Sfânta Scriptură

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 21 ianuarie 2010 12:01, autor: IoanC (Discuție | contribuții) (→‎Integritatea Sfintei Scripturi)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.


Acest articol face parte din seria
Introducere în
Creștinismul Ortodox
Sfânta Tradiție
Sfânta Scriptură
Simbolul credinței
Sinoade ecumenice
Sfinții Părinți
Sfânta Liturghie
Drept canonic
Icoane
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl
Iisus Hristos
Sfântul Duh
Biserica
Eclesiologie
Istoria Bisericii
Sfintele Taine
Viața Bisericii
Editează această cutie

Sfânta Scriptură sau Biblia ca mijloc de transmitere a Revelaţiei(sau Descoperirii) dumnezeieşti şi ca depozitară a Revelaţiei, cuprinde o dublă colecţie de cărţi: Colecţia Vechiului Testament şi Colecţia Noului Testament.

Vechiul Testament cuprinde Revelaţia făcută de Dumnezeu prin patriarhii vechi şi prin prooroci, timp de aproximativ 1000 de ani (sec. XV - sec. V î.d.Hr.), fiind "călăuză spre Hristos" (Galateni 3: 24), pregătind venirea Lui.

Noul Testament cuprinde Descoperirea supranaturală făcută nu prin trimişi ai lui Dumnezeu, ci prin Însuşi Dumnezeu Fiul (Evrei 1:1-2), pusă în scris ocazional de către unii dintre Apostoli sau ucenicii acestora. Cea mai mare parte a Descoperirii făcute de Mântuitorul s-a transmis pe cale orală, fiind fixată în scris mai târziu, de către Sfinţii Părinţi ai primelor secole creştine.

Noul Testament desăvârşeşte Descoperirea făcută de Dumnezeu prin Legea lui Moise (cuprinsă în Pentateuh - primele cinci cărţi ale Bibliei) şi prooroci, din perioada Vechiului Testament, după cuvintele Mântuitorului: "Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc" (Matei 5: 17).


Natura Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptura este Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp este despre Dumnezeu Cuvântul, Iisus Hristos. Sfânta Scriptura reprezinta Descoperirea Lui Dumnezeu despre El Însuși, Cuvântul Lui Dumnezeu spus în cuvintele oamenilor. Biblia este o mărturie a Descoperirii dumnezeiești, si o parte a Sfintei Tradiții care este vie și lucrătoare în Biserica. Astfel, dacă Sfânta Tradiție înseamna viata Bisericii, Sfânta Scriptura este limba principala a acestei vieți.

Biblia—atât Vechiul Testament, cât și Noul Testament—este hristocentrica și hristologica. În întreaga Biblie se vorbește despre Mesia. În timpul Vechiului Testament venirea Mântuitorului este proorocita și pregătita, pe când Noul Testament a fost scris întocmai pentru ca Hristos înviase deja din morți, iar prin moartea Apostolului Iacov, Biserica înțelesese ca martorii oculari ai Mântuitorului nu vor fi pe pământ încă mult timp.

La început, apostolii au transmis Sfânta Evanghelie prin viu grai; prin aceasta, Cuvântul Lui Dumnezeu s-a răspândit și a întemeiat Biserica. Ulterior, în acest context, Biblia a putut fi compusa și canonizata. În mod firesc, oamenii mai întâi predica(oral) Adevărul și apoi înregistrează în scris cele auzite. Primele cuvinte ale lui Moise rostite către poporul lui Israel după Pastile evreilor au fost ca aceștia sa spună copiilor cele întâmplate. Primul lucru pe care l-a săvârșit Sf. Maria Magdalena după ce l-a văzut pe Iisus Înviat a fost sa ii spună îndată și lui Sf. Petru. Mai târziu, aceste evenimente au fost trecute în scris spre mărturie nestrămutata pentru următoarele generații.

Se presupune credința

Biblia presupune credința cititorului, ea fiind un document despre credință, iar nu despre știință, filosofie, istorie, arheologie, literatura, ideologie sau biografie. Potrivit cu originea și folosirea pe care și le are în obștea credincioșilor, Biblia nu încearcă sa-și stabilească propria autenticitate, nici sa-și dovedească supozițiile fundamentale. Ea nu a fost intenționată ca o dovadă logică existentei lui Dumnezeu sau a realității pe care textele Biblice o atestă.

"Credința" înseamnă acceptarea unui adevăr pe baza mărturiei altcuiva, și nu pe bănuieli sau pe cunoaștere directa ca martor ocular. După cum spune Sf. Ioan Hrisostom, Biserica ar muri dacă ar fi fondata numai pe cunoștința (experiența directa); trebuie să existe cei care cred fără sa vadă. Cu toate că de-a lungul istoriei Bisericii, Descoperiri dumnezeiești au fost într-adevăr trăite de către sfinți și prin experiențe empirice, acest lucru nu se întâmpla nicidecum în mod obișnuit. Astfel că, în această viaţă, majoritatea creștinilor nu vor primi adevărurile descrise în Biblie prin Descoperire directă, ci ei trebuie să o citească cu ochii credinței.

Integritatea Sfintei Scripturi

Deoarece Biblia este un document despre credință, se cuvine sa ii respectăm integritatea ca fiind Descoperire definitivă a credinței Creștin Ortodoxe. Nici o altă carte în afară de cele menționate mai jos, nu este recunoscută de Canonul Sfintei Scripturi. Deşi Biblia nu constituie un rezumat exhaustiv al Descoperirii dumnezeiești, nu ni s-a dat o Descoperire mai nouă. Chiar și în cazul în care un nou text s-ar afla de către cercetători, și ar fi dovedit în unanimitate de către aceștia că provine din mâinile Apostolului Pavel sau ale lui Moise (spre exemplu), nu s-ar adauga la Canonul Sfintei Scripturi. De asemenea, nici nu s-ar scoate din Canon un text care s-ar dovedi fără îndoială a nu aparține autorului căruia i se atribuie în mod tradițional.

Scopul Sfintei Scripturi

Sfânta Scriptură există pentru motivul pe care îl dă Sfântul Apostol Ioan îl dă în Evanghelia sa (20, 30-31):

Deci şi alte multe minuni a făcut Iisus înaintea ucenicilor Săi, care nu sunt scrise în cartea aceasta.
Iar acestea s-au scris, ca să credeţi că Iisus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, să aveţi viaţă în numele Lui.

Prin urmare, Biblia a fost scrisă ca să putem crede și să fim mântuiți.


Acest articol sau paragraf este o ciornă.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor completându-l cu informațiile și referințele care lipsesc pentru a-l transforma într-un articol adevărat.



Canonul Sfintei Scripturi

Canonul Vechiului Testament din Scriptură urmat de Biserica Ortodoxă este cel al Septuagintei, care era Biblia cunoscută de Apostoli. De-a lungul anilor, alte comunități creștine s-au abătut întrucâtva de la acest canon al Scripturii. Canonul Noului Testament s-a structurat în primele secole ale Bisericii. Prima listă definitivă a cărților Noului Testament o găsim în Scrisoarea pascală a Sf. Atanasie al Alexandriei în anul 367.

Canonul Sfintei Scripturi, adică lista cărţilor sfinte acceptate de Biserică ca fiind scrise sub inspiraţia Duhului Sfânt şi cuprinzând revelaţia dumnezeiască. Dacă inspiraţia cărţilor canonice este o învăţătură descoperită chiar în Sfânta Scriptură (II Tim. 3, 16), introducerea şi menţinerea acestor cărţi în canon, precum şi numărul lor, au fost stabilite de Biserică prin Tradiţie (v. BIBLIE). Canonul Vechiului Testament s-a format definitiv la sfârşitul secolului I, în cadrul sinagogii iudaice, de unde l-a preluat Biserica Creştină. Biserica primară a ales canonul alexandrin sau Septuaginta, care cuprinde 39 de cărţi împărţite, după cuprinsul lor. Cărţile istorice : Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, Deuteronomul, Iosua Navi, Judecători, Rut, I Regi, II Regi, III Regi, IV Regi, I Cronici, II Cronici, Ezdra I, Neemia i(Ezdra II), Estera ; cărţile didactice : Psalmii, Iov, Proverbele lui Solomon, Ecleziastul, Cîntarea Cîntărilor; cărţile profetice : Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Plângerile lui Ieremia (profeţii mari) ; şi Avdie, Ioil, Iona, Amos, Osea, Miheea, Naum, Sofonie, Avacum, Agheu, Zaharia şi Maleahi (profeţii mici). In afară de aceste cărţi inspirate şi canonice, Biserica Ortodoxă consideră ca bune de citit şi folositoare de suflet pentru credincioşi alte zece cărţi care s-au păstrat în Sfânta Scriptură împreună cu cele canonice şi care sînt folosite în cult : Iudit, Ezdra III, I Macabei, II Macabei, III Macabei, Tobit, înţelepciunea lui Isus Sirah, înţelepciunea lui Solomon, Epistola lui Ieremia, Baruh.

La un moment dat, către anul 150, Biserica a fixat pe baza Tradiţiei, un canon al scrierilor care cuprind descoperirea dumnezeiască a lui Iisus Hristos, propovăduită de apostoli, şi care formează Noul Testament. într-o scrisoare de Paşti, din "anul 367, a sfântului Atanasie, apare pentru prima oară şi lista cu cele 27 de cărţi pe care Biserica creştină le acceptă şi le recunoaşte ca inspirate şi canonice : cele patru Evanghelii : după Matei, după Marcu, după Luca şi după Ioan ; epistolele pauline : Romani, I şi II Corinteni, Galateni, Efeseni, Filipeni, Coloseni, I şi II Tesaloniceni, I şi II Timotei, Tit, Filimon, Epistola către Evrei; epistolele soborniceşti : Iacov, I şi II Petru I, II şi III Ioan ; Iuda ; Apocalipsa.

Pe cât posibil, vom reda între paranteze variantele de transcriere alternative ale numelor cărților Scripturii în cele ce urmează.

Canonul Vechiului Testament

Canonul Noului Testament

A se vedea si

Alte articole

Legaturi externe

Biblia Online

Lecturi pastorale

Stiri noi


Articole înrudite

Adus de la „https://ro.orthodoxwiki.org/index.php?title=Sfânta_Scriptură&oldid=15601”