Ioan Colov

Cuviosul Ioan Colov - mozaic din biserica Mănăstirii Osios Loukas (sec. XI)

Sfântul Cuvios Ioan Colov (gr. Ιωάννης Κολοϐός ; „Colovul” însemnând: cel mic, cel pitic, cel pipernicit) din Egipt, s-a nevoit prin secolele al IV-lea și al V-lea în pustia egipteană de la Schetia. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face pe 9 noiembrie.

Viața

Sf. Ioan Colov s-a născut pe la anul 339 în Bubastis (Egipt), într-o familie creștină săracă, și a plecat la Schetia pe la vârsta de 18 ani, unde a viețuit în Mănăstirea Sfântului Pimen cel Mare (prăznuit la 27 august). De la numele acestei pustii monastice, mănăstirile din sălbăticie au început să se numească schituri, unde călugării se nevoiau în viață sfântă, în tăcere și însingurare. Sfântul Ioan era un călugăr blând, smerit și muncitor. El a venit la acea mănăstire împreună cu fratele său, Daniel.

Odată, sfântul Ioan i-a spus fratelui său mai mare că i-ar plăcea să nu-și mai facă griji pentru ce mănâncă sau cu ce se îmbracă și să poată trăi ca îngerii din ceruri. Daniel l-a lăsat să meargă în pustie ca să se lupte cu ispitele. Lepădîndu-și hainele, într-o noapte foarte rece, Ioan și-a părăsit chilia și a plecat. Însă după o săptămână, foamea l-a mânat înapoi. Ajungînd la ușa chiliei, Ioan a început să bată. "Cine-i acolo?" a întrebat Daniel. "Eu sunt, Ioan, fratele tău." Daniel însă i-a răspuns, "Ioan a devenit înger, el nu mai este printre oameni." Ioan a continuat să bată însă Daniel i-a dat drumul înăuntru abia dimineață. Apoi i-a spus: "Ești și tu om, și ca să mănânci, trebuie să muncești." Sf. Ioan a plâns cu amar și și-a cerut iertare (Patericul egiptean, Ioan Colov 2).

După ce și-a învățat lecția, Sf. Ioan s-a dus la Sf. Pimen, cunoscut pentru caracterul său hotărât, cerând îndrumare și promițînd că va asculta tot ce-i va spune să facă. Ca să-i încerce răbdarea, Sf. Pimen i-a dat să facă o ascultare mai neobișnuită, și anume să care apă și să o picure pe un băț uscat până acesta, după trei ani a înfrunzit și a rodit. Părintele a luat din fructele bogate și le-a dus fraților, spunînd: "Luați și mâncați din roadele ascultării".

Mai târziu, avva Ioan a devenit el însuși îndrumător al multor oameni pe drumul mântuirii, printre care era și Sf. Arsenie cel Mare (prăznuit în 8 mai) și Sf. Taisia (prăznuită în 8 octombrie).

După moartea sfântului Pamvo, avva Ioan a fost hirotonit preot de către arhiepiscopul Teofil al Alexandriei și a devenit starețul comunității. Când berberii au invadat Schetia în 395, avva Ioan și comunitatea lui s-au refugiat în apropierea Muntelui Colzim (unde viețuise mai înainte și sfântul Antonie cel Mare), aproape de localitatea Suez de azi, unde a și murit câțiva ani mai târziu, pe la anul 405.

În anul 515, moaștele sfântului Ioan Colov au fost mutate la Nitria. Prăznuirea lui a rămas în toate vechile tradiții creștine, la data de 20 phaophi în Biserica coptă, la data de 17 octombrie în Biserica catolică și la 9 noiembrie în Biserica Ortodoxă.

După tradiție Sf. Ioan Colovul a fost cel care a scris Viața Sfântului Paisie cel Mare (prăznuit în 19 iunie).

