Sinodul IV Ecumenic

Al patrulea Sinod Ecumenic s-a ținut la Calcedon (Halkidon) în anul 451 d.Hr., fiind cunoscut și ca Sinodul de la Calcedon. Acest important sinod ecumenic s-a ocupat de două mari chestiuni:

• unele aspecte privind Firea (Natura) și Ipostasul (Persoana) lui Hristos, unirea ipostatică și
• organizarea văzută a Bisericii.

Istoric

În anul 449, între al treilea și al patrulea Sinod Ecumenic, s-a ținut un alt sinod, la Efes (în Asia Mică), sinod la care succesorul la tron al Sfântului Chiril, Dioscor al Alexandriei, a stăruit că „în Hristos este o singură fire (physis)”. Această poziție este cunoscută sub numele de monofizită; conform acestei doctrine, Mântuitorul ar fi „din două firi, dar după Întrupare este o singură fire întrupată a lui Dumnezeu-Cuvântul”. Sfântul Chiril folosise și el aceste cuvinte, dar Dioscor a omis multe din afirmațiile acestuia care completau și echilibrau acest punct de vedere. Acest sinod, care sprijinise erezia monofizită, a rămas cunoscut în Istoria Bisericii sub numele de Sinodul tâlhăresc de la Efes.

După numai doi ani, în 451, convins de către Pulcheria Împărăteasa (care era o fermă adeptă a ortodoxiei și adversară a monofiziților), împăratul Marcian a convocat o nouă întrunire a Episcopilor pentru a tranșa asupra acestei chestiuni. Acest Sinod, care a avut loc la Calcedon, este socotit al patrulea mare Sinod Ecumenic.

Cu privire la natura și persoana lui Hristos, Sinodul a respins poziția lui Dioscor și a proclamat că:

"...în timp ce Hristos este o singură Persoană neîmpărțită, El nu este din două firi, ci în două firi. Episcopii au salutat Tomosul lui Leon cel Mare, Papă al Romei (adormit în anul 461), în care este clar afirmată distincția dintre cele două naturi, fiind totodată subliniată și unitatea Persoanei lui Hristos. În mărturisirea lor de credință, ei și-au afirmat credința în Unul și același Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, Însuși desăvârșit întru dumnezeire cât și întru omenitate, Însuși Dumnezeu adevărat și om adevărat... cunoscându-se în două firi, fără amestecare (asynchytos), fără schimbare (atreptos), fără împărțire (achoristos), fără despărțire (adairetos), deosebirea firilor nefiind nicidecum stricată din pricina unimii, ci mai degrabă păstrându-se însușirile fiecărei firi într-o singură persoană și într-un singur ipostas." .

Această definiție, în care atât deosebirea între cele două Firi (Naturi), cât și unitatea Persoanei lui Hristos sunt subliniate era stabilită nu doar pentru a-i combate pe monofiziți, ci și pe adepții lui Nestorie.

Cu privire la organizarea vizibilă a Bisericii, Canonul 28 al Sinodului de la Calcedon a confirmat Canonul 3 al Sinodului al doilea, lăsând locul al doilea în cinstire în Biserică, după scaunul Romei, celui al Constantinopolului - "Noua Romă". Aceasta era o lovitură dată Bisericii din Alexandria și dorinței sale de a avea drept de jurisdicție deplină și exclusivă asupra întregului Răsărit. Leon al Romei a respins acest canon, dar Răsăritul i-a recunoscut întotdeauna validitatea. Sinodul a eliberat totodată Ierusalimul de sub jurisdicția Cezareei (Kesariei), dându-i cel de-al cincilea loc în cinstire, creând astfel ceea ce ortodocșii cunosc sub numele de Pentarhie. Această Pentarhie a stabilit ordinea cinstirii după cum urmează. În ordinea rangului:

1. Roma
2. Constantinopol
3. Alexandria
4. Antiohia
5. Ierusalim.

Toate cele cinci scaune se considerau de origine apostolică. Primele patru erau cele mai importante cetăți din Imperiul Roman, iar Ierusalimul a fost adăugat acestora deoarece Hristos aici pătimise și înviase. Tot în timpul acestui Sinod, episcopii fiecăreia din cele cinci cetăți au primit titlul de "patriarh". Patriarhatele și-au împărțit întreaga lume cunoscută în sfere de jurisdicție, cu excepția Ciprului, căreia îi fusese acordată independența la cel de-al treilea Sinod Ecumenic și care își păstrează dreptul de autoguvernare până în zilele noastre.

