Schetia

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare

Schetia (gr. Sketia) este unul din cele trei principale centre monastice ortodoxe din Egipt - alături de Nitria şi Chiliile -, începând cu secolul al IV-lea.

Schetia numeşte pe scurt Pustia Schetia, situată la circa 70 kilometri de Delta Nilului, într-o vale mare lungă de 30 de kilometri şi largă de 6-7 kilometri, al cărei fund se află sub nivelul mării şi unde se găsesc lacuri (zece la număr) cărora li s-a dat numele de Uadi el-Natrun - adică: Valea Natrun (Wadi Natroun) - din pricina salpetrului nitric (săruri şi carbonaţi de natriu, pe care vechii egipteni le foloseau la mumificarea morţilor lor) extras de acolo încă din antichitate. Aici se situează pustia schetică, unde încă din anul 330 s-a stabilit Macarie cel Mare. El cunoştea bine locurile, deoarece, cămilar fiind, venea adeseori să caute salpetru. Schetia nu va întârzia să devină, în ultimele decenii ale secolului al IV-lea, centrul cel mai înfloritor și mai admirat[1] al vieţii anahoretice, aici locuind mulți din Părinţii pustiei cei mai renumiţi.

Informațiile istorice precise despre Schetia sunt puține, și aceasta datorită izolării ei excepționale. Lucrarea Historia monachorum in Aegypto precizează că de la Nitria la Schetia este cale de 24 de ore de mers, în direcția deșertului celui mai profund și fără nicio cărare sau drum, călătorul trebuind să călătorească doar noaptea, ca să se orienteze după stele[2].

Schetia a fost devastată în mai multe rânduri e incursiunile barbarilor:

  • 357 - de saracini
  • 407-408 - de tribul berberic al mazakinilor (Libia)
  • 434 - de saracini
  • 444
  • 570
  • 578 - de berberii mazakini
  • mai târziu, în multe rânduri devastată sub dominație musulmană[3]

Îndeosebi după distrugerea integrală din 407-408 mulţi pustnici s-au refugiat în alte centre monahale: avva Siluan cu însoţitorii lui s-au dus în Sinai şi avva Sisoe în Clisma[4]. Viața monahală la Schetia va fi reluată, dar viața de obște va deveni încet-încet principala formă de viață monastică.

După invazia Egiptului de către arabi, Califul musulmanilor din Arabia permite călugărilor creştini de aici să-şi practice credinţa. Pentru acest motiv, locul devine reşedinţa oficială a patriarhului copt. Până astăzi, patriarhul este ales dintre monahii din Uadi el-Natrun (Schetia).

În ciuda repetatelor devastări și distrugeri de-a lungul secolelor, Schetia a fost întotdeauna repopulată. Astăzi, patru mănăstiri copte sunt situate în pustia schetică.

Schetia și Patericul egiptean

Cercetătorii colecțiilor apoftegmelor părinților pustiei (W. Bousset, Jean-Claude Guy, A.-J. Festugière, Dom Lucien Regnault și alții) remarcă faptul că aceste colecții, cunoscute azi sub numele generic de Patericul egiptean sau Apoftegmele Părinților pustiei, transmit în principal tradiția centrului monastic de la Schetia.

Jean-Claude Guy distinge patru „generații” succesive la Schetia[5]:

1. Generația contemporanilor lui Antonie cel Mare, care începe cu fondatorul așezării de la Schetia, Macarie cel Mare: Sisoe cel Mare, avva Atre, avva Isaia, avva Or, avva Paisie, avva Pavel.
2. Generația cuprinsă de perioada de la moartea lui Antonie (356) și până la moartea lui Macarie cel Mare (390): Arsenie cel Mare, Carion și Zaharia, Daniel, Evdemon, Heron, Ischirion, Isidor preotului Schetiei, Pafnutie, Porfirie, Siluan, Marcu și Zenon, Teonas, Teopempt.
3. Perioada de aur, de maximă înflorire a centrului monahal, până la marea devastare din 407: Ahile, Alonie, Apolo, Ilie, Ioan Colov, Moise, Pahon, Ptolemeu, Serapion, Simeon, Teodor al Fermii.
4. Supraviețuitorii de la 407 și continuatorii Schetiei: Arsenie cel Mare și Pimen cel Mare, și ucenicii și continuatorii lor.

Surse

  • Dom Lucien Regnault, Viaţa cotidiană a Părinţilor deşertului în Egiptul secolului IV (în româneşte de diac. Ioan I. Ică jr.), Editura Deisis, Sibiu, 1997.
  • Dimitrios G. Tsamis, Patericul sinaitic (traducere din neogreacă de Pr .Prof. Dr. Ioan Ică), Editura Deisis, Sibiu, 1995.
  • Jean-Claude Guy, "Introducere" la: Les apophtegmes des Pères. Collection systématique. Vol. 1 : Chapitres I-IX, Cerf, Paris 1993 (SC 387)

Note

  1. Ioan Casian și Paladie au numai superlative despre Schetia.
  2. A.-J. Festugière, Historia monachorum in Aegypto, p. 130-131. PL 21, 453 C.
  3. Cronologiile devastărilor după Sinaxarul părintelui Macarie de la Simonos Petras (Muntele Athos) și după Dimitrios G. Tsamis, Patericul sinaitic (traducere din neogreacă de Pr .Prof. Dr. Ioan Ică), Editura Deisis, Sibiu, 1995.
  4. Dimitrios G. Tsamis, Patericul sinaitic, trad. din gr. De Pr. Prof. Dr. Ioan Ică, Ed. Deisis, Sibiu, 1995, nota 201, p.89
  5. Jean-Claude Guy, Les apophtegmes des Pères. Collection systématique. Vol. 1 : Chapitres I-IX, Cerf, Paris 1993 (SC 387), în "Introducere" la capitolul "IV. Prosopographie des moines scétiotes", pp. 46-79.