Roman Melodul

Această pagină este considerată a fi una de calitate de către utilizatorii acestui proiect, adică unul dintre cele mai bune articole ale proiectului. Dacă aveți ceva de obiectat inițiați o discuție.

Sfântul și Prea Cuviosul Roman Melodul
Date personale
Naștere	sec. V, Emesa, Siria
Mutare la Domnul (†)	sec. VI, Constantinopol
Localizare	Constantinopol, Imperiul Bizantin
Naționalitate	bizantin
Date cult
Tip	cuvios
Data canonizării
Prăznuire la data de	1 octombrie
Proclamare	pan-ortodoxă
Biserici patronate

Sfântul și Prea Cuviosul Părintele nostru Roman Melodul (cunoscut și sub numele Romanos, de la grec. Ρομανοσ), un prolific scriitor de imnuri grec, s-a născut la Emesa (Hems), în Siria. Prăznuirea sa în Biserica Ortodoxă este pe 1 octombrie, în aceeași zi cu Acoperământul Maicii Domnului. Este supranumit și Roman Melodul, făcătorul de condace, fiind considerat patronul cântăreților bisericești.

Viața

Cuviosul Roman Melodul s-a născut în Emesa Siriei, din părinți necunoscuți. Această incertitudine asupra identității părinților săi a dat naștere la mai multe ipoteze, potrivit cărora Roman ar fi fost fie iudeu, fie sirian, fie grec. A fost botezat încă de tânăr și s-a remarcat printr-o mare dragoste pentru casa Domnului - Biserica. Ulterior, s-a mutat de la Emesa la Beirut (capitala de acum a Libanului), unde a fost hirotonit ca diacon la biserica Învierii. Se spune că avea o voce destul de mediocră, dar în timpul slujbelor din Biserică inima lui pur și simplu se umplea cu dragoste pentru Dumnezeu și pentru el aceasta era cea mai mare bucurie.

Pe vremea împăratului Anastasie I (491–518), tânărul diacon a venit la Constantinopol, unde s-a stabilit la Mănăstirea Născătoarei de Dumnezeu din cartierul Chir. S-a ridicat întrebarea: despre care împărat este vorba - Anastasie I (491-518) sau Anastasie a II-lea (713-716)? Renumitul bizantinolog prof. Karl Krumbacher a demonstrat că este vorba despre Anastasie I, deci Roman a venit la Constantinopol cel mai probabil la sfârșitul secolului al V-lea.

Roman ducea o viață de ascet, prin rugăciuni și post, dar, plin de umilință, el credea despre sine ca fiind mai degrabă un om de lume. Avea o dragoste deosebită pentru Maica Domnului și de multe ori mergea în timpul nopții pentru a se ruga în Biserica Vlahernelor, care găzduia prețiosul omofor al Maicii Domnului. Sfântul Patriarh Eftimie îl prețuia și îl iubea pe Roman pentru virtuțile sale și i-a plătit același salariu ca și pentru ceilalți cântăreți de la patriarhie, care erau mai educați și mai talentați. Aceștia din urmă erau nemulțumiți de acest lucru și încercau să-l ridiculizeze pe Roman pentru lipsurile lui în educația muzicală și teologică. Roman însuși era dureros de conștient de aceste defecte; își dorea o voce mai melodioasă pentru a aduce laudă lui Dumnezeu.

Odată, în ajunul Crăciunului, cuviosul Roman a fost desemnat să-i conducă pe cântăreții bisericești la slujba solemnă ce se făcea la Nașterea Domnului. Era responsabil în acest caz nu numai pentru cântări, ci și pentru textul imnelor (condacelor). După ce toată lumea a plecat, el a rămas în Biserica Vlahernelor și cu lacrimi în ochi a rugat-o pe Maica Domnului să-l ajute. Fiind foarte obosit, el a adormit, dar în vis i-a apărut Maica Domnului, ca răspuns la rugăciunea sa. Aceasta i-a dat o bucata de hârtie, spunându-i cu blândețe: „iată, mănâncă aceasta”. Trezindu-se, Roman își dădu seama că a fost înzestrat cu o inspirație divină. Când a început slujba solemnă pentru Nașterea Domnului, cuviosul Roman, după ce a primit binecuvântarea patriarhului, suindu-se în amvon, a început a cânta: „Fecioara astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște...”. Împăratul (care asista la slujbă), patriarhul, clerul și toți credincioșii din biserică au ascultat plini de mirare cântarea lui Roman, făcută cu o voce sonoră și plină de dreapta credință, apoi i s-au alăturat cu toții la intonarea acelui imn. Mai târziu, Roman i-a povestit patriarhului visul pe care îl avusese, iar cântăreții care își bătuseră joc de el s-au căit și plini de umilință i-au cerut iertare.