În înțelegerea Pentarhiei, trebuie evitate două erori:

• ideea ca sistemul patriarhiilor și mitropoliilor se bazează pe structura ecleziastică și
• ideea că Episcopul Romei (Papa) are supremația asupra celorlalți episcopi.

În ceea ce privește primul aspect, ortodocșii nu înțeleg Biserica din perspectiva ordinii ecleziastice, ci din perspectiva dreptului divin. Ei consideră că toți episcopii sunt prin definiție egali, indiferent de autoritatea sau prestigiul cetății pe care o administrează. Toți ou fost unși de Dumnezeu ca învățători ai credinței, toți sunt în mod egal urmașii Apostolilor și toți au autoritatea sacramentală. Atunci când apare o dispută, nu este suficient ca un singur episcop să își exprime poziția; toți episcopii eparhioți (titulari) au dreptul să participe la un sinod general, să își exprime punctul de vedere și să voteze. Sistemul Pentarhiei nu afectează calitățile esențiale ale fiecărui episcop, nici nu privează comunitățile locale de semnificația pe care le-a atribuit-o Ignatie.

Cu privire la cea de a doua problemă, ortodocșii nu acceptă învățătura autorității papale așa cum a fost ea formulată de Primul Conciliu de la Vatican din 1870 și așa cum o mărturisește Biserica Romano-Catolică în zilele noastre. Dar ei nici nu au refuzat Romei primatul de cinstire (sau de onoare), așa cum a fost el stabilit de al doilea Sinod Ecumenic, căci Roma a fost cea care a rămas cea mai fidelă dreptei-credințe, în fața ereziilor, de-a lungul multor secole în primul mileniu creștin. Ortodocșii consideră însă că Roma a greșit atunci când a transformat această întâietate, acest „primat întru iubire” (după cum îl numea Sfântul Ignatie Teoforul) într-o supremație de jurisdicție și putere exterioară. Astfel, în înțelegerea ortodoxă, primatul atribuit Romei nu răsturna ordinea ecleziastică bazată pe egalitatea esențială a episcopilor. Papa poate fi considerat „cel dintâi Episcop al Bisericii”, dar el este primul între egali.

Definiția dogmatică de la Calcedon

Aceasta este definiția propriu-zisă (horos-ul dogmatic) a Sinodului Ecumenic de la Calcedon (451), așa cum apare în textul documentului (traducerea română a Pr. Dumitru Stăniloae și textul grec original):

Română (trad. Pr. Dumitru Stăniloae)	Greacă originală
Urmând deci Sf. Părinți, am învățat toți să mărturisim într’un glas pe Unul și Același Fiu, Domnul nostru Iisus Hristos, desăvârșit pe Același în dumnezeire și desăvârșit pe Același în omenitate, Dumnezeu cu adevărat și om cu adevărat pe Același, din suflet rațional și trup, de o ființă cu Tatăl după dumnezeire și de o ființă cu noi pe Același după omenitate, după toate asemenea nouă afară de păcat; înainte de veci născut din Tatăl după dumnezeire, în zilele de pe urmă Același pentru noi și pentru a noastră mântuire din Maria Fecioara, Născătoarea de Dumnezeu, după omenitate;	Ἑπόμενοι τοίνυν τοῖς ἁγίοις πατράσιν ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν ὁμολογεῖν υἱὸν τὸν κύριον ἡμῶν Ἰησοῦν Χριστὸν συμφώνως ἅπαντες ἐκδιδάσκομεν, τέλειον τὸν αὐτὸν ἐν θεότητι καὶ τέλειον τὸν αὐτὸν ἐν ἀνθρωπότητι, θεὸν ἀληθῶς καὶ ἄνθρωπον ἀληθῶς τὸν αὐτὸν, ἐκ ψυχῆς λογικῆς καὶ σώματος, ὁμοούσιον τῷ πατρὶ κατὰ τὴν θεότητα, ὁμοούσιον τὸν αὐτὸν ἡμῖν κατὰ τὴν ἀνθρωπότητα, κατὰ πάντα ὅμοιον ἡμῖν χωρὶς ἁμαρτίας· πρὸ αἰώνων μὲν ἐκ τοῦ πατρὸς γεννηθέντα κατὰ τὴν θεότητα, ἐπ’ ἐσχάτων δὲ τῶν ἡμερῶν τὸν αὐτὸν δι’ ἡμᾶς καὶ διὰ τὴν ἡμετέραν σωτηρίαν ἐκ Μαρίας τῆς παρθένου τῆς θεοτόκου κατὰ τὴν ἀνθρωπότητα·
pe Unul și Același Hristos, Fiu, Domn, Unul născut, cunoscut în două firi	ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν Χριστόν, υἱόν, κύριον, μονογενῆ, ἐν δύο φύσεσιν
în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărțit, nedespărțit;	ἀσυγχύτως, ἀτρέπτως, ἀδιαιρέτως, ἀχωρίστως γνωριζόμενον·
deosebirea firilor nefiind desființată nicidecum din cauza unirii, ci salvându-se mai degrabă proprietatea fiecărei firi și concurgând într’o persoană și într’un ipostas,	οὐδαμοῦ τῆς τῶν φύσεων διαφορᾶς ἀνῃρημένης διὰ τὴν ἕνωσιν, σωζομένης δὲ μᾶλλον τῆς ἰδιότητος ἑκατέρας φύσεως καὶ εἰς ἓν πρόσωπον καὶ μίαν ὑπόστασιν συντρεχούσης,
nu împărțit și divizat în două persoane, ci pe Unul și Același Fiu, Unul născut, Dumnezeu Cuvântul, Domnul nostru Iisus Hristos, precum ne-au învățat dela început proorocii despre El și însuși Iisus Hristos și ne-a predat Simbolul Părinților.	οὐκ εἰς δύο πρόσωπα μεριζόμενον ἢ διαιρούμενον, ἀλλ’ ἕνα καὶ τὸν αὐτὸν υἱὸν καὶ μονογενῆ, θεὸν λόγον, κύριον Ἰησοῦν Χριστόν· καθάπερ ἄνωθεν οἱ προφῆται περὶ αὐτοῦ καὶ αὐτὸς ἡμᾶς ὁ κύριος Ἰησοῦς Χριστὸς ἐξεπαίδευσε καὶ τὸ τῶν πατέρων ἡμῖν παραδέδωκε σύμβολον.

