Omri
Omri a fost rege al Israelului timp de 12 ani. El "a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a lucrat mai rău decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui." A umblat în toată calea lui Ieroboam I şi s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
Domnia
Iată cum este evocată domnia lui Omri în cartea 3 Regi 16, 21-28:
21. Atunci poporul lui Israel s-a dezbinat în două părţi; jumătate din popor voia să facă împărat pe Tibni, fiul lui Ghinat, şi jumătate era pentru Omri.
22. Cei ce urmau pe Omri au biruit pe cei ce urmau pe Tibni, fiul lui Ghinat. Tibni a murit, şi Omri a domnit.
23. În al treizeci şi unulea an al lui Asa, împăratul lui Iuda, a început să domnească peste Israel Omri. A domnit doisprezece ani. După ce a domnit şase ani la Tirţa,
24. a cumpărat de la Şemer muntele Samariei, cu doi talanţi de argint; a întărit muntele, şi a pus cetăţii pe care a zidit-o, numele Samaria, după numele lui Şemer, domnul muntelui.
25. Omri a făcut ce este rău înaintea Domnului, şi a lucrat mai rău decât toţi cei ce fuseseră înaintea lui.
26. A umblat în toată calea lui Ieroboam, fiul lui Nebat, şi s-a dedat la păcatele în care târâse Ieroboam pe Israel, mâniind prin idolii lor pe Domnul, Dumnezeul lui Israel.
27. Celelalte fapte ale lui Omri, ce a făcut el, şi isprăvile lui, nu sunt scrise oare în cartea Cronicilor împăraţilor lui Israel?
28. Omri a adormit cu părinţii săi, şi a fost îngropat la Samaria. Şi în locul lui a domnit fiul său Ahab.
Bibliografie
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
- Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7.
- English Standard Version Bible, 1971.
- Nicolae Ciudin- Studiul Vechiului Testament, Editura Institului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pag
- Vladimir Prelipcean, Nicolae Neaga, Gheorghe Barna, Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, pag, Editura Renaşterea, Cluj-Napoca, 2006, ISBN 973-8248-74-4