Samaria

Palestina cu provinciile Galileea, Samaria și Iudeea

Samaria (gr. Samareia) este ținutul din nordul Palestinei, așezat între Galileea și Iudeea (Luca 17, 11; Ioan 4, 4 ș.u.; Fapte 8, 1-8). Cetatea-capitală se numea tot Samaria și a fost capitala Regatului de Nord a poporului lui Israel.

Epoca Vechiul Testament

După moartea lui Solomon, regatul Israel se împarte în două: regatul de nord revine lui Ieroboam (932-911 î.Hr.) cu capitala în orașul Tirța (vechi oraș cananeean). Unul din urmașii lui Ieroboam, și anume Omri (884-874 î.Hr.), fost comandant al armatei israelite, după ce înăbușă o răscoală condusă de Zimri, ajunge rege. El construiește orașul Samaria (lb. ebr. = „turn de veghe“), unde mută capitala regatului, către anul 880 î.Hr. (1 Regi 16, 24).

În secolul al VIII-lea, regele Asiriei Salmanasar ocupă Regatul de nord și distruge Samaria (722-721 î.Hr.), iar pe locuitorii ei îi duce în robie. El populează regatul cu sclavi străini, păgâni, iar aceștia se vor amesteca cu puținii israeliți rămași în țară (II Regi 17, 24). Astfel, populația acestei regiuni a devenit un amestec de mai multe nații, populații, neamuri, rase (2 Regi 17, 3-6, 24).

În timpul captivității babilonice a evreilor, între anii 640-538 î.H., regele Asiriei a repopulat Samaria cu cinci triburi păgâne, asiatice, cu idolii lor, la care continuau să se închine (4 Regi 17, 24-41). Emigranții au fost convertiți la mozaism doar parțial, continuând să adore zeitățile proprii. După încetarea captivității, evreii reveniți în Samaria s-au amestecat cu aceste triburi, rezultând un popor hibrid, în permanentă dușmănie cu iudeii și confuzie religioasă. Acest popor sunt samarinenii sau samaritenii.

Deși erau acum aproape păgâni, ei mai păstrau ceva din Legea mozaică în practicile lor religioase, reținând din Vechiul Testament numai Pentateuhul. Ei nu uitaseră că se trăgeau din seminția lui Iacov (din doi dintre fiii acestuia: Manase și Efraim) și se mândreau cu originea lor.

Când s-au întors evreii din robia babiloniană (sec. VI) nu i-au mai recunoscut pe samarineni că fac parte din neamul ales. Atunci samarinenii și-au construit un templu pe muntele Garizim, socotindu-l mai frumos decât cel din Ierusalim. Aici, pe Garizim, ei au continuat să se închine chiar și când templul lor a fost distrus de Ioan Hircan Macabeul (108-107 î.Hr.). Odată cu distrugerea templului de pe muntele Garizim, Ioan Hircan a distrus și cetatea Samaria, care a fost reclădită în anul 30 î.Hr. sub numele de Sevasta (sau Sebasta).

Între samarineni și evrei exista o ură reciprocă, evreii disprețuindu-i pe samarineni ca pe niște păgâni, iar samarinenii hărțuindu-i pe evrei. Fiindcă Samaria se află la nord, între Galileea și Iudeea (Regatul de sud), era o adevărată primejdie pentru evreii din Galileea să treacă prin Samaria, când se duceau să se închine la templul din Ierusalim (în Iudeea), și de aceea ocoleau Samaria, trecând pe la răsărit de Iordan.

Epoca Noului Testament

În vremea Mântuitorului Iisus Hristos (epoca Noului Testament), samarinenii (samaritenii) erau considerați eretici și necurați (Luca 9, 52), de unde și relativa interdicție pentru evrei de a trece prin teritoriilor lor, pentru a nu se spurca. Cei care făceau pelerinajul anual la Ierusalim venind din Galileea trebuiau bunăoară să facă un ocol ca să evite Samaria. De aceea, atitudinea Mântuitorului față de samarineni – considerându-i tot atât de vrednici de mântuire ca și pe evrei și pe oricare om - era la vremea aceea surprinzătoare și scandaloasă pentru unii (Luca 10, 33; 17, 16; Ioan 4, 5-40).

Deși inițial apostolii au evitat Samaria după porunca Mântuitorului - „Pe acești doisprezece i-a trimis Iisus, poruncindu-le lor și zicând: În calea păgânilor să nu mergeți și în vreo cetate de samarineni să nu intrați.” (Matei 10, 5) -, după Învierea Domnului ei au primit poruncă să predice și în aceste ținuturi: „El a zis către ei: ... Ci veți lua putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și în Samaria și până la marginile pământului.” (Fapte 1, 8). Faptele Apostolilor relatează propovăduirea apostolului Filip în Samaria în timpul persecuției lui Saul - viitorul Apostol Pavel (FA 8, 5-25).

Samarineni din Noul Testament

• samarineanul milostiv din pilda samarineanului milostiv (Luca 10)
• samarineanul mulțumitor care era unul din cei 10 leproși vindecați de Iisus (Luca 17, 11-19)
• femeia samarineancă din Sihar (Ioan 4) - cunoscută în sinaxare ca Fotini samarineanca, a cărei mucenicie este prăznuită la 26 februarie

A se vedea și

• Omri

Surse

• Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Prof. Ecaterina Braniște, Dicționar enciclopedic de cunoștințe religioase, Editura Diecezană Caransebeș, 2001, ISBN 973-97569-7-2
• Xavier Léon-Dufour, Dictionnaire du Nouveau Testament, Ed. du Seuil, Paris, 1975, p. 482