Avva Ioan Colov în Petericul egiptean

„Pentru avva Ioan Colov”:

1. Povestit-au unii pentru avva Ioan Colov, că mergând către un bătrân tebeu la Schit, ședea în pustie și luând avva lui un lemn uscat, l-au răsădit și i-a zis lui: în fiecare zi adapă acest lemn cu câte un ulcior de apă, până ce va face roadă. Și era departe de dânșii, încât se ducea de cu seară și venea dimineața. Iar după trei ani, a trăit lemnul și a făcut roadă și luând bătrânul rodul lui, l-a dus la biserică, zicând fraților: luați, mâncați rodul ascultării!

2. Se spunea pentru avva Ioan Colov, că a zis odată fratelui său celui mai mare: voiam fără de grijă să fiu, precum îngerii sunt fără de grijă, nimic lucrând, ci nelipsit slujind lui Dumnezeu. Și dezbrăcându-se de haină, a ieșit în pustie. Și făcând o săptămână, s-a întors către fratele său și după ce a bătut în ușă, l-a auzit pe dânsul și mai înainte de a deschide, a zis: tu cine ești? Iar el a zis: eu sunt Ioan, fratele tău. Și răspunzând i-a zis lui: Ioan s-a făcut înger și nu mai este între oameni. Iar el i se ruga zicând: eu sunt! Și nu i-a deschis lui, ci l-a lăsat până dimineața să se trudească. Iar mai pe urmă, deschizându-i, i-a zis: om ești, trebuință ai să lucrezi iarăși ca să te hrănești. Și a făcut metanie, zicând: iartă-mă!

3. Zis-a avva Ioan Colov: de va voi împăratul să ia vreo cetate, apa întâi o oprește și hrana și așa vrăjmașii de foamete pierind, se supun lui! Așa și patimile trupului: dacă cu post și cu foamete va petrece omul, vrăjmașii slăbesc către sufletul lui.

4. Zis-a iarăși, că cel ce se satură și vorbește cu copil, iată, a curvit în cuget cu dânsul.

5. Zis-a iarăși că suindu-se odată pe calea Schitului cu împletitura, a văzut pe cămilar vorbind și poruncindu-se el (avva) spre mânie și lăsând vasele, a fugit.

6. Altădată iarăși la seceriș, a auzit pe un frate vorbind aproapelui cu mânie și zicând: ieși tu! Și lăsând secerișul a fugit el (avva).

7. S-a întâmplat, ca niște bătrâni ta Schit să mănânce împreună unii cu alții și era cu dânșii și Avva Ioan. Și s-a sculat un bătrân mare să dea vasul cu apă; și nimeni n-a primit să ia de la dânsul, fără numai Ioan Colov. Deci s-au mirat și i-au zis lui: cum tu mai mic decât toți fiind, ai îndrăznit să fii slujit de bătrânul? Și le-a răspuns lor: eu când mă scol să dau vasul, mă bucur daca toți vor lua, ca să am plată. Și eu dar pentru aceasta am primit, ca să-i fac lui plată, nu cumva să se mâhnească, că nici unul n-a primit de la dânsul. Și aceasta zicând s-au minunat aceia și s-au folosit de socoteala lui.

8. Șezând el odată înaintea bisericii, l-au încunjurat frații și îl întrebau pe el pentru gândurile lor și văzând unul din bătrâni și luptat fiind de zavistie, i-a zis lui: vasul tău, Ioane, este plin de otravă. I-a răspuns avva Ioan lui: așa este, avvo, și aceasta ai zis-o, că cele din afară le vezi numai; iar de ai fi văzut cele dinăuntru, ce ai fi putut zice?

9. Spuneau părinții că mâncând odată frații din milostenie, a râs un frate la masă. Și văzându-l avva Ioan, a plâns, zicând: oare ce are fratele acesta in inima lui, că a râs, având datorie mai mult să plângă, căci mănâncă dragoste?

