Diaconiță

Acest articol face parte din seria Cler

Ordinele mari

Episcop – Preot – Diacon

Ordinele mici

Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit

Ordine dispărute

Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță

Titluri episcopale

Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular

Titluri preoțești

Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor

Titluri diaconale

Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon

Titluri monahale

Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom

Adiacente

Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar

Editați această casetă

Diaconiţele (gr. diakonissa) au reprezentat unul dintre ordinele clericale din Biserica primară. Există puţine informaţii cu privire la activităţile lor din acea vreme, dar este limpede că ajutau îndeosebi la administrarea Tainelor şi la catehizarea femeilor şi fetelor. Întrucât era considerat nepotrivit ca un bărbat să atingă direct o femeie, diaconiţele trebuiau să ajute mai ales la administrarea ungerea cu Sfântului Mir a femeilor nou-botezate.

Istoric

Despre diaconiţe găsim mărturii încă din textul biblic, mai precis începând cu Epistolele Sf. Pavel către Romani 16, 1-2, care aminteşte despre diaconiţa Febe şi I Timotei 3, 8-11, care descrie calităţile pe care ar trebui să le aibă cel desemnat pentru slujirea diaconească, unde versetul 11, intercalat între enumerarea calităţilor episcopului şi respectiv diaconului apare un verset care pare să se refere la o categorie clericală feminină identificabilă cu cea a diaconiţelor:

Femeile (lor) de asemenea să fie cuviincioase, neclevetitoare, cumpătate, credincioase întru toate.

Aceste texte pot fi interpretate ca un indiciu al existenţei instituţiei diaconiţelor încă din perioada apostolică. Sf. Ioan Gură de Aur era categoric în această interpretare (Omilia XI la Epistola I către Timotei).

Faptul pare să fie confirmat ulterior de mai multe texte din Tradiţia Bisericii, care atestă şi ele existenţa instituţiei diaconiţelor şi o reglementează. Astfel, dacă ea nu apare în Tradiţia apostolică atribuită Sf. Ipolit al Romei (+210), atât Didascalia Apostolilor (Siria, sec. III) şi Constituţiile apostolice (Siria, sfârşitul sec. al IV-lea), precum şi în alte documente privind legislaţia civilă şi bisericească de secol IV-VI. O rânduială a hirotoniei diaconiţelor s-a păstrat în Codex Barberini graecus, cel mai vechi codice liturgic care ni s-a păstrat şi a fost reprodusă în Evhologhion-uri până în sec. al XIV-lea, când instituţia căzuse deja în desuetudine, rolul acestora în biserică fiind preluat de monahii.

Instituţia diaconatului feminin s-a dezvoltat doar în Orientul creştin şi în Bizanţ, unde a supravieţuit până în secolul al XII-lea, canonistul Teodor Balsamon (+1195) amintind deja instituţia diaconiţelor ca pe una desuetă. Diaconatul feminin nu s-a dezvoltat în Occidentul latin.

Rolul liturgic al diaconiţelor

Potrivit surselor amintite, trecerea unei femei în treapta diaconiei se făcea prin hirotonirea de către un episcop, ca şi în cazul bărbaţilor; puteau fi primite în această tagmă începând cu vârste destul de înaintate (60, 50 sau 40 de ani - sursele diferă în această privinţă). Puteau fi fecioare, femei căsătorite sau văduve (au existat rânduieli diferite în această privinţă în funcţie de perioadă şi de loc). Veşmântul lor liturgic specific era orarul, ca şi pentru diaconi, şi acestea se împărtăşeau în altar, imediat după diaconi.

Sf. Olimpiada diaconiţa

Putem spune că este anacronic să afirmăm că diaconiţele nu aveau acelaşi rol liturgic ca şi diaconii în Biserica timpurie. Aceasta ar însemna să le atribuim diaconilor un rol pe care l-au căpătat ceva mai târziu în istoria Bisericii. Diferenţierea acestor roluri a fost totuşi relativ rapidă.

În Biserica primară, diaconiţele aveau probabil un rol relativ similar cu cel al diaconului, ba chiar unul pe alocuri mai complex, dată fiind că preotului, ca bărbat, nu îi era îngăduit să le atingă pe catehumene sau pe femeile pentru care se săvârşea Taina Mirungerii sau a Sfântului Maslu.

