Postul mare

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Postul Mare)
Salt la: navigare, căutare

Postul mare, sau Postul Paștilor, este perioada de pregătire pentru Sfintele Paști, fiind asemănat adesea cu o călătorie duhovnicească către Săptămâna Patimilor și Înviere. Este un timp liturgic, din cadrul Triodului, de mare nevoință sufletească și trupească în care se îmbină cele două feluri de postire: postul ascetic și postul total. Este numit "mare" pentru că este cel mai lung și cel mai important dintre toate posturile.

Postul Mare: sensul postirii

Scopul inițial al postirii de dinaintea Sfintelor Paști era pregătirea catehumenilor care urmau să fie botezați de Paști și să intre în biserică. Cu toate acestea, a devenit curând o perioadă de pregătire spirituală înaintea sărbătorii Învierii Mântuitorului pentru aceia care erau deja creștini. Este simbolul viu al întregii vieții a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos.

Postul Mare este caracterizat prin renunțarea la multe alimente, intensificarea rugăciunilor publice și particulare, îmbunătățire personală și multă generozitate cu cei aflați în nevoi. Este simbolul viu al întregii vieții a unui om care se va împlini prin propria înviere după moartea în Hristos. Este o perioadă de înnoire duhovnicească, o perioadă a pocăinței, a curățirii inimii și minții, de reîntoarcere către poruncile Domnului și către aproapele nostru

Alimentele care nu sunt permise, tradițional, sunt carnea și produsele din lapte, pește, vin și ulei (în unele tradiții, doar uleiul de măsline nu este permis; în altele toate uleiurile vegetale sunt oprite). Deoarece din punct de vedere canonic postul strict este oprit sâmbăta și duminica, vinul și uleiul sunt admise în aceste zile. Dacă sărbătoarea Buneivestiri cade în timpul Postului Mare, atunci peștele, vinul și uleiul sunt permise în acea zi.

Pe lângă slujbele religioase descrise mai jos, se consideră necesar să se acorde o atenție sporită de către credincioșii ortodocși rugăciunilor de acasă adică mai multe și mai dese decât de obicei. Părinții considerau postul fără rugăciune ca fiind „postul demonilor”, deoarece demonii nu mănâncă datorită naturii lor necorporale, dar nici nu se roagă.

În Postul Mare, în zilele de peste săptămână (de luni până vineri), Biserica îndeamnă la ajunare până seara. De aceea ritualul de împărtășanie din aceste zile a fost legat de vecernie, slujba care marchează încetarea ajunării. Acest ritual, destul de simplu la început, a fost înconjurat treptat de o solemnitate tot mai mare adăugându-i-se câteva elemente din rânduiala Sfintei Liturghii. Astfel s-a ajuns la constituirea Liturghiei Darurilor mai înainte sfințite, care a devenit unul din momentele de vârf ale Postului Mare prin frumusețea sa deosebită și solemnitatea sa. La această slujbă de seară, o parte din Trupul și Sângele Mântuitorului de la slujba din ultima duminică sunt împărțite credincioșilor. Atribuită Sfântului Grigorie Dialogul, această slujbă nu a fost alcătuită de un singur autor ci este opera colectivă și anonimă a întregii Biserici.

Dacă "postul ascetic" reprezintă abținerea de la anumite mâncăruri și băuturi și reducerea substanțială a regimului alimentar în vederea eliberării de sub stăpânirea poftelor trupului, "postul total" sau ajunarea este renunțarea totală la mâncare și băutură pe o durată scurtă de timp (o zi sau două) fiind expresia stării de pregătire și așteptare. În acest sens ajunarea face parte întotdeauna din pregătirea pentru unirea cu Hristos în Sfânta Împărtășanie.

Atmosfera și starea sufletească în Postului Mare

Biserica Ortodoxă propune credincioșilor ei să întâmpine Paștile – sărbătoare a sărbătorilor și moment de maximă bucurie – printr-o destul de lungă perioadă de reculegere și post.

