Sfânta Tradiție

De la OrthodoxWiki
(Redirecționat de la Tradiţie)
Salt la: navigare, căutare
Acest articol face parte din seria
Introducere în
Creștinismul Ortodox
Sfânta Tradiție
Sfânta Scriptură
Simbolul credinței
Sinoade ecumenice
Sfinții Părinți
Sfânta Liturghie
Drept canonic
Icoane
Sfânta Treime
Dumnezeu Tatăl
Iisus Hristos
Sfântul Duh
Biserica
Eclesiologie
Istoria Bisericii
Sfintele Taine
Viața Bisericii
Editează această cutie

Sfânta Tradiție sau Sfânta Predanie este învățătura dată (lăsată și transmisă) de Dumnezeu prin viu grai Bisericii, din care o parte s-a fixat în scris, mai târziu. Ca și Sfânta Scriptură, Sfânta Tradiție cuprinde descoperirea dumnezeiască trebuitoare mântuirii noastre. Ea este viața Bisericii în Duhul Sfânt (sau "viața Duhului Sfânt în Biserică" - Vladimir Lossky) și curentul, fluviul viu al vieții Bisericii.

Altfel definită, Tradiția sfântă este "învățătura dată de apostoli primilor episcopi, iar aceștia celor de după ei până astăzi, prezentă în definițiile sinoadelor ecumenice, în scrierile Sfinților Părinți și în cărțile de slujbă ale Bisericii" (Dicționar religios).

Tradiție și tradiții

Învățătura ortodoxă face diferența între Sfânta Tradiție, sau Tradiția (cu majusculă) și diferitele tradiții bisericești care ar putea exista în istoria creștinismului.

Un prim nivel al distincției dintre Tradiție și tradiții este dat de sfântul Vincențiu de Lerins, în mica sa scriere Commonitorium, unde afirmă: "Quod ubique, quod semper, quod ab omnibus traditur est" - "Trebuie să primim ceea ce este crezut pretutindeni, dintotdeauna și de către toți".

Această "definire" a Tradiției, unanim apreciată de teologii Bisericii creștine, avea totuși defectul că prin prisma ei Tradiția ar putea fi interpretată ca ceva static, ca un tezaur care s-a dat o dată pentru totdeauna. Ori, lucrarea Duhului Sfânt în istorie și în Biserică nu s-a oprit, după făgăduința Mântuitorului referitoare la Duhul Sfânt: "Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte despre toate cele ce v-am spus Eu" (Ioan 14, 26).

Această lucrare a Duhului Sfânt în Biserică, în cazul explicitării, interpretării sau dezvoltării organice a învățăturii de credință sau a Sfintei Scripturi, s-a făcut în istoria Bisericii prin Sfinții Părinți și prin Sinoadele ecumenice. Pe de-o parte însă, această explicitare, interpretare sau dezvoltare organică se face în spiritul predicii Mântuitorului, a Apostolilor și a urmașilor lor; iar pe de altă parte, aceste dezvoltări organice, interpretări sau explicitări trebuie să primească girul Bisericii universale, să fie receptate de conștiința eclesială în timp.

Cât timp această validare a conștiinței Bisericii nu are loc, aceste învățături, explicitări, interpretări sau dezvoltări organice rămân niște păreri/opinii teologice, sau niște tradiții bisericești.

Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură

De la moartea Mântuitorului Iisus Hristos și până la compunerea primelor scrieri inspirate de către sfinții Apostoli, învățătura creștină s-a transmis prin viu grai. Din această transmisie orală s-au născut diferite scrieri, au constituit în timp ceea ce numim azi Noul Testament. Evanghelistul Luca zice în prologul evangheliei sale ca a studiat toate documentele despre Iisus pe care le-a putut găsi (Luca 1, 1-3).

Așadar, Noul Testament s-a născut din această Tradiție, în cadrul Bisericii (alte compoziții care pretindeau a fi inspirate au circulat și înainte și după, în comunități creștine ne-ortodoxe). Noul Testament face deci parte din Tradiție, din unul și același fluviu al vieții Duhului Sfânt în istorie.

De aceea, în Biserica Ortodoxă nu există propriu-zis diferență de "autoritate" între Sfânta Tradiție și Sfânta Scriptură.

Tradiție și inovație (înnoire) în Biserica Ortodoxă

A se vedea și

Legături externe

Bibliografie

  • A. Vedimicov, "Problema tradiției în teologia ortodoxă", MMS XXXIX (1963), nr. 3-4, p. 200-208
  • Dr. Prof. Isidor Todoran, "Sfânta Tradiție și tradiția bisericească", MA VII (1962), nr. 9-12, p. 678-685
  • Vasile, episcopul Oradei, "Caracterul Tradiției în Ortodoxie", MA XVII (1972), nr. 9-10, p. 708-714
  • Atenagoras din Eleas, "Tradiția și tradițiile", ST XVI (1964), nr. 3-4, p. 159
  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, "Caracterul permanent și mobil al tradiției", ST 3-4 / 1973, p. 140-164
  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, "Sfânta Tradiție - Definirea noțiunii și întinderea ei", Ortodoxia, nr. 1 / 1964, p. 47
  • Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, "Concepția ortodoxă despre tradiție și despre dezvoltarea doctrinei", Ortodoxia, nr. 1 / 1973, p. 5
  • Pr. Prof. I. Bria, "Tradiție și dezvoltare în teologia ortodoxă", Ortodoxia, nr. 1 / 1973, p. 18
  • Vladimir Lossky, "Tradiție și tradiții", ST XXII (1970), nr. 7-8.