipăstorii moderni
ȘagunaMelchisedecIosif cel Milostiv
Monahism
MănăstiriȘcoliSpitale
Începuturile monahismului
Istoria isihasmului
Curente duhovnicești
Duhovnicii veacului XX
Stareți
Clasici — NicodimPaisieCalinic
Sec. XX — CleopaPapaciocPârvu
Preoți
Preoții din vechime
178418211848
185918771892
190719161918
Istorie
Cronologia istorică
Încreștinarea tracilorDobrogea antică
Mărturii arheologiceEparhii dispărute
EducațiaFormarea primelor state
ArdealȚara RomâneascăMoldova
Liturghia slavonăLimba română în slujbe
Nașterea uniației în Transilvania‎
Învățământul teologicPresa bisericească
Basarabia românilorBasarabia răpită
România și alte Biserici Ortodoxe
Relațiile cu:
Bisericile greceștiBisericile slave
Biserica georgianăPatriarhiile apostolice
Muntele Athos
Literatură
Primele
ScrieriScrieri în românăTipărituri
Scrieri de temelie
Învățăturile lui Neagoe Basarab (sec. XVI)
Pravila de la Govora (1640)
Mărturisirea Ortodoxă (1642)
Cazania lui Varlaam (1643)
Noul Testament de la Alba Iulia (1648)
Psaltirea în versuri (1673)
Biblia de la București (1688)
Mineiele de la Râmnic (1780)
Scrieri moderne
Literatura teologică în epoca fanariotă
Literatura teologică în sec. XIX
Artă
ArhitecturăPicturăMuzică
SculpturăBroderieArgintărie
Biserica și statul
Domniile și Biserica
Regulamentul Organic (1831–1832)
Reformele lui Cuza (1859–1866)
Legea organică (1872)
Legea clerului mirean (1893)
Legea și statutul BOR (1925)
Editaţi această casetă

Biblia de la București (1688) sau Biblia lui Șerban Cantacuzino este prima traducere integrală a Bibliei în limba română. Este un monument al limbii române vechi, jucând un rol major în dezvoltarea limbii literare.[1] Biblia de la București este „cel mai însemnat monument al literaturii religioase la români, atât prin întinderea, cât și prin limba ei cea minunată”, spunea istoricul Alexandru D. Xenopol.[2] George Călinescu afirma că „Biblia românească (1688) reprezintă pentru poporul român ceea ce a reprezentat Biblia lui Luther pentru germani”.[3][4] Nicolae Iorga spunea că ea este „cel dintâi document sigur de limbă literară stabilită pe înțelesul tuturor românilor”.[5][6]

Biblia de la București este socotită și ca o expresie a unității românilor de pretutindeni, căci Vechiul Testament a fost tradus apoi revizuit de doi cărturari moldoveni, Noul Testament era opera cărturarilor transilvăneni (ediția din Alba Iulia, 1648), ultima revizuire aparținea cărturarilor munteni, supravegherea tiparului și corectura au fost făcute de un moldovean, iar cheltuielile de tipar au fost suportate de Șerban Cantacuzino. Prin larga ei circulație în toate ținuturile locuite de români, Biblia de la București a avut un rol însemnat în pregătirea unității poporului român. În însăși foaia de titlu se preciza că s-a tipărit „spre înțelegerea limbii rumânești” și „pentru cea de obște priință s-au dăruit neamului rumânesc”. Iar în prefața pusă sub numele patriarhului Dositei al Ierusalimului, se arăta că rostul Bibliei era „ca să lumineze celor den casă ai Besearecii noroade: rumânilor, moldovenilor și ungrovlahilor”[7].

