Filocalia

De la OrthodoxWiki
Versiunea din 17 martie 2019 19:09, autor: Cristianm (Discuție | contribuții) (Ediții în engleză)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol necesită îmbunătățiri.
Puteți da chiar dv. o mână de ajutor corectându-l, aducând informații noi, restructurându-l și/sau aducându-l mai aproape de
standardele de editare OrthodoxWiki.
Coperta volumului I al Filocaliei în limba engleză

Filocalia este o colecție de scrieri, majoritatea centrate pe practicarea virtuților și a vieții spirituale din mănăstiri. Titlul complet al Filocaliei este: „Filocalia, sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care ne arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși".

Ascetica și mistica filocalică pun în centrul vieții duhovnicești curățirea inimii, prin practicarea „Rugăciunii lui Iisus” și a virtuților. „Rugăciunea inimii”, care va deveni disciplina centrală a isihasmului, este una din căile privilegiate ale monahilor de a ține conștiința în stare de priveghere, sau trezvie.

A nu se confunda cu antologia de scrieri a lui Origen, cea alcătuită de Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul, cunoscută mai ales sub numele de Filocalia lui Origen.

Istoric

Filocalia a fost prima data alcătuită la Muntele Athos de către Sfinții Nicodim Aghioritul și Macarie din Corint. Prima ediție a fost publicată la Veneția în 1782, a doua ediție a fost realizată la atena în 1893, incluzând și o rugăciune a Patriarhului Kallistos, iar a treia ediție a apărut la Atena între 1857 și 1963. Toate scrierile originale din Filocalie au fost scrise în greacă, cu excepția a două texte care, initial, au fost scrise în latină și au fost traduse în greacă în timpul Imperiului "Bizantin".

În scurt timp, Filocalia a fost tradusă și în alte limbi. În 1793, a fost publicată la Moscova o traducere în slavonă realizată de Sf. Paisie Velicicovski (1722-1794), cu titlul Dobrotolubiye, care a circulat mai întâi în manuscrise, apoi a fost tipărită la St-Petersburg în 1793, fiind reeditată ulterior, în 1822. Această versiune a fost folosită de personajul principal anonim din Calea pelerinului și a dus la o reînviere spirituală în Rusia secolului al XIX-lea, cu un puternic impact asupra a numeroși oameni, printre care și Fodor Dostoevsky. O a doua traducere a fost publicată în 1857, fiind realizată de Sfântul Ignatie Briancianinov (1807-1867). A treia traducere a fost realizată de Sfântul Teofan Zăvorâtul (1815-1894), dar el a inclus și alte texte care nu se regăsesc în originalul grec alături de parafraze sau omisiuni în alte capitole. Această traducere a fost publicată sub auspiciile Mănăstirii ruse a sfântului Pantelimon de la Muntele Athos în 1877.

O primă ediţie a Filocaliei româneşti a fost tradusă de ucenicii stareţului Paisie (Velicicovschi) de la Neamţ şi a circulat în manuscris. În secolul XX, o colecţie „Filocalia” în 12 volume a fost publicată, în traducerea şi cu notele Părintelui Dumitru Stăniloae, începând cu anul 1946 (primul volum).

Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă


Conținutul Filocaliei

Conținutul Filocaliei prezentat mai jos corespunde traducerii Părintelui Dumitru Stăniloae în 12 volume.

Volumul 1

Marcu Ascetul

Viaţa şi scrierile lui
Despre legea duhovnicească
Despre cei ce cred că se îndreaptă din fapte
Despre Botez
Epistolă către Nicolaie Monahul

Diadoh al Foticeei

Viaţa şi scrisul lui
Definiţii
Cuvânt ascetic în 100 de capete

Isaia Pustnicul

Viaţa şi opera
Despre păzirea .minţii în 27 de capete

Volumul 2

Sf. Maxim Mărturisitorul

Viaţa şi opera
Cuvânt ascetic
Capete despre dragoste
Suta întâia
Suta a doua
Suta a treia
Suta a patra
Capete teologice (gnostice)
Suta întâia 166
Suta a doua 211
Întrebări, nedumeriri şi răspunsuri 259
Tâlcuire la Tatăl nostru 305