10. Au venit odată unii din frați, ca să-l ispitească pe el. Că nu-și lăsa cugetul său ca să se răspândească, nici nu grăia vreun lucru al veacului acestuia și i-a zis lui: mulțumim lui Dumnezeu, că a plouat în anul acesta mult. Și au băut finicii și scot zmicele și găsesc frații lucrul mâinilor lor. Le-a zis lor avva Ioan: așa este Duhul Sfânt! Când se va pogorî în inimile oamenilor, se înnoiesc și scot ramuri cu frica lui Dumnezeu.

11. Se spunea despre dânsul, că a împletit odată funie de două zimbiluri și a cusut-o într-un zimbil și n-a priceput, până ce s-a apropiat de perete. Că era cugetul lui îndeletnicindu-se la privirea celor înalte.

12. Zis-a avva Ioan: asemenea sunt unui om, care șade sub un copac mare și vede fiare multe spre dânsul; și când nu va putea să stea împotriva lor, aleargă sus în copac și scapă. Așa și eu, șed în chilia mea și văd cugetele cele viclene deasupra mea; și când nu voi putea asupra lor, fug la Dumnezeu prin rugăciune și scap de vrăjmașul.

13. Zis-a avva Pimen pentru avva Ioan Colov, că s-a rugat lui Dumnezeu și s-au ridicat patimile de la dânsul și s-a făcut fără de grijă; și ducându-se, a spus unui bătrân: mă văd pe mine că mă odihnesc și nu am nici un război. Și i-a zis lui bătrânul: du-te, roagă-te lui Dumnezeu, ca să-ți vină războiul și zdrobirea și smerenia care le aveai mai înainte! Că prin războaie sporește sufletul. Deci, s-a rugat și după ce a venit războiul, nu s-a mai rugat să-l ia de la dânsul, ci zicea: dă-mi Doamne. răbdare în războaie!

14. Zis-a avva Ioan, că a văzut oarecare din bătrâni în vedenie, cum trei călugări stau de această parte de mare. Și s-a făcut glas către dânșii din cealaltă parte, zicând: luați aripi de foc și veniți la mine! Și doi au luat și au zburat de cealaltă parte; iar celălalt a rămas; și plângea foarte și striga. Apoi, mai pe urmă s-au dat și lui aripi, însă nu de foc, ci slabe și neputincioase și cu osteneală cufundându-se și ridicându-se, cu necaz mult a venit de cealaltă parte. Așa și neamul acesta, deși ia aripi, însă nu de foc, ci slabe și neputincioase.

15. Un frate a întrebat pe avva Ioan, zicând: cum sufletul meu având răni; nu se rușinează a cleveti pe aproapele? I-a spus lui bătrânul o pildă pentru clevetire. Un om era sărac și avea femeie; și a mai văzut și pe alta frumoasă, și a luat-o și pe aceasta - dar erau amândouă goale. Deci făcându-se sobor într-un loc, i s-au rugat ele lui zicând: ia-ne pe noi cu tine. Și luându-le pe amândouă, le-a pus într-un pitar și intrând într-un caic, au venit la locul acela. Și după ce s-a făcut arșiță și s-au stâmpărat oamenii, căutând una și pe nimeni văzând, a sărit afară în gunoi și strângând niște trențe vechi, și-a făcut ei-și împrejurătoare și de aceea cu îndrăzneală umblă. Iar cealaltă înăuntru șezând goală, zicea: iată această femeie păcătoasă, nu se rușinează umblând goală. Și părându-i rău bărbatului său a zis: o, minune! Aceasta cel puțin își acopere rușinea sa, dar tu ești peste tot goală; și acestea grăind, nu îți este ție rușine? Așa este și clevetirea.