Context

Rânduiala slujbelor în cultul ortodox cuprinde un mare număr de texte din Sfânta Scriptură, sub formă de pericope și învățături, lucru care a înlesnit cunoașterea ei de către credincioșii participanți la slujbele liturgice. Așa se explică și apariția în limba română a primelor texte manuscrise din Sfânta Scriptură (secolul al XVI-lea), sub numele de Psaltirea Scheiană, Psaltirea Hurmuzachi, Psaltirea voronețeană (cuprinzând textul psalmilor din Vechiul Testament), Codicele voronețean (cu texte din Faptele Apostolilor și din Epistole), manuscrise ale căror traduceri în limba poporului se crede a fi mult mai vechi decât cele din secolul al XVI-lea, când apar și primele tipărituri românești ale lui Coresi (Evangheliarul de la Brașov, 1561 și Psaltirea, 1570). Valoarea liturgică a Sfintei Scripturi și nevoia ca ea să fie cunoscută și înțeleasă, explică și traducerea în limba română a Noului Testament, tipărit la Bălgrad (Alba-Iulia), 1648, și apoi traducerea integrală, tot în secolul al XVII-Iea, a Sfintei Scripturi (1688), tipărită la București prin grija și cu cheltuiala voievodului Șerban Cantacuzino și a urmașului său, Constantin Brâncoveanu.[8]

Protectori

A fost tipărită la București prin grija și cu cheltuiala domnitorului Șerban Cantacuzino și a urmașului său, Constantin Brâncoveanu.[5]

Pagina de gardă a primei ediții are următorul cuprins:

Biblia, adecă Dumnezeiasca scriptură. Care s-au tălmăcit dupre limba elinească spre înțăleagerea limbii rumânești, la porunca Prea bunului creștin și luminatului domn IOAN ȘERBAN CANTACOZINO BASARAB VOEVOD, și cu îndemânarea dumnealui COSTANDIN BRÂNCOVEANUL marele logofăt.
Tipăritu-s-au întâiu în scaunul Mitropoliei Bucureștilor, în vreamea păstoriei Preasfințitului părinte Chir Theodosie, mitropolitul țării si exarhul laturilor.
Și pentru cea de obște priință s-au dăruit neamului rumânesc, la anul de la Facerea lumii 7197, iară de la Spăsenia lumii 1688, în luna lui noiemvrie în 10 zile.

Traducerea

 
Biblia lui Șerban Cantacuzino

Frații Radu Greceanu și Șerban Greceanu au asigurat traducerea Bibliei, au făcut „grosul lucrului” după cum spune istoricul C. C. Giurăscu. Ei au fost ajutați de stolnicul Constantin Cantacuzino, fratele domnitorului, cărturar și istoric renumit al acelor vremuri, care a fost răspunzător de „clarificarea pasajelor dificile și a termenilor tehnici”, potrivit aceluiași istoric. Arhiereul Gherman din Nissa Capadociei și Mitrofan, episcopul Hușilor, au ajutat și ei la traducerea Bibliei[9]

În Predoslovia sa, domnitorul Șerban Contacuzino scria că traducătorii din Septuaginta (frații Greceanu) au luat „lumina dentr-alte izvoade vechi” românești, adică din vechile traduceri ale Bibliei (fie ele și parțiale), pe care „alăturându-le cu cel elinesc al celor 70 de dascăli, cu vrerea lui Dumnezeu o au săvârșit, precum se vede” (Septuaginta este traducerea în limba greacă a Bibliei).

Editarea Bibliei de la 1688 a fost un proces complicat, care trebuia să rezolve chestiuni de limbă și de terminologie bisericească nemaiîntâlnite până atunci. Cu 6 ani înainte a început să se formeze grupul de cărturari responsabili cu scrierea Bibliei în limba română. Au început să fie strânse materialele necesare, ediții străine, traduceri parțiale în limba română.

Concret, au fost folosite ca surse:

  • Septuaginta tipărită la Frankfurt la 1597 sau 1610 (folosită, așa cum spune epilogul, și de Biblia de la Veneția, 1687);
  • manuscrisele maramureșene
  • Palia de la Orăștie (1582);
  • Psaltirea lui Coresi (1570)
  • Psaltirea de la Govora (1652);
  • Psaltirea în versuri a lui Dosoftei (1679) și în proză (1680);
  • Vechiul Testament tradus de Nicolae Milescu, (1662-1668);
  • Noul Testament de la Bălgrad, tradus și tipărit de Mitropolitul Simion Ștefan, 1648, Alba Iulia;
  • Tot pentru Noul Testament s-au folosit manuscrisele maramureșene (Codicele voronețean și Codicele sturzan), precum și tipăriturile lui Coresi.

Cărții îi este anexată și o erată, prima consemnată în istoria tiparului românesc.