Volumul 3

Sf. Maxim Mărturisitorul

CUVÂNT ÎNAINTE a Sfântului Maxim
CUVÂNT ÎNAINTE LA SCOLII
Întrebarea 1: Despre afecte
Întrebarea 2: Despre lucrarea lui Dumnezeu
Întrebarea 3: Despre omul cu ulciorul.
Întrebarea 4: Despre veşmintele Mântuitorului.
Întrebarea 5: Despre blestemul lui Adam.
Întrebarea 6: Despre îndoita naştere din Dumnezeu.
Întrebarea 7: Despre binevestirea celor morţi.
Întrebarea 8: Dumnezeu este lumină.
Întrebarea 9: Ce ne-a descoperit şi ce ne va descoperi Dumnezeu.
Întrebarea 10: Despre cele două temeri de Dumnezeu.
Întrebarea 11: Starea dintâi a îngerilor.
Întrebarea 12: Despre cămaşa mânjită de trup
Întrebarea 13: Despre "cele nevăzute ale lui Dumnezeu"
Întrebarea 14: Ce este închinarea la făpturi.
Întrebarea 15: Despre prezenţa duhului în toate.
Întrebarea 16: Despre viţelul de aur din pustie.
Întrebarea 17: Moise ameninţat cu uciderea.
Întrebarea 18: îndreptarea din lege.
Întrebarea 19: Judecata, după lege.
Întrebarea 20: Despre smochinul fără rod.
Întrebarea 21: Despre dezbrăcarea stăpâniilor.
Întrebarea 22: Despre sfârşitul veacurilor ajuns la noi.
Întrebarea 23 : Despre tronul lui David dat lui Iisus
Întrebarea 24: Cele două străji trecute de Petru
Întrebarea 25: Hristos e capul bărbatului
Întrebarea 26: Nabucodonosor, sluga Domnului
Întrebarea 27: Descoperirea despre Cornelie
Întrebarea 28: Amestecarea limbilor
Întrebarea 29: Proorocirea despre suirea lui Pavel la Ierusalim
Întrebarea 30: Paharul şi botezul
Întrebarea 31: Dumnezeu nu locuieşte în temple făcute de mâini
Întrebarea 32: Dibuirea lui Dumnezeu
Întrebarea 33: Credinţa mută munţii
Întrebarea 34: Ce primim prin rugăciune
Întrebarea 35: De ce mâncăm trupul şi sângele Cuvântului, dar nu şi oasele?
Întrebarea 36: Ce înseamnă trupul şi sângele animalelor jertfite?
Întrebarea 37: Despre ştergarele puse pe trupul Ap. Pavel
Întrebarea 38: Despre cei şapte fraţi luaţi de o femeie
Întrebarea 39: înţelesul celor trei zile cât au stat mulţimile lângă Domnul
Întrebarea 40: Despre cele şase vase cu apă de la nunta lui Cana
Întrebarea 41: Despre cei cinci bărbaţi ai Samarinencii
Întrebarea 42: Cum s-a făcut Domnul păcat?
Întrebarea 43: Deosebirea între pomul vieţii şi pomul cunoştinţii binelui şi răului
Întrebarea 44: în ce înţeles zice Dumnezeu:"Iată Adam s-a făcut ca unul din noi"
Întrebarea 45: Ce înseamnă pieptul legănat şi braţul despărţit
Întrebarea 46: Despre deosebirea între oglindă şi ghicitură
Întrebarea 47: Despre "glasul celui ce strigă în pustie"
Întrebarea 48: Şi a zidit Ozia turnuri în Ierusalim
Întrebarea 49: Ezechia astupă izvoarele
Întrebarea 50: îngerul nimiceşte oastea lui Senaeherib
Întrebarea 51: Mulţi aduceau daturi lui Dumnezeu şi plocoane lui Ezechia
Întrebarea 52: Ezechia se înalţă, apoi se smereşte
Întrebarea 53: Despre îngroparea lui Ezechia
Întrebarea 54: Zorobabel binecuvânta Domnul
Întrebarea 55: Numărătoarea cetor întorşi din Babilon
Întrebarea 56: Despre zidirea templului
Întrebarea 57: Mult poate rugăciunea lucrătoare a dreptului
Întrebarea 58: Bucuria în întristări
Întrebarea 59: Despre căutare şi cercetare
Întrebarea 60: Taina lui Hristos, rânduită dinainte de veacuri
Întrebarea 61: E vremea să înceapă judecata de la casa lui Dumnezeu
Întrebarea 62: Despre secera văzută de Zaharia
Întrebarea 63: Despre candelabrul văzut de Zaharia
Întrebarea 64: Despre proorocul Iona şi Ninive
Întrebarea 65: Despre Ghibeoniţi şi urmaşii lui Saul

