Nitria

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
Harta Egiptului monastic
Nitria (pustia sau muntele Nitriei) a fost unul din principalele centre monastice ortodoxe începând cu secolul al IV-lea - alături de Schetia şi Chiliile -, în Egiptul Inferior (nord-vestul Egiptului), în Delta Nilului. Așezarea monastică de la Nitria a fost întemeiată către anul 325 de avva Amun, un contemporan al sfântului Antonie cel Mare. Puțin mai târziu, către anul 338, Amun se vede nevoit să întemeieze o nouă așezare monastică, numită Chiliile (Kellia sau La Chilii), un fel de schit al Nitriei (situat la 12 mile, adică la 18 km distanță)[1], deoarece că numărul monahilor era în continuă creștere.

Scriitorul bisericesc Rufin evaluează, pe la anul 373, la 3.000 de locuitori așezarea monastică de la Nitria (Istoria Bisericească, II, 3). Numai douăzeci de ani mai târziu, Paladie vorbește de 5.000 de călugări, trăind în chilii sau mănăstiri uneori de sute de viețuitori.

Paladie petrece aproximativ nouă ani în Nitria, între 390 și 399 și numește în Istoria lausiacă pe câțiva dintre cei mai mari Părinți din Nitria de până la sfârșitul secolului al IV-lea: Amun (întemeietorul Nitriei), Or (și ucenicul lui Atre), Pamvo, Veniamin, Apoloniu, Macarie cel Tânăr, Natanail, Macarie Alexandrinul (preot la Nitria), Croniu preotul Nitriei, Ierax și alții.

Trei mari evenimente istorice bisericești importante au marcat Nitria de-a lungul secolelor al IV-lea și al V-lea:

  • 373: La moartea sfântului Atanasie al Alexandriei, succesorul său ortodox, Petru, este înlăturat din scaunul Alexandriei cu acordul împăratului Valens (+378) și înscăunat arhiepiscop Luciu, din partida ariană, susținut de armatele imperiale. Tot atunci Luciu obține de la împărat și un edict de persecuție a ortodocșilor din Alexandria și Egipt. Luciu trimite trupele și pentru monahii din pustie, cei mai afectați fiind monahii din Nitria, așezare monastică mai accesibilă decât Schetia.[2]
  • 399-404: Arhiepiscopul Teofil al Alexandriei persecută monahii așa-ziși „origeniști”. Cei numiți „Frații Lungi” (Dioscor, Ammonios, Eftimie și Eusebiu), ucenici ai lui avva Pamvo (prăznuit la 18 iulie), Isidor preotul și apropiații lor au fost cei dintâi vizați. La începutul anului 400 Teofil reunește un sinod la Alexandria în care anatemizează scrierile lui Origen și poruncește să fie urmăriți peste tot cei care susțin origenismul. Apoi obține de la guvernatorul Alexandriei un detașament de soldați cu care se duce noaptea la Nitria în căutarea celor pe care el îi acuza de „origenism”. Sute de chilii sunt devastate, incendiate și mulți cuvioși Părinți răniți sau omorâți. Trei sute de călugări din pustia Nitriei s-ar refugiat cu această ocazie în Palestina, iar cincizeci dintre ei s-au dus până la Constantinopol, inclusiv Frații Lungi și Isidor preotul. Sfântul Ioan Gură de Aur, patriarhul Constantinopolului, îi găduiește (401), dar nu îi primește la Împărtășire înainte ca lucrurile să fie clarificate bisericește. Monahii persecutați fac apel la Împărat (în ciuda sfatului sfântului Ioan Gură de Aur). Arhiepiscopul Teofil ajunge la Constantinopol abia în anul 403, împreună cu alți episcopi, și obține convocarea unui pseudo-sinod - Sinodul de la Stejar - în care îl condamnă pe sfântul Ioan Gură de Aur și îl constrânge la exil. Prăznuirea Cuvioșilor Părinți de la Nitria pe care prin foc și cu moarte silnică i-a dat Teofil cel de rea amintire, arhiepiscopul Alexandriei, se face la 10 iulie.[3]
  • 413: sfântul patriarh Chiril al Alexandriei cheamă pe monahii de la Nitria în ajutor în lupta sa cu prefectul Oreste.[4]

Surse

  • Antoine Guillaumont, Originile vieții monahale. Pentru o fenomenologie a monahismului (Traducere de Constantin Jinga), Editura Anastasia, București, 1998.
  • Derwas J. Chitty, Et le désert devint une cité... Une introduction à l’étude du monachisme égyptien et palestinien dans l’Empire chrétien, Abbaye de Bellefontaine, 1979, SO 31.

Note

  1. Patericul egiptean, Pentru avva Antonie, 36)
  2. Socrate Scolasticul, Istoria bisericească IV, 21-24.
  3. Socrate Scolasticul, Istoria bisericească V, 7-10; Sinaxarul Părintelui Macarie de la Simonos Petras.
  4. Socrate Scolasticul, Istoria bisericească VII, 14.