Monahism: Diferență între versiuni
m (→Originile monahismului creștin: corect. leg. int.) |
m (→Precursori ai idealului monastic creștin: leg. int.) |
||
| (Nu s-au afișat 4 versiuni intermediare efectuate de alți 2 utilizatori) | |||
| Linia 11: | Linia 11: | ||
Modelele din vechime ale idealului monastic creștin sunt [[nazireu|nazireii]] și [[prooroc|profeții]] lui Israel. Un nazireu era o persoană care urma un fel de viață distinct, pentru Dumnezeu, ca urmare a unui jurământ special. | Modelele din vechime ale idealului monastic creștin sunt [[nazireu|nazireii]] și [[prooroc|profeții]] lui Israel. Un nazireu era o persoană care urma un fel de viață distinct, pentru Dumnezeu, ca urmare a unui jurământ special. | ||
| − | :" | + | :"Vorbește fiilor lui Israel și zi către ei: Dacă bărbat sau femeie va hotărî să dea făgăduință de nazireu, ca să se afierosească nazireu Domnului, să se ferească de vin și de sicheră; oțet de vin și oțet de sicheră să nu bea și nimic din cele făcute din struguri să nu bea; nici struguri proaspeți sau uscați să nu mănânce. În toate zilele, cât va fi nazireu, să nu mănânce, nici să bea vreo băutură făcută din struguri, de la sâmbure până la pielită. În toate zilele făgăduinței sale de nazireu să nu treacă brici pe capul său; până la împlinirea zilelor, câte a afierosit Domnului, este sfânt și trebuie să crească părul pe capul lui. În toate zilele, pentru care s-a afierosit pe sine să fie nazireul Domnului, să nu se apropie de trup mort: Când va muri tatăl său, sau mama sa, sau fratele său, sau sora sa, să nu se spurce prin atingerea de ei, pentru că afierosirea lui Dumnezeu este pe capul lui. În toate zilele cât va fi nazireu, este sfântul Domnului. ([[Numeri]] 6,2-8) |
[[Image:Wadi Qelt.jpg|left|thumb|350px|Mănăstirea Sf. [[Gheorghe Hozevitul]], Wadi Qelt<br>(Pe drumul de la Ierusalim la Ierihon)]] | [[Image:Wadi Qelt.jpg|left|thumb|350px|Mănăstirea Sf. [[Gheorghe Hozevitul]], Wadi Qelt<br>(Pe drumul de la Ierusalim la Ierihon)]] | ||
| − | Profeții (proorocii) lui [[Israel]] erau închinați Domnului ca semn de [[pocăință]]. Unii din ei trăiau în condiții foarte grele, despărțindu-se ei înșiși sau fiind siliți să se despartă de oameni din pricina poverii mesajului pe care îl purtau. Alți prooroci trăiau ca membri ai comunităților, ai unor școli amintite de câteva ori în Scriptură dar despre care s-au făcut multe speculații, dar despre care se știe în realitate foarte puțin. Proorocii dinainte de Avraam, [[Enoh]] și [[Melchisedec]], iar dintre profeții evrei în special [[Ilie]] și ucenicul acestuia, [[Elisei]] sunt importanți pentru tradiția monastică creștină. Cel mai frecvent citat ca "model" al vieții monastice (și în special pustnicești), închinat Domnului este Sfântul [[Ioan Botezătorul]], mazireu și prooroc în același timp. Și Ioan a avut ucenici care stăteau împreună cu el și pe care se presupune că îi învăța să adopte un mod de viață asemănător cu al său: | + | Profeții (proorocii) lui [[Israel]] erau închinați Domnului ca semn de [[pocăință]]. Unii din ei trăiau în condiții foarte grele, despărțindu-se ei înșiși sau fiind siliți să se despartă de oameni din pricina poverii mesajului pe care îl purtau. Alți prooroci trăiau ca membri ai comunităților, ai unor școli amintite de câteva ori în Scriptură dar despre care s-au făcut multe speculații, dar despre care se știe în realitate foarte puțin. Proorocii dinainte de Avraam, [[Enoh]] și [[Melchisedec]], iar dintre profeții evrei în special [[Ilie Tesviteanul|Ilie]] și ucenicul acestuia, [[Elisei]] sunt importanți pentru tradiția monastică creștină. Cel mai frecvent citat ca "model" al vieții monastice (și în special pustnicești), închinat Domnului este Sfântul [[Ioan Botezătorul]], mazireu și prooroc în același timp. Și Ioan a avut ucenici care stăteau împreună cu el și pe care se presupune că îi învăța să adopte un mod de viață asemănător cu al său: |