Volumul 4

Talasie Libianul

Viata
Despre dragoste, infrânare şi petrecerea cea după minte

Isichie Sinaitul

Viaţa
Cuvânt, despre trezvie şi virtute

Filotei Sinaitul

Viaţa
Capete despre trezvie

Ioan Carpatiul

Viaţa
Una sută capete de mângâiere
Cuvânt ascetic

Avva Filimon

Viaţa
Despre Avva Filimon

Sf. Ioan Damaschin

Viaţa
Cuvânt de suflet folositor

Teodor al Edesei

Viaţa
Una sută capete
Cuvânt despre contemplaţie

Teognost

Viaţa
Despre făptuire, contemplaţie şi preoţie

Ilie Ecdicul

Viaţa
Culegere din sentinţele Înţelepţilor

Teofeu Monachul

Scară

Volumul 5

Învăţăturile duhovniceşti ale Sfîntului Petru Damaschin

Introducere
I. Cartea întâia
Început despre tema cărţii
Arătare trebuincioasă şi prea frumoasă despre cele şapte fapte trupeşti
Cel ce voieşte să păzească poruncile trebuie să înceapă de la frica de Dumnezeu, ca să nu se rostogolească în haos
Despre porunca a doua şi despre naşterea plînsului din temere
Despre cele patru virtuţi ale sufletului
Despre cunoştinţa cu lucrul
Virtuţile trupeşti sînt unelte ale celor sufleteşti ....
Este cu neputinţă să se mîntuiască cineva fără atenţie amănun¬ţită şi fără paza minţii
Cei ce vor să se vadă pe ei înşişi în ce stare se află, nu pot face aceasta altfel decît prin fuga de voile lor şi prin as¬cultare şi liniştire, mai ales cei pătimaşi
Despre cele opt vederi mintale
Arătare trebuincioasă despre prima cunoştinţă şi despre cum trebuie să o începem
Despre a doua vedere
Despre vederea a treia
Despre a patra vedere
Despre a ctncea cunoştinţă
Despre a şasea cunoştinţă
Despre a şaptea cunoştinţă
Despre a opta cunoştinţă
Nu este contrazicere în dumnezeieştile Scripturi
Unirea rugăciunii cu toate cunoştinţele
Despre smerita cugetare
Despre nepătimire
Arătare lămurită despre cele şapte lapte trupeşti ....
Despre dreapta socoteală
Despre citirea cea după Dumnezeu
Despre adevărata deosebire (dreapta socoteală)
Despre trebuinţa ca omul să nu deznădăjduiască, chiar dacă ar greşi mult
Calea cea mai scurtă spre dobîndirea virtuţilor şi depărtarea patimilor
Cum se cîştigă credinţa adevărată
Liniştirea foloseşte mai mult celor pătimaşi
Mare bine este pocăinţa adevărată
Despre binefacerile generale şi particulare ale lui Dumnezeu
Toate le-a făcut Dumnezeu spre folosul nostru
Cuvîntul lui Dumnezeu nu este vorbă multă
Fără smerită cugetare nu este cu putinţă să ne mîntuim
Despre zidirea sufletului prin virtuţi
Mare bine este dragostea şi sfatul cu smerenie
Pomenirea deasă a unor cuvinte din dumnezeiasca Scriptură nu este vorbărie
Arătare despre cunoştinţa cu nume mincinos
Arătarea virtuţilor
Arătarea patimilor
Despre deosebirea între gînduri şi momeli (atacuri)
II. Cartea a doua
Cuvântul I: Despre înţelepciunea duhovnicească
Cuvântul II: Despre credinţă
Cuvântul III: Despre frică
Cuvântul IV: Despre înfrînare
Cuvântul V : Despre răbdare
Cuvântul VI: Despre nădejde
Cuvântul VII: Despre neîmpătimire
Cuvântul VIII: Despre omorîrea patimilor
Cuvântul IX: Despre patimile lui Hristos, despre pomenirea morţii şi despre lacrimi
Cuvântul X : Despre smerenia lui Hristos
Cuvântul XI: Despre darul de a deosebi făpturile sensibile după fire
Cuvântul XII: Despre experienţa contemplării celor sensibile
Cuvântul XIII: Despre cunoştinţa celor inteligibile
Cuvântul XIV: Despre nepătimirea adevărată în general
Cuvântul XV: Despre dragoste
Cuvântul XVI: Cunoaşterea lui Dumnezeu
Cuvântul XVII: Despre chibzuinţă
Cuvântul XVIII: Despre neprihănire
Cuvântul XIX: Despre bărbăţie
Cuvântul XX: Despre dreptate
Cuvântul XXI: Despre pacea desăvîrşită a gîndurilor
Cuvântul XXII: Despre naşterea bucuriei din pace
Cuvântul XXIII: Nu este nici o contrazicere în Scripturi
Cuvântul XXIV: Despre simţirea inimii

