Cântarea Casianei

Cântarea Casianei, cunoscută după primele cuvinte ca și Doamne, femeia ceea ce căzuse, este o cântare de pocăință, al cărei text a fost compus de Sfânta Casiana Imnografa. În text este vorba de o „femeie păcătoasă” (Luca 7, 37) care a uns pe Domnul Iisus Hristos cu „un alabastru cu mir de mare preț”, în semn de pocăință, de dragoste spre Hristos și de preînchipuire a îngropării Lui.

În Evanghelia de la Matei 26, 6-16, este femeia despre care Domnul spune „Oriunde se va propovădui Evanghelia aceasta, în toată lumea, se va spune şi ce-a făcut ea, spre pomenirea ei” (Matei 26, 13). De asemenea reacţia lui Iuda Iscarioteanul in a îl trăda pe Iisus după acest eveniment, arată iubirea lui cea rea de arginţi, pentru că mirul folosit de femeie era de mare preţ.

Unii zic că această femeie păcătoasă ar fi fost Maria Magdalena, deși tradiția Bisericii o deosebește de aceasta, ea nu are numele ei menționat în Evanghelie.

Cântarea aceasta este una din cele mai cunoscute cântări din Săptămâna Patimilor. Ea se cantă la sfârșitul Stihoavnei din Miercurea Mare, adică la Denia de marți seara și la Liturghia Darurilor mai-înainte sfințite de miercuri dimineață din Săptămâna Patimilor. Este cântată pe glasul al IV-lea plagal (glasul al VIII-lea).

Cuprins

• Istoric
• Textul
• A se vedea şi
• Sursa
• Legături externe

Istoric

Potrivit unei istorii relatate de Sfânta împărăteasă Teodora a II-a în Sinaxarul cel Mare al Bisericii Ortodoxe, stareţa Casiana îşi petrecuse întreaga după-amiază în grădină, lucrând la alcătuirea acestei cântări. Când tocmai terminase versul „Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu ”, i s-a dat de veste că însuşi împăratul Teofil venise să viziteze mănăstirea. Nedorind să-l vadă şi să fie văzută de el, ea a fugit din grădină şi s-a ascuns, în graba ei lăsând însă în urmă sulul de pergament şi pana de scris. Teofil, intrând în grădină, găseşte prima jumătate a poemului şi, într-o aluzie la gestul Casianei, adaugă: „Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns ”. După plecarea împăratului, Casiana a ieşit din ascunzătoare şi s-a reapucat să lucreze la alcătuirea cântării. Atunci, văzând fraza scrisă de el, şi-a continuat compoziţia, păstrând şi versul scris de împărat.

Textul

Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simţind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiţă, şi tânguindu-se a adus Ţie mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului şi întunecată şi fără de lună pofta păcatului. Primeşte izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoţi cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinurile inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare şi să le şterg pe ele iarăşi cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiazăzi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulţimea păcatelor mele şi adâncurile judecăţilor Tale, Mântuitorule de suflete, Izbăvitorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă.

A se vedea şi

• Casiana Imnografa

Sursa

• en:Hymn of Kassiani

Legături externe

• Casiana Călugăriţa