| − | : În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul | + | : În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui". Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, și cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste și miere sălbatică. Atunci a ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. ([[Evanghelia după Matei|Matei]] 3,1-6) |
Modelele feminine ale monahismului sunt Maica Domnului și cele patru fecioare, fiicele Sfântului [[Filip Diaconul|Diacon Filip]] (din cei șapte) : | Modelele feminine ale monahismului sunt Maica Domnului și cele patru fecioare, fiicele Sfântului [[Filip Diaconul|Diacon Filip]] (din cei șapte) : | ||
| − | :Iar noi, | + | :Iar noi, sfârșind călătoria noastră pe apă, de la Tir am venit la Ptolemaida și, îmbrățișând pe frați, am rămas la ei o zi. Iar a doua zi, ieșind, am venit la [[Cezareea]]. Şi intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei șapte (diaconi), am rămas la el. Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau. ([[Faptele Apostolilor|Fapte]] 21,7-9) |
[[Image:Romanian_hieromonk.jpg|right|thumb|250px| Această imagine de la o mănăstire din România îl arată pe [[stareț|starețul]] sau [[egumen|egumenul]] acesteia, așezat în jilțul care îi indică statutul. | [[Image:Romanian_hieromonk.jpg|right|thumb|250px| Această imagine de la o mănăstire din România îl arată pe [[stareț|starețul]] sau [[egumen|egumenul]] acesteia, așezat în jilțul care îi indică statutul. | ||
| Linia 29: | Linia 29: | ||
Idealul monahal se bazează și pe modelul Sfântului [[Apostolul Pavel|Apostol Pavel]], despre care se crede că nu s-a căsătorit și care, pentru a se întreține, făcea corturi: | Idealul monahal se bazează și pe modelul Sfântului [[Apostolul Pavel|Apostol Pavel]], despre care se crede că nu s-a căsătorit și care, pentru a se întreține, făcea corturi: | ||
| − | :Eu voiesc ca | + | :Eu voiesc ca toți oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul așa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca și mine. ([[I Corinteni]] 7,7-8) |
Dar adevăratul model al monahismului creștin, de obște sau pustnicesc,este [[Iisus Hristos]]: | Dar adevăratul model al monahismului creștin, de obște sau pustnicesc,este [[Iisus Hristos]]: | ||
| − | :Gândul acesta să fie în voi care era | + | :Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce. ([[Filipeni]] 2,5-8) |
În plus, și Biserica primară era un model pentru viața monahală. Primii creștini trăiau în comun, împărțind tot ce aveau, după cum se arată în [[Faptele Apostolilor]]. | În plus, și Biserica primară era un model pentru viața monahală. Primii creștini trăiau în comun, împărțind tot ce aveau, după cum se arată în [[Faptele Apostolilor]]. | ||
| Linia 63: | Linia 63: | ||
==Monahismul ortodox astăzi== | ==Monahismul ortodox astăzi== | ||
| − | [[Image:St_Tikhons_Monastery.jpg|left|thumb|350px| | + | [[Image:St_Tikhons_Monastery.jpg|left|thumb|350px|Biserica Mănăstirii Sf. Tihon, South Canaan, Pennsylvania, SUA]] |
| − | În zilele noastre, monahismul rămâne o parte importantă, esențială a credinței creștin-ortodoxe, iar marile centre monastice precum [[Muntele Athos]] și [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)]] cunosc astăzi o renaștere, atât din punctul de vedere al numărului de monahi care vin aici, cât și al vieții duhovnicești. [[Pelerin]]ii sunt din ce în ce mai numeroși, iar reconstrucția mai multora din vechile centre monahale avansează rapid. | + | În zilele noastre, monahismul rămâne o parte importantă, esențială a credinței creștin-ortodoxe, iar marile centre monastice precum [[Muntele Athos]] și [[Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt)]] cunosc astăzi o renaștere, atât din punctul de vedere al numărului de monahi care vin aici, cât și al vieții duhovnicești. [[Pelerin]]ii sunt din ce în ce mai numeroși, iar reconstrucția mai multora din vechile centre monahale avansează rapid. |