B. Parafrază în 150 capete a Sfîntului Simeon Metafrastul la cele 50 de Cuvinte ale Sfîntului Macarie Egipteanul

Introducere
Despre desăvîrşirea în duh (cap. 1—32)
Despre răbdare şi discernămînt (dreapta socoteală) (cap. 33—61)
Despre înălţarea minţii (cap. 62—83)
Despre dragoste (cap. 84—115)
Despre libertatea minţii (cap. 116—150)

Volumul 6

Sfântul Simeon Noul Teolog

Viata, opera şi învăţătura sfântului Simeon Noul Teolog
Cele 225 de capete teologice şi practice
Ale celui între sfinţi părintelui nostru Simeon Noul Teolog, egumenul Mănăstirii sfântul Mamas din Xirokerkos, una sută capete făptuitoare şi de Dumnezeu cuvîntătoare (practice şi teologice)
Ale aceluiaşi, 25 de alte capete ale cunoştinţei şi ale cuvîntării de Dumnezeu (gnostice şi teologice)
Ale aceluiaşi, una sută capete de Dumnezeu cuvîntătoare şi făptuitoare (teologice şi practice)
Capetele morale ale lui Simeon Evlaviosul
Cap aparte
Cuvântări morale .
Întîia cuvântare morală a sfîntului Simeon Noul Teolog
1. Puţină învăţătură despre fire, privind creaţia lumii şi zidirea lui Adam
2. Despre căderea şi alungarea lui Adam din rai
3. Despre întruparea Cuvîntului şi în ce chip s-a întrupat El pentru noi
4. Cum va fi reînnoită toată zidirea şi cum se va face «ceruri noi şi pămînt nou», cum zice dumnezeiescul apostol
5. Care va fi strălucirea de pe urmă a zidirii ?
6. Cum se unesc toţi sfinţii cu Hristos şi Dumnezeu
7. Cum trebuie să se plinească lumea de sus şi ce este ea şi în ce fel se va plini
8. Dacă nu se vor naşte toţi cei mai înainte rânduiţi din neam în neam pînă la ziua de apoi şi nu vor ajunge la plinire, nici lumea de sus nu se va plini
9. La cuvintele Evangheliei: «Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor» (Matei XXII, 1—14); şi care este nunta de taină a lui Dumnezeu
10. Toţi sfinţii zămislesc în ei pe Cuvîntul lui Dumnezeu în chip apropiat cu Născătoarea de Dumnezeu şi îl nasc pe El şi El se naşte în ei şi ei se nasc din El. În ce fel sînt fii şi fraţi şi mame ale Lui
11. La cuvîntul Evangheliei: «Şi a trimis pe slujitorii săi să cheme pe cei invitaţi la nuntă şi nu au voit să vină» (Matei XXII, 3—14)
