Asceza
Asceza este practica abţinerii (controlul patimilor unei persoane şi a instinctelor de bază) pentru intrarea în Împărăţia Cerurilor. Practica ascezei este adesea asociată în exclusiv cu monahismul, cu toate că toţi credincioşii sunt datori să practice forme mai uşoare de asceză prin practica Bisericii de rugăciune, post, priveghere şi pocăinţă.
Cuvântul "asceză" vine din rădăcina greacă ἀσκητικός, care îşi trage forma din verbul ἀσκέω, ceea ce înseamnă "eu antrenez, instruiesc." Apostolul Pavel aseamănă viaţa creştinilor de rugăciune şi pocăinţă cu antrenamentul pentru diverse evenimente sportive (1 Cor. 9:24-27; 2 Tim. 4:7). De aceea, metodele de asceză nu trebuie folosite pentru ele însăşi, ci ca mijloace care duc la mântuire, "premiul" pe care Apostolul îl menţionează în I Corinteni.
Unele forme de asceză sunt mai austere decât altele - chiar apărând ca fiind nesănătoase -, de exemplu:
- stâlpnicii - asceții care stau în vârful unui stâlp foarte înalt sau copac pentru o perioadă lungă de timp
- păscătorii - asceții care se hrăneau doar cu cele ce cresc din pământ
- zăvorâții - asceții care se zideau pe iei înșiși într-o încăpere sau chilie
- nebunii pentru Hristos
- asceți care au trăit complet izolați în locuri pustii, uneori goi, doar în compania animalelor sălbatice