Sfinţii zilei de 4 mai
Sf. Muceniță Pelaghia cea din Tars
Sf. Cuvios Ilarion, făcătorul de minuni
Sf. Cuv. Nichifor, egumenul mănăstirii Midichiei (+813)
Sf. Cuv. Atanasie, episcopul Corintului, care a trăit în timpul împăraților Constantin al VIII-lea (928-945) și Vasile al II-lea (976-1025), și a lăsat posterității comentarii la Sfânta Scriptură și un tratat Despre motivele morții pe Cruce a lui Iisus Hristos
Cuviosul Nichifor Isihastul (sec. XIII)
Sf. Afrodisie, Leontie, Antonie, Mel, Valerian și Macrovian
Pomenirea aducerii moaștelor Sf. Lazăr, prietenul Mântuitorului Hristos și a purtătoarei de mir Maria Magdalena la Mănăstirea Sfântul-Lazăr din Constantinopol, sub împăratul Leon al VI-lea Înțeleptul, în anul 890
Sf. Monica, mama fericitului Augustin
Acatist, Adormirea Maicii Domnului, Agheasmă, Ammun Egipteanul, Anafură, Apostolul Andrei (cel Întâi chemat), Anul bisericesc, Apostol, Avva, Biserică, Căţuie, Crăciunul, Cuvios, Duhovnic, Sf. Mare Muceniţă Ecaterina din Alexandria, Epifanie de Salamina, Maica Gavrilia (Papaiannis), Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Sfântul Grigorie Palama, Iconostas, Icos, Intrarea Maicii Domnului în Biserică, Sf. Ioan Botezătorul, Isihasm, Istoria Bisericii Ortodoxe, Înălţarea Sfintei Cruci, Învierea Domnului, Gheron Iosif Isihastul, Minei, Mucenic, Muntele Athos, Nebun pentru Hristos, sf. Episcop Nicolae (Velimirovici), Octoih, Paisie Aghioritul, Penticostar, Pidalionul, Postul Mare, Postul Naşterii Domnului, Rugăciuni, Săptămâna Patimilor, Sfânt, Sfinţi, Sfeştania, Sfinţire, Sfinţirea casei, Stareţul Sofronie de la Essex, Sinaxar al Sfinţilor secolului XX, Sfântul Teodor Studitul, Triodul, Tropar, Sf. Vasile cel Mare
Dacă vă place aventura Ortodoxă, încercaţi o pagină ortodoxă aleatoare, ori cele mai noi articole.
|
Pentru a începe
Propunerile noastre
Navigaţi prin categorii şi prin selecţia noastră:
Oameni: Sfinți, Sfinți Părinți, Sfinți din Noul Testament, Sfinți din Vechiul Testament, Sfinți biblici, Sfinți români, Sfinți ruși, Sfinți egipteni, Sfinți greci, Părinți duhovnicești ai secolului XX, Imnografi, Episcopi, Împărați și regi, Teologi, Scriitori bisericești, Cler, Părinți apostolici, Preoți
Liturgică: Cărți de cult, Obiecte liturgice, Veșminte, Veșminte liturgice, Sărbători, Imnografie, Arhitectura bisericească, Listă de arhaisme în cărțile de cult, Sfânta Liturghie, Arte, Muzică bisericească, Sfintele Taine, Posturi
Spiritualitate: Monahism, Muntele Athos, Viața Bisericii, Ascetism, Mănăstiri, Noul Testament, Vechiul Testament, Biblia, Îngeri, Rugăciuni, Postul Mare
Teologie: Teologi, Apologetică, Erezii, Eclesiologie, Drept canonic
Istoria Bisericii: Cronologii, Istorici ai Antichității creștine, Sinoade, Sinoade ecumenice
Locuri: Biserici, Locuri de pelerinaj, Mănăstiri, Ortodoxia pe țări, Țara Sfântă
Altele: Casa creștinului, Zile din calendar, Liste, Termeni din limbajul bisericesc, Mișcări, curente, grupări neortodoxe, Jurisdicții, Literatură creștină, Bioetică, Instituții de învățământ, Introducere în Creștinismul Ortodox, Nume, Texte
*
Articole importante de făcut sau completat
|