12. Nu trebuie ca cineva din cei nedeprinşi să cerceteze tainele ascunse ale împărăţiei cerurilor, înainte de lucrarea poruncilor şi de înaintarea în virtuţi şi de desăvîrşire; şi că la a doua venire a Domnului toţi sfinţii se vor cunoaşte unii pe alţii
— Credinţă şi fapte
— închipuirile deşarte ale celor nedesăvîrşiţi
— Cunoştinţa sfinţilor între ei
— Pilda celui închis
— Îndemn
A cincea cuvîntare morală
— Despre cei ce socotesc că au în ei pe Sfîntul Duh în chip neştiut, fără să simtă deloc lucrarea Lui; şi despre cei ce zic că nu poate cineva dintre oameni să vadă în viaţa de aici slava Lui; şi dovedire prin citate despre aceasta
— Realitatea întrupării
— Prezenţa Duhului
— Condiţia vederii lui Dumnezeu
— Învăţătura şi pilda sfîntului apostol Pavel
— Cunoştinţa proorocilor şi a apostolilor
— Întâietatea vederii
— Înţeles şi înfăţişare
— Prezenţa Duhului
— Îndemn

Cuviosul Nichita Stithatul

Introducere
Viaţa cuviosului Nichita Stithatul
Scrierile cuviosului Nichita Stithatul
Cele 300 de capete despre făptuire, despre fire şi despre cunoştinţă
Suta întîi a capetelor despre făptuire
Suta a doua a capetelor naturale, despre curăţirea minţii
Suta a treia a capetelor despre cunoştinţă, despre iubire şi despre desăvîrşirea vieţii
Vederea duhovnicească a raiului
I. În câte feluri ni se arată raiul sensibil după o tâlcuire evlavioasă ?
II. În câte feluri se poate tâlcui în cuvinte ale Înţelegerii duhovniceşti raiul cunoscut de minte (inteligibil) şi care sunt plantele din ele?
III. Care sunt rodurile celor două feluri de pomi ai raiului cunoscut cu mintea (inteligibil) ?
IV. Trecerea de la această explicare la o alta
V. Alt înţeles mai înalt al poruncii lui Dumnezeu către Adam
VI. Alt înţeles preaînţelept şi înalt al raiului cunoscut cu mintea. Care e poarta prin care se intră în el şi care cea prin care se iese ? Şi care sunt pomii dumnezeieşti din el ?
VII. Care este lucrarea şi păzirea raiului cunoscut cu mintea şi ce bunătăţi aduce împărtăşirea de rodurile lui, celor ce lucrează în el în diierite feluri ?
VIII. În ce înţeles a amintit cuvîntul de două porţi şi nu de mai multe în acest rai; de două porţi învîrtindu-se ca nişte heruvimi, şi care e lucrarea deosebită a fiecăruia din ele?

