Apostolul Ioan
Sfântul, slăvitul și întru tot lăudatul Apostol și Evanghelist Ioan este cunoscut și ca Ioan Teologul. A fost unul din Cei Doisprezece Apostoli și a scris Evanghelia care îi poartă numele, trei epistole canonice: I Ioan, II Ioan și III Ioan și Apocalipsa. Prăznuirea sa principală este la 8 mai, apoi împreună cu Cei Doisprezece Apostoli la 30 iunie, iar adormirea sa la 26 septembrie.
Viața
Sfântul Ioan a fost fiul Salomeei mironosița și al lui Zevedei, un pescar din Betsaida Galileii. Fratele său a fost Sfântul Iacov, un alt apostol.
În Evanghelia sa, el se prezintă ca fiind „ucenicul prea iubit al lui Iisus” mai degrabă decât cu numele. El a fost cel mai tânăr din cei doisprezece Apostoli și foarte apropiat Domnului. Această apropiere este adesea reprezentată în icoanele cu Cina cea de Taină, unde Sfântul Ioan se sprijină de Mântuitorul.
El a fost de față la Schimbarea la Față a Mântuitorului împreună cu Petru și cu fratele său Iacov.
Sfântul Ioan a fost exilat în insula Patmos de către împăratul Domițian între anii 90-95 d.Hr. și acolo a avut revelația Cărții Apocalipsei.
Minuni
Printre alte minuni în legătură cu Sf. Apostol și Evanghelist Ioan, se cunoaște una care a avut loc la mormântul său:
- Când avea peste o sută de ani, Sfântul Ioan a luat șapte ucenici în afara Efesului și i-a pus să sape un mormânt în formă de cruce. Apoi, Sfântul Ioan s-a așezat în mormânt și ucenicii l-au îngropat acolo de viu. Mai târziu, când mormântul său a fost deschis, trupul Sfântului Ioan nu mai era acolo.
- În fiecare an, la 8 mai, din mormântul său se ridică un praf cu care bolnavii de diferite boli se vindecă.[1]
Imnografie
- Apostole al lui Hristos Dumnezeu, iubite,
- grăbește de izbăvește pe poporul cel fără de răspuns,
- că te primește, când cazi către Dânsul,
- Cel ce te-a primit când te-ai răzimat pe pieptul Lui.
- Pe Acesta roagă-L, de Dumnezeu cuvântătorule,
- ca norul păgânilor cel pus asupra noastră să-l risipească,
- cerându-ne nouă pace și mare milă.
Condac (glasul al 2-lea):
- Măririle tale, Iubitorule de feciorie, cine le va spune?
- Că verși minuni și izvorăști tămăduiri
- și te rogi pentru sufletele noastre, ca un cuvântător de Dumnezeu și prieten al lui Hristos.
Iconografie
Dionisie din Furna arată că Sf. Apostol și Evanghelist Ioan se zugrăvește după cum urmează: În icoanele unde este zugrăvit între Apostoli, în scenele din viața Mântuitorului se pictează tânăr, fără barbă.
Atunci când se zugrăvește singur sau scriind Evanghelia, este reprezentat bătrân, pleșuv, cu barba lungă, ținând în mână cartea (Evanghelia) sa. Poartă un veșmânt verde pe dedesubt, iar veșmântul de deasupra roșu. Se mai zugrăvește împreună cu ceilalți Evangheliști în pandantivele din unghiurile dintre arcurile bolților turlei, șezând fiecare pe scaun și scriind Evangheliile, fiecare cu simbolul său. Simbolul Sf. Ioan este vulturul. [2].
Dionisie mai arată și cum se zugrăvesc imaginile din Cartea Apocalipsei [3]
Note
- ↑ web.archive.org: St. John the Theologian
- ↑ Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Sophia, București, 2000, pp. 104, 106, 109, 110, 113, 115-118, 139, 148, 149, 170, 186, 204, 212, 213, 216.
- ↑ Loc. cit., pp 131-137.
Legături externe
- (ro) Pomenirea Sfântului Slăvitului Apostol și Evanghelist Ioan
- (ro) Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan
- (ro) Acatistul Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan
- (en) Holy Apostle and Evangelist John the Theologian (OCA)
- (en) Repose of the Holy Apostle and Evangelist John the Theologian (OCA)
- (en) The Commemoration of St. John The Evangelist (Coptic)
- (en) Cave of the Apocalypse[nefuncțională]