16. Mai zicea iarăși bătrânul fratelui, pentru sufletul cel ce va să se pocăiască. Într-o cetate era o femeie frumoasă și mulți ibovnici avea; și venind la dânsa un boier, i-a zis: făgăduiește-te mie, că vei păzi curățenia și eu te iau de femeie. Iar ea i s-a făgăduit. Și luând-o, a dus-o la casa sa. Iar ibovnicii ei căutând-o ziceau: cutare boier a luat-o la casa lui. Deci de vom merge la casa lui și va afla, ne pedepsește; ci veniți pe după casă, să-i fluierăm ei și cunoscând glasul fluierăturii, se pogoară la noi și noi nevinovați ne aflăm. Iar ea auzind fluierătura, și-a astupat urechile sale și a sărit în cămara cea mai dinăuntru și a încuiat ușile. Și zicea bătrânul, că femeia păcătoasă este sufletul, iar ibovnicii ei sunt patimile și oamenii, iar boierul este Hristos, iar casa cea mai dinăuntru este lăcașul cel veșnic , iar cei ce îi fluieră ei sunt viclenii draci, iar el (sufletul) totdeauna fuge către Domnul.

17. Suindu-se odată avva Ioan de la Schit cu alți frați, a rătăcit cel ce îi povățuia pe ei, căci era noapte. Și au zis frații către avva Ioan: ce vom face, avvo, că a pierdut fratele calea, nu cumva să murim rătăcindu-ne? Le-a zis lor bătrânul: de îi vom zice lui, se mâhnește și se rușinează. Ci iată mă fac, că eu sunt slab și zic că nu pot să merg, ci rămân aici până dimineață. Și a făcut așa. Iar ceilalți au zis: nici noi nu ne ducem, ci ședem cu tine. Și au șezut până dimineața și pe fratele nu l-au smintit .

18. Un bătrân era în Schit, ostenitor cu trupul, dar nu luător aminte cu cugetul. Deci, s-a dus la avva Ioan, să-l întrebe despre uitare. Și auzind de la dânsul cuvânt, s-a întors la chilia sa și a uitat ce i-a zis avva Ioan lui. Și s-a dus iarăși să-l întrebe. Și auzind asemenea de la dânsul cuvântul, s-a întors. Iar după ce a ajuns la chilia sa, iarăși a uitat. Și așa de multe ori mergând, când se întorcea era stăpânit de uitare. Iar după acestea întâlnindu-se cu bătrânul, i-a zis: știi avvo, că am uitat iarăși ceea ce mi-ai zis? Dar ca să nu te supăr, nu am mai venit. I-a zis avva Ioan lui: du-te de aprinde lihnarul! Și a aprins. Și i-a zis lui iarăși: mai adu alte lihnare și le aprinde dintr-însul. Și a făcut asemenea. Și a zis avva Ioan bătrânului: nu cumva s-a vătămat ceva lihnarul pentru că ai aprins dintr-însul celelalte lihnare? Zis-a: nu. Și a zis bătrânul: așa nici Ioan; dacă Schitul va veni către mine tot, nu mă va opri de la darul lui Hristos. Drept aceea, când voiești, vino, de nimic îndoindu-te! Și așa, prin răbdarea amândorura, a ridicat Dumnezeu uitarea de la bătrânul. Că aceasta era lucrarea schitioților, ca să dea osârdie celor ce erau luptați și să se silească pe sine, ca să se câștige unii pe alții spre bine.

19. A întrebat un frate pe avva Ioan zicând: ce voi face? Că de multe ori vine vreun frate să mă ia la lucru și eu sunt ticălos și slab și mă ostenesc la lucru. Deci, ce voi face pentru poruncă? Și răspunzând bătrânul a zis: Halev a zis lui Iisus fiului lui Navi: de patruzeci de ani eram, când m-a trimis Moise, robul Domnului din Cadis Varni, pe mine și pe tine la pământul acesta și acum sunt de optzeci și cinci de ani. Precum atunci eram și acum pot să ies la război (Iisus Navi, 14, 7). Drept aceea și tu, de poți, precum ieși, așa și să intri, du-te; iar de nu poți face așa, șezi in chilia ta, plângând păcatele tale. Și de te vor găsi tânguindu-te, nu te vor sili să ieși afară.

20. A zis avva Ioan: cine a vândut pe Iosif? Și a răspuns un frate, zicând: frații lui. I-a zis lui bătrânul: nu, ci smerenia lui l-a vândut. Că putea să zică, că frate al lor este și să răspundă împotrivă; ci tăcând, pentru smerenie, s-a vândut pe sine și smerenia l-a pus ocârmuitor peste Egipt.

