Cântarea Casianei

Cântarea Casianei, cunoscută după primele cuvinte ca și Doamne, femeia ceea ce căzuse, este o cântare de pocăință, al cărei text a fost compus de Sfânta Casiana Imnografa în secolul al IX-lea. În text este vorba de o „femeie păcătoasă” (Luca 7, 37) care a uns pe Domnul Iisus Hristos cu „un alabastru cu mir de mare preț”, în semn de pocăință, de dragoste spre Hristos și de preînchipuire a îngropării Lui.

În Evanghelia de la Matei 26, 6-16, este femeia despre care Domnul spune „Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune și ce-a făcut ea, spre pomenirea ei” (Matei 26, 13). De asemenea reacția lui Iuda Iscarioteanul de a-L vinde pe Iisus după acest eveniment, arată iubirea lui cea rea de arginți, pentru că mirul folosit de femeie era de mare preț.

Unii zic că această femeie păcătoasă ar fi fost Maria Magdalena, deși tradiția Bisericii o deosebește de aceasta, ea nu are numele ei menționat în Evanghelie.

Cântarea aceasta este una din cele mai cunoscute cântări din Săptămâna Patimilor. Ea se cântă la sfârșitul Stihoavnei din Miercurea Mare, adică la Denia de marți seara și la Liturghia Darurilor mai-înainte sfințite de miercuri dimineață din Săptămâna Patimilor. Este cântată pe glasul al IV-lea plagal (glasul al VIII-lea).

Istoric

Potrivit unei istorii relatate de Sfânta împărăteasă Teodora a II-a în Sinaxarul cel Mare al Bisericii Ortodoxe, stareța Casiana își petrecuse întreaga după-amiază în grădină, lucrând la alcătuirea acestei cântări. Când tocmai terminase versul „Ca să sărut preacuratele Tale picioare și să le șterg pe ele iarăși cu părul capului meu”, i s-a dat de veste că însuși împăratul Teofil venise să viziteze mănăstirea. Nedorind să-l vadă și să fie văzută de el, ea a fugit din grădină și s-a ascuns, în graba ei lăsând însă în urmă sulul de pergament și pana de scris. Teofil, intrând în grădină, găsește prima jumătate a poemului și, într-o aluzie la gestul Casianei, adaugă: „Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns ”. După plecarea împăratului, Casiana a ieșit din ascunzătoare și s-a reapucat să lucreze la alcătuirea cântării. Atunci, văzând fraza scrisă de el, și-a continuat compoziția, păstrând și versul scris de împărat.

Textul

Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simțind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiță, și tânguindu-se a adus Ție mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului și întunecată și fără de lună pofta păcatului. Primește izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoți cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare și să le șterg pe ele iarăși cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulțimea păcatelor mele și adâncurile judecăților Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă.

A se vedea și

• Casiana Imnografa

Sursa

• en:Hymn of Kassiani

Legături externe

• Casiana Călugărița