Învierea Domnului

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Învierea Domnului
Coborârea la iad

Învățătura despre învierea Domnului nostru Iisus Hristos se află în centrul credinței creștine: "Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credința voastră", spune apostolul Pavel (I Corinteni 15, 17). Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul din Sfânta Treime, S-a întrupat pentru noi și a noastră mântuire, a suferit, a fost dat la moarte și a treia zi a înviat din morți (Crezul).

Învierea Domnului și lucrarea de răscumpărare a omului

Dar învățătura ortodoxă despre învierea Domnului nu este separată de întreaga lucrare de răscumpărare, de ridicare a omului din îndepărtarea sa de Dumnezeu, survenită prin căderea omului (a protopărinților Adam și Eva) și prin căderile în păcat în general. Astfel, ea nu trebuie separată nici de răstignirea și moartea Sa pe cruce, astfel ca lucrarea de răscumpărare ce a făcut Dumnezeu prin Fiul Său întrupat să fie unitară, după cum mărturisim și în Crez:

Cred [...] întru unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii: Lumină din lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut, Cel ce este de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri și S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria și S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont și a pătimit și S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi, după Scripturi.
Şi S-a înălțat la ceruri și șade de-a dreapta Tatălui.
Şi iarăși va să vină cu slavă, să judece viii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Învățătura ortodoxă despre învierea Domnului

"În mormânt cu trupul, în iad cu sufletul, ca un Dumnezeu, în rai cu tâlharul și pe scaun împreună cu Tatăl și cu Duhul ai fost Hristoase, toate umplându-le Cel ce ești necuprins".

Acest tropar, pe care preotul în rostește în timpul Sfintei Liturghii, este adesea considerat ca un rezumat al învățăturii ortodoxe despre învierea lui Hristos.

Dumnezeu adevărat, Hristos este pretutindeni și pe toate le umple, fiind necuprins. Niciodată nu s-a despărțit de Tatăl și de Duhul, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt fiind "Treimea cea de o ființă și nedespărțită".

Om adevărat, el este îngropat ca un mort, înfășurat în giulgiurile de îngropare.

Dumnezeu-om, Mântuitorul Hristos se coboară la iad, dar nu ca un osândit, ci ca un Dumnezeu ducând în acel adânc al despărțirii de Dumnezeu viața și lumina învierii, sfărâmând încuietorile iadului și scoțându-i de acolo pe toți cei ce au crezut în El (I Petru 3, 19-20). În același timp, El este și în rai cu tâlharul cel bun, după făgăduință ("Astăzi vei fi cu Mine în rai" - Luca 23, 43), lucru ce arată că Hristos a murit pentru toți, pentru întreg neamul omenesc.

Taina învierii

Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos este și rămâne taină, oricât am vorbi noi despre Învierea Domnului Hristos nu putem ajunge la înțelegere deplină. Ştiți, poate știți mai bine zis, că este o alcătuire între catavasiile Crucii în care Învierea este prezentată expres "cea mai presus de lume Înviere a lui Hristos Dumnezeu", adică ceva care e mai presus de ceea ce putem noi înțelege cu puterile firii și de fapt e mai presus de ceea ce putem înțelege noi deplin. În orice caz nu ajungem niciodată să înțelegem Învierea Mântuitorului, pentru că este mai presus de fire. Deci în ce a constat Învierea Mântuitorului Hristos? A constat în învierea trupului, în unirea lui cu sufletul, deci sufletul la Învierea Domnului Hristos s-a unit cu trupul Domnului Hristos și prin putere dumnezeiască a înviat din morți. Despre acest lucru e scris în Sfintele Evanghelii, în cele patru Evanghelii. Fiecare Evanghelist prezintă Învierea Domnului Hristos ca realitate, nu o explică, nici nu face aprecieri asupra Învierii, ci fiecare Evanghelist prezintă Învierea ca o realitate, ca ceva care s-a întâmplat. (Arhimandritul Teofil Părăian, "Taina Învierii", în volumul Gânduri bune pentru gânduri bune)

