Mantie

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Mantia)
Salt la: navigare, căutare
Arhiereu purtând mantia în timpul unei slujbe bisericeşti

Mantia (gr. μανδύον, το, μανδύας, ὁ — mandion, mandias; lat. cappa, pluviale) este unul din veşmintele bisericeşti specifice episcopului, pe care episcopul îl îmbracă la slujbe atunci când nu poartă stiharul şi sacosul, precum şi în timpul procesiunilor şi cu alte ocazii ceremoniale. Mantia are forma unei pelerine ample, fără mâneci, de culoare de obicei purpurie sau roşie, care se încheie la gât şi la marginea de jos în faţă, împodobită cu nişte fâşii de obicei aurii, late, transversale, numite „râuri” şi cu câte două tăbliţe brodate sau cusute cu fir de aur de o parte şi de alta a încheieturilor.

Origine şi semnificaţii

Se crede că originea mantiei episcopale se găseşte în mantia monahală de demult, pe care episcopii au preluat-o în virtutea faptului că erau ei înşişi monahi, şi iniţial era un veşmânt de toată ziua, nu un veşmânt liturgic. Devenită mai somptuoasă şi distinctă de mantia monahilor, mantia a încetat să mai fie un veşmânt obişnuit, fiind integrată în ceremonialul liturgic ca veşmânt specific arhiereilor, care o primesc la hirotonie împreună cu celelalte veşminte episcopale. În tradiţia rusă, şi arhimandriţii poartă mantia împodobită cu cele patru tăbliţe, însă de obicei aceasta rămâne de culoare neagră.

Din punct de vedere simbolic, mantia episcopului închipuie, ca şi cea monahală, îmbrăcămintea îngerească, „darul lui Dumnezeu cel purtător de grijă şi acoperitor” (Sf. Simeon al Tesalonicului). Fiind mai fastuoasă, este menită să ilustreze şi demnitatea rangului episcopal.

Pe cele patru tăbliţe pot apărea diferite reprezentări precum icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului, ale Sfinţilor Apostoli, Evanghelişti sau ale sfinţilor mai cunoscuţi, ale Sfinţilor Îngeri, alteori inscripţii simbolice, de exemplu simbolurile Α şi Ω (Alfa și Omega) etc. Mantia poate fi simplă sau plisată.

Potrivit unor interpretări, cele două tăbliţe de la baza mantiei simbolizează Vechiul şi Noul Testament, din care izvorăsc râuri de apă vie, sugerate prin „râurile” mantiei. Cele două tăbliţe de sus simbolizează Tablele Legii vechi.

Când se poartă

Episcopul poartă mantia la Vecernie şi Litie sau Priveghere, la sfinţirea apei, la Sfântul Maslu, la intrarea solemnă în biserică înainte de Sfânta Liturghie, precum şi atunci când se închină la icoane sau în timpul procesiunilor şi oricând nu poartă stiharul şi sacosul.

Articole înrudite

Sursa

  • Articol adaptat după „Mantia”, in Ene Branişte, Ecaterina Branişte, Dicţionar enciclopedic de cunoştinţe religioase, Ed. Diecezană Caransebeş, 2001, pp. 276-277.