Adevăr
Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte şi s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel ştiut de om (rezultat din corespondenţa cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinţei creştine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite minciuna, să spună tot adevărul (respectând confidenţialitatea unor informaţii profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinţei creştine eliberează pe om din robia păcatului. Mântuitorul nostru ,,voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul şi temelia adevărului. Iisus însuşi este ,,calea, adevărul şi viaţa.” Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”. Apostolul Iacov arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit mântuieşte un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.
Adevărul în sensul de corespondenţă cu faptele
Umblarea în adevăr
Omul este dator să ,,umble în adevăr” cum spune apostolul Ioan[1] în împrejurările vieţii, evitând astfel minciuna, care este urâtă înaintea lui Dumnezeu.[2] Solomon spune:,,Buzele mincinoase sunt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sunt plăcuţi.”[3] ,,Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu, şi spune adevărul din inimă”, spune psalmistul.[4],,Fiecare dintre voi să spună aproapelui său adevărul``, pentru că suntem mădulare unii altora” , spune apostolul Pavel.[5]. Apostolul Ioan arată că:,,Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.`, ,,astfel de închinători doreşte şi Tatăl”, spune acelaşi apostol.[6] ,,Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul” spune apostolul Ioan.[7]
Tot adevărul cu respectarea unor anumite secrete
De asemenea, el trebuie să spună tot adevărul şi să nu ascundă vreo informaţie pe care o ştie. În Levitic se menţionează ca martorul care tăinuia vreo informaţie îşi lua asupra lui păcat şi trebuia să aducă o jertfă de vină ispăşitoare[8] Există însă condiţia respectării confidenţialităţii unor informaţii profesionale (precum au preoţii sau doctorii, avocaţii, etc) sau a unei taine personale. (Solomon spune:,,Apără-ţi pricina împotriva aproapelui tău, dar nu da pe faţă taina altuia,/ca nu cumva, aflând-o cineva, să te umple de ruşine, şi să-ţi iasă nume rău care să nu se mai şteargă”.[9]. Iisus spunea mereu : ,,Adevărat vă spun că..."[10] sau ,,Adevărat, adevărat vă spun...".[11]
Adevărul în sens de calea dreaptă creştină
Dumnezeu este adevăr
Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul şi temelia adevărului.[12] Iisus însuşi este ,,calea, adevărul şi viaţa.”[13] Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”.[14]
Adevărul ne eliberează din robia păcatului
Iisus spune:,,Dacă rămâneţi în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;/veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face liberi”, lămurindu-i apoi că este vorba de robia faţă de păcat. [15] Împotriva duhurilor rele apostolii trebuia să aibă: ,,mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa neprihănirii,
15având picioarele încălţate cu râvna Evangheliei păcii.
16Pe deasupra tuturor acestora, luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale celui rău.
17Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu.[16]
Dumnezeu doreşte ca toţi oamenii să vină la cunoştinţa adevărului
Mântuitorul nostru ,,voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului.[17] De aceea, apostolul Pavel se referă la preoţi cu aceste cuvinte:
24Şi robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toţi, în stare să înveţe pe toţi, plin de îngăduinţă răbdătoare,
25să îndrepte cu blândeţe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăinţa, ca să ajungă la cunoştinţa adevărului;
26şi, venindu-şi în fire, să se desprindă din cursa diavolului, de care au fost prinşi ca să-i facă voia.[18]
Apostolul Iacov spune:
19Fraţilor, dacă s-a rătăcit vreunul dintre voi de la adevăr, şi-l întoarce un altul,
20să ştiţi că cine întoarce pe un păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui un suflet dela moarte, şi va acoperi o sumedenie de păcate.[19]
Note
Bibliografie
- Biblia sau Sfânta Scriptură a Vechiului şi Noului Testament, ISBN 0 564 01708 6.
- Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea şi purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, 1997, Bucureşti, ISBN 973-9130-88-7.
- English Standard Version Bible, 1971.
- Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Concordanţă biblică tematică, pag 3-6- adevăr, ediţie revăzută şi completată de Pr. Vasile Dogaru şi Pr. Neculai Dorneanu după lucrarea Călăuza predicatorului de Dr. Constantin Chiricescu şi Iconom Constantin Nazarie, cuvânt înainte de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Editura Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, Iaşi, 2000, ISBN 973-9272-58-4.
- Biblia sau Sfânta Scriptură, pag 1775-1776- adevăr, versiune diortosită după Septuaginta, redactată şi adnotată de Valeriu Anania, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, ISBN 973-9332-86-2