Învierea Domnului în Noul Testament

În fiecare Evanghelie din cele patru ale Noului Testament avem istorisiri ale Învierii, ale împrejurărilor în care a înviat Domnul Hristos, și a arătărilor Mântuitorului care au urmat după Înviere. Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 28 al Evangheliei sale are aprecieri în legătură cu Învierea, respectiv prezentarea celor ce au fost în legătură cu Învierea. La fel, la Sfântul Evanghelist Marcu, avem în capitolul 16 al evangheliei sale astfel de relatări; în Sfânta Evanghelie de la Luca în capitolul 24, tot capitolul, și în Sfânta Evanghelie de la Ioan, două capitole, 20 și 21.

În Faptele Apostolilor, în capitolul 1, se fac la fel unele afirmații în legătură cu Învierea Domnului Hristos și cele ce s-au întâmplat între înviere și înălțarea Domnului.

Sfântul Apostol Pavel în capitolul 15 din Epistola I către Corinteni, într-o bună parte din capitol, mai ales în partea de început, are aprecieri în legătură cu cele ce s-au întâmplat la Înviere.

Martorii Învierii

Martorii învierii Domnului au fost:

Sărbătoarea Învierii Domnului

Articol principal: Sfintele Paști

Praznicul Învierii Domnului, sau Sfintele Paști, se află în centrul calendarului liturgic al Bisericii creștine.

Iconografie

Potrivit tradiției iconografice bizantine (încă din secolul al VIII-lea), reprezentarea Învierii Domnului se face în primul rând sub forma icoanei Pogorârii în iad a Mântuitorului. În această icoană Domnul este reprezentat călcând în picioare porțile iadului și ridicându-i din mormintele lor pe protopărinții noștri Adam și Eva. Pe fundal sunt reprezentați patriarhii, proorocii și alte figuri din Vechiul Testament, până la (și inclusiv) Sf. Ioan Botezătorul, înaintemergătorul Domnului, care au prevestit venirea lui Iisus pe pământ.

“Acest tip iconografic îl reprezintă pe Hristos în iad înconjurat de o slavă strălucitoare; El calcă în picioare porțile sfărâmate ale iadului și poartă în mâna stângă Crucea Învierii, în timp ce cu dreapta îl ridică din mormânt pe Adam, care reprezintă întreg neamul omenesc. ”[1]

Este remarcabil faptul că și Sf. Ioan Damaschin (676-749) cunoștea și descrie o icoană a Învierii care dă seama în toate detaliile cu tradiția bisericească de până la el:

“Am primit-o pe dânsa [Sfânta Biserică a lui Dumnezeu] astfel împodobită de la Sfinții Părinți: cu înțelegere, cu iconomia întrupată a lui Hristos, ...cu Bunavestire a Arhanghelului Gavriil către Fecioară, etc., cu Nașterea Domnului, etc.... ; și tot astfel, cu Răstignirea, etc...; cu Învierea, care este bucuria lumii, când Hrostps calcă iadul în picioare și îl ridică [din mormânt] pe Adam”[2]

Un cunoscut teolog contemporan, Mitropolitul Hierotheos (Vlachos) de Nafpaktos afirma:

“Biserica a hotărât să privească Pogorârea în Iad ca pe adevărata icoană Învierii... Icoana Învierii Domnului este considerată a fi în esență Pogorârea Sa în Iad... Desigur, există și icoane ale Învierii în care este reprezentată arătarea lui Hristos înaintea femeilor mironosițe și ucenicilor, Icoana Învierii prin excelență este sfărâmarea morțoo, care s-a petrecut la Pogorârea lui Hristos în iad, când sufletul Său și dumnezeirea Sa a coborât în oad și a eliberat sufletele drepților din Vechiul Testament care Îl așteptau ca Izbăvitor.”[3]