Volumul 7

Nichifor din singuratate

Scurtă notă biografică
Cuvînt despre rugăciune al lui Nichifor din singurătate

Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei

Viața şi scrierile
Cuvîntul lui Teolipt, mitropolitul Filadelfiei, despre ostenelile vieţii călugăreşti
Al aceluiaşi Teolipt al Filadelfiei. Cuvînt despre lucrarea cea ascunsă întru Hristos

Sfîntul grigorie sinaitul

Viaţa lui
Scrierile lui Grigorie Sinaitul
Ale celui dintre sfinţi părintelui nostru Grigorie Sinaitul. Capete foarte folositoare în acrostih
Alte capete ale aceluiaşi
Despre prefacerea cea pătimaşă
Despre prefacerea cea bună
A aceluiaşi: învăţătură cu de-amănuntul despre liniştire şi rugăciune, despre semnele harului şi ale amăgirii; apoi despre deosebirea dintre căldură şi lucrare; şi că fără povăţuitor, uşor vine amăgirea
Despre felul cum poate fi aflată lucrarea
Ale aceluiaşi: despre liniştire şi despre cele două feluri ale rugăciunii
Cum trebuie făcută rugăciunea ?
Despre răsuflare
Cum trebuie să cîntăm ?
Despre deosebirea dintre cei ce cîntă
Împotrivirea lui (Grigorie Sinaitul)
Despre amăgire
Despre citire
Ale aceluiaşi: despre felul cum trebuie să şadă la rugăciune cel ce se linişteşte
Despre felul cum trebuie ţinută mintea
Despre alungarea gîndurilor
Cum trebuie să se cînte
Despre mîncare
Despre amăgire şi despre alte multe lucruri

Sfîntul Grigorie Palama

Viaţa şi scrierile lui
Al sfîntului Grigorie Palama : cuvînt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie. Al doilea din cele din urmă. Despre rugăciune
Al aceluiaşi : cuvînt pentru cei ce se liniştesc cu evlavie ; al treilea dintre cele din urmă. Despre sfîntă lumină
Din cuvîntul sfîntului Ioan Gură de Aur la întîiul mucenic Ştefan
A sfîntului Grigorie Palama : despre împărtăşirea dumnezeiască şi îndumnezeitoare
Tomul aghioritic - Ale sfîntului Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului, 150 capete despre cunoştinţa naturală, despre cunoaşterea lui Dumnezeu, despre viaţa morală şi despre făptuire

Volumul 8

Metoda sau cele 100 capete ale lui Calist şi Ignatie Xanthopol

1. Autorii scrierii şi legătura ei cu celelalte scrieri ale (patriarhului Calist
2. Conţinutul «Metodei» lui Calist şi Ignatie Xanthopol şi legătura lui cu conţinutul celorlalte două scrieri ale lui Calist
A celor dintre monahi Calist şi Ignatie Xanthopol: Me¬todă şi regulă foarte amănunţită pentru cei ce-şi aleg să vieţuiască în linişte şi singurătate

Scrierile lui Calist-patriarhul

Capete despre rugăciune
Capete care au lipsit

Calist Angelicude

Introducere
Meşteşugul liniştirii

Culegere din Sfinţii Părinţi

Despre rugăciune şi luare-aminte

Calist Catafygiotul: Despre unirea dumnezeiască şi viaţa contemplativă

Simeon Noul teolog

Metoda Sfintei rugăciuni şi atenţiuni
Despre primul fel de rugăciune
Despre al doilea fel de rugăciune
Despre al treilea fel de rugăciune
Din viaţa Cuviosului părintelui nostru Maxim Cavsocalivitul

Din viaţa Sfîntului Grigorie, arhiepiscopul Salonicului, făcător de minuni

Din istoria isihasmului în Ortodoxia română

Isihaştii sau sihaştrii şi rugăciunea lui Iisus în tradiţia Ortodoxiei româneşti

Cuvînt înainte sau călăuză..., făcută din sfintele scrieri de Preacuviosul Schimonah Vasile de Ia Poiana Mărului din Ţara Românească

Din sfaturile stareţului Gheorghe de la Cernica

Tipicul sfintei rugăciuni cea cu mintea de la Părintele Iosif

Rînduiala cea bună a vieţii de sine
Alăută duhovnicească şi trîmbiţă cerească
Cuvinte adunate din sfintele scrieri

