Preot

Acest articol face parte din seria Cler

Ordinele mari

Episcop – Preot – Diacon

Ordinele mici

Subdiacon – Citeț Cantor – Acolit

Ordine dispărute

Horepiscop – Exorcist Paznicul ușii – Diaconiță

Titluri episcopale

Patriarh – Catolicos Arhiepiscop – Mitropolit Vicar – Titular

Titluri preoțești

Protopop – Paroh Protosinghel – Sachelar Iconom – Iconom stavrofor

Titluri diaconale

Arhidiacon Protodiacon – Ierodiacon

Titluri monahale

Arhimandrit Stareț – Egumen – Econom

Adiacente

Hirotonie – Axios Veșminte Formule de adresare Distincții bisericești Exarh – Vicar

Editați această casetă

Preotul este, în Biserica Ortodoxă, persoana înzestrată cu puterea de a săvârși în parohia sa, în virtutea hirotoniei și a delegației permanente primite de la episcop, toate slujbele și lucrările sfinte de cult, necesare în viața religioasă a parohiilor, cu excepția celor care alcătuiesc dreptul exclusiv al episcopului.

Hirotonia

Un bărbat intră în rândul preoților prin Sfânta Taină a hirotoniei, care este realizată doar de un episcop. Însă este necesar și acordul credincioșilor, astfel că la momentul potrivit, membrii parohiei spun în cor cu voce tare Axios sau Vrednic este!. Înainte de a fi hirotonit în taina preoției, candidatul trebuie să fie hirotonit întâi în treapta diaconiei.

Preoții ortodocși se împart în două grupuri distincte: clerul căsătorit (clerul secular, sau "de mir") și clerul monahal. În Biserica Ortodoxă un bărbat poate fi hirotonit după căsătorie, dar atât el cât și soția sa trebuie să fie la prima căsătorie. Dacă rămâne văduv, el nu se poate recăsători și continua să fie preot.

În general, dacă un celibatar este hirotonit, el trebuie să devină monah pentru a-și putea păstra preoția ^{[citare / referință critică necesară]}.

Un preot-călugăr este numit ieromonah.

Preoția

În învățătura de credință a Bisericii este precizat că toți clericii trebuie să se străduiască să realizeze lucrarea Harului primit de ei prin "punerea mâinilor" în cel mai bun mod cu putință. Dar Biserica învață că realitatea și eficacitatea Sfintelor Taine ale Bisericii realizate de preoți nu depind de virtuțile lor personale, ci de prezența și lucrarea lui Iisus Hristos, Care acționează în Biserica Sa prin Sfântul Duh. Astfel, preoția este un dar al Bisericii - Trupul lui Hristos în istorie -, în slujba comunități eclesiale, iar nu un dar personal al celui care devine preot. La fel se întâmplă și în cazul episcopilor, unde Hristos este cel care lucrează ca învățător, păstor bun, iertător și vindecător. Hristos este cel care șterge păcatele și vindecă bolile fizice, mentale și spirituale ale lumii întregi. Preotul este icoana lui Hristos.

În exercițiul funcțiunii sale liturgice, preotul ortodox îndeplinește un rol dublu: pe de o parte, în virtutea harului sfânt primit de la episcop prin hirotonie, el este un slujitor al lui Dumnezeu, un reprezentant sau continuator al preoției Mântuitorului, iar pe de alta el este un interpret, delegat al Bisericii, adică al obștii credincioșilor pe care îi păstorește, fiindcă el se roagă nu numai în numele său personal ci și în numele credincioșilor și pentru ei. Ca reprezentant al credincioșilor, el prezintă lui Dumnezeu cuvenita ofrandă a acestora, adică darurile, închinarea și rugăciunile lor, iar ca vas ales al harului, el transmite credincioșilor ceea ce vine de la Dumnezeu, adică harul dumnezeiesc, iertarea păcatelor, viața veșnică și, în general, toate darurile spirituale și bunătățile materiale pe care le primim de la Dumnezeu. Preotul slujitor este astfel verigă de legătură între Dumnezeu și credincios, între cer și pământ. Acest lucru este vizibil în practica liturgică a Bisericii Ortodoxe, unde preotul este, pe de-o parte, cu fața la Răsărit (și cu spatele la credincioși) când poartă rugăciunea sau ofranda poporului credincioșilor în fața Tronului lui Dumnezeu, și, pe de altă parte, cu fața la credincioși, atunci când poartă cuvântul lui Dumnezeu către ei (de exemplu: citirea Evangheliei, predica).

Ca semn că nu are deplinătatea puterii sacramentale, preotul binecuvântează cu o singură mână (dreapta).

În mod normal, preoții au funcția de preoți de parohie, funcție care în Biserica Primară era deținută de episcopi. Ei sunt liderii comunității locale de creștini. Ei prezidează la Sfânta Liturghie și învață, predică, sfătuiesc și exercită funcția de iertare și vindecare.

Deoarece preoții sunt numiți de episcop și aparțin acelei comunități unde au fost numiți, ei nu au autoritatea sau datoria de a sluji în afara propriei comunități. Pe Sfânta Masă din altarul fiecărei parohii, există o țesătură numită antimis, semnată de episcop, care semnifică permisiunea dată acelei comunități de a se întâlni și acționa ca Biserica. Fără antimis, preotul și poporul de credincioși ai comunității nu pot sluji în mod legitim.

Istoric

Organizarea inițială a Bisericilor creștine din Palestina era similară cu cea din sinagoga evreilor, care erau guvernați de un sinod de bătrâni (presbyteroi). În Fapte 11,30 și 15,22, vedem acest sistem colegial de guvernare în Ierusalim iar în Fapte 14,23, Apostolul Pavel hirotonește bătrâni, înțelepți în bisