Virtuți

Mântuitorul, icoană de Andrei Rubliov, sec. XV

Virtute (greacă αρετη; latină virtus) este deprinderea și stăruința statornică de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă, biruind diversele ispite venite din partea Celui Rău. Veghea și rugăciunea sunt armele pentru a birui ispitele precum spune chiar Mântuitorul:Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită.(Mt26.41)

Asemănarea cu Dumnezeu

Facerea spune că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Ioan din Damasc scrie: 'Exprimarea după chipul indică rațiunea și libertatea, în timp ce exprimarea după asemănarea indică îndumnezeirea prin virtute.’ Dobândirea virtuților este redobândirea asemănării cu Dumnezeu.

Spre deosebire de chipul lui Dumnezeu, care nu poate fi niciodată pierdut nici chiar de cei mai păcătoși oameni, asemănarea depinde de alegerea morală, de ,,virtute”. Virtuțile nu sunt o înzestrare pe care omul o are de la început, ci un obiectiv la care trebuie să ajungă, care poate fi obținut prin efortul propriu și prin Harul lui Dumnezeu.

Însușirile virtuții creștine

Însușirile virtuții creștine sunt:

1) Tăria și curajul de a împlini virtutea

Mântuitorul spune:Din zilele lui Ioan Botezătorul până acum împărăția cerurilor se ia prin asalt, iar cei ce dau asaltul o cuceresc. (Matei 11.12)

Apostolul Pavel scrie efesenilor:

10.În sfârșit, fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui. 11. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului. (Efes6.10-11)

Apostolul Pavel scrie filipenilor:Pe toate le pot întru Hristos, Cel ce mă întărește.(Flp4.13)

2) Alegerea virtuții trebuie să fie de bună voie, adică să respecte libertatea omului:

Apostolul Pavel spune:,,Căci dacă fac aceasta de bună voie, am plată; dar dacă o fac fără voie, am numai o slujire încredințată."(1Cor9.17)

3) Virtutea trebuie să se arate prin fapte:

Iisus spune:Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. (Matei 7.21),,Copilașilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta și cu adevărul.”, îndeamnă apostolul Ioan(1Ioan3.18),,Cine are poruncile Mele și le păzește, acela Mă iubește; și cine Mă iubește, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi, și Mă voi arăta lui.``, arată Mântuitorul(Ioan14.21)

4) Virtuțile creștinilor izvorăsc din dragoste

Iată ce spune apostolul Pavel:

4Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate: dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,

5nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău,

6nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,

7acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul. (1Cor13.4-7)

Virtuțile creștine

(Pentru detalii referitoare la virtuțile particulare, teologice și morale, consultați articolele corespunzătoare)

Virtuțile sunt de două feluri

a)Virtuți teologice

1) Credința este una din cele trei virtuți teologice (alături de nădejde și iubire) prin care omul crede în existența Sfintei Treimi (Dumnezeu-Tatăl, Iisus Hristos și Duhul Sfânt), a duhurilor (îngerii și demonii), a lumii ca zidire a lui Dumnezeu, în tainele Bisericii, în învierea morților, în Judecată și în (raiul și iadul) care urmează după viața pământească.

2) Nădejdea în Dumnezeu și în făgăduințele sale (învierea morților, viața veșnică în rai) este una din cele trei virtuți teologice. Omul nu trebuie să-și pună nădejdea în el (în forțele proprii, în banii săi) sau în alții, nu trebuie să se deznădăjduiască indiferent de păcatul săvârșit, dar nici să nădăjduiască fără frică în mila lui Dumnezeu. El trebuie să-și pună nădejdea numai în Dumnezeu, să păzească poruncile Domnului și el va fi scăpat din nevoi și ajutat, urmând, la venirea a doua a lui Hristos, să intre în stăpânirea pământului.

3) Iubirea (dragostea) este cea mai mare dintre cele trei virtuți teologice (celelalte două fiind credința și nădejdea) precum spune apostolul Pavel (1Cor13.13). ,,Dumnezeu este dragoste” (1Ioan4.8,16) și dragostea este de la Dumnezeu (1Ioan4.7), arată apostolul Ioan. Ea este, nesfârșită (1Cor8.8), asemenea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel învață că fără iubire toate virtuțile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoașterii totale, darul credinței perfecte, darul milei absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de păcate- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândește la rău, nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubește are și celelalte virtuți, este și îndelung-răbdător, și bun, se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduiește totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greșală, caută dragostea, dar cine o pomenește mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.", învață Solomon (Prov17.9) Ura stârnește certuri, dar dragostea acoperă toate greșelile, arată același Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste și credincioșie omul ispășește nelegiuirea, și prin frica de Domnul se abate de la rău.", învață același Solomon (Prov16.6). Porunca iubirii lui Dumnezeu și porunca iubirii aproapelui cuprind toată Legea și toți proorocii, după cum spune Iisus (Mat22.37-40). Tot Mântuitorul spune că trebuie să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit El.(Ioan13.34) Există mai multe feluri de iubire: iubirea oamenilor de către Dumnezeu, iubirea lui Dumnezeu (de către oameni), iubirea aproapelui. Iubirea aproapelui are mai multe cazuri particulare: iubirea bărbat-femeie, iubirea părinți-copii, iubirea vrăjmașilor, iubirea străinilor, iubirea stăpânului de către rob, iubirea dintre prieteni, iubirea de sine.

b) Virtuți morale

1) Înțelepciunea și priceperea sunt virtuți morale care înseamnă păzirea și împlinirea legilor și poruncilor lui Dumnezeu.

2) Smerenia este o virtute morală care constă în ajutarea, slujirea, punerea mai presus a celorlalți. Ea este opusă mândriei, egoismului și slavei deșarte. Smerenia se însoțește cu inocența și curățenia copiilor, cu înțelepciunea, cu harul Domnului, cu cinstea și cunoștința căii Domnului și, în scurtă vreme, cu bogăția, slava, mântuirea și viața veșnică. Dumnezeu înviorează duhurile smerite și mângâie pe cei smeriți. Biblia oferă atât modele de smeriri (Nabucodonosor, Ahab, Manase) cât și modele de smerenie (Iosia, Ezdra, psalmistul David, Fecioara Maria, apostolul Pavel și modelul suprem, Iisus). Smerenia trebuie să fie podoaba tuturor, apostoli precum Pavel sau oameni obișnuiți, bărbați sau femei, tineri sau bătrâni, săraci sau bogați.

3) Sinceritatea, adică respectarea adevărului. Adevărul este o valoare pe care omul trebuie s-o respecte și s-o caute. El are două sensuri: primul se referă la adevărul cel știut de om (rezultat din corespondența cu faptele reale) iar al doilea sens se referă la calea dreaptă a credinței creștine. În primul sens omul trebuie să umble în adevăr, adică să evite minciuna, să spună tot adevărul (respectând confidențialitatea unor informații profesionale sau personale). În al doilea sens adevărul credinței creștine eliberează pe om din robia păcatului. Mântuitorul nostru ,,voiește ca toți oamenii să fie mântuiți și să vină la cunoștința adevărului; de aceea preotul trebuie ,,să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului”; Dumnezeul cel Viu este ,,stâlpul și temelia adevărului. Iisus însuși este ,,calea, adevărul și viața.” Duhul Sfânt este ,,duhul adevărului”. Apostolul Iacov arată că întoarcerea la adevăr a unui rătăcit mântuiește un suflet de la moarte, acoperind multe păcate.

4) Cumpătarea adică evitarea lăcomiei de băutură și mâncare, dar și cumpătarea în îmbrăcăminte (Prov7.10) și în vorbă

5) Răbdarea este o virtute care constă în puterea de a îndura greutățile și neplăcerile vieții, de a aștepta în liniște evenimentele vieții și intrarea în împărăția lui Dumnezeu. Ea este roada Duhului, podoaba sufletului, mediul prielnic în care cuvântul lui Dumnezeu face roadă. Pierderea răbdării poate duce la revolta față de Dumnezeu. Înțelepciunea, dragostea și necazurile, ca încercări ale credinței, aduc răbdare. Nădejdea creștină, care vizează lucrurile nevăzute, și anume împărăția lui Dumnezeu, necesită răbdare prin însăși natura ei. Creștinul trebuie să fie răbdător și neclintit în crâncene încercări ca Iov , răbdător ca prigoniții apostoli, sau ca Hristos care, nevinovat fiind, a răbdat moarte de ocară pentru a ne curăța de păcate. Creștinul trebuie să fie conștient că prin credință și răbdare moștenim făgăduințele căci ,,cine va răbda până la sfârșit, va fi mântuit”.

6) Stăruința în bine (perseverența) este o virtute morală care constă în perseverența în păzirea poruncilor, în rugăciune și în împărtășirea de tainele Bisericii.

7) Blândețea este o virtute morală care constă într-o atitudine calmă, domoală, pașnică, prietenoasă, caldă, înțelegătoare, omenoasă față de cei din jur. Ea este o roadă a Duhului, o îmbrăcăminte a inimii care trebuie căutată. Ea domolește mânia și înțelepciunea adevărată este însoțită întotdeauna de blândețe. Creștinii vor învăța și îndrepta pe alții cu blândețe, iar necredincioșii trebuie să fie blânzi cu cei care-i învață. Psalmistul ne încredințează că cei blânzi vor avea belșug de pace iar Mântuitorul arată că cei blânzi vor moșteni pământul la sfârșitul acestui veac. Modelul suprem este Iisus, cel care este blând și smerit cu inima, păstorul care călăuzește blând oile sale.

8) Pacea

9) Prietenia este una din virtuțile morale, care constă în a iubi oricând, chiar și în nenorocire.

10) Iertarea este una dintre virtuțile creștine fundamentale. Ea este una din caracteristicile definitorii ale lui Dumnezeu, care este iertător, dar și drept, potrivit unei măsuri și a unei pedagogii care întrec puterea de înțelegere omenească. În Legea Veche existau anumite păcate pentru care erau rânduite jertfe de ispășire a păcatelor, care aduceau iertarea acestora. De asemenea, o dată la șapte ani era instituit anul iertării în care cei care împrumutaseră bani erau obligați să-și ierte datornicii; oamenii erau în același timp chemați să nu refuze vreun împrumut în preajma acestui an și să nu-l dea cu părere de rău, ci să-i ajute pe cei lipsiți pentru a diminua sărăcia din țară. Tot în acea zi se citea și Legea în auzul poporului. Botezul lui Ioan era botezul pocăinței spre iertarea păcatelor. Iisus a venit pe pământ având, în calitatea sa de Dumnezeu, puterea de a ierta păcatele, pe care și-o exercită în câteva cazuri, scandalizând pe mulți care nu ajunseseră să recunoască în El dumnezeirea adevărată. Iisus, care-i învață pe apostoli rugăciunea Tatăl nostru, arată că atunci când ne rugăm, noi trebuie să cerem lui Dumnezeu să ne ierte greșalele noastre precum iertăm și noi greșiților noștri și, mai mult, ne spune că dacă nu vom ierta acestora, nici Dumnezeu nu ne va ierta nouă greșelile. Mântuitorul ne învață ce trebuie să facem când cineva greșește față de noi. Iisus a transmis puterea de a ierta păcatele apostolilor care au transmis-o la rândul lor preoților. Iertarea păcatelor se obține astăzi prin spovedanie și împărtășanie în cadrul Bisericii. Există și o iertare care este un păcat și anume iertarea infractorilor de către judecători, care este o scârbă înaintea Domnului.

11) Mila este o virtute morală prin care este ajutat cel în nevoie. Una dintre caracteristicile esențiale ale lui Dumnezeu este mila: ,,Dumnezeu [este] iubitor de oameni, milostiv, îndelung-răbdător, plin de îndurare și de dreptate, care păzește adevărul și arată milă la mii de neamuri Domnul" (Ieșirea 34,6--7). Tradiția Bisericii arată că se face vinovat de un păcat împotriva Duhului Sfânt acela care păcătuiește neîncetat bazându-se pe faptul că Dumnezeu, fiind milostiv, îl va ierta la nesfârșit; la fel cel care și-a pierdut nădejdea în mila lui Dumnezeu, crezând că păcatele lui sunt atât de mari încât ele nu vor mai putea găsi iertare la Dumnezeu. Acestea două sunt păcate împotriva virtuții teologice a nădejdii. Omul trebuie sa urmeze modelul de milostenie al lui Dumnezeu:Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru este milostiv", îndeamnă Iisus (Luca 6, 36) precum a făcut tatăl fiului risipitor cu fiul său care s-a pocăit. Cel ce este milostiv își face bine sufletului propriu prin mila sa, îl cinstește pe Dumnezeu și este binecuvântat de Acesta care îl răsplătește în nenumărate feluri. Sufletul binefăcător va fi săturat, și cel ce udă pe alții va fi udat și el, ne încredințează Solomon.(Proverbe 11,25) Mila trebuie făcută în ascuns, fără să știe stânga ce face dreapta, cum spune Iisus, și cu bucurie, cum spune apostolul Pavel. Cel milostiv face daruri și acordă împrumuturi. Mila este una din podoabele creștinului. Modele de milă au fost Iov, Tabita, Corneliu, Pavel și, mai presus de toate, Iisus, care s-a milostivit de toți bolnavii cărora le-a dăruit tămăduirea. Mila poate îmbrăca însă și forme negative, atunci când se referă la mila față de infractori care se traduce prin nepedepsirea acestora pentru infracțiunile comise (Deuteronom 13.8; 19,13; 19, 21; Evrei 10,28).

12) Dreptatea este una din virtuțile morale. Ea constă în respectarea atât a poruncilor, îndemnurilor creștine cât și a legilor țării.

13) Hărnicia este una din virtuțile morale care constă în a munci cu sârg și care duce la sporirea cinstită a veniturilor.

Bibliografie

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, tipărită sub îndrumarea și purtarea de grijă a Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, cu aprobarea Sfântului Sinod, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 1997, București, ISBN 973-9130-88-7
2. Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Vadului, Feleacului și Clujului - Învățătură de credință ortodoxă, tipărită cu aprobarea Sfântului Sinod, ediția a 3-a revăzută, prefață la ediția I de Bartolomeu Anania, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003, ISBN 973-8248-43-4
3. Carte de învățătură creștină ortodoxă, pag 181-186, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1978, București

Legături externe

• "The Virtues" from The Orthodox Faith: Spirituality by Fr. Thomas Hopko