Dogmatică (tropar)

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Tropar dogmatic)
Salt la: navigare, căutare

Dogmatica (gr. dogmatikon = "cu privire la dogma"), sau troparul dogmatic (gr. troparion dogmatikon) , se referă în Liturgică și Imnografie la acele tropare care enunță în mod particular o dogmă de credință.

În general, troparele sau stihirile care se cântă la sfintele slujbe după „Slavă...” sunt tropare dogmatice relative la dogma Sfintei Treimi, iar troparele sau stihirile care se cântă după „Și acum...” sunt tropare dogmatice referitoare la Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos și la atributul de Theotokos dat Maicii Domnului, și pecetluite de Sinodul III Ecumenic și Sinodul IV Ecumenic.

În mod particular, pentru fiecare din cele 8 glasuri, Octoihul are prevăzută o stihiră specială ce preaslăveşte dogma Întrupării lui Hristos din Fecioara Maria. Aceste stihiri au o profunzime dogmatică deosebită, și de aceea au fost numite „dogmatici ale glasului”. Ele sunt alcătuite de sfântul Ioan Damaschin în prima jumătate a secolului al VIII-lea. Aceste dogmatici se cântă la Vecernie, înainte de imnul Lumină lină, la „Și acum...” (sau la „Slavă...; Și acum...”, dacă sfinții sau sărbătoarea zilei sau nu are stihiră la „Slavă”).


Imnografia Bisericii Ortodoxe
Cărți și perioade liturgice
Acatistier | Aghiazmatar | Apostol | Ceaslov | Evanghelie | Liturghier | Molitfelnic | Minei | Octoih | Panihidă | Penticostar | Tipic | Triod
Noțiuni de imnografie
Acatist | Aleluia| Antifon | Automelă | Axion | Canon | Catavasie | Cântarea Casianei | Cântarea Maicii Domnului | Condac | Cuvine-se cu adevărat | Doxologie | Ecfonis | Ectenie | Fericirile | Glas | Heruvic | Idiomelă | Icos | Imn | Irmos | Luminândă | Ode biblice | Paraclis | Podobie | Polieleu | Prochimen | Psalmii din Tipic | Stihiră | Stihoavnă | Tropar | Tropar dogmatic | Unule Născut
Imnografi
Andrei Criteanul | Casiana | Cosma Imnograful | Efrem Sirul | Ioan Scolasticul | Iosif Imnograful | Nicodim Aghioritul | Roman Melodul | Teodor Studitul | Matei Vlastares