Se întâmplă multe lucruri foarte specifice, unice și minunate, în aceste câteva săptămâni ale Postului Mare:

  • muzica din biserică se cântă pe tonuri mai triste și mai tânguitoare
  • cântările și imnele amintesc cu deosebire căderea noastră (dar și putința de a ne ridica, cu ajutorul lui Dumnezeu) și slăbiciunea firii noastre (dar, iarăși, și putința de a depăși acestea cu harul lui Dumnezeu)
  • slujbele sunt mai lungi și mai dese și cuprind rugăciuni și ritualuri unice, cum ar fi rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul sau Liturghia Darurilor mai înainte sfințite
  • veșmintele preoților și odoarele în care este înveșmântată biserica sunt de culoare închisă (neagră sau violet/purpuriu închis, de obicei)
  • postul de bucate și abstinență în viața sexuală, precum și reducerea privitului la televizor (de exemplu), sunt o invitație de a investi, mai mult decât de obicei, energia noastră fizică în cele spirituale, prin transformarea și transfigurarea ei (din dragostea fizică față de partener în dragostea spirituală către tot aproapele), prin milostenie (din banii ce ar trebui să ne rămână în plus de pe urma postului), prin lecturi din Biblie și alte cărți duhovnicești (din timpul rămas prin faptul că ne uităm mai puțin le televizor, bunăoară) etc.

Toate acestea creează deci o întreagă atmosferă în viața noastră – tot așa după cum dacă avem invitați acasă creăm atmosfera dorită punând o anumită muzică, aprinzând lumânări etc. –, atmosferă care să ne conducă la o stare sufletească pe care Biserica o consideră de mare folos: tristețea radioasă (sau "strălucitoare", sau "luminoasă").

Sintagma aceasta – tristețe radioasă (strălucitoare/luminoasă) – simplă și frumoasă și profundă în același timp: ea spune că, pe de o parte, suntem triști, pentru că vedem toată slăbiciunea noastră, deasa noastră aplecare către rău, păcătoșenia noastră; pe de altă parte, însă, știm că Dumnezeul nostru este Iubire și că este un Dumnezeu înțelegător, milostiv și iubitor de oameni, care vrea mântuirea, iar nu pierzarea noastră, și care pentru asta S-a făcut om și a pătimit pentru noi, și încă pătimește, pentru fiecare dintre noi, până la sfârșitul timpurilor. Şi asta ne dă nădejde, asta transfigurează tristețea noastră, o penetrează de lumina Domnului, cu Care împreună-călătorim pe calea spre înviere.

Structura Postului Mare

Ca și în Apus, Postul Paștelui ține patruzeci de zile, cu precizarea că în Răsărit sunt numărate și duminicile. Începe în mod oficial luni, cu șapte săptămâni înaintea Paștilor, după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită și Duminica lăsatului sec de brânză) și se termină în seara Sâmbetei lui Lazăr, ziua de dinaintea Duminicii Floriilor - Intrarea Domnului în Ierusalim. Cu toate acestea, postul continuă și în săptămâna următoare, numită și Săptămâna Patimilor, Săptămâna Mare sau Săptămâna Sfântă până la Sfintele Paști. Parcursul acestuia este după cum urmează:

începe luni după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (numită și Duminica lăsatului sec de brânză);
1. Duminica Ortodoxiei (Ioan 1,43-51),
2. Duminica Sfântului Grigorie Palama;
3. Duminica Sfintei Cruci;
4. Duminica Sfântului Ioan Scărarul și
5. Duminica Sfintei Maria Egipteanca.

După Duminica lăsatului sec de carne, carnea este oprită de la consum. După Duminica lăsatului sec de brânză sunt oprite lactatele și începe postirea strictă a Postului Mare. În această perioadă, citirile zilnice sunt din Vechiul Testament, cu precădere din Geneză, Cartea Pildelor lui Solomon și Isaia. Postul Mare este urmat de Săptămâna Patimilor, care începe cu Duminica Floriilor și care precede Paștile.


Vezi și

Legături externe