Părinții pustiei

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Părinţii pustiei)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
Botezul - Mirungerea
Sf. Împărtășanie - Spovedania
Căsătoria - Preoția
Sf. Maslu
Starea omului
Păcatul - Patima - Virtutea
Raiul - Iadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

Credința - Nădejdea - Iubirea

Virtuțile morale

Înțelepciunea - Smerenia
Răbdarea - Stăruința în bine
Prietenia - Iertarea - Blândețea
Pacea - Mila - Dreptatea - Hărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia - Pocăința
Isihia - Discernământul
Mintea
Asceza
Fecioria - Ascultarea
Statornicia - Postul
Sărăcia - Monahismul
Rugăciunea
Închinarea - Cinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. Moaște - Semnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Părinții pustiei sunt monahi fondatori ai comunităților monahale din pustia Egiptului, din perioada de început a monahismului (secolele IV-V), care au fugit din orașe, au părăsit lumea, în căutarea unui mod de viață ascetic și solitar, în sălbăticia pustiei.

Definiția oficială

Denumirea de părinții pustiei cuprinde un grup influent de eremiți și cenobiți (trăitori în viața de obşte), începând cu secolul al IV-lea, care s-au stabilit în deșertul egiptean. Originile monahismului răsăritean și apusean se găsesc în aceste comunități solitare și religioase de asceți. Pavel Tebeul este primul pustnic menționat care a stabilit o tradiție monahală ascetică și de contemplație, iar Pahomie al Tebaidei este considerat fondatorul cenobitismului sau a monahismului timpuriu. Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al III-lea, Antonie cel Mare conducea colonii de pustnici în mijlocul acestei regiuni. El a devenit curând în Biserică arhetipul monahilor, care părăsesc lumea pentru Dumnezeu, faimă datorată în mare parte și popularei scrieri a sfântului Atanasie cel Mare, Vita St. Antoni (Viața sfântului Antonie). Acești primi monahi au atras numeroși ucenici în jurul așezărilor lor austere mai ales prin modul lor simplu, neobișnuit și concentrat de căutare a mântuirii și îndumnezeirii. Părinților pustiei li se cereau adesea călăuzire sau îndrumare spirituală și sfaturi de către ucenicii lor. Aceste răspunsuri, au fost păstrate și adunate în diferite culegeri de apoftegme ale Părinților pustiei, sau Patericele, între care cea mai populară este Patericul egiptean.[1]

Printre părinții pustiei din Patericul egiptean se găsesc și câteva maici duhovnicești, numite amma (echivalentul feminin pentru avva), între care cele mai celebre sunt amma Sara și amma Sinclitichia.

A se vedea și

Note

  1. Definition by Emily K. C. Strand.