==Clerul monahal== | ==Clerul monahal== | ||
| Linia 72: | Linia 72: | ||
Adesea, în practica ortodoxă, atunci când trebuie hirotonit un [[episcop]] pentru o [[eparhie]], candidații sunt monahi de la mănăstirile apropiate. Întrucât majoritatea preoților sunt căsătoriți (înainte de hirotonia pentru treapta de diacon), însă episcopii trebuie să fie celibatari, mănăstirile sunt locuri potrivite de a afla bărbați necăsătoriți care să aibă și maturitatea spirituală necesară, precum și celelalte calități necesare unui ierarh. Mulți sfinți ai Bisericii Ortodoxe sunt exemple ale acestei practici. | Adesea, în practica ortodoxă, atunci când trebuie hirotonit un [[episcop]] pentru o [[eparhie]], candidații sunt monahi de la mănăstirile apropiate. Întrucât majoritatea preoților sunt căsătoriți (înainte de hirotonia pentru treapta de diacon), însă episcopii trebuie să fie celibatari, mănăstirile sunt locuri potrivite de a afla bărbați necăsătoriți care să aibă și maturitatea spirituală necesară, precum și celelalte calități necesare unui ierarh. Mulți sfinți ai Bisericii Ortodoxe sunt exemple ale acestei practici. | ||
| + | <div style="clear:left;"></div> | ||
==A se vedea și== | ==A se vedea și== | ||
| Linia 88: | Linia 89: | ||
[[Categorie:Ascetism]] | [[Categorie:Ascetism]] | ||
| − | [[Categorie:Monahism]] | + | [[Categorie:Monahism| ]] |
[[Categorie:Mănăstiri]] | [[Categorie:Mănăstiri]] | ||
Versiunea curentă din 19 iulie 2022 17:43
| Acest articol face parte din seria Spiritualitate ortodoxă | |
| Sfintele Taine | |
| Botezul – Mirungerea Sf. Împărtășanie – Spovedania Căsătoria – Preoția Sf. Maslu | |
| Starea omului | |
| Păcatul – Patima – Virtutea Raiul – Iadul | |
| Păcate | |
| Păcate strigătoare la cer | |
| Păcate capitale | |
| Alte păcate | |
| Păcatele limbii | |
| Virtuți | |
| Virtuțile teologice | |
| Virtuțile morale Înțelepciunea – Smerenia | |
| Etapele vieții duhovnicești | |
| Despătimirea (Curățirea) Contemplația Îndumnezeirea | |
| Isihasm | |
| Trezvia – Pocăința Isihia – Discernământul Mintea | |
| Asceza | |
| Fecioria – Ascultarea Statornicia – Postul Sărăcia – Monahismul | |
| Rugăciunea | |
| Închinarea – Cinstirea Pravila de rugăciune Rugăciunea lui Iisus Sf. Moaște – Semnul Sf. Cruci | |
| Sfinții Părinți | |
| Părinții apostolici Părinții pustiei Părinții capadocieni Filocalia Scara dumnezeiescului urcuș | |
| Editați această casetă | |
Monahismul (din termenul grec: μοναχος— care înseamnă persoană singură/însingurată) este vechea practică a creștinilor de a părăsi lumea pentru a se închina trup și suflet unei vieți conforme cu Evanghelia, urmărind unirea cu Iisus Hristos.
Scopul monahismului este îndumnezeirea omului (în greacă, theosis), lucrare la care sunt chemați toți creștinii. Căutarea voii lui Dumnezeu mai presus de orice altceva este o idee care apare peste tot în scrierile ortodoxe, ca de exemplu în Filocalia, o carte care cuprinde scrieri ale monahilor. Cu alte cuvinte, un monah (călugăr) sau o monahie (călugăriță, maică) este o persoană care a jurat să urmeze nu numai poruncile Bisericii, ci și sfaturile evanghelice (i.e. "voturile" sau jurămintele monahale ale sărăciei, castității/curăției, statorniciei și ascultării). Cuvintele lui Hristos pe care se bazează acest fel de viață sunt: "Fiți desăvârșiți, precum Tatăl vostru desăvârșit este".
Astfel, monahii sunt isihaști, angajați în lupta duhovnicească pe calea despătimirii (καθαρσις), contemplației (θεωρια) și îndumnezeirii sau unirii cu Dumnezeu (θεωσις), prin rugăciune, Sfintele Taine și ascultare.
