Veșminte

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Sfânta Liturghie
Liturghia pregătitoare
Proscomidia
Obiecte liturgice
Veșminte
Liturghia cuvântului
Ectenia Mare
Antifoanele
Ieșirea cu Sfânta Evanghelie
Troparul sărbătorii
Trisaghionul
Apostolul
Evanghelia
Predica
Ectenia cererii stăruitoare
Ectenia celor chemați
Liturghia euharistică
Heruvicul
Ieșirea cu Cinstitele Daruri
Ectenia credincioșilor
Crezul
Anaforaua
Anamneza
Epicleza
Axionul
Rugăciunea „Tatăl nostru
Împărtășirea
Încheierea
Anafura
Liturghia Darurilor Înainte Sfințite
Editați această casetă
Acest articol face parte din seria
Cler
Antiochian local synod.jpg
Ordinele mari
EpiscopPreotDiacon
Ordinele mici
SubdiaconCiteț
CantorAcolit
Ordine dispărute
HorepiscopExorcist
Paznicul ușiiDiaconiță
Titluri episcopale
PatriarhCatolicos
ArhiepiscopMitropolit
VicarTitular
Titluri preoțești
ProtopopParoh
ProtosinghelSachelar
IconomIconom stavrofor
Titluri diaconale
Arhidiacon
ProtodiaconIerodiacon
Titluri monahale
Arhimandrit
StarețEgumenEconom
Adiacente
HirotonieAxios
Veșminte
Formule de adresare
Distincții bisericești
ExarhVicar
Editați această casetă


Din timpurile Bisericii primare, clericii creștini au purtat veșminte sau odăjdii speciale când celebrau atât slujbele bisericești, cât și celelalte funcții clericale. În funcție de scopul și funcția lor, veșmintele clericale consistă de regulă din piese de îmbrăcăminte speciale pe care clericii le purtau în cursul slujirii lor. Unele din acestea sunt asemănătoare cu cele purtate de regi sau împărați de-a lungul istoriei, în timp ce forma și rolul altora este indicat chiar în Scriptură. Scopul lor principal este creșterea duhovnicească a Bisericii.

Într-un anumit sens, veșmintele clericale sunt un fel de uniformă, permițând identificarea purtătorului după slujba și rangul său, dar ele au și o funcție spirituală, creând pentru credincioși o atmosferă favorabilă înțelegerii faptului că, în Biserică, creștinul caută să se apropie mereu mai mult de Împărăția Cerurilor. Astfel, prin purtarea veșmintelor acestora, clericii devin ei înșiși icoane ale Domnului Iisus Hristos și ale îngerilor Săi, slujind la unicul altar al lui Dumnezeu.

Veșminte ne-liturgice

  • Anteriul (var. antereu) sau sutana sau reverenda: un veșmânt lung, ajustat pe corp, purtat pe dedesubt, dar fără nasturi în față, precum cel roman.[1]
  • Rasa: Veșmânt lung, larg purtat pe deasupra.[2].
  • Crucea pectorală:
    • În Ortodoxia slavă, în general, crucea pectorală[3] este însemnul distinctiv al preotului; majoritatea preoților, în special din tradiția rusească, poartă o cruce simplă, de culoare argintie (cel mai adesea dintr-un aliaj de cupru și cositor); crucile de aur cu pietre prețioase sunt conferite clericilor ca distincții speciale ; cea mai înaltă distincție care poate fi acordată unui preot este dreptul de a purta și o a doua cruce pectorală.
    • În practica grecească, crucea pectorală se acordă doar atunci când preotul este înălțat la rangul de iconom, și nu se face distincție între diferitele tipuri de cruce purtate.
    • În practica românească, crucea este o distincție dată de episcop unei preot înălțat la rangul de „iconom stavrofor” (purtător de cruce).
  • Scufia sau fesul: un acoperământ pentru cap, cu marginile moi; poate fi conic (stil rusesc)[4] sau plat (stilul grecesc). În Biserica Ortodoxă Română, preoții poartă doar scufia.[5].
  • Potcapul (gr. „camilafca”): un fel de pălărie tare; poate fi cilindrică, cu o margine conică aplatizată în vârf (după stilul grecesc - purtată de preoții căsătoriți)[6] sau plată, cu o margine mai mare în partea de sus (stilul rusesc) [7], ori pur și simplu cilindrică și plată în partea de sus (stilul sârbesc). În tradiția românească, preoții căsătoriți nu se disting de ceilalți prin veșmintele purtate.
  • Culionul: un potcap mic sau înalt, rotund, de catifea și fără boruri, purtat pe cap de preoți, călugări și călugărițe.

