Cartea Facerii
Facerea (Geneza) este prima carte a Vechiului Testament şi a Bibliei şi prima carte a Pentateuhului (care semnifică ,,Cele 5 cărţi", fiind numită ,,Tora" la evrei). Ea cuprinde crearea lumii (cosmogonia) din nimic de către Dumnezeu şi sunt evocate cele şase zile de întocmire a Pământului (hexameronul) corespunzătoare celor şase faze de evoluţie a acestuia. Apoi este arătat începutul neamului omenesc începând cu Adam şi Eva; sunt istorisite: petrecerea acestora în Paradis, căderea în păcat a acestora, alungarea lor pe pământ, familia lui Adam, fratricidul lui Cain asupra lui Abel, urmaşii lui Cain, ai lui Set, înrăutăţirea oamenilor, alegerea lui Noe şi a familiei sale şi scăparea acestora din potop, fiii lui Noe (Sem, Ham şi Iafet), urmaşii lui Sem şi istoria Turnului Babel (unde Dumnezeu încurcă limbile oamenilor pentru a-i împiedica să ajungă la cer). În ultima parte este evocată alegerea luiAvraam în scopul mântuirii neamului omenesc şi istoria continuă cu Lot (şi istoria Sodomei şi Gomorei), Isaac cu fiii săi Esau, Iacob şi Ismael, apoi este evocată istoria lui Iosif, unul din fiii lui Iacob, care ajunge cel mai mare dregător la curtea lui Faraon şi care se împacă cu fraţii săi. Tradiţia spune că această carte a fost scrisă în cea mai mare parte de către profetul Moise, cu 1300 de ani înainte de Hristos.
Conţinut
Rezumat
Cartea Facerii începe cu povestea creaţiei lumii, căderea lui Adam şi Eva şi, în consecinţă, povestea plină de păcate a copiilor lui Adam. Povesteşte despre potop, turnul Babel, Avraam şi Melchisedec.
Apoi povesteşte despre chemarea lui Dumnezeu şi promisiunea mântuirii făcută lui Avraam, apoi povestea lui Isaac şi Iacov, pe care Dumnezeu îl numeşte Israel, şi se termină cu aşezarea celor doisprezece triburi ale lui Israel (familiile celor doisprezece fii ai lui Iacov) în Egipt, în vremea în care Iosif se afla în graţiile faraonului Egiptului. În limbajul tradiţional al bisericii, Avraam, Isaac şi Iacov sunt numiţi patriarhi şi, în plus, sunt consideraţi protopărinţi ai Mântuitorului.
Creaţia
Povestea creaţiei din Cartea Facerii poate fi împărţită în două secţiuni – prima secţiune începe cu o descriere a creării universului de către Dumnezeu, care are loc în şase zile, iar a doua secţiune este orientată spre o istorie mai "umană", fiind mai puţin preocupată cu explicarea apariției Pământului, creaturilor şi lucrurilor sale, aşa cum există ele astăzi.
În cadrul primei secţiuni, în prima zi Dumnezeu a făcut lumina; în a doua zi tăria cerului; în a treia, El a separat apa de pământ, şi a creat plantele; în a patra zi El a creat soarele, luna şi stelele; în a cincea zi animalele din apă şi păsările; în a şasea zi animalele de pe pământ şi bărbatul şi femeia. În a şaptea zi, de Sabat, Dumnezeu s-a odihnit şi a sfinţit această zi.
A doua secţiune a povestirii Creaţiei spune despre pământul care la început era lipsit de viaţă, apoi cum Dumnezeu a coborât umezeala pe Pământ şi cum omul a fost făcut din ţărână (Adam, tradus din ebraică înseamnă 'Pământ Roşu').
Adam şi Eva
Dumnezeu l-a modelat pe Adam din pământ ("adamah") şi l-a aşezat în Grădina Edenului, ca să vegheze asupra ei. Lui Adam i s-a permis să mănânce din toate fructele din grădină în afară de "Pomul cunoaşterii binelui şi răului". Apoi, Dumnezeu a adus la Adam toate animalele (2,19). În versetul 2,18, Dumnezeu spune că va face un ajutor pentru Adam şi apoi aduce la viaţă animalele. La 2,20, Adam vede toate animalele şi le dă nume. El nu îşi găseşte însoțitorul şi bagă de seamă că toate animalele au câte un tovarăş (masculul şi femela). Când Adam observă aceasta, Dumnezeu îl adoarme adânc, îi ia o coastă şi din ea realizează o femeie (ulterior numită "Eva"), să îi fie tovarăşă.