Cuprins
Precursori ai idealului monastic creștin
Modelele din vechime ale idealului monastic creștin sunt nazireii și profeții lui Israel. Un nazireu era o persoană care urma un fel de viață distinct, pentru Dumnezeu, ca urmare a unui jurământ special.
- "Vorbește fiilor lui Israel și zi către ei: Dacă bărbat sau femeie va hotărî să dea făgăduință de nazireu, ca să se afierosească nazireu Domnului, să se ferească de vin și de sicheră; oțet de vin și oțet de sicheră să nu bea și nimic din cele făcute din struguri să nu bea; nici struguri proaspeți sau uscați să nu mănânce. În toate zilele, cât va fi nazireu, să nu mănânce, nici să bea vreo băutură făcută din struguri, de la sâmbure până la pielită. În toate zilele făgăduinței sale de nazireu să nu treacă brici pe capul său; până la împlinirea zilelor, câte a afierosit Domnului, este sfânt și trebuie să crească părul pe capul lui. În toate zilele, pentru care s-a afierosit pe sine să fie nazireul Domnului, să nu se apropie de trup mort: Când va muri tatăl său, sau mama sa, sau fratele său, sau sora sa, să nu se spurce prin atingerea de ei, pentru că afierosirea lui Dumnezeu este pe capul lui. În toate zilele cât va fi nazireu, este sfântul Domnului. (Numeri 6,2-8)
Profeții (proorocii) lui Israel erau închinați Domnului ca semn de pocăință. Unii din ei trăiau în condiții foarte grele, despărțindu-se ei înșiși sau fiind siliți să se despartă de oameni din pricina poverii mesajului pe care îl purtau. Alți prooroci trăiau ca membri ai comunităților, ai unor școli amintite de câteva ori în Scriptură dar despre care s-au făcut multe speculații, dar despre care se știe în realitate foarte puțin. Proorocii dinainte de Avraam, Enoh și Melchisedec, iar dintre profeții evrei în special Ilie și ucenicul acestuia, Elisei sunt importanți pentru tradiția monastică creștină. Cel mai frecvent citat ca "model" al vieții monastice (și în special pustnicești), închinat Domnului este Sfântul Ioan Botezătorul, mazireu și prooroc în același timp. Și Ioan a avut ucenici care stăteau împreună cu el și pe care se presupune că îi învăța să adopte un mod de viață asemănător cu al său:
- În zilele acelea, a venit Ioan Botezătorul și propovăduia în pustia Iudeii, spunând: Pocăiți-vă că s-a apropiat împărăția cerurilor. El este acela despre care a zis proorocul Isaia: "Glasul celui ce strigă în pustie: Pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Lui". Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, și cingătoare de piele împrejurul mijlocului, iar hrana era lăcuste și miere sălbatică. Atunci a ieșit la el Ierusalimul și toată Iudeea și toată împrejurimea Iordanului. Şi erau botezați de către el în râul Iordan, mărturisindu-și păcatele. (Matei 3,1-6)
Modelele feminine ale monahismului sunt Maica Domnului și cele patru fecioare, fiicele Sfântului Diacon Filip (din cei șapte) :
- Iar noi, sfârșind călătoria noastră pe apă, de la Tir am venit la Ptolemaida și, îmbrățișând pe frați, am rămas la ei o zi. Iar a doua zi, ieșind, am venit la Cezareea. Şi intrând în casa lui Filip binevestitorul, care era dintre cei șapte (diaconi), am rămas la el. Şi acesta avea patru fiice, fecioare, care prooroceau. (Fapte 21,7-9)
Idealul monahal se bazează și pe modelul Sfântului Apostol Pavel, despre care se crede că nu s-a căsătorit și care, pentru a se întreține, făcea corturi:
- Eu voiesc ca toți oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul așa, altul într-alt fel. Celor ce sunt necăsătoriți și văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca și mine. (I Corinteni 7,7-8)
Dar adevăratul model al monahismului creștin, de obște sau pustnicesc,este Iisus Hristos:
- Gândul acesta să fie în voi care era și în Hristos Iisus, Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a socotit o știrbire a fi El întocmai cu Dumnezeu, Ci S-a deșertat pe Sine, chip de rob luând, făcându-Se asemenea oamenilor, și la înfățișare aflându-Se ca un om, S-a smerit pe Sine, ascultător făcându-Se până la moarte, și încă moarte pe cruce. (Filipeni 2,5-8)
În plus, și Biserica primară era un model pentru viața monahală. Primii creștini trăiau în comun, împărțind tot ce aveau, după cum se arată în Faptele Apostolilor.
Originile monahismului creștin
Întemeierea monahismului creștin s-a făcut în deșert, în Egiptul secolului al IV-lea, ca un alt mod de a trăi mucenicia. Există voci care atribuie apariția monahismului în această perioadă schimbărilor care au avut loc în Imperiul Roman la nivelul societății ca urmare a convertirii sfântului împărat Constantin cel Mare la creștinism și al transformării creștinismului în religie tolerată pe teritoriul Imperiului. Aceasta a pus capăt persecuției creștinilor și poziției lor de grup religios mic, persecutat, ducând totodată la creșterea numărului "creștinilor cu numele" în Biserică. Ca reacție la aceasta, mulți dintre cei care doreau să păstreze intensitatea vieții duhovnicești a creștinismului primelor secole au fugit în deșert pentru a-și petrece viața în post și rugăciune, eliberați de influența și tulburarea lumii exterioare. Sfârșitul persecuțiilor a însemnat și că mucenicia devenea mai puțin probabilă, astfel că asceza a început să devină un mod de viață distinct.
Sfinții Antonie cel Mare și Pahomie cel Mare au fost întemeietorii timpurii ai monahismului egiptean, deși primul creștin despre care se știe că a trăit ca monah a fost Sfântul Pavel Tebeul. Ortodoxia îl consideră și pe Sfântul Vasile cel Mare ca fondator al regulilor monahale, urmând și exemplul Părinților Deșertului. Sfântul Benedict de Nursia, a cărui Regulă se bazează pe cea a Sf. Vasile, este adesea considerat întemeietorul monahismului apusean.
Încă de timpuriu au existat probabil persoane care și-au trăit viața în izolare - eremiți -, după exemplul celor patruzeci de zile petrecute de Hristos în deșert. Nu există mărturii arheologice confirmate ale acestora, și mărturiile scrise cuprind doar aluzii. Sf. Antonie cel Mare a trăit ca eremit (sihastru sau pustnic), urmat fiind de alții, care trăiau în apropiere, dar nu în același loc cu el. Pe de altă parte, Sfântul Pavel Tebeul trăia nu foarte departe de avva Antonie, în singurătate absolută, iar avva Antonie îl considera a fi un monah desăvârșit.(După ce l-a întâlnit pentru prima dată, avva Antonie, întorcându-se, le-a zis ucenicilor: "Vai mie, fiilor, că sunt călugăr păcătos și mincinos, sunt călugăr doar cu numele ! L-am văzut pe Ilie, l-am văzut pe Ioan Botezătorul în deșert și l-am văzut pe Pavel - în Rai!"). Acest fel de monahism se numește eremitic ("după felul eremitic") sau, în limbajul bisericesc ortodox românesc, pustnicie (sau sihăstrie).
Sfântul Pahomie cel Mare, un ucenic al avvei Antonie, a ales să îi adune pe monahi într-o comunitate în care monahii trăiau în colibe - sau chilii (din grecescul κελλια) - individuale, dar munceau în comun, mâncau în comun și participau la slujbe comune. Acest fel de organizare monastică se numește rânduială cenobitică (bazată pe o comunitate) sau, în limbajul bisericesc, viață de obște. Cea mai mare parte a mănăstirilor urmează rânduiala cenobitică. Capul unei mănăstiri a luat numele siriac de Abba ("Părinte"), în română avva.
În cele din urmă, s-a format obiceiul ca unii monahi, puțini la număr, deja formați în viața comună, să părăsească viața de obște și să urmeze calea vieții pustnicești. A încerca acest lucru fără a fi fost format duhovnicește în viața de obște era văzut ca un gest de sinucidere spirituală, ce ducea adesea la căderea în înșelare sau amăgire spirituală.
Locul monahismului în societate
Întemeiat în Egipt (cu sfinți ca avva Antonie cel Mare și Pavel Tebeul) și răspândit în Orientul Mijlociu, apoi în Europa, monahismul a rămas una din dimensiunile centrale ale vieții creștine în timpul Evului Mediu occidental și până în perioada târzie a Imperiului Roman de Răsărit (Imperiul Bizantin). Primul loc în care a fost adoptat monahismul în afara celor legate într-un fel sau altul de Roma a fost Irlanda. Aici, monahismul a luat o formă specifică, strâns legată de structura socială tradițională a clanurilor, într-o formă care s-a răspândit mai apoi și în alte părți ale Europei (mai ales în Franța).
Epoca de aur a monahismului creștin a durat cam din secolul al VIII-lea până în secolul al XII-lea d. Hr. Mănăstirile au devenit o parte esențială a societății, luând adesea parte la eforturile de unificare liturgică și la clarificare disputelor doctrinare. Mănăstirile îi atrăgeau pe cei mai buni oameni din societatea acelor vremuri și tot atunci mânăstirile erau principalele păstrătoare și producătoare ale cunoașterii.
În Vest, acest sistem s-a prăbușit în secolele al XI-lea și al XII-lea, ca urmare a transformărilor religioase care au avut loc în acea perioadă. Astfel, creștinismul a încetat progresiv să mai fie apanajul unei elite religioase. Acest lucru s-a datorat în special apariției ordinelor călugărilor cerșetori, cum erau franciscanii, care își propuneau să răspândească învățătura creștină publicului larg, nu doar între zidurile mănăstirilor. Comportamentul religios al oamenilor de rând a început să se schimbe, aceștia începând să ia parte mai des la slujbele și Tainele Bisericii. Presiunea crescândă a statelor naționale și monarhiile timpului au subminat puterea și bogăția ordinelor monahale. În sfârșit, după Conciliul Vatican II, a avut loc un exod masiv al membrilor ordinelor monastice, iar mulți călugări au renunțat să mai poarte haina monahală.În ansamblu, monahismul se află într-o gravă decădere în Biserica Romano-Catolică. Totuși, monahismul a lăsat o puternică amprentă asupra culturii occidentale, amprentă vizibilă și astăzi. Universitățile moderne au încercat să imite monahismul creștin în diferite feluri. Chiar și în Lumea Nouă, unde monahismul nu a fost niciodată o parte obișnuită a vieții sociale, universitățile sunt construite în stilul gotic al mănăstirilor din secolul al XII-lea. Mesele comune, dormitoarele, ritualurile elaborate și uniformele se inspiră extensiv din tradiția monastică.
În Est, monahismul a continuat să se dezvolte și după Marea Schismă din secolul al XI-lea, devenind piatra de hotar și centrul în jurul căruia se puteau strânge creștinii din Imperiul Roman aflat în declin și chiar după Căderea Constantinopolului.
Monahismul ortodox astăzi
În zilele noastre, monahismul rămâne o parte importantă, esențială a credinței creștin-ortodoxe, iar marile centre monastice precum Muntele Athos și Mănăstirea Sfânta Ecaterina (Sinai, Egipt) cunosc astăzi o renaștere, atât din punctul de vedere al numărului de monahi care vin aici, cât și al vieții duhovnicești. Pelerinii sunt din ce în ce mai numeroși, iar reconstrucția mai multora din vechile centre monahale avansează rapid.
Clerul monahal
Monahismul creștin este în sine o rânduială a mirenilor. Călugării nu erau, la origine, asimilați clericilor, ci făceau parte din comunitățile locale (astfel, ei primeau Sfintele Taine de la bisericile parohiale). Totuși, în cazul mănăstirilor izolate, din deșert, cum era cazul obștilor din Egipt, neajunsurile au silit mănăstire fie să accepte preoți ca membri, fie ca starețul sau alți membri ai obștii lor să fie hirotoniți. Un preot-călugăr este numit ieromonah, iar acum ei sunt parte integrantă din viața mânăstirească de obște (comunitară). Există și destul de mulți monahi-diaconi, numiți ierodiaconi
Adesea, în practica ortodoxă, atunci când trebuie hirotonit un episcop pentru o eparhie, candidații sunt monahi de la mănăstirile apropiate. Întrucât majoritatea preoților sunt căsătoriți (înainte de hirotonia pentru treapta de diacon), însă episcopii trebuie să fie celibatari, mănăstirile sunt locuri potrivite de a afla bărbați necăsătoriți care să aibă și maturitatea spirituală necesară, precum și celelalte calități necesare unui ierarh. Mulți sfinți ai Bisericii Ortodoxe sunt exemple ale acestei practici.
A se vedea și
Legături externe
- Monasticism in the Orthodox Church by Metropolitan Maximos (Aghiorgoussis) of Pittsburgh
- Orthodox Monasticism (Serbian Orthodox Diocese of Raska and Prizren)
- The Ascetic Ideal and the New Testament by Fr. Georges Florovsky
- Orthodox Monasteries Worldwide Directory