Astfel, diaconiţele erau cele care aplicau Sfântul Mir sau uleiul sfinţit pe trupul femeilor. Preotul rostea rugăciunile şi supraveghea întreaga procedură, însă cel mai probabil nu se atingea de trupul femeilor respective. Diaconii nu ar fi avut nevoie să joace acest rol, întrucât preotul însuşi putea săvârşi mirungerea sau ungerea cu uleiul sfinţit pentru bărbaţi.

În secolul al IV-lea, Constituţiile apostolice (III.9.1-4) prevăd însă explicit că nu se cuvine ca femeile să boteze, nici să fie hirotonite ca preotese. Tot aici se arată (VIII.28) că rolul liturgic al femeilor se limita la cel de uşier: diaconiţa "nu face nimic din cele ce le fac preoţii şi diaconii, decât păzeşte uşile şi slujeşte preoţilor la botezul femeilor, pentru buna-cuviinţă" - nu putea binecuvânta, nu purta sau oferea Sfintele Daruri altora şi era pe o treaptă inferioară diaconului.

Rolul misionar şi social al diaconiţelor

Pe lângă rolul liturgic, diaconiţele aveau cel mai probabil şi un rol misionar şi social. Deşi ele nu învăţau în Biserică, ele puteau avea acces mai direct şi mai uşor în casele păgânilor unde s-ar fi găsit vreo catehumenă sau vreo femeie creştină. Potrivit normelor sociale de atunci, nu se cuvenea ca un bărbat să vorbească singur cu o femeie care nu îi era rudă, în absenţa unor rude sau servitoare ale acesteia. Diaconiţa, fiind o femeie de o vârstă respectabilă, nu ridica nici un fel de suspiciuni.

De asemeni, după cum arată Didascalia Apostolilor (III.12), făcând o paralelă între acestea şi sfintele femei care slujeau Mântuitorului, diaconiţele mai puteau sluji sau fi de ajutor în alte feluri femeilor bolnave sau convalescente pe care le îngrijeau.

Instituţia diaconiţelor astăzi

De la începuturile ei, la jumătatea secolului al XIX-lea, Biserica Japoniei a avut diaconiţe. Primul episcop al Japoniei, Sf. Nkolai Kasatkin a fost ajutat de mai multe diaconiţe în timpul slujirii sale episcopale.

În aceeaşi perioadă, Biserica Rusiei, Biserica-mamă a Bisericii Japoniei ava şi ea un număr de diaconiţe. Din puţinele materiale de care dispunem, se pare că Biserica Rusiei a avut dintotdeauna diaconiţe.

De-a lungul ultimelor secole, în Biserica Greciei au existat din când în când diaconiţe şi pare să fi avut dintotdeauna diaconiţe în mănăstirile feminine. În anul 2004, Sf. Sinod al Bisericii Greciei a restabilit oficial diaconatul feminin.

Biserica Ortodoxă Rusă mai are încă diaconiţe.

În mănăstirile feminine, rolul diaconiţelor pare să fie cel de a menţine buna rânduială şi funcţionare a bisericii mănăstirii, lucru socotit mai potrivit decât aducerea în mănăstire a unor diaconi.

În anul 2006, mănăstirile româneşti şi bulgăreşti de mai mari dimensiuni par să aibă câte o eclesiarhă (urmaşa probabilă a diaconiţei) care de regulă ocupă rangul al doilea după stareţă. În România, aceasta poartă veşminte distinctive (camilafca şi mantia călugărească) în timpul slujbelor la care îl asistă pe preot.

Dezbateri actuale

Un preot săvârşeşte Mirungerea unei femei adulte

Problema reintroducerii instituţiei diaconiţelor pentru slujirea în bisericile de parohie sau în catedrale nu se pune deocamdată. Practica slujirii diaconiţelor aici pare să fi dispărut din Biserica Răsăriteană cu mai bine de 600 de ani în urmă, dinainte de Căderea Constantinopolului.

Instituţia diaconiţelor a apărut ca o necesitate a vremurilor respective, în contextul social respectiv. În condiţiile în care unele dintre interdicţiile sociale din vremurile de atunci s-au schimbat, iar întrucât majoritatea ortodocşilor sunt botezaţi de la vârsta prunciei, nevoia ajutorului diaconiţelor la slujbele Mirungerii sau Sf. Maslu au încetat să mai fie presante. În cazul convertirilor femeilor adulte, în context contemporan, aceste slujbe pot fi oficiate de către preot.

În diaconie - slujirea socială socială propriu-zisă - sunt implicaţi în prezent atât clerici cât şi laici. În Biserica Ortodoxă Română, rolul social al diaconilor şi diaconiţelor este îndeplinit astăzi nu doar de către diaconi, cât mai ales de asistenţii sociali (teologi), dar el nu mai presupune astăzi neapărat şi un rol liturgic specific al celor implicaţi.

Sfinte diaconiţe

Între Sfintele femei care au avut rangul de diaconiţe, le amintim pe:

• Sf. Febe diaconiţa (3 septembrie, care l-a ajutat pe Sf. Apostol Pavel (amintită la Romani 16, 1-2);
• Cuvioasa Olimpiada (25 iulie), prietenă a Sf. Ioan Gură de Aur;
• Sf. Muceniţă Tatiana (12 ianuarie).

Soţia diaconului

În zilele noastre, termenul de diaconiţă mai este folosit şi pentru a o desemna pe soţia unui diacon. Aceasta nu are nici un fel de funcţie liturgică sau socială specifică, aceasta trebuind totuşi să fie, ca şi preoteasa sau presbitera, un model de evlavie şi cuviinţă pentru toate femeile din respectiva parohie.

Termenul are corespondente şi în alte limbi: în arabă, ea se numeşte Şamassi (derivat din şamas, diacon); în limba sârbă, Djakoniţa. În alte limbi slave, apelativul folosit pentru soţia diaconului este identic cu cel care o desemnează pe soţia preotului: Matiuşka (în rusă), Panimatiuşka (în ucraineană) etc.

Surse

• Deaconesses (Nota bene: Articolul a fost reprodus cu permisiunea administratorilor siteului antiochian.net).
• Ioan I. Ică Jr., "Diaconiţele şi slujirea lor în Biserica veche" - textele principale, in Ioan Gură de Aur, Scrisori din Exil - despre deprimare, suferinţă şi providenţă - către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, volum realizat de diacon Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 1997, pp. 339-348.
• Ionuţ Mavrichi, Instituţia diaconiţelor în Noul Testament.

A se vedea şi

• Diacon
• Hirotonia femeilor
• Presbitera

Legături externe

• ro: Ionuţ Mavrichi, Instituţia diaconiţelor în Noul Testament;
• ro: Despre diaconiţe, fragment extras din "Diaconiţele şi slujirea lor în Biserica veche" - textele principale, in Ioan Gură de Aur, Scrisori din Exil - despre deprimare, suferinţă şi providenţă - către Olimpiada şi cei rămaşi credincioşi, volum realizat de diacon Ioan I. Ică, Jr., Deisis, Sibiu, 1997 (fragment disponibil pe blogul Mirelei Şova).
• en: "Order for the Ordination of a Woman Deacon"
  • en: "Ordination of a Woman Deacon" offers background to the link above, both from the Euchologion of the Monastery of Saint Andrew the First Called in Manchester, England
• en: The Historical Orthodox Deaconess
• en: Archive of "Female Deacons in the Byzantine Church" by Valerie Karras
• en:Archive of "The Liturgical Functions of Consecrated Women in the Byzantine Church" by Valerie Karras
• en: "Prayers for the Ordination of Women Deacons as found in Georgian Manuscripts", taken from: "The Georgian Version of the Liturgy of St. James," F. C. Conybeare and Oliver Wardrop, from Revue de l'Orient Chretien, XIX, 1914 (Paris)
• en: Church of Greece Restores Diaconate for Women by Dr. Kyriaki Karidoyanes FitzGerald
• en: Toward a Complete Expression of the Diaconate: Discerning the Ministry Women Deacons (PDF) by Kyriaki Karidoyanes FitzGerald, M.Div., Ph.D.