Mai târziu, începând cu versetul 3,1, Eva este convinsă de Satana, sub forma unui şarpe, să mănânce fructul oprit, singura libertate pe care Dumnezeu nu o permite lui Adam şi Evei în Rai. Această încălcare a poruncilor Domnului este considerată păcatul originar în interpretarea tradiţională creştină. În consecință, pământul este blestemat, Adam şi Eva devin muritori (pentru că ei nu mai pot mânca din Pomul Vieţii) şi sunt conduşi în afara grădinii. De atunci, intrarea în grădină este păzită de un heruvim cu o sabie de foc.
La început, Adam şi Eva au doi copii, Cain şi Abel. Ulterior, Cain devine invidios pe trecerea pe care o obţine Abel înaintea lui Dumnezeu şi îl omoară. Prima crimă este un fratricid. Cain este condamnat să rătăcească pe pământ ca un evadat. În final el se stabileşte în ţara lui Nod.
De la Adam la Noe
Cain, fiul lui Adam, construieşte primul oraş pomenit în Biblie şi îl numeşte după fiul său Enoh (Facerea 4,17). Mai departe pe firul genealogic, Lameh îşi ia două soţii (Facerea 4,19). Fiii lui Lameh sunt primii locuitori în corturi şi posesori de cirezi (Facerea 4,20, Iabal este numit "tatăl celor ce locuiesc în corturi"), şi ei sunt cei mai vechi inventatori de instrumente muzicale (Facerea 4,21) şi meşteri în lucrarea alamei şi fierului (Facerea 4,22). Aceşti descendenţi ai lui Cain nu ştiu nimic despre Dumnezeu (Facerea 4,16).
Alt fiu al lui Adam, Set, s-a născut, între timp, lui Adam şi Evei în locul lui Abel (Facerea 4,25). Descendenţii lui Set nu au pierdut niciodată legătura cu Dumnezeu (Facerea 4,26). Al zecelea în descendenţă directă este Noe (Facerea 5,1-29). În plus, Adam şi Eva au avut şi alţi fii şi fiice ( Facerea 5,4). La fel ca şi celelalte personaje biblice de dinainte de potop a căror vârstă este notată, Adam a trăit timp îndelungat, până la vârsta de 930 de ani (Facerea 5,5).
Capitolul 5 oferă o genealogie a descendenţilor lui Adam până la Noe: Adam, Set, Enos, Cainan, Maleleil, Iared, Enoh, Matusalem, Lameh, Noe.
Noe şi potopul
În capitolul 6 din Geneză, versetul 2, "fiii lui Dumnezeu" (oamenii care s-au întors spre Dumnezeu după păcatul originar, urmașii lui Set), și-au luat soţii dintre "fiicele oamenilor" (femei din neamul lui Cain, care era împotriva lui Dumnezeu). Apoi, în Facerea 6,3, Domnul a spus: "Nu va rămâne Duhul Meu pururea în oamenii aceştia, pentru că sunt numai trup. Deci zilele lor să mai fie o sută douăzeci de ani!" Apoi, Dumnezeu a privit în jos spre pământ şi a fost foarte supărat. A văzut că lumea frumoasă pe care o făcuse El era plină de violenţă şi de ură între oameni; şi El s-a hotărât să cureţe lumea cu un potop şi să o ia de la început.Dumnezeu a ales un singur om, Noe şi familia sa să treacă de potop, deoarece familia lui Noe era neprihănită şi fără pată (Facerea 6,9). Dumnezeu i-a spus să construiască o barcă mare, deoarece lumea urma să fie acoperită de un mare potop. Noe a ascultat porunca, a intrat în arcă împreună cu toată familia sa; de asemenea, urmând poruncii lui Dumnezeu, au adus pe corabie și câte o pereche din fiecare animal şi pasăre de pe pământ. Apoi apa a început să ţâşnească din pământ şi să cadă din cer, iar lumea a fost inundată, murind toate fiinţele, în afară de cele din arcă. Când apa s-a retras, familia lui Noe a părăsit arca şi Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe şi cu urmaşii săi, întreaga rasă umană. Curând după aceea, Noe plantează o viţă de vie (Facerea 9,20) şi îi bea vinul. În timp ce era beat, Noe este tratat fără respect de fiul său Ham; când se trezeşte, Noe îl blestemă pe acesta, în persoana fiului său Canaan, în timp ce fii săi Sem şi Iafet sunt binecuvântaţi.
Capitolul 10 prezintă descendenţii din Iafet, Ham şi Sem. Împărţirea omenirii în rase şi naţiuni diferite este descrisă în povestea Turnului Babel. Umanitatea este împrăştiată prin "încurcarea limbilor", pe care o trimite Dumnezeu atunci când oamenii, din mândrie, încearcă să construiască un turn care să atingă cerul. Este dată şi genealogia descendenţilor lui Sem.
Avram şi Sarai
Tera, care trăia în Urul Caldeii a avut trei fii: Avram, Nahor şi Haran, tatăl lui Lot. Avram s-a căsătorit cu Sarai. Apoi, Dumnezeu i-a cerut lui Avram să-şi părăsească locul în care trăia. Avram s-a supus, emigrând împreună cu întreaga familie şi cu Lot, fiul fratelui său, în ţara Canaanului. Aici, Dumnezeu i-a apărut şi i-a promis că acest pământ avea să fie al urmaşilor lui.
Cu toate acestea, Avram este silit de foamete să părăsească aceste ţinuturi şi să plece în Egipt. Odată ajunşi acolo, Faraonul Egiptului o ia pe frumoasa Sarai (căruia Avram i-o prezentase ca fiind sora sa - ea îi și era, de fapt, soră pe jumătate). Dumnezeu îl pedepseşte pe faraon cu o boală, pe care acesta o recunoaşte ca fiind un semn de la Dumnezeu; astfel, faraonul i-o înapoiază pe Sarai lui Avram. Avram se întoarce în Canaan şi se desparte de Lot ca să poată pune capăt disputelor teritoriale. Din nou, Dumnezeu îi apare lui Avram, promiţându-i întreaga ţară.
Avram şi Melchisedec
Lot este luat prizonier de principii invadatori din Est. Avram îi învinge cu slujitorii săi înarmaţi. Întorcându-se împreună cu armata sa după salvarea lui Lot şi a tribului său, Avram îl întâlneşte pe Melchisedec, rege şi mare preot din Salem (Ierusalim), care îl binecuvintează; ca răsplată, Avram îi dă o zecime din prăzile sale, refuzând partea sa din pradă. După această întâmplare, Dumnezeu îi reapare lui Avram şi îi promite protecţia sa, bogăţii nenumărate şi urmaşi numeroşi. Aceşti urmaşi vor trăi patru sute de ani în sclavie într-o ţară străină, dar după ce Dumnezeu îi va judeca pe asupritorii lor, ei vor părăsi ţara pătimirii şi a patra generaţie se va întoarce în Canaan.
Agar şi Ismael
Sodoma şi Gomora
Apoi, Avraam află că Dumnezeu doreşte să trimită îngeri care să îi pedepsească pe locuitorii Sodomei şi Gomorei. El intervine în favoarea păcătoşilor, târguindu-se cu Dumnezeu pentru cel mai mic număr de oameni drepţi necesari pentru salvarea cetăţilor. Dumnezeu este de acord să nu pedepsească oraşul dacă în el se găsesc zece oameni drepţi. Doi îngeri merg în Sodoma unde ei sunt primiţi cu ospitalitate de Lot. Bărbaţii din oraş, totuşi, bat la uşa lui Lot cerându-i să le dea oaspeţii cu care să întreţină raporturi sexuale. Acestea fiind zise, ei meritându-şi soarta, Sodoma şi Gomora sunt distruse de o ploaie de foc şi pucioasă.
Doar Lot şi cele două fete ale sale sunt salvate. De asemenea, este descrisă relaţia incestuoasă a lui Lot cu fiicele sale, din care se nasc Amon şi Moab.
Avraam călătoreşte la Gherara, ţara lui Abimelec. Aici, încă o dată, o prezintă pe Sara ca fiind sora sa, iar Abimelec plănuieşte să i-o fure. El se răzgândeşte când este avertizat de Dumnezeu.
Naşterea lui Isaac
Naşterea fiului mult-aşteptat al lui Avraam şi Sara are loc iar acesta primeşte numele de "Isaac" (Itzhak: "cel care va râde" în ebraică). La insistenţele Sarrei, Ismael împreună cu mama sa sunt alungaţi. Şi ei au un viitor deosebit, promis lor de Dumnezeu. În timpul petrecerii date în cinstea naşterii lui Isaac, Avraam încheie o înţelegere cu Abimelec care îi confirmă dreptul la puţul Beer-Șeba. .
Porunca jertfirii lui Isac
Acum, că Avraam are toate dorinţele împlinite, chiar şi un fiu ca moştenitor, Avraam este supus de Dumnezeu la cea mai grea încercare a credinţei sale: îi cere să îl sacrifice pe Isaac. Avraam se supune; dar, când se pregătea să coboare cuţitul spre fiul său, Dumnezeu îl opreşte, promiţându-i urmaşi nenumăraţi. La moartea Sarrei, Avraam cumpără peştera Macpela pentru înmormântarea alor săi. Apoi şi-a trimis servitorii în Mesopotamia, în casa lui Nahor, ca să găsească printre rudele sale o soţie pentru fiul său Isaac. Este aleasă Rebeca, nepoata lui Nahor. Lui Avraam i se mai nasc copii de la o altă soţie, numită Chetura, printre ai căror urmaşi se găsesc madianiţii, apoi el moare bătrân şi bogat.
Esau şi Iacov
După douăzeci de ani de căsnicie, Rebeca îi naşte lui Isac doi gemeni: Esau (Isav), care devine vânător şi Iacov (Ya'akov: "care urmăreşte") care devine păstor. Iacov îl convinge pe Esau să îi vândă dreptul său de întâi născut, de care acestuia nu îi păsa; în ciuda acestei promisiuni, Dumnezeu îi apare lui Isaac şi îi repetă promisiunile făcute lui Avraam. Soţia sa, pe care el o prezintă ca sora sa, este în pericol în ţara filistenilor, dar regele Abimelec o salvează. În ciuda ostilităţii poporului lui Abimelec, Isaac este prosper în tot ceea ce întreprinde în acea ţară, în special în săparea de puţuri. Dumnezeu îi apare la Beer-Șeba, îl încurajează şi îi promite binecuvântarea Sa şi urmaşi numeroşi; iar Abimelec face un legământ cu el în acelaşi loc. Esau se căsătoreşte cu o femeie cananeeancă, spre regretul părinţilor săi.
Rebeca îl convinge pe Iacov să se îmbrace ca Esau şi astfel obţine de la bătrânul său tată, orbit de vârstă, binecuvântările cuvenite lui Esau. Pentru a scăpa de răzbunarea fratelui său, el este trimis în Haran, unde trebuie să-şi găsească o soţie. Pe drum, Dumnezeu îi apare într-o noapte, promiţându-i ajutor şi protecţie şi pământ pentru numeroşii săi urmaşi. Sosit în Haran, Iacov intră intră în slujba lui Laban, fratele mamei sale, cu condiţia ca după şapte ani de păstorit acesta să i-o dea de nevastă pe fiica lui cea mică, Rahela, de care se îndrăgostise. După şapte ani, însă, Laban îi dă de soţie pe fiica mai vârstnică Lia; de aceea, Iacov intră în slujbă pentru alţi şapte ani pentru Rahela şi apoi pentru încă şase ani pentru vite. Între timp, Lia îi naşte pe Ruben, Simeon, Levi şi Iuda. De la servitoarea Rahelei, Bilha el îi are pe Dan şi Neftali; de la Zilpa, servitoarea Liei, pe Gad şi Aşer, apoi, din nou de la Lia, pe Isahar, Zabulon şi Dina; şi în sfârşit, de la Rahila pe Iosif. De asemenea, el adună multă bogăţie sub formă de turme de vite.
Iacov se luptă cu Dumnezeu
De frica lui Laban, Iacov fuge cu întreaga lui familie, dar în curând se împacă cu acesta. Apropiindu-se de casă, el se teme de mânia lui Esau, căruia îi trimite cadouri. În timp ce dormea, o fiinţă (privită în diferite moduri, ca Dumnezeu, un înger sau un om) îi apare lui Iacov şi se ia la trântă cu el. Misteriosul luptător îl roagă pe Iacov să îl elibereze înainte de răsărit, dar Iacov refuză să îl elibereze până ce nu îl binecuvintează. Fiinţa îi spune lui Iacob că va purta numele de "Israel," care înseamnă "cel care s-a luat la trântă cu Dumnezeu", şi este eliberat.
Întâlnirea cu Esau se dovedeşte pritenoasă şi cei doi se despart împăcaţi. Iacob se stabileşte în Sichem. Fii săi Simeon şi Levi se răzbună pe oraşul Sichem, al cărui prinţ o răpise pe sora lor Dina. Pe drumul din Betel, Rahela naşte un fiu, Veniamin şi apoi moare.
Iosif
Iosif, fiul favorit al lui Iacob, este duşmănit de fraţii săi din această cauză și datorită viselor sale care prooroceau dominaţia sa viitoare şi, la sfatul lui Iuda, este vândut în secret unei caravane de negustori ismaeliţi care mergeau în Egipt. Fraţii săi îi povestesc tatălui lor că Iosif a fost devorat de animale sălbatice. Iosif, după ce ajunge în Egipt, este vândut lui Putifar, unul din nobilii faraonului. El câştigă încrederea stăpânului său; dar când soţia acestuia, supărată că Iosif rezistase avansurilor sale, îl acuză de viol, acesta este închis. Aici, el descifrează corect visele a doi tovarăși de celulă, paharnicul şi bucătarul regelui. Când faraonul este tulburat de vise şi nimeni nu este capabil să le interpreteze, paharnicul atrage atenţia asupra lui Iosif. Acesta este adus în faţa faraonului, ale cărui vise le interpretează astfel: şapte ani de abundenţă vor fi urmaţi de şapte ani de foamete. El îl sfătuieşte pe faraon să facă provizii şi este împuternicit de acesta să urmeze paşii necesari, fiind numit al doilea în regat. Iosif se căsătoreşte cu Asineta, fiica preotului Poti-Fera, de la care are doi fii, Manase şi Efraim, care sunt binecuvântaţi de Israel, Efraim cu mâna dreaptă şi Manase cu mâna stângă.
Când foametea vine se face simţită chiar şi în Canaan; Iacob îşi trimite cei doi fii în Egipt să cumpere grâne. Fraţii ajung în faţa lui Iosif, care îi recunoaşte dar nu se dezvăluie. În a doua lor călătorie în Egipt, după ce cei doi se arată plini de frică astfel încât Iuda se oferă să fie vândut ca sclav, Iosif se dezvăluie în faţa lor, iartă răul pe care i l-au făcut şi le dă voie să se aşeze în Egipt împreună cu tatăl lor. Iacov aduce întreaga familie, care număra 66 de persoane, în Egipt, astfel ajungând la 70 de persoane împreună cu Iosif şi familia lui. Faraonul îi primeşte cu prietenie şi îi stabileşte în ţara Goşen. Când Iacob îşi simte sfârşitul aproape el trimite după Iosif şi după fii săi şi îi primeşte pe Efraim şi pe Manase printre fii săi. Apoi îşi cheamă fii lângă patul său de moarte şi le prezice viitorul. Iacob moare şi este înmormântat în mormântul familiei din Macpela. Iosif trăieşte să îşi vadă strănepoţii şi pe patul de moarte le spune că dacă Dumnezeu îşi aduce aminte de ei şi îi va scoate din Egipt să ia şi oasele lui cu ei. Cartea se termină cu aşezarea lui Iosif "într-un coşciug în Egipt." Aceasta nu înseamnă că familia sa nu i-a respectat dorinţa ci că a fost îngropat temporar. Este evident că ei nu îl puteau lăsa neîngropat pentru restul timpului petrecut de ei în Egipt. Ei îi vor lua oasele şi le vor îngropa în vizita lor în Sichem, un loc aflat deja în posesia lor. (Iosua 24,32).
Scop şi interpretare
Geneza nu este doar o istorie, ci şi o sursă de înţelepciune spirituală, o carte inspirată de Însuşi Dumnezeu. Dincolo de toate informaţiile istorice disponibile lui Moise, el selectează numai ceea ce este legat de viaţa religioasă a poporului. Cel mai probabil, cartea a fost editată de-a lungul timpului în acest scop.
Citiri liturgice
Aproape toată Cartea Facerii este citită de un citeţ la slujbele ortodoxe din Postul Paştilor şi Săptămâna Mare.
La Vecernia de dinainte de Naşterea Maicii Domnului (8 septembrie), se citește din Cartea Facerii (28,10-17) povestea vedeniei lui Iacob a scării care uneşte cerul cu pământul. Pasajul indică comuniunea dintre om şi Dumnezeu care este realizată cel mai deplin şi perfect, atât spiritual cât şi material, de Preasfânta Născătoare și Purtătoare de Dumnezeu Maria, Maica Domnului.
Sursa
- OrthodoxWiki:Genesis
- w:Geneza (pentru secţiunea Cuprins.)
Legături externe
- ro: Cartea Facerii - textul biblic
- ro: Hexaimeron.ro - Cum să citim Facerea - Ieromonah Serafim Rose
- ro: Sf. Ioan Gură de Aur, Cele dintâi omilii la Facere
- en: Nouă omilii ale Sfântului Vasile cel Mare despre cosmogonia capitolelor de la începutul Cărţii Facerii: