Sfinții Părinți
| Acest articol face parte din seria Spiritualitate ortodoxă | |
| Sfintele Taine | |
| Botezul – Mirungerea Sf. Împărtășanie – Spovedania Căsătoria – Preoția Sf. Maslu | |
| Starea omului | |
| Păcatul – Patima – Virtutea Raiul – Iadul | |
| Păcate | |
| Păcate strigătoare la cer | |
| Păcate capitale | |
| Alte păcate | |
| Păcatele limbii | |
| Virtuți | |
| Virtuțile teologice | |
| Virtuțile morale Înțelepciunea – Smerenia | |
| Etapele vieții duhovnicești | |
| Despătimirea (Curățirea) Contemplația Îndumnezeirea | |
| Isihasm | |
| Trezvia – Pocăința Isihia – Discernământul Mintea | |
| Asceza | |
| Fecioria – Ascultarea Statornicia – Postul Sărăcia – Monahismul | |
| Rugăciunea | |
| Închinarea – Cinstirea Pravila de rugăciune Rugăciunea lui Iisus Sf. Moaște – Semnul Sf. Cruci | |
| Sfinții Părinți | |
| Părinții apostolici Părinții pustiei Părinții capadocieni Filocalia Scara dumnezeiescului urcuș | |
| Editați această casetă | |
Sfinții Părinți sunt acei părinți teologi ai Creștinătății care au rămas în conștiința Bisericii, prin viața și scrierile lor, ca modele și izvoare de înțelepciune. De asemenea, limbajul liturgic al sinaxarelor îi numesc Sfinți Părinți, generic, pe ierarhii și teologii care au luat parte la Sinoadele Ecumenice.
Cuprins
Exemple
Sunt Sfinți Părinți
Sfântul Ioan Gură de Aur - a rămas în conștiința Bisericii mai ales ca un mare predicator (de unde și supranumele de „Gură de Aur”), tâlcuitor al Sfintei Scripturi, și teolog, dar și ca slujitor al Sfintei Liturghii și luptător pentru bunele moravuri în societate.
Sfântul Teodor Studitul - a rămas în conștiința Bisericii ca mare teolog și apărător al sfintelor icoane.
Nu sunt Sfinți Părinți
Există teologi importanți în istoria creștinismului, care nu sunt însă considerați drept Sfinți Părinți de către Tradiția vie a Bisericii: Origen, Evagrie Ponticul, Eusebiu de Cezareea etc.
Împărțiri și distincții
Sfinții Părinți care i-au cunoscut și au fost ucenici ai Apostolilor se numesc Părinți apostolici.
Uneori se vorbește de „Părinții greci” și „Părinții latini”, ca unii care au scris și gândit în limbi diferite, ceea ce a determinat diferite nuanțe în teologia lor.
O categorie oarecum aparte o reprezintă Părinții pustiei, sfinți monahi ale căror cuvinte - apoftegme - ne-au fost transmise de Patericul egiptean. Câțiva dintre cei mai cunoscuți sunt: Antonie cel Mare, Pahomie cel Mare, Arsenie cel Mare, Pimen cel Mare, Ioan Colov.
Un mic grup, format din trei Sfinți Părinți - Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Grigorie al Nissei - sunt numiți de către teologii contemporani cu numele comun de Părinții capadocieni, pentru o anumită unitate a gândirii lor teologice.
Teologi pe care Biserica nu-i consideră neapărat sfinți, dar ale căror scrieri sunt importante pentru constituirea Teologiei creștine, sunt numiți Scriitori bisericești (între aceștia: Origen, Evagrie Ponticul, Eusebiu de Cezareea).
Perioade
Apostolii și autorii scrierilor Noului Testament nu sunt cuprinși de această sintagmă de „Sfinți Părinți”.
Patrologii au opinii împărțite asupra perioadei ce ar trebui luată în considerare ca definire a Sfinților Părinți:
- unii consideră că Sfinți Părinți ar trebui să fie doar aceia din primele cinci secole ale creștinismului, adică până în jurul Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon, când s-au definitivat principalele mari linii ale ale Teologiei ortodoxe;
- alții extind această perioadă până în secolul al VIII-lea, adică până la epoca Sinoadelor Ecumenice;
- în fine, alții prelungesc această perioadă până în vremea Sfântului Grigorie Palama și chiar mai târziu;
- totuși, concepția potrivit căreia Sfinți Părinți pot exista doar până la o anumită dată limită este de origine apuseană; Sfinți Părinți există până în toate timpurile.[1]
Autoritatea Sfinților Părinți
Biserica mărturisește că Sfinții Părinți sunt „organe ale Duhului Sfânt”, adică ne-au grăit nouă „cuvinte cu putere multă”.
Sfinții Părinți au nuanțat și explicitat învățătura Bisericii (una și aceeași de la începuturi, dar dezvoltată și explicitată în timp), au precizat-o și au apărat-o în fața ereziilor.
Totuși, cum perfecțiunea este un atribut propriu doar a lui Dumnezeu, Sfinții Părinți nu sunt infailibili, ci au putut avea în scrierile lor anumite inexactități, ori greșeli, pe care nu au avut ocazia să le îndrepte în timpul vieții lor pământești. Pentru aceasta, o scriere a unui Sfânt Părinte nu este luată ca valoare „în sine”, ci împreună cu scrierilor celorlalți Sfinți Părinți. Această atitudine teologică se numește „consensul Părinților”, Consensus Patrum (lat.).
De asemenea, autoritatea aserțiunilor teologice ale Sfinților Părinți este concepută în sânul Sfintei Tradiții, prin receptarea în timp de către conștiința Bisericii universale.
Legături
- Sfinții Părinți ai spiritualității ortodoxe
- Sfinții Părinți, călăuză sigură spre adevăratul creștinism - de Serafim Rose
- Formarea teologică în Scripturi și la Părinți - de Kallistos Ware
- Cuvânt despre teologhisire - Sfântul Grigorie Teologul
- Cuvânt pentru cei ce năzuiesc să facă teologie - Sfântul Nicodim Aghioritul
