Rugăciunea lui Iisus: Diferență între versiuni

De la OrthodoxWiki
Salt la: navigare, căutare
m
Linia 1: Linia 1:
 
{{spiritualitate}}
 
{{spiritualitate}}
'''Rugăciunea lui Iisus''', numită şi '''Rugăciunea inimii''' sau '''Rugăciunea minţii''', este o [[rugăciune]] scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de [[Creştinismul răsăritean]]. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este "Doamne, miluieşte-mă"  şi forma extinsă: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul."
+
'''Rugăciunea lui Iisus''', numită şi '''Rugăciunea inimii''' sau '''Rugăciunea minţii''', este o [[rugăciune]] scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este "Doamne, miluieşte-mă"  şi forma extinsă: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul."
 
Formele cele mai folosite la [[Muntele Athos]] sunt "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine" şi "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" . Rugăciunea aceasta este folosită îndeosebi în practica spirituală cunoscută sub numele de [[isihasm]].
 
Formele cele mai folosite la [[Muntele Athos]] sunt "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine" şi "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" . Rugăciunea aceasta este folosită îndeosebi în practica spirituală cunoscută sub numele de [[isihasm]].
  
 
Pentru ortodocşi este una dintre cele mai profunde şi mistice rugăciuni, dar ea este şi foarte practică, deoarece prin scurtimea şi repetarea ei ordonează mintea şi o ţine mai uşor în rugăciune; este adesea repetată atât de mult cât poate fiecare ca parte componentă a exerciţiului [[ascetism|ascetic]] personal. Există unele texte [[Biserica Romano-Catolică|Romano-Catolice]] despre acest subiect, dar folosirea ei nu a atins niciodată cinstea, popularitatea şi înţelesurile de care se bucură în Biserica Răsăritului. Există însă o variantă mult mai elaborată, cunoscută unor romano-catolici sub acelaşi nume: "O, Iisuse al meu, iartă-ne nouă păcatele, mântuieşte-ne de focul iadului, şi du-ne sufletele în rai, în special ale celor care au mai multă nevoie de mila Ta".
 
Pentru ortodocşi este una dintre cele mai profunde şi mistice rugăciuni, dar ea este şi foarte practică, deoarece prin scurtimea şi repetarea ei ordonează mintea şi o ţine mai uşor în rugăciune; este adesea repetată atât de mult cât poate fiecare ca parte componentă a exerciţiului [[ascetism|ascetic]] personal. Există unele texte [[Biserica Romano-Catolică|Romano-Catolice]] despre acest subiect, dar folosirea ei nu a atins niciodată cinstea, popularitatea şi înţelesurile de care se bucură în Biserica Răsăritului. Există însă o variantă mult mai elaborată, cunoscută unor romano-catolici sub acelaşi nume: "O, Iisuse al meu, iartă-ne nouă păcatele, mântuieşte-ne de focul iadului, şi du-ne sufletele în rai, în special ale celor care au mai multă nevoie de mila Ta".
  
Cel mai bine este explicată rugăciunea aceasta prin parabola [[Vameşul şi Fariseul|Vameşului şi Fariseului]]; în care [[fariseu]]l demonstrează cum nu trebuie făcută rugăciunea, exclamând: "Îţi mulţumesc Doamne că nu sunt ca vameşul acesta.", în timp ce vameşul, în [[smerenia]] sa, se roagă corect: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (sau: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului" - [[Evanghelia după Luca|Luca]] 18:10-14). Şi aşa cum este scris în [[Evanghelie|Evanghelii]], [[Apostolul Petru|Petru]] a strigat în timp ce se scufunda în apa mării: "Doamne, scapă-mă" [[Evanghelia după Matei|Matei]] 14:30 [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=14]).
+
Cel mai bine este explicată rugăciunea aceasta prin [[parabola vameşului şi fariseului]]; în care [[farisei|fariseu]]l demonstrează cum nu trebuie făcută rugăciunea, exclamând: "Îţi mulţumesc Doamne că nu sunt ca vameşul acesta.", în timp ce vameşul, în [[smerenia]] sa, se roagă corect: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (sau: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului" - [[Evanghelia după Luca|Luca]] 18:10-14). Şi aşa cum este scris în [[Evanghelie|Evanghelii]], [[Apostolul Petru|Petru]] a strigat în timp ce se scufunda în apa mării: "Doamne, scapă-mă" [[Evanghelia după Matei|Matei]] 14:30 [http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=55&cap=14]).
  