În schimb, reprezentarea de sorginte occidentală a Învierii este fundamental diferită. Acest model iconografic a apărut în secolul al XI-lea și a devenit cunoscut și răspândit datorită lui Giotto (Giotto di Bondone, 1266-1337); mai târziu, mai ales în secolele al XVI-lea și al XVII-lea s-au răspândit o varietate de modele de reprezentare although its different forms, especially in the sixteenth and seventeenth centuries, vary quite widely:

“Domnul este reprezentat ținând flamura biruinței în timp ce este înălțat în aer parcă printr-un salt energic din mormânt, a cărui lespede care îl acoperise este ridicată de un înger, evident pentru a-I permite să iasă afară, în timp ce păzitorii sunt reprezentați căzuți la pământ"; "acest tip occidental de reprezentare a lui Hristos ca sărind afară din mormânt s-a impus în iconografia ortodoxă în timpul dominației turcești (mai ales începând cu secolul al XVII-lea), prin intermediul influenței occidentale. Practic, aceasta a devenit cea mai răspândită icoană a Învierii, deși în esență acest model [iconografic] nu este doar netradițional, ci chiar neortodox.”[4]

În teologia ortodoxă contemporană, această reprezentare de tip occidental a Învierii este frecvent caracterizată în termeni duri ca fiind "ne-istorică, pur și simplu impresionistă și în esență neortodoxă" și caracterizează adoptarea sa în iconografia ortodoxă ca pe "un compromis dăunător Tradiției Ortodoxe exprimate prin cult și învățătura de credință", considerând că "nu este admisibilă sub nicio formă", întrucât ar duce la "sincretism artistic".[5]

Icoana ortodoxă a Învierii este o icoană dogmatică, adică este menită să exprime un adevăr dogmatic, adevărata semnificație a evenimentului evocat. Ca atare, este menită să exprime ceva ce transcende contextul și momentul istoric în care s-a petrecut. Astfel, “[c]alitatea tradiției teologice este reflectată în Icoana Învierii, care cere o interpretare pur mistică a evenimentului.”[6] Această Icoană dogmatică a Învierii pune în lumină într-un mod excepțional de percutant nu doar un eveniment istoric individual (ieșirea Mântuitorului din Mormânt), ci mai ales dogma biruinței asupra iadului și a morții și a învierii neamului omenesc. Învierea nu este doar Învierea lui Hristos, eveniment istoric, ci "un eveniment universal, maiestuos", un “eveniment cosmic”;[7] “Hristos nu iese afară din mormânt, ci "din rândul morților" ek nekron, ‘ieșind afară din Iadul pustiit ca dintr-un palat nupțial.’”[8]

Reprezentarea Învierii potrivit modelului iconografic occidental "reprezintă un moment istoric", mai precis, “pornește de la ieșirea lui Hristos din mormânt”[9]. În schimb, în reprezentarea bizantină, icoana "descoperă sau ilustrează explicit biruința Crucii; coborârea la Iad este deja Învierea; marele triduum mortis întruchipează zilele mistice în care se săvârșește Învierea.”[10]

În plus, icoana Coborârii la Iad ilustrează și o altă particularite a înțelegerii ortodoxe a Învierii. Sfânta Înviere a Mântuitorului a fost și a rămas o taină. Momentul propriu-zis și modul în care s-a petrecut Învierea Domnului a rămas nevăzut și neînțeles desăvârșit de mintea omenească. Căci la Învierea Domnului nu avem de-a face doar cu o înviere a Trupului Mântuitorului și ieșirea Acestuia din mormânt, ca în cazul Sf. Lazăr (o minune vădită înaintea tuturor, urmată de reluarea cursului firesc al coruptibilității și morții trupești). Învierea Mântuitorului este o trecere a Celui ce era de acum "una cu Dumnezeu" [ὁμόθεος] în realitatea necreată - avem de-a face cu o transfigurare ontologică[11]. În acest sens, icoana Coborârii la Iad ca icoană a Învierii este o reafirmare a acestei taine inefabile. Un comentariu lucid cu privire la această perspectivă a Părinților Bisericii oferă Leonid Uspensky, care scrie:

“Caracterul de nepătruns al acestui eveniment pentru mintea umană și prin urmare imposibilitatea de a-l reprezenta este motivul pentru care, în iconografia ortodoxă tradițională, lipsește [orice mod de a reprezenta] momentul propriu-zis al Învierii.”[12]

Așa-numitul model bizantin, ca autentică icoană dogmatică a Învierii este cea care ilustrează troparul Învierii:

"Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le."