Formula cea mai celebră a definiției este reprezentată de cele patru adverbe calcedoniene:

1. neamestecat sau fără amestecare (gr. ἀσυγχύτως)
2. neschimbat sau fără schimbare (gr. ἀτρέπτως)
3. neîmpărțit sau fără împărțire (gr. ἀδιαιρέτως)
4. nedespărțit sau fără despărțire (gr. ἀχωρίστως)

Primele două sunt îndreptate împotriva monofizismului, ultimele două împotriva nestorianismului.

Definiția însăși arată că sinodul a confirmat atât epistolele sfântului Chiril al Alexandriei către Nestorie și către antiohieni, cât și epistola sfântului Leon cel Mare către Flavian al Constantinopolului.

Din perspectivă ortodoxă, definiția de la Sinodul al IV-lea Ecumenic este considerată o dezvoltare și explicitare a hristologiei Sfântului Chiril: un singur Ipostas al Cuvântului întrupat, existent după Întrupare în două firi reale și depline.

Pomenire

Pomenirea Sfinților Părinți de la al patrulea Sinod Ecumenic se face pe 16 iulie și în a noua Duminică de după Rusalii, în Duminica Sfinților Părinți de la primele șase Sinoade Ecumenice.

Sursa

• en:Fourth Ecumenical Council, inspirat din cartea The Orthodox Church, de Kallistos WARE.

Articole înrudite

• Sinoade Ecumenice
• Sinod
• Erezie

A se vedea și

Puncte de vedere necalcedoniene și aspecte ale dialogului între ortodocși și necalcedonieni (articole în limba engleză):

• en:Category:Coptic interpretations of the Fourth Ecumenical Council
• en:The Chalcedon Crisis and Monophysitism
• en:Agreed Official Statements on Christology with the Catholic and Eastern Orthodox Churches
• en:Pastoral Agreement between the Coptic Orthodox and Greek Orthodox Patriarchates of Alexandria (2001)
• en:Article by Fr. John S. Romanides
• en:Chalcedon (An Analysis)
• en:After Chalcedon - Orthodoxy in the 5th/6th Centuries
• en:Pope Saint Dioscorus I of Alexandria (Coptic POV)
• en:The Orthodox Christology of St. Severus of Antioch
• en:Problems with the Chalcedonian Formula
• en:The Humanity of Christ (What Oriental Orthodox Believe)
• en:The One Will and the One Act - By HH Pope Shenouda III of Alexandria
• en:Additional/Miscellaneous Notes

Legături externe

• Hotărârile Sinoadelor Ecumenice - în .php
• Hotărârile Sinoadelor Ecumenice - în .pdf
• Canons of the seven ecumenical councils