În [[tradiţie|tradiţia]] ortodoxă rugăciunea este spusă repetat, la început cu voce, mai târziu cu voce joasă sau în minte, adesea cu ajutorul unui [[şirag de mătănii]]. Poate fi însoţită de [[metanie|metanii]] şi de [[semnul crucii]]. În această formă este utilizată ca mijloc de dobândire a [[căinţă|căinţei]] şi ca mijloc de dobândire a [[smerenie]]i; de aceea adeseori este adăugat cuvântul "păcătosul" deoarece atunci când omul stă la rugăciune în faţa lui Dumnezeu nu este alt [[păcătos]] în afara celui care se roagă.
+
În [[tradiţie|tradiţia]] ortodoxă rugăciunea este spusă repetat, la început cu voce, mai târziu cu voce joasă sau în minte, adesea cu ajutorul unui [[şirag de mătănii]]. Poate fi însoţită de [[metanie|metanii]] şi de [[semnul crucii]]. În această formă este utilizată ca mijloc de dobândire a [[pocăinţă|căinţei]] şi ca mijloc de dobândire a [[smerenia|smereniei]]; de aceea adeseori este adăugat cuvântul "păcătosul" deoarece atunci când omul stă la rugăciune în faţa lui Dumnezeu nu este alt [[păcat|păcătos]] în afara celui care se roagă.
  
[[Monahism|Monahii]] au adesea secvenţe lungi de rugăciune, spunând-o de mii de ori (minute sau ore în şir) noaptea ca parte componentă a programului lor, şi cu ajutorul unui părinte duhovnicesc experimentat ca îndrumător; ultimul scop al practicantului este să-şi "interiorizeze" rugăciunea, astfel încât această să fie neîncetată, împlinind astfel cuvântul Sfântului [[Apostolul Pavel|Pavel]] din scrisoarea către Tesalonicieni: "rugaţi-vă neîncetat" ([[Tesalonicieni I]] 5:17). Folosirea Rugăciunii lui Iisus în acest fel este subiectul unei cărţi ruseşti clasice: ''[[Pelerinul Rus]]''. Pentru mulţi practicanţi, după o vreme, rugăciunea lui Iisus "coboară în inimă", astfel încât aceasta nu mai necesită un efort conştient, ci curge de la sine.
+
[[Monahism|Monahii]] au adesea secvenţe lungi de rugăciune, spunând-o de mii de ori (minute sau ore în şir) noaptea ca parte componentă a programului lor, şi cu ajutorul unui părinte duhovnicesc experimentat ca îndrumător; ultimul scop al practicantului este să-şi "interiorizeze" rugăciunea, astfel încât această să fie neîncetată, împlinind astfel cuvântul Sfântului [[Apostolul Pavel|Pavel]] din scrisoarea către Tesalonicieni: "rugaţi-vă neîncetat" (1Tesalonicieni 5:17). Folosirea Rugăciunii lui Iisus în acest fel este subiectul unei cărţi ruseşti clasice: ''[[Pelerinul Rus]]''. Pentru mulţi practicanţi, după o vreme, rugăciunea lui Iisus "coboară în inimă", astfel încât aceasta nu mai necesită un efort conştient, ci curge de la sine.
  
 
== Vezi şi ==
 
== Vezi şi ==

Versiunea de la data 27 aprilie 2011 18:46

Acest articol face parte din seria
Spiritualitate ortodoxă
Sfintele Taine
BotezulMirungerea
Sf. ÎmpărtășanieSpovedania
CăsătoriaPreoția
Sf. Maslu
Starea omului
PăcatulPatimaVirtutea
RaiulIadul
Păcate
Păcate strigătoare la cer
Păcate capitale
Alte păcate
Păcatele limbii
Virtuți
Virtuțile teologice