21. Zis-a avva Ioan: sarcina cea ușoară lăsând-o, adică a ne defăima pe noi, pe cea grea o am luat, adică a ne îndrepta pe noi.

22. Acestași a zis: smerita cugetare și frica lui Dumnezeu sunt mai presus decât toate faptele bune.

23. Acestași ședea odată în biserică și a suspinat, neștiind că este cineva dinapoia lui. Deci, cunoscând, a făcut metanie, zicând: iartă-mă, avvo, că încă nu m-am învățat!

24. Acesta zicea ucenicului său: să cinstim pe Unul și toți ne cinstesc pe noi. Iar de vom defăima pe Unul care este Dumnezeu, ne defaimă pe noi toți și întru pierzare mergem.

25. Se spunea pentru avva Ioan, că a venit în biserică la Schit și auzind vorbe împotrivă ale unor frați, s-a întors la chilia sa și înconjurând-o de trei ori, așa a intrat. Iar oarecare frați văzându-l, s-au mirat de ce a făcut acesta și venind l-au întrebat, iar el le-a zis: urechile le aveam pline de cuvinte împotrivă. Deci, am înconjurat, ca să le curățesc și așa să intru cu liniștea minții mele în chilia mea.

26. A venit un frate la chilia lui avva Ioan decuseară, silindu-se să se întoarcă înapoi. Și vorbind ei despre fapte bune, s-a făcut dimineață. Și n-au cunoscut. Și a ieșit să-l petreacă și au rămas vorbind până la al șaselea ceas și l-a băgat înăuntru și gustând, așa s-a dus.

27. Zicea avva Ioan, că temniță este a ședea în chilie și a-și aduce aminte de Dumnezeu totdeauna cu trezvire. Și aceasta este: în temniță am fost și ați venit la Mine (Matei 25, 30).

28. Zis-a iarăși: cine e tare ca leul? Și pentru pântecele lui cade în cursă și toata tăria lui se smerește.

29. Spunea iarăși, că mâncând părinții Schitului pâine și sare, ziceau ei: să nu ne silim pe noi la sare și la pâine. Și așa, tari erau la lucrul lui Dumnezeu.

30. A venit un frate să ia coșnița de la avva Ioan. Și ieșind i-a zis lui: ce voiești frate? Iar el i-a zis: coșnița, avvo! Și intrând să scoată, a uitat. Și a șezut cosind. Iarăși a bătut în ușă și dacă a ieșit, îi zise lui: adu coșnița, avvo. Și intrând iarăși a șezut să coase. Și a bătut acela. Și ieșind îi zise: ce vrei frate. Iar el i-a zis: coșnița avvo. și apucându-l de mână, l-a băgat înăuntru, zicându-i: dacă zimbiluri vrei, ia și te du, că eu nu am vreme.

31. A venit odată un cămilar, ca să-i ia vasele și să se ducă în alt loc. Iar el intrând să-i aducă funia, a uitat, având mintea întinsă către Dumnezeu. Deci iarăși a supărat cămilarul, bătând în ușă. Și iarăși avva Ioan, intrând, a uitat. Iar a treia oară bătând cămilarul, intrând zicea: funie, cămilă, funie, cămilă. Și acestea zicea, ca să nu uite.

32. Acestași era fierbând cu duhul. Deci, mergând oarecare la dânsul, i-a lăudat lucrul (că lucra funie pentru coșnițe). Și a tăcut. Iarăși acela a pornit cuvânt și iarăși tăcea. A treia oară a zis celui ce venise: de când ai intrat aici ai scos afară pe Dumnezeu de la mine.

33. Au venit unii la chilia lui avva Ioan și l-au găsit dormind și un înger stând aproape și apărându-l. Și s-au dus după ce au văzut. Iar dacă s-a deșteptat, a zis ucenicului său: a venit cineva aici când dormeam eu? Zis-a acela: da, a venit cutare bătrân. Și a cunoscut avva Ioan, că de măsurile sale era bătrânul și a văzut pe înger.