Biblia de la București are meritul de a fi, pe lângă prima traducere integrală a Bibliei în lb. română, și o traducere reînnoită lexical, stilistic și literar. Traducătorii ei au avut grijă să păstreze textul și cât mai autentic, dar și să-l îmbrace în haină de limbă nouă. Din lexicul arhaic s-a renunțat la o serie de arhaisme sau slavonisme, păstrându-se din ele ce era mai expresiv; s-a procedat la romanizarea limbii prin folosirea de termeni latini și chiar neologisme, prin formarea de cuvinte compuse pentru exprimarea unor noțiuni: pt. geograf — „scriitoriu de pământ“; pentru hipodrom — „alergătura cailor“; pentru colaborator — „împreună lucrătoriu“ etc, precum și acordarea de noi sensuri unor cuvinte: ex. „duh“ pentru aer; „gând“, cu sens de gândire; „zidire“ pentru făptură ș.a. Traducătorii au reușit să realizeze o operă monumentală ca valoare literară, respectând în același timp exactitatea traducerii și structurii lingvistice, care se constată prin examenul comparativ al textelor (I. C. C. Um, BȘC, p. 978-983).[10]

Contribuția lui Dosoftei

Cercetătorul N. A. Ursu a formulat ipoteza că traducerea lui Nicolae Milescu a fost revizuită și îndreptată pentru prima dată de mitropolitul Dosoftei al Moldovei, pe când era episcop la Roman. Dovedește acest lucru „prin prezența sporadică și oarecum enigmatică în Biblia de la București a unor cuvinte care caracterizează scrisul lui Dosoftei”[7].

Diortosirea textului a făcut-o proinepiscopul Mitrofan de Huș, ucenic al mitropolitului Dosoftei al Moldovei, căci o însemnare de pe ultima pagină îl prezenta ca: „a tot meșterșugul tipografiei și îndireptării cuvintelor rumânești ostenitoriu”.

Faptul că nu a fost menționat numele mitropolitului Dosoftei are următoarea explicație: Dosoftei, în 1688, era exilat în Polonia, amenințat cu caterisirea. În astfel de condiții, firește că menționarea numelui lui între ostenitori nu era considerată oportună. Totodată este vrednic de subliniat faptul că un exemplar din Biblie i-a fost trimis lui Dosoftei în Polonia, pe care el a făcut diferite comentarii marginale la Vechiul Testament, în limbile latină, greacă, polonă, și română.

Tipărirea

 
Biblia de la București - prima pagină (verso)

Tipărirea a început în 5 noiembrie 1687 sub Șerban Cantacuzino și s-a terminat în 10 noiembrie 1688, după moartea acestuia, la începutul domniei lui Constantin Brâncoveanu. La conducerea tipografiei domnești din București, unde s-a reușit această importantă lucrare, se afla viitorul episcop Mitrofan al Buzăului[11], iar mitropolitul sub care s-a realizat această lucrare a fost cărturarul Teodosie.

Tehnica redacțională și tipografică a Bibliei este remarcabilă pentru perioada respectivă. Este publicată în format mare, „in folio” . Textul este pe două coloane, cu litere mici chirilice, cu cerneală de două culori, negru și roșu. Are 938 pagini din hârtie densă. Titlul este bogat, încadrat în chenar floral și arată că s-a tradus „dupre limba elinească spre înțelegerea limbii românești”. Pe verso-ul foii de titlu se găsește stema țării (corbul cu crucea în cioc), într-un mare medalion oval.[12]

Răspândirea

Biblia de la București a avut o largă răspândire pe întreaga suprafață a României actuale, în Țara Românească, Moldova și Ardeal[13] Exemplare ale Bibliei de la București au circulat și în afara granițelor Țărilor Române. De pildă, un exemplar al ei a fost înmânat fostului mitropolit Dosoftei, aflat atunci în surghiun în Polonia. Un alt exemplar al acestei Biblii, care a aparținut cândva Papei Benedict al XIV (1740-1758), se află astăzi în Biblioteca Universității din Bologna.