CredințaNădejdeaIubirea

Virtuțile morale

ÎnțelepciuneaSmerenia
RăbdareaStăruința în bine
PrieteniaIertareaBlândețea
PaceaMilaDreptateaHărnicia

Etapele vieții duhovnicești
Despătimirea (Curățirea)
Contemplația
Îndumnezeirea
Isihasm
Trezvia Pocăința
IsihiaDiscernământul
Mintea
Asceza
FecioriaAscultarea
StatorniciaPostul
SărăciaMonahismul
Rugăciunea
ÎnchinareaCinstirea
Pravila de rugăciune
Rugăciunea lui Iisus
Sf. MoașteSemnul Sf. Cruci
Sfinții Părinți
Părinții apostolici
Părinții pustiei
Părinții capadocieni
Filocalia
Scara dumnezeiescului urcuș
Editați această casetă

Rugăciunea lui Iisus, numită şi Rugăciunea inimii sau Rugăciunea minţii, este o rugăciune scurtă, simplă care a fost folosită, predată şi comentată pe scară largă de-a lungul veacurilor de creştinismul răsăritean. Forma exactă a rugăciunii s-a modificat adeseori între forma cea mai scurtă, cum este "Doamne, miluieşte-mă" şi forma extinsă: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul." Formele cele mai folosite la Muntele Athos sunt "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine" şi "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă" . Rugăciunea aceasta este folosită îndeosebi în practica spirituală cunoscută sub numele de isihasm.

Pentru ortodocşi este una dintre cele mai profunde şi mistice rugăciuni, dar ea este şi foarte practică, deoarece prin scurtimea şi repetarea ei ordonează mintea şi o ţine mai uşor în rugăciune; este adesea repetată atât de mult cât poate fiecare ca parte componentă a exerciţiului ascetic personal. Există unele texte Romano-Catolice despre acest subiect, dar folosirea ei nu a atins niciodată cinstea, popularitatea şi înţelesurile de care se bucură în Biserica Răsăritului. Există însă o variantă mult mai elaborată, cunoscută unor romano-catolici sub acelaşi nume: "O, Iisuse al meu, iartă-ne nouă păcatele, mântuieşte-ne de focul iadului, şi du-ne sufletele în rai, în special ale celor care au mai multă nevoie de mila Ta".

Cel mai bine este explicată rugăciunea aceasta prin parabola vameşului şi fariseului; în care fariseul demonstrează cum nu trebuie făcută rugăciunea, exclamând: "Îţi mulţumesc Doamne că nu sunt ca vameşul acesta.", în timp ce vameşul, în smerenia sa, se roagă corect: "Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul" (sau: "Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului" - Luca 18:10-14). Şi aşa cum este scris în Evanghelii, Petru a strigat în timp ce se scufunda în apa mării: "Doamne, scapă-mă" Matei 14:30 [1]).

În tradiţia ortodoxă rugăciunea este spusă repetat, la început cu voce, mai târziu cu voce joasă sau în minte, adesea cu ajutorul unui şirag de mătănii. Poate fi însoţită de metanii şi de semnul crucii. În această formă este utilizată ca mijloc de dobândire a căinţei şi ca mijloc de dobândire a smereniei; de aceea adeseori este adăugat cuvântul "păcătosul" deoarece atunci când omul stă la rugăciune în faţa lui Dumnezeu nu este alt păcătos în afara celui care se roagă.

Monahii au adesea secvenţe lungi de rugăciune, spunând-o de mii de ori (minute sau ore în şir) noaptea ca parte componentă a programului lor, şi cu ajutorul unui părinte duhovnicesc experimentat ca îndrumător; ultimul scop al practicantului este să-şi "interiorizeze" rugăciunea, astfel încât această să fie neîncetată, împlinind astfel cuvântul Sfântului Pavel din scrisoarea către Tesalonicieni: "rugaţi-vă neîncetat" (1Tesalonicieni 5:17). Folosirea Rugăciunii lui Iisus în acest fel este subiectul unei cărţi ruseşti clasice: Pelerinul Rus. Pentru mulţi practicanţi, după o vreme, rugăciunea lui Iisus "coboară în inimă", astfel încât aceasta nu mai necesită un efort conştient, ci curge de la sine.

Vezi şi

Legături externe