Galerie de imagini

Coborârea la Iad

  • Anastasis, Nea Moni of Chios, Greece, 11th c.

  • Anastasis, Hosios Loukas Monastery, Greece, 11th c.

  • Anastasis, St. Mark's Cathedral, Venice, 12th c.

  • Anastasis, Kurbinovo,
    12th c.

  • The Anastasis fresco in the parekklesion of the Chora Church, Istanbul, 14th c.

  • Anastasis, Ochrid, 14th c.

  • Anastasis, 14th c.

  • Resurrection.
    Theophanes the Cretan, 16th c.

  • Five part Resurrection icon, Solovetsky Monastery
    17th c.

  • Resurrection.

Îngerul la Mormânt/Femeile Mironosițe

  • The earliest crucifixion in an illuminated manuscript, also shows the resurrection.
    Rabbula Gospels, 6th c.

  • Myrrh-bearers at the tomb.
    Miniature from Ingeborg Psalter, 13th c.

  • Myrrhbearing Women at the Tomb of Christ,
    Kizhi, Russia, 18th c.

  • Myrrh-Bearing Women at the Tomb of Christ.

  • Angel of the Resurrection.

Note

  1. ↑ Constantine D. Kalokyris. The Essence of Orthodox Iconography. Transl. Peter A. Chamberas. Brookline, MA: Holy Cross School of Theology, 1971. pp. 33.
  2. ↑ Sf. Ioan Damaschin. “Demonstrative Discourse Concerning the Holy and Precious Icons.” §3, Patrologia Græca, Vol. XCV, cols. 313D-316A.
  3. ↑ Mitropolit Hierotheos de Nafpaktos. Οἱ Δεσποτικὲς Ἑορτές [Praznicele Domnului]. Livadia, Grecia: Hiera Moni Genithliou tis Theotokou [Pelagias], 1995. pp.262,263.
  4. ↑ Kalokyris. The Essence of Orthodox Iconography. pp.33,35.
  5. ↑ Kalokyris. The Essence of Orthodox Iconography. p.36.
  6. ↑ Michel Quenot. Ἡ Ἀνάσταση καὶ ἡ Εἰκόνα [Învierea și Icoana]. Katerini: Ekdoseis “Tertios,” 1998. p.94.
  7. ↑ Branos. Θεωρία Ἁγιογραφίας. pp.216,217.
  8. ↑ Paul Evdokimov. The Art of the Icon: A Theology of Beauty. [Arta icoanei. O teologie a frumuseții], trad. de Fr. Steven Bigham. Redondo Beach, CA: Oakwood Publications, 1990. p.325.
  9. ↑ Branos. Θεωρία Ἁγιογραφίας. pp.225.
  10. ↑ Protopresbiter Georges Florovsky. “Ὁ Σταυρικὸς Θάνατος” [Despre moartea pe Cruce]. In: Ἀνατομία Προβλημάτων τῆς Πίστεως [O analiză a chestiunilor de credință]. Transl. Archim. Meletios Kalamaras. Tesalonic: Ekdoseis Bas. Regopoulou, 1977. pp.79-81.
  11. ↑ Afirmată explicit în imnografia sărbătorii.
  12. ↑ Leonid Uspensky, in Leonid Ouspensky and Vladimir Lossky. The Meaning of Icons. Transl. G.E.H. Palmer and E. Kadloubovsky. Crestwood, NY: St. Vladimir’s Seminary Press, 1982. pp.187,185.

A se vedea și

Legături externe

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Învierea_Domnului&oldid=54111”