Cu acest condac al Nașterii Domnului, care a fost datat în anul 518, cuviosul Roman a început o perioadă prolifică de creație. În total, el a scris mai mult de o mie de condace, sărbătorind toate zilele de sărbătoare ale anului liturgic și sfinții din întregul calendar.

Trebuie subliniată diferența dintre condacul contemporan, care este un scurt imn religios care onorează și descrie o sărbătoare sau un sfânt, și condacul așa cum era în secolul VI, pe vremea cuviosului Roman. Condacul de acum era pe atunci doar prologul (proomion) condacului în forma sa întreagă; acest cuprindea 18-30 de strofe (ikoi), fiecare cu un refren și unite printr-un acrostih. Când condacul era cântat pe o melodie originală, se numea idiomelon. Inițial, compozițiile Sfântului Roman erau numite pur și simplu "psalmi" sau "ode". Termenul de condac a intrat în folosință abia în secolul al IX-lea, acest cuvânt provenind de la kontos, bastonașul de lemn pe care se înfășura pergamentul pe care se scria în acel timp.

Printre cele mai celebre condace care au rămas de la Sfântul Roman sunt:

• La moartea unui călugăr
• Judecata de apoi
• Trădarea lui Iuda
• Martiriul Sfântului Ştefan

Dar cel mai faimos condac al Sfântului Roman rămâne tot Condacul Nasterii Domnului:

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de ființă naște,

iar pământul peșteră Celui neapropiat aduce.

Îngerii cu păstorii slavoslovesc,

iar magii cu steaua călătoresc.

Că pentru noi s-a născut prunc tânăr,

Dumnezeu cel mai înainte de veci.

(Minei, 25 decembrie, la Utrenie)

Așa cum scria academicianul Virgil Cândea, „puține alcătuiri ale literaturii universale cuprind o asemenea densitate de paradoxuri, evocarea atâtor fapte mai presus de fire și de înțelegere, prilejuite de suprema Teofanie a întrupării Logosului și exprimate cu atâta economie de cuvinte, în numai câteva versuri”.

În termeni științifici, compozițiile cuviosului Roman „combină cu succes solemnitatea și demnitatea predicii religioase cu delicatețea și vioiciunea poeziei lirice și dramatice”.

Imnografie

Sfântul Roman Melodul

Condac (glasul al 8-lea):

Cu dumnezeieștile fapte bune ale Duhului din tinerețe înfrumusețându-te, Romane preaînțelepte,

cinstitei Biserici a lui Hristos înfrumusețător ai fost;

căci cu cântări frumoase o ai înfrumusețat, fericite.

Pentru aceea te rugăm: dăruiește celor ce doresc dumnezeieștile tale daruri, ca să strigăm ție:

Bucură-te, părinte preafericite, podoaba Bisericii!

Tropar (glasul al 4-lea):

Întru tine, Părinte, cu osârdie s-a mântuit cel după chip;

căci luând Crucea, ai urmat lui Hristos;

și luptând, ai învățat să nu se uite la trup, căci este trecător;

ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor.

Pentru aceasta, cu îngerii se bucură, Cuvioase Părinte Romane, duhul tău.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Roman Melodul („Roman dulce-cântarețul”, cum îl numește el) se zugrăvește sub chipul unui tânăr cu începere de barbă, zicând: „Fecioara, astăzi, pe Cel mai presus de ființă naște...”

Pentru că Sfântul Roman este pomenit pe 1 octombrie, în aceeași zi cu Acoperământul Maicii Domnului, el apare de obicei ca un personaj central în iconografia acestei sărbători, deși nu există nici-o legătură istorică (Acoperământul Maicii Domnului a început să fie sărbătorit abia în secolul al X-lea). Deși în multe icoane mai recente Sfântul Roman este pictat ca un diacon stând în amvon, muzicologul rus Johann von Gardner subliniază faptul că în vechile icoane el este mai precis portretizat, purtând tunica roșie scurtă de cântăreț bisericesc și stând în picioare pe o platformă ridicată în mijlocul bisericii.

Surse

• Romanos
• Sabin Preda și Cristina Rogobete - Roman Melodul și poezia sa imnografică
• Condacul Nașterii Domnului

Legături externe

• (en) The Kontakia of Romanos
• (en) JB Pitra, Analecta Sacra
• (en) Venerable Romanus the Melodist, "Sweet-Singer" - from OCA web site.
• (en) Romanos the Melodist - from GOARCH web site.
• (en) Icon of St. Romanus the Melodist
• (en) Icon of St. Romanos the Hymnographer