Notă: Unele din aceste veșminte pot fi purtate în cursul slujbelor bisericești.

Veșminte monastice

Deși nu toți monahii sunt propriu-zis clerici, și aceștia poartă anumite veșminte care îi disting de restul credincioșilor.

  • Anteriul sau dulama: Haină lungă, purtată pe dedesubt (a se vedea mai sus). Monahii îl poartă tot timpul.
  • Brâul călugăresc[8]: spre deosebire de brâul preoțesc, este un fel de curea confecționată din piele; monahii îl poartă tot timpul, fiind astfel „încinși cu puterea adevărului”, spre „mortificarea trupului și înnoirea duhului”; brâul monahal simbolizează mortificarea trupului prin asceză, pentru că este făcut din pielea unui animal mort.
  • Paramanul este o bucată de stofă brodată cu însemnele Patimilor Mântuitorului pe care monahii o poartă pe sub anteriu, legată de spate cu niște șireturi lungi. Este purtată doar de monahii (și monahiile) care au primit tunderea în monahism (schima mică).
  • Pieptarul: un veșmânt scurt, fără mâneci, purtat peste anteriu.[9]. Acesta poate fi purtat și de către preoții căsătoriți, dar de regulă aceștia nu îl poartă. Monahii îl poartă tot timpul.
  • Rasa (sau giubeaua, cu un termen mai vechi): Haină lungă și largă, purtată pe deasupra (vezi mai sus). Monahii o poartă în timpul slujbelor bisericești.
  • Scufia: a se vedea mai sus. În practica monastică grecească, și aceasta poate fi tare și plată (stilul grecesc, în timpul slujbelor) sau moale (stilul grecesc, în afara slujbelor). Purtată de monahi în afara slujbelor bisericești.
  • Cuculiul (culionul) schimonahilor: O bucată lungă, neagră de material care coboară spre spate, cu două fâșii subțiri care vin în față[10]; este acoperământul pentru cap (ca un fel de glugă) purtat în mod tradițional de schimonahi, precum și de patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse și de alți ierarhi ortodocși.
  • Apostolnicul sau epimandylion-ul este vălul monahal purtat în mod obișnuit de novice și călugărițe în tradiția greacă și în Biserica Ortodoxă Rusă ([11]). Acoperă în întregime capul, cu excepția feței, precum și gâtul și umerii și poate fi purtat uneori împreună cu scufia. În tradiția românească, novicele poartă o basma obișnuită, legată pe după gât, iar vălul este purtat de rasofore, monahii și schimonahii practic întotdeauna atașat de scufia tare („coif”).
  • Camilafca (epanokalymavchion sau epanokameloukion): un fel de văl lung, purtat peste potcap („camilafca” din practica grecească), fără să fie însă atașat de aceasta [12]. În tradiția românească, terminologia este puțin diferită: Termenii culion și scufie sunt folosiți ca sinonime, iar camilafca-potcap din tradiția greacă și slavă este și ea asimilată acestora. Vălul purtat peste potcap (care în traducere literală ar însemna „peste camilafcă”) a luat numele de camilafcă [13].
Klobuk: un văl atașat de potcap care coboară peste spate, este regula în practica slavă. Este purtat de monahi în timpul slujbelor (practica slavă). În tradiția românească, acest văl se numește tot camilafcă.
    • Mitropoliții din tradiția slavă poartă un văl alb și o cruce atașată de acesta [14], iar arhiepiscopii poartă o cruce atașată de vălul negru[1].
Mantia: E un veșmânt lung și larg, dintr-un material plisat, „ca o îmbrăcăminte de raze”, un fel de pelerină bogată, purtat peste rasă, de regulă la slujbele bisericești [15].

Veșminte liturgice

Pentru diacon:

  • Stihar: este o haină lungă până la pământ, amintind de veșmântul purtat la Botez; pentru diaconi, stiharul este de regulă făcut dintr-un brocart bogat ornamentat [16].
  • Orarul: este o fâșie de pânză, purtată peste umărul stâng; în practica slavă, diaconii pot primi dublul orar (un orar mai lung) ca o distincție aparte, care este purtat peste umărul stâng, apoi înfășurat în jurul pieptului și adus înapoi în față peste umărul stâng; în practica grecească și românească, toți diaconii poartă orarul dublu.
  • Mânecuțe: un fel de manșete care se leagă cu șireturi; diaconul le poartă pe sub stihar [17].

Pentru preot:

  • Cruce pectorală (dacă are binecuvântare să o poarte);
  • Stihar: stiharul preoțesc este, de regulă, alb, și dintr-un material mai ușor decât cel al diaconului, eventual cu marginile brodate;
  • Mânecuțe: ca și ale diaconilor, numai că preotul le poartă peste stihar;
  • Epitrahil sau patrafir: veșmântul preoțesc prin excelență, purtat în jurul gâtului [18];
  • Brâu: curea de pânză purtată peste epitrahil [19];
  • Felon: un veșmânt larg, de formă conică, fără mâneci, purtat peste toate celelalte veșminte, mai scurt în față, pentru a facilita mișcările preotului;
  • Bederniță sau nabederniță: aparține tradiției slave; este alcătuită dintr-o bucată de țesătură întărită, purtată pe partea stângă, (dacă preotul a primit și epigonation-ul, bedernița este purtată pe partea stângă); aceasta este purtată ca o distincție specială (nu de toți preoții);
  • Epigonat: asemănătoare cu nabedernița, este în formă de diamant și este întotdeauna purtată pe partea dreaptă, trecută peste umărul stâng; este tot o distincție specifică a clerului; în practica bizantină, indica preoții care aveau hirotesia de duhovnici. În tradiția românească, epigonatul și bedernița sunt sinonime.

Pentru episcop:

  • Crucea pectorală
  • Stiharul: precum cel al preotului;
  • Mânecuțele: precum cele ale preotului;
  • Epitrahil: precum cel al preotului;
  • Brâu: precum cel al preotului;
  • Sacosul: în locul felonului, episcopul poartă sacosul, un veșmânt mai strâns pe corp, cu mâneci largi[20];
  • Epigonatul sau bedernița: este purtat de toți episcopii [21];
  • Mitră: ca o coroană pe care o poartă episcopii pe cap în timpul sfintelor slujbe [22];
  • Panaghia sau engolpionul - medalion, de regulă cu o reprezentare a Maicii Domnului ținându-L în brațe pe Pruncul Iisus. Unii episcopi (între care întâistătătorii Bisericilor autocefale) pot purta și un al doilea engolpion; Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române poartă două engolpioane și o cruce pectorală [23].
  • Omofor: considerat a fi cel mai important dintre veșmintele episcopale, omoforul este o fâșie largă de țesătură purtată de episcop în jurul umerilor [24];
  • Mantia: are forma unei pelerine care se încheie la gât și la picioare; episcopul o poartă la intrarea solemnă în biserică, înainte de Sfânta Liturghie.

Următoarele obiecte nu sunt propriu-zis veșminte, însă sunt folosite de episcop în timpul slujbelor:

  • Vulturul este un covoraș pe care este reprezentat un vultur cu un singur cap deasupra unei cetăți; în timpul slujbelor, episcopul stă pe acest covoraș [25].
  • Cârja episcopală (sau toiagul): poate fi în formă de T, cu brațele îndoite și având în vârf o cruce, sau în forma a doi șerpi încolăciți, tot cu o cruce în vârf[26].
  • Nota bene: În anul 2012, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a emis o Hotărâre (nr.5274/2012) prin care stabilește o regulă unitară de folosire a veșmintelor și însemnelor arhierești, precum și a culorilor liturgice recomandate pentru fiecare praznic, prilej sau perioadă liturgică.[2]

Particularități locale și probleme terminologice

Veșmintele liturgice și neliturgice folosite de clerici și de monahi sunt în general aceleași pentru toate Bisericile Ortodoxe. Există însă unele particularități locale, unele veșminte având forme diferite în tradiții diferite. Tradițiile liturgice cele mai dezvoltate sunt respectiv cea greacă și cea rusă, însă fiecare Biserică Ortodoxă are unele particularități. În ceea ce privește tradiția românească, aceasta s-a dezvoltat la intersecția între cea greacă și cea slavă, ținând seama și de contextul istoric românesc.

Traducerea termenilor în limba română (alternativ sau simultan din greacă și din slavonă) a dus la unele deplasări de sens care fac relativ dificil de urmărit echivalența termenilor în diferitele tradiții, mai ales în privința veșmintelor monahale și a veșmintelor neliturgice ale clerului de mir.

În denumirea articolelor privind fiecare obiect de îmbrăcăminte vor fi folosite în cadrul OrthodoxWiki denumirile cele mai accesibile publicului de limbă română, pornind de la tradiția vestimentară și liturgică românească.

A se vedea și

Surse

Note

Legături externe