Biblia lui Șerban Cantacuzino este pentru ortodoxia românească o carte fundamentală, care a furnizat poporului textul integral al Bibliei. Din punct de vedere literar, importanța sa este deosebită pentru dezvoltarea limbii literare române. Biblia lui Șerban fixează definitiv drumul pe care avea să-l urmeze limba scrisă bisericească. Ea a utilizat tradiția fonetică a textelor lui Coresi, Varlaam și Simion Ștefan, îmbogățind lexicul și îmbunătățind sintaxa. Este un rezultat al prelucrării graiului moldovenesc din traducerea lui Milescu, ardelean din Noul Testament al lui Simion Ștefan și muntean din intervențiile fraților Greceanu. Biblia apare în istorie ca un simbol de unitate națională, deoarece circulația sa intensă și efortul depus pentru tipărirea ei au contribuit la conservarea unității de limbă a românilor.

O carte apocrifă

Biblia din 1688 conține, în afara cărților canonice, și o carte apocrifă: „A lui Iosip la Macavei carte, adecă despre singurul țiitoriul gând“, adică lucrarea „Despre rațiunea dominantă“ atribuită lui Iosif Flavius, tradusă în românește de Nicolae Milescu.[14]

Aceasta este prima scriere filozofică tradusă în limba română[7]. Cartea se ocupă cu capacitatea rațiunii de a domina sentimentele, fiind un amestec de cultură ebraică și elenică, puternic influențată de filozofia lui Platon și Aristotel. Editorii au anexat cărții și o erată, prima consemnată în istoria tiparului românesc.

Ediția jubiliară din 1988

La 300 de ani de la apariție, Biblia lui Șerban Cantacuzino a fost retipărită în facsimil și transcriere la Tipografia Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române într-o ediție jubiliară. Inițiativa a aparținut patriarhului Iustin Moisescu (1977-1986) și a fost desăvârșită de patriarhul Teoctist (1986-2007). Comisia de specialiști căreia i s-a încredințat această lucrare a fost coordonată de acad. Ioan C. Chițimia († 1989). Ediția jubiliară a Bibliei de la București a fost lansată la București, Geneva, Viena și Tesalonic.[15]

Un exemplar din Biblia de la București la Arhivele Naționale

Mai există în țară doar câteva exemplare din Biblia lui Șerban Cantacuzino. Unul dintre exemplare se află în acest moment la Arhivele Naționale din Brăila. În anii '50 ea a fost „epurată” și urma să fie distrusă pentru totdeauna de către comuniști. Într-un inventar din 1971, cartea era evaluată la 10.000 de lei, a precizat arhivistul Cristian Filip. Biblia a fost trimisă la București pentru a fi restaurată, circa zece ani, la sediul central al Arhivelor Naționale.[16]

Note

  1. Dicționar Enciclopedic, Editura Enciclopedică, București, 2009, ISBN 973-45-0046-5
  2. Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. 4, pag. 449, Editura Enciclopedică, București, 1993. ISBN 973-45-0016-3
  3. Biblia de la București (1688)
  4. Oana Oroș, O carte fundamentală pentru limba română: Biblia lui Șerban Cantacuzino, Historia.ro, accesat la 3 iunie 2021
  5. 5,0 5,1 Nicolae Iorga, Istoria Bisericii Românești și a vieții religioase a Românilor, Tipografia „Neamul Românesc”, Vălenii de Munte, 1908, p. 206
  6. N.Iorga - Istoria Bisericii Române, I, pag. 402, citat de Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, pp. 159-166, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4
  7. 7,0 7,1 7,2 Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.
  8. Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  9. C. C. Giurăscu, pag 601
  10. Ene Braniște și Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
  11. Andrei Butu: Episcopul Mitrofan al Buzăului, „un nou Coresi” al artei tipografice, 28 noiembrie 2019, Ziarul Lumina, accesat 8 aprilie 2023
  12. Biblia de la Bucureşti, EnciclopediaRomâniei, accesat 8 aprilie 2023
  13. C. C. Giurăscu, pag 601
  14. http://www.episcopiacaransebesului.ro/readarticle.php?article_id=397
  15. http://www.episcopiacaransebesului.ro/readarticle.php?article_id=397
  16. http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/cum-fentat-prima-biblie-romaneasca-topitoria-comunistilor

Bibliografie

  1. C. C. Giurăscu, Istoria românilor, vol. 2, pag. 601, Editura All Educational, București, ISBN 973-584-510-9
  2. Alexandru D. Xenopol, Istoria românilor din Dacia Traiană, vol. 4, pag. 449, Editura Enciclopedică, București, 1993, ISBN 973-45-0016-3
  3. Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, pag. 96, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4
  4. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

A se vedea și

Legături externe