Volumul 9

Înainte-privire a Sfintei «Scări»
Scara dumnezeiescului urcuş
Cartea despre nevoinţe
Cuvîntul I: Despre lepădarea de viaţa deşartă şi despre retragere
Cuvîntul II: Despre despătimire
Cuvîntul III: Despre înstrăinare
Despre visurile care urmează pe începători
Cuvîntul IV: Despre fericita şi pururea pomenita ascultare
Despre tîlharul pocăit. Despre Isidor. Despre Laurentie. Despre econom. Despre Avachir. Despre arhidiaconul Macedonie. Despre cuviosul Acachie. Despre Ioan Savaitul sau Antioch
Cuvîntul V: Despre pocăinţa cea făcută cu grijă şi deplin arătată, în care se vorbeşte şi despre viaţa sfinţilor osîndiţi şi despre închisoare
Cuvîntul VI: Despre pomenirea morţii
Cuvîntul VII: Despre plînsul de-bucurie-făcător
Cuvîntul VIII: Despre nemîniere şi blîndeţe
Cuvîntul IX: Despre ţinerea da iminte a răului
Cuvîntul X: Despre clevetire
Cuvîntul XI: Despre multa vorbire şi despre tăcere
Cuvîntul XII: Despre minciună
Cuvîntul XIII: Despre lenea sufletească
Cuvîntul XIV: Despre pîntecele atotlăudat şi tiran
Cuvîntul XV: Despre curăţia şi neprihănirea (castitatea) nestricăcioasă, agonisită de cei stricăcioşi prin osteneli şi sudori
Cuvîntul XVI: Despre iubirea de arginţi şi despre neagonisire
Cuvîntul XVII: Despre nesimţire, adică despre moartea sufletului înainte de moartea trupului
Cuvîntul XVIII: Despre somn şi despre rugăciune şi despre cîntarea în obşte
Cuvîntul XIX: Despre privegherea trupească şi cum trebuie făcută aceasta
Cuvîntul XX: Despre frica laşă sau nebărbătească
Cuvîntul XXI: Despre slava deşartă cea cu multe chipuri
Cuvîntul XXII: Despre mîndria cea fără de minte (fără stăpînire)
Cuvîntul XXIII: Despre gîndurile negrăite ale hulei
Cuvîntul XXIV: Despre blîndeţea, simplitatea şi nerăutatea, agonisite prin sîrguinţa înţeleaptă şi nu naturale; şi despre viclenie

Cuvîntul XXV: Despre preaînalta smerită-cugetare, pierzătoarea patimilor, ce se naşte in simţirea nevăzută

Cuvîntul XXVI: Despre deosebirea gîndurilor, patimilor şi virtuţilor
Acelaşi Cuvînt. Partea a II-a. Despre dreapta socoteală bine deosebitoare
Acelaşi Cuvînt. Partea a III-a. Cuprinsul pe scurt al tuturor celor mai înainte spuse
Cuvîntul XXVII: Despre sfinţita liniştire a trupului şi a sufletului
Acelaşi Cuvînt. Despre felurile liniştirilor şi despre deosebirea lor
Cuvîntul XXVIII: Despre fericita rugăciune, sfinţita maică a tuturor virtuţilor; şi despre înfăţişarea văzută şi gindită în vremea rugăciunii
Cuvîntul XXIX: Despre nepătimire sau cerul pămîntesc şi despre desăvîrşirea şi învierea sufletului înainte de învierea cea de obşte
Cuvîntul XXX: Despre legătura treimii virtuţilor, a dragostei, a nădejdii şi a credinţei îndemnare scurtă şi la fel de puternică la cele spuse mai înainte pe larg
Al cuviosului părinte Ioan Scărarul Cuvîntul XXXI
Către Păstor

