Mitropolia Ardealului
Mitropolia Ardealului este a treia mitropolie a Bisericii Ortodoxe Române din interiorul granițelor României, în ordinea canonică desemnată de statutele BOR. Mitropolia Ardealului are sediul la Sibiu.
Cuprins
[ascunde]Istoria
Începuturi
- Articol principal: Primele episcopii transilvănene.
Prezența unor mitropoliți ortodocși în Ardeal este atestată documentar pentru prima dată în 1377, la Alba Iulia.[1]
Principatul autonom
- Articol principal: Principatul autonom al Transilvaniei.
Între 1541 și 1699 este creat principatul autonom al Transilvaniei sub suzeranitatea otomană, înainte ca regiunea să ajungă sub stăpânirea Monarhiei Habsburgice.
Prozelitismul uniat
- Articol principal: Nașterea uniației în Transilvania.
Secolul XIX
Începând cu jumătatea secolului XIX, sub conducerea lui Andrei Șaguna, Mitropolia Ardealului a fost înființată canonic cu sediul la Sibiu. Aceasta după ce vechea mitropolie de la Alba Iulia se unise cu Biserica Romei la începutul secolului precedent și își stabilise sediul la Blaj.
Secolul XX
La 23 aprilie 1919 Mitropolia Ardealului s-a unit cu Sfântul Sinod al Mitropoliei Ungrovlahiei de la București.[2]
În anul 1947, episcopiile din vest (Timișoara, Arad și Caransebeș) sunt organizate în Mitropolia Banatului cu sediul la Timișoara.
Secolul XXI
La 4 noiembrie 2005, eparhiile din centrul și nordul Ardealului se desprind de Sibiu și se constituie în Mitropolia Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, printr-o Hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Organizare
În urma reorganizării administrative din 2005, în Mitropolia Ardealului au rămas cinci eparhii, conduse de IPS Mitropolit Laurențiu Streza.
Arhiepiscopia Sibiului (AORS)
Arhiepiscop: IPS Laurențiu
Cuprinde 10 protopopiate.
Județul Sibiu:
- Sibiu
- Mediaș
- Agnita
- Avrig
- Săliște
Județul Brașov
- Brașov
- Făgăraș
- Bran-Zărnești
- Săcele
- Rupea
Arhiepiscopia Alba Iuliei
Arhiepiscop: IPS Irineu
Sediul se află în municipiul Alba Iulia.
Episcopia Oradiei
Episcop: PS Sofronie
Sediul episcopiei se află în municipiul Oradea.
Episcopia Covasnei și Harghitei
Episcopia a fost înființată în anul 1994 și este păstorită de PS Ioan Selejan. Cuprinde 4 protopopiate.
Județul Harghita:
- Miercurea Ciuc
- Toplița
Județul Covasna:
- Sfântu Gheorghe
- Întorsura Buzăului
Episcopia Devei și Hunedoarei
Episcop: PS Nestor (Dinculeană) al Devei și Hunedoarei
Sediul episcopiei se află în municipiul Deva.
Mitropoliți
Vezi, pentru sec. XIV-XVI: IBR, vol. 1.[3]
Secolul al XIV-lea
- Ghelasie de la Rîmeț - atestat în 1377.
Secolul al XV-lea
- Ioan din Caffa - în Hunedoara - atestat în 1456.
- Ioanichie - atestat în 1479.
Secolul al XVI-lea
- Articol principal: Principatul autonom al Transilvaniei.
- Daniil (după 1488), Marcu, Danciu (c. 1516 - 1550) - la Feleac - sec. XV-XVI.
- Petru - la Feleac - atestat în 1538.
- Posibilă vacanță: 1550 (Moartea lui Petru de la Feleac) - 1553.
- Ioan din Peșteana: după cca. 1553.
- Hristofor - la Mănăstirea Geoagiu: până la cca. 1560.
- Sava: 1560 (amintit de diaconul Coresi).
- Gheorghe: 1561-1562, la Geoagiu.
- Sava, din nou: 10 aprilie]] 1562 - cca. 1570.
- Eftimie: 5 octombrie 1571 - 1574, probabil la Alba-Iulia.
- Hristofor: 6 iunie 1574 - cca. 1579, la Alba-Iulia. Spiridon, doar episcop al Vadului (cu Turda, Cluj, Dăbâca, Solnocul interior și de mijloc, Crasna): după 1576.
- Ghenadie - la Alba Iulia: 1579-1585.
- Ioan, fost egumen la Mănăstirea Prislop: 1585-1605, la Alba-Iulia.
Secolul al XVII-lea
Vezi IBR 2, pentru sec. XVII-XVIII.[4]
Sediul mitropoliei este la Alba-Iulia.
- Teoctist: atestat din 1606 - 26 decembrie 1622 (decedat).