34. Zis-a avva Ioan: eu vreau să se împărtășească omul câte puțin din toate faptele cele bune. Drept aceea, în fiecare și sculându-te dimineața, pune început la toată fapta bună și porunca lui Dumnezeu cu mare răbdare, cu frică și cu îndelunga răbdare, cu dragostea lui Dumnezeu, cu toată osârdia sufletului și a trupului și cu smerenie multă, cu răbdarea necazului inimii și străjuirea, cu rugăciune multă și cucerire, cu suspinuri, cu curățirea limbii și cu paza ochilor, necinstindu-te și nemâniindu-te, fiind pașnic și nerăsplătind rău pentru rău, neluând seama la greșalele altora, nemăsurându-te pe tine (cu alții), sub toată zidirea fiind, cu lepădarea de materie și de lucrurile cele trupești, cu crucea, cu nevoința, cu sărăcia duhului, cu voință și deprindere duhovnicească, cu post, cu pocăință și cu plâns, cu luptă de război, cu socoteală dreaptă, cu curățenia sufletului, cu împărtășire bună, cu liniștea rucodeliei tale, cu privegherile de noapte, cu foame și sete, cu frig și cu golătate, cu osteneli, închizându-ți mormântul, ca și cum ai fi murit acum, încât să socotești că este moartea aproape de tine în tot ceasul.

35. Se spunea despre acest avvă Ioan, că după ce venea de la seceriș, sau de la adunarea cu alți bătrâni, se îndeletnicea la rugăciune și la cugetare cu mintea și la cântarea psalmilor, până ce îi venea socoteala lui la rânduiala cea dintâi.

36. A zis unul din părinți despre dânsul: cine este Ioan? Căci cu smerenia lui, a atârnat tot Schitul de degetul lui cel mic.

37. Întrebat-a unul din părinți pe avva Ioan Colov: ce este monahul? Iar el a zis: osteneală. Că monahul la tot lucrul se ostenește; așa este monahul.

38. Zis-a avva Ioan Colov, că un bătrân oarecare duhovnicesc s-a închis pe sine în chilie și era numit în cetate și slavă multă avea și s-a vestit acestuia că vrea oarecare din sfinți să se pristăvească și deci să vină să-l heretisească mai înainte de a adormi. Și a socotit întru sine: de voi ieși ziua, vor alerga oamenii după mine și mi se face multă slavă și nu mă odihnesc cu acestea. Deci, mă voi duce seara prin întuneric și mă voi tăinui de toți. Seara dar, ieșind din chilie, ca unul ce vrea să se tăinuiască, iată de la Dumnezeu s-au trimis doi îngeri cu făclii, luminând înaintea lui. Și de aceea, toată cetatea a alergat după dânsul, căutând la slava aceea. Și pe cât i s-a părut că a fugit de slavă, mai mult s-a slăvit. La aceștia se împlinește cuvântul cel scris: tot cel ce se smerește pe sine, se va înălța (Luca 14, 11).

39. Zicea avva Ioan Colov: nu este cu putință să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie în sus. I-au zis lui: ce este cuvântul acesta? Le-a zis lor: temelia, aproapele este, ca să-l câștig și să-l folosesc întâi. Că de el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos.

40. Zis-a avva Ioan, că poarta cerului este smerenia. Și părinții noștri, prin multe ocări bucurându-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu.

41. Acestași a zis fratelui său: deși foarte proști și nebăgați în seamă suntem înaintea oamenilor, să ne bucurăm pentru aceasta, ca să ne cinstim înaintea lui Dumnezeu.

42. Acestași ședea odată în Schit și frații împrejurul lui, întrebând pentru gândurile lor. Și a zis lui unul din bătrâni: Ioane, ca o femeie păcătoasă ce se împodobește pe sine, așa ești, și care își înmulțește ibovnicii săi. Și îmbrățișându-l pe el avva Ioan, a zis: adevărul zici părinte. Și după aceea l-a întrebat pe el unul din ucenicii lui, zicând: oare nu te-ai tulburat înlăuntru, avvo, Și a zis: nu. Ci precum sunt în afară, așa și înăuntru.