Ava Dorotei

Viaţa, opera şi răspîndirea ei
Ale cuviosului părintelui nostru Dorotei
Diferite învăţături de suflet folositoare
Cuvîntul înainte al unui necunoscut
Epistola către fratele care a cerut să i se trimită «Cuvintele» aflate

ale părintelui nostru, Dorotei

Ale celui între sfinţi, părintele nostru Dorotei. Felurite învăţături lăsate ucenicilor săi cînd a părăsit mănăstirea Avei Serid şi a întemeiat cu ajutorul lui Dumnezeu mînăstirea sa, după moartea Avei Ioan, proorocul, şi după tăcerea desăvîrşită a Avei Varsanufie
I — Despre lepădare
II — Despre smerita cugetare
III — Despre conştiinţă
IV — Despre frica de Dumnezeu
V — Despre trebuinţa de a nu se încrede cineva în înţelepciunea sa
VI — Să nu judecăm pe aproapele
VII — Despre învinovăţirea de sine
VIII — Despre ţinerea de minte a răului
IX — Despre minciună
X — Despre trebuinţa de a călători pe calea lui Dumnezeu cu scop bun şi cu trezvie
XI — Despre trebuinţa de a ne sîrgui să tăiem repede patimile înainte de a ajunge sufletul la deprinderea cea rea
XII — Despre frica de chinurile viitoare şi despre trebuinţa ca cel ce voieşte să se mîntuiască să nu uite niciodată de grija mîntuirii sale
XIII — Despre trebuinţa de a răbda încercările fără turburare şi cu mulţumire
XIV — Despre clădirea şi buna întocmire a virtuţilor sufletului
Ale lui Ava Dorotei diferite epistole

Volumul 10

Volumul 11

Volumul 12

Ghid pentru citirea Filocaliei

La fel ca toate lecturile spiritual, Filocalia trebuie citită sub îndrumarea unui părinte spiritual pentru a evita interpretările greșite sau utilizarea greșită a remediilor spirituale. Pentru nemonahi, ideea de a te despărți de viața normal pare una extremă. În orice caz, nu uitați că cei care trăiesc o viață monahală sunt chemați să trăiască o viață centrată total pe Hristos sau să pună în practică spusele lui Hristos "devenind eunuci de dragul împărăției cerurilor " (Matei 19:12). În ciuda audienței, există, de asemenea, ziceri și scrieri adresate celor care sunt chemați "să rămână în lume " cum ar fi practicarea virtuților controlului, și chiar eliminării, patimilor.

De asemenea, această lucrare nu este menită să fie citită toată dintr-odată. Trebuie abordată ca un îndrumar medical: căutați acele indicații care sunt relevante pentru cee ace are nevoie cititorul în acel moment. De exemplu, dacă vă întrebați ce înseamnă răbdarea, pur și simplu căutați la index. Dacă numărul paginii este îngroșat, atunci acolo este un paragraph semnificativ pentru acest subiect; altfel se poate găsi o propoziție sau o parte mai mica dintr-un text mai larg.

Ediții în engleză

  • G. E. H. Palmer, Philip Sherrard, Kallistos Ware, The Philokalia: The Complete Text (Faber & Faber). Vol. 1 (1983) (ISBN 8-0571130139); Vol. 2 (1982) (ISBN 978-0571154661 ); Vol. 3 (1986) (ISBN 978-0571175253); Vol. 4 (1999) (ISBN 978-0571193820)
  • Allyne Smith,The Philokalia: The Eastern Christian Spiritual Texts -- Selections Annotated and Explained (SkyLight Paths, 2006) ISBN 1594731039

Studii filocalice

  • Brock Bingaman and Bradley Nassif, The Philokalia: Text of Orthodox Spirituality (Oxford, 2012). (ISBN 978-0195390278)
  • Anthony Coniaris, Philokalia: The Bible of Orhodox Spirituality (Light & Life, 1998) (ISBN 978-1880971383 )
  • Christopher C. H. Cook, The Philokalia and the Innder Life: On Passions and Prayer (Pickwick Publications, 2012). (ISBN 978-1620325209)

Referințe

  • Fr. Alexander Webster, parish priest of the Protection of the Holy Mother of God Orthodox Church, Falls Church, VA
  • On Union With God and Life of Theoria - By Kallistos Katafygiotis (identified with Kallistos Angelikoudis) - a translation in progress of a part of the Philokalia

A se vedea şi

Legături externe