- Dosoftei: 1623-1627.
- Ghenadie II: 17 octombrie 1627 - 3 septembrie 1640.
- Sf. Ilie Iorest 1640-1643 (înlǎturat); decedat: 12 martie 1679. Canonizat: 1950 / 1955.
- Sf. Simion Ştefan: februarie-martie 1643 - cca. iulie 1656 (decedat).
- Sf. Sava Brancovici: 1656 - 2 iunie 1680 (destituit); decedat: cca. aprilie 1683. Canonizat: 1950 / 1955.
- Iosif Budai: înainte de 24 ianuarie 1680 - începutul anului 1682.
- Ioasaf: 1682 - sfârșitul anului 1683 (decedat).
- Sava III din Veștem: ianuarie 1684 - vara 1685 (decedat).
- Varlaam: cca. decembrie 1685 - vara 1692.
- Teofil Seremi: 18 septembrie 1692 - iulie-septembrie 1697 (decedat).
Secolul al XVIII-lea
- Atanasie Anghel, 1697-1701, la Alba Iulia. A ajutat să dea naștere uniației în Transilvania.
- Scaun mitropolitan vacant 1701-1761.
- Dionisie Novacovici (sârb), fost episcop al Budei), episcop pentru ortodocșii ardeleni: 13 iulie 1761 - 1767. A decedat la 8 decembrie 1767, lângă Buda.
- Sofronie Chirilovici (sârb), episcop ortodox al Ardealului: decembrie 1769 - 1774.
- Ghedeon Nichitici, episcop ortodox al Ardealului, subordonat ierarhic de Mitropolia de Carloviț: 1783 - 20 noiembrie 1788 (dată la care a decedat).
- Gherasim Adamovici (fost egumen al mănăstirii Bezdin, județul Arad), episcop ortodox al Ardealului, subordonat ierarhic de Mitropolia de Carloviț: 1789 - 13 aprilie 1796.
- Scaun mitropolitan vacant 1797-1810. Românii ortodocși din Ardeal s-au aflat sub grija mitropolitului sârb Ştefan Stratimirovici (1790-1836) de la Carloviț.
Secolul al XIX-lea
Vezi IBR 3 pentru sec. XIX-XX.[5]
- Vasile Moga, român din Sebeș. Episcop: 1811-1845. Ales de Sinodul electoral al protopopilor ortodocși, întrunit la Turda în 19 septembrie / 1 octombrie 1810. Propus episcop la 21 decembrie 1810 de câtre împărat. Hirotonit la 23 aprilie (Sf. Gheorghe) 1811, înscăunat la Cluj la 29 iunie 1811. A avut sediul la Sibiu. A fost episcop ortodox al Ardealului, subordonat Mitropoliei de la Carloviț. Decedat: 17 decembrie 1845.
- Andrei Șaguna: vicar general după 1846. Episcop: 1848. Mitropolit: 12/24 decembrie 1864 - 16/28 iunie 1873 (data decesului).
- Procopie Ivașcovici (a trăit între 1809-1881). Episcop al Aradului după 1852. Mitropolit al Ardealului: 1873-1874. La 19/31 iulie 1874 ales Patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe la Carloviț.
- Miron Romanul, țăran român din Mezieș, județul Bihor. Fost episcop de Arad. Mitropolit al Ardealului: 21 noiembrie/3 decembrie 1874 - 4/16 octombrie 1898 (data decesului).
- Vasile Mangra
Secolul al XX-lea
- Nicolae Bălan, 1920-1955.
- Iustin Moisescu, 1956-1957.
- Nicolae Colan, 1957-1967.
- Nicolae Mladin, 1967-1981.
- Antonie Plămădeală, 1982-2005.
Secolul al XXI-lea
- Laurențiu Streza, 2005 - prezent.
Referințe
- Salt ↑ Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1991): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, p. 495 ISBN 973-9130-08-9.
- Salt ↑ Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1994): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, p. 408 - ISBN 973-9130-04-6.
- Salt ↑ Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1991): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 1, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, pp. 286-301, 495-502 - ISBN 973-9130-08-9.
- Salt ↑ Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1994): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 2, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, pp. 61-93, 174-195, 287-317, 374-394, 467-499 - ISBN 973-9130-18-6.
- Salt ↑ Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea (1994): Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol. 3, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, pp. 64-74, 88-108, 215-228, 407 sq. - ISBN 973-9130-04-6.
A se vedea și
Legături externe
Surse
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Istoria Bisericii
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Locuri > Ortodoxia pe țări
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții > Eparhii > Eparhii românești
Categorii > Teologie > Eclesiologie > Jurisdicții > Mitropolia Ardealului
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Biserica Ortodoxă Română
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Biserica Ortodoxă Română
Ortodoxia în România > Ortodoxia în România > Biserica Ortodoxă Română