43. Se spunea despre avva Ioan, că unei tinere i-au murit părinții și a rămas sărmană. Iar numele ei era Paisia. Deci, a socotit să-și facă gazdă de străini, casa spre primirea părinților Schitului. A rămas dar așa primind pe străini vreme multă și odihnind pe părinți; iar după o vreme, după ce a cheltuit lucrurile, a început a fi lipsită. Deci, s-au lipit de dânsa niște oameni răzvrătiți și au schimbat-o din socoteala cea bună. Și de aceea a început a petrece rău, încât a ajuns ea ca să curvească. Au auzit părinții și foarte s-au mâhnit. Și poftind pe avva Ioan Colov, i-a zis: am auzit despre sora aceea, că petrece rău și ea când putea și-a arătat mila ei către noi, iar acum noi să arătăm către dânsa milă și s-o ajutăm. Deci, ostenește-te până la dânsa și după înțelepciunea ce ți-a dat-o Dumnezeu, iconomisește cele pentru dânsa. Deci, a venit avva Ioan la dânsa și a zis bătrânei portărițe: spune stăpânei tale, că am venit eu! Iar ea I-a gonit zicând: voi dintru început ați mâncat cele ale ei și iată că este săracă. I-a zis avva Ioan: spune-i că foarte am s-o folosesc. Iar slugile ei zâmbind, îi zic lui: dar ce ai să-i dai, de voiești să te întâlnești cu dânsa? Drept aceea suindu-se bătrâna, i-a spus despre dânsul. Și îi zice ei cea tânără: acești călugări de-a pururea umblă pe lângă marea Roșie și găsesc mărgăritare. Împodobindu-se dar, a zis să-I aducă la dânsa. Deci, după ce s-a suit, apucând ea mai înainte a șezut pe pat. Și venind avva Ioan, a șezut aproape de dânsa. Și căutând în fața ei, i-a zis: pentru ce ai defăimat pe Iisus, de ai venit la aceasta? Iar ea auzind, a înghețat cu totul; și plecând în jos capul său, avva Ioan, a început a plânge foarte. Și a zis ea lui: avvo, ce plângi? Iar după ce a căutat, iarăși s-a aplecat în jos plângând și i-a zis ei: văd că satana joacă în fața ta și nu voi plânge? Iar ea auzind, i-a zis lui: este pocăință, avvo? Îi zice ei: este. Îi zice lui: ia-mă unde voiești! Îi zice ei: să mergem. Și s-a sculat să meargă după dânsul. Și a luat seama avva Ioan, că nimic n-a pus la rânduială, nici n-a grăit pentru casa sa. Și s-a mirat. Deci, după ce au ajuns la pustie, s-a făcut seară și făcând din nisip un căpătâi mic și însemnând chipul i-a zis: dormi aici! Și făcându-și și lui și puțin mai departe și împlinindu-și rugăciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul nopții deșteptându-se, vede o cale luminoasă, de la cer până la dânsa întărită și a văzut pe îngerii lui Dumnezeu ducându-i sufletul. Drept aceea, sculându-se și mergând la dânsa, a mișcat-o cu piciorul. Iar după ce a văzut că a murit, s-a aruncat pe sine cu fața la pământ, rugându-se lui Dumnezeu și a auzit că un ceas al pocăinței ei s-a primit mai presus decât pocăința multora, care zăbovesc și nu arată fierbințeala unei pocăințe ca aceasta.

Iconografie

Dionisie din Furna arată că Sf. Ioan Colov se zugrăvește bătrân, cu barba despărțită în cinci șuvițe (Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 161, 190).

Surse

• Sinaxar 9 noiembrie
• https://fr.wikipedia.org/wiki/Jean_Colobos

Legături externe

• "Pentru Avva Ioan Colov", Patericul egiptean.