Teodosie al Țării Românești

O pagină din Biblia de la București tipărită sub mitropolitul Teodosie

Teodosie († 1708) a fost un important cărturar-mitropolit al Țării Românești. Teodosie a rostit pentru prima oară crezul în românește, iar în timpul păstoririi sale, s-a desfășurat o intensă activitate editorială, culminând cu tipărirea Bibliei din 1688.

Dacă din timpul mitropolitului Ștefan s-a introdus tipicul în românește, sub Teodosie, s-au introdus citirile din Sfânta Scriptură în română, iar ceva mai târziu, datorită lui Antim Ivireanul, aveau să se tipărească înseși slujbele.

Context istoric

După moartea lui Matei Basarab (1654), au urmat mai multe domnii scurte și fără însemnătate. Au avut loc acum lupte necontenite între marile familii boierești ale Cantacuzinilor și Bălenilor, cu felurite uneltiri la Constantinopol, răpiri de averi, ucideri, pribegii peste hotare, care au adus mult rău țării. Lucrurile s-au liniștit abia după ce scaunul domnesc a fost ocupat de Șerban Cantacuzino (1678-1688). Se înțelege că în astfel de împrejurări a avut de suferit și Biserica.

Viața înainte de arhierie

Originea

În privința originii mitropolitului Teodosie s-au purtat multe discuții. S-a crezut, mult timp, că era originar din satul Veștem, de lângă Sibiu, de unde i s-a atribuit și apelativul de „Veștemeanul”. În urma unor noi cercetări, preotul Niculae Șerbănescu a susținut că Teodosie s-a născut în jurul anului 1620 „într-un sat de prin părțile de sub munte ale județelor Argeș sau Vâlcea”.

Dar, conform Pr. Mircea Păcurariu anumite fapte din viața sa duc la constatarea că era născut în orașul Râmnic. Astfel, între anii 1677-1680, vlădica Teodosie a ridicat un lăcaș de închinare în Râmnic, cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, cunoscut sub numele de schitul Cetățuia, închinat Mitropoliei, pe seama căruia a cumpărat mai multe imobile, iar domnii țării, Gheorghe Duca, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, i-au hărăzit felurite scutiri și privilegii.

În același oraș, mitropolitul Teodosie a refăcut biserica cu hramul Sfântul Gheorghe în 1681 (fiind arsă în cursul războiului ruso-turc din anii 1736-1739, a fost reparată de un nepot al mitropolitului, Mihail, și de alți credincioși). Se adaugă și faptul că un alt nepot al mitropolitului cumpăra în ultimele decenii ale secolului al XVII-lea mai multe locuri, tot în Râmnic. Alte rude ale sale apar de asemenea în acte de proprietate la Râmnic.

Ctitorirea a două biserici în acest oraș, cărora le-a purtat apoi o grijă permanentă, ca și rudele pe care le avea, stăpânirea de proprietăți în acest oraș l-au făcut pe profesorul Toma G. Bulat să emită părerea că mitropolitul Teodosie se trăgea dintr-o familie de români transilvăneni, stabilită însă în Râmnicu-Vâlcea, în colonia străveche de „ungureni”.

Viața călugărească

S-a călugărit la mănăstirea Cozia. Câțiva ani a petrecut într-o mănăstire din Muntele Athos. La 12 ianuarie 1661, apare într-un act ca „Teodosie proegumenul de la Cozia”, iar la 7 aprilie 1662, era amintit ca egumen al mănăstirii Argeș.

Prima păstorire mitropolitană

Hirotonia întru arhiereu

Viața aleasă pe care a dus-o, dragostea de carte, priceperea în cele gospodărești, la care se adaugă și atașamentul față de partida Cantacuzinilor, vor fi fost motivele care au dus la alegerea sa în scaunul mitropolitan, la 20 mai 1668.

După moartea mitropolitului Ștefan (25 aprilie 1668), soborul ierarhilor, egumenilor și boierilor alegători, întrunit la 20 mai 1668, a ales în scaunul vacant pe egumenul Teodosie de la mănăstirea Argeș. Cu prilejul alegerii, ipopsifiul Teodosie a rostit pentru prima oară crezul în românește (îl cunoaștem împreună cu mărturisirea sa de credință din Condica Sfântă, inițiată de mitropolitul Ștefan). A doua zi, 21 mai 1668, a fost hirotonit întru arhiereu.

Mutarea scaunului mitropolitan la București

La numai câteva zile după alegerea și hirotonirea sa, printr-un hrisov dat de Radu Leon la 8 iunie 1668, s-a hotărât, oficial, mutarea scaunului mitropolitan de la Târgoviște la București. Biserica cu hramul Sfinților Împărați Constantin și Elena, ctitoria domnitorului Constantin Șerban Basarab (1654-1658), a fost declarată, tot atunci, catedrală mitropolitană.

Totuși, și înainte de această dată, vlădicii Ungrovlahiei obișnuiau să stea în București, alături de domnii țării. Tot așa, după 1668, unii din ei stăteau la Târgoviște. Până la declararea ctitoriei lui Constantin Șerban drept catedrală, mitropoliții Ungrovlahiei au mai folosit trei biserici în acest scop, și anume: biserica Radu Vodă, ctitorită de Alexandru II (1568-1577), mănăstirea Stelea, ctitoria spătarului cu același nume, din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, refăcută de mitropolitul Grigorie I, și biserica Sfintul Gheorghe Vechi, ctitoria unui vornic Nedelcu, tot din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Toate trei se numeau scaune mitropolitane și chiar „mitropolii”.

Conflictele din țară

Mitropolitul Teodosie n-a avut parte de o păstorire liniștită din cauza frământărilor și a luptelor politice dintre cele două mari partide boierești, a Cantacuzinilor și a Bălenilor, care voiau să aibă puterea în țară. Amestecul său în aceste frământări, ca adept al familiei Cantacuzino - deși se arătase cu dragoste de popor și dornic să biruiască adevărul - i-a adus multe necazuri.

Astfel, la 3 decembrie 1668, Teodosie împreună cu unii boieri au cerut domnitorului Radu Leon, prea mult înconjurat de boieri greci, să-i alunge din țară. Urmarea acestei mișcări a fost mazilirea domnitorului și înlocuirea sa cu Antonie Vodă din Popești (1669-1672). Sub aceștia, vlădica Teodosie a luat parte în fruntea întregului divan la judecarea vornicului Stroe Leurdeanu (vinovat de uciderea postelnicului Constantin Cantacuzino), care a și fost condamnat la pedeapsa capitală (până la urmă nu s-a aplicat, ci a fost călugărit la Snagov).

Înlăturarea din scaun

După trei ani însă, Antonie Vodă a fost mazilit și înlocuit cu fostul domn Grigorie Ghica (1672-1673), omul Bălenilor. Curând după înscăunare, a început o aprigă prigoană împotriva Cantacuzinilor, mulți dintre boieri ajungând la ocnă sau la închisoare. Între cei loviți de urgia domnească se număra și mitropolitul Teodosie, care ceruse pedepsirea lui Stroe Leurdeanu. În cursul lunii iunie 1672 a fost trimis în surghiun la mănăstirea Tismana, unde a stat aproape 7 ani (câteodată și la Cozia).

În această vreme or să păstorească Dionisie I (1672) și Varlaam al II-lea (1672 - 1679).

A doua păstorire

Revenirea lui Teodosie

Activitatea meritorie a mitropolitului Varlaam a fost întreruptă de noile schimbări politice survenite în Țara Românească.

Prin noiembrie 1678, scaunul domnesc a fost dat lui Șerban Cantacuzino, unul din fiii postelnicului ucis în 1663. Noul domn a intrat în București la Boboteaza anului 1679. Printre măsurile pe care le-a luat a fost și aceea de a da satisfacție celor ce au fost prigoniți sub domnii anteriori din pricina atașamentului lor față de familia sa. Între aceștia era și fostul mitropolit Teodosie, aflat de șapte ani la Tismana.

Letopisețul Cantacuzinesc relatează că, la 25 aprilie 1679, domnul a convocat „un mare sobor de arhierei ai țării și de alți arhierei carii să întâmplase atuncea aici și toți egumenii din toată țara și cu toată boerimea”. Soborul a găsit pe mitropolitul Teodosie nevinovat, iar domnul i-a dat din nou cârja, pentru cârmuirea mitropoliei Ungrovlahiei. Însuși mitropolitul Varlaam a recunoscut că vlădica Teodosie n-a avut nici o vină și că a fost înlăturat pe nedrept din scaunul său. Drept aceea, a depus cârja, în fața tuturor, renunțând la scaunul mitropolitan.

Reașezat în scaunul din care fusese înlăturat pe nedrept, va păstori până la moartea sa, întâmplată la 27 ianuarie 1708.

Activitatea culturală

General

Mitropolitul Teodosie a avut norocul să activeze sub cei doi mari domni iubitori și sprijinitori ai artei și culturii, Șerban Cantacuzino și mai ales Constantin Brâncoveanu, în timpul cărora au activat cărturari de prestigiu ca: episcopii Mitrofan și Damaschin de la Buzău, Antim Ivireanul, tipograf, episcop și apoi mitropolit, Constantin Cantacuzino Stolnicul, frații Radu și Șerban Greceanu și atâția alții.

Tot sub Teodosie s-au ridicat marile ctitorii brâncovenești (Potlogi, Mogoșoaia, Hurezi, Mamul, Brâncoveni, Sfântul Gheorghe Nou din București etc., fără să mai fie pomenite cele refăcute), multe din ele fiind sfințite de el însuși.

Tipăriri înainte de Biblia din 1688

În tipografia înființată de Varlaam la București, ca și în cele care au luat ființă la Buzău, Snagov și Râmnic, au văzut lumina zeci de lucrări, fie de slujbă bisericească, fie de zidire sufletească sau de apărare a Ortodoxiei, în limbile română, slavonă, greacă și arabă.

Dintre tipăriturile care au ieșit la lumină sub mitropolitul Teodosie vor fi menționate numai de cele mai semnificative, care au avut o legătură directă cu el. Prima carte tipărită de el a fost un Liturghier, în 1680. În însăși foaia de titlu se menționa că a fost tipărit „den porunca și osărdia, cum și cheltuiala” mitropolitului. Ca și cărțile tipărite de înaintașul său Ștefan, Liturghierul era scris în românește, iar slujba era în slavonește (doar avea numai tipicul în românește, la sfârșit fiind câteva rugăciuni în românește).

Tradiția slavonă era încă atât de puternică, încât în prima prefață a cărții, semnată de mitropolit, se arăta că nu a îndrăznit să traducă întregul text al Liturghiei în românește, ci numai tipicul: „... iară Liturghia toată a o prepune pre limba noastră și a o muta, nice am vrut, nice am cutezat, pentru neîndestularea limbii, pentru lipsa dascălilor, pentru neînțelegerea năroadelor de rostul cel adevărat și adânc al înnoirii...”.

Din aceeași prefață, se desprindea și iubirea curată a autorului față de neamul său, scriind:

jalnic și plângurios lucru iaste într-atâta micșorare și călcare a rodului nostru cestui românesc, carele odată și el numărat între putearnicile neamuri și între tarii oameni să număra, iară acum atâta de supus și ocărit iaste, cât nice învățătură, nici știință, nici arme, nici legi, nici un obiceiu întru tot rodul ce se pomenește astăzi rumân (între rumâni ce zicem cuprindem și pe moldoveni că tot dintr-o fântână cură)

În aceeași prefață se făceau referiri directe la exploatarea pe care o exercitau turcii asupra „pământului și rodului nostru”, căci „simțim tiranica putere păgânească într-însul hrănindu-se și răsfirindu-se”.

În 1683, a apărut Apostolul în românește (reeditat de episcopul Damaschin, la Buzău, în 1704). Prefața, deși e pusă sub numele lui Șerban Cantacuzino, ne dovedește, chiar de la prima lectură, că a fost scrisă de un teolog cu pregătire temeinică, ocupându-se de problema împărțirii cărților Sfintei Scripturi. Autorul le împarte în patru grupe: „legile” (Pentateuhul și cele patru Evanghelii), „istoriile” (restul cărților pe care noi le numim azi istorice), „filosofia” sau cărțile filosofice (cele pe care noi le numim didactice, în care include apocrifele și didacticele propriu-zise) și „proorociile”. „Credem că nu greșim dacă afirmăm că prefețele Liturghierului, Evangheliei și Apostolului au fost scrise de vreunul din ierarhii greci aflați pe atunci în Țara Românească și traduse apoi în românește”.

Ceea ce trebuie reținut în chip deosebit este faptul că, prin Evanghelia și Apostolul tipărite în 1682 și 1683, s-a făcut un nou pas înainte în vederea introducerii limbii române în Biserică. Dacă din timpul mitropolitului Ștefan aveam tipicul în românește, acum, sub Teodosie, s-au introdus citirile din Sfânta Scriptură, iar ceva mai târziu, datorită lui Antim Ivireanul, aveau să se tipărească înseși slujbele.

Biblia de la București (1688)

Articol principal: Biblia de la București (1688).

Traducerea cărților Sfintei Scripturi în limba română a culminat cu tipărirea Bibliei de la București din 1688, numită și Biblia lui Șerban Cantacuzino, care încununează activitatea tipografică de până atunci. Aceasta este discutată în articolul dedicat subiectului.

După Biblia din 1688

Dintre celelalte cărți românești tipărite la București în cursul păstoririi lui Teodosie mai pot fi amintite Mărgăritarele Sfântului Ioan Gură de Aur, în 1691. Era o culegere din cuvintele marelui Părinte bisericesc, traduse de frații Radu și Șerban Greceanu, cum ne încredințează cele două prefețe semnate de el, în care mărturiseau că au fost ajutați și de stolnicul Constantin Cantacuzino.

În anii următori s-au tipărit Evanghelia greco-română (1693), cu prefața lui Șerban Greceanu, Psaltirea (1694) și Noul Testament (1703), ambele tipărite de ieromonahul Antim Ivireanul, care semna și prefețele.

În același timp, în tipografia Mitropoliei din București au fost date la lumină o serie de lucrări în limba greacă, în special polemice, vizând pe catolici și calvini care activau pe atunci mai ales în Transilvania învecinată. Acestea au apărut sub îndrumarea patriarhului Dositei al Ierusalimului, care stătea mai mult în București, ajutat de Constantin Brâncoveanu. Iată câteva din ele: Manual împotriva schismei papistașilor, al ieromonahului Maxim Peloponezianul (1690), Întâmpinare la principiile catolice și la problemele lui Ciril Lucaris, scrisă de Meletie Sirigul, și Manualul împotriva rătăcirii calvine al patriarhului Dositei al Ierusalimului (1690), Învățătura dogmatică ortodoxă a lui Sevastos Kiminitis (1703) s.a. Alte lucrări, de același gen, în grecește, au apărut tot atunci, la Snagov și la Râmnic, iar în Moldova, la Iași.

Mai trebuie amintit și faptul că în timpul păstoririi lui Teodosie, domn fiind Constantin Brâncoveanu, s-au înființat trei tipografii noi: la Buzău (1691), prin strădaniile fostului episcop Mitrofan de Huși, acum la Buzău, la Snagov (1696) și la Râmnic (1705), prin osteneala lui Antim Ivireanul.

Activitatea în Transilvania

O latură tot așa de însemnată din activitatea mitropolitului Teodosie a fost și cea legată de apărarea Ortodoxiei în Transilvania, în fața încercărilor catolice de înstrăinare a românilor ortodocși de credința strămoșească.

În calitatea sa de „exarh al Plaiurilor”, mitropolitul Teodosie a hirotonit în catedrala sa din București șase mitropoliți ai Transilvaniei: Iosif Budai, Ioasaf, Sava din Vestem, Varlaam, Teofil, Atanasie Anghel.

La hirotonia lui Atanasie Anghel (22 ianuarie 1698), Teodosie, împreună cu patriarhul Dositei al Ierusalimului, l-au pus să semneze o mărturisire de credință foarte amănunțită, în 22 de puncte, care avea rostul de a-l întări în dreapta credință, atrăgându-i atenția îndeosebi asupra învățăturilor atacate de calvini și de catolici. Cu toate acestea, Atanasie a uitat, la scurt timp, făgăduințele făcute la București și a părăsit Biserica Ortodoxă, îmbrățișând uniația. Mitropolitul Teodosie îi scria, prin 1702, mustrându-l pentru greșeala săvârșită și îndemnându-l „să-și deschidă ochii și să părăsească ce-a început”.

Se poate vorbi de o adevărată jurisdicție canonică a mitropolitului Teodosie asupra bisericilor ortodoxe din Brașov și Țara Bârsei după dezbinarea lui Atanasie, hirotonind preoți pe seama acestora și întărindu-i în dreapta credință prin mai multe scrisori adresate preoților și credincioșilor din Scheii Brașovului.

Adormirea

După o păstorire de peste trei decenii, mitropolitul Teodosie și-a dat obștescul sfârșit la 27 ianuarie 1708, fiind îngropat lângă altarul catedralei mitropolitane din București. A fost prohodit de patriarhii Gherasim Paladas al Alexandriei, Hrisant Notaras al Ierusalimului și „toți arhiereii câți s-au aflat aci”, după cum ne informează Istoria lui Radu Greceanu. O inscripție săpată pe stâlpul de piatră care-i străjuiește mormântul consemnează data morții, anii vieții (87) și anii de păstorire.

Surse

• Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române Volumul 2 Ediția II, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1994. ISBN 973-9130-18-6.

Casetă de succesiune: Teodosie al Țării Românești
Precedat de: Ștefan I	Mitropolit al Țării Românești 1668 - 1672 și 1679 - 1708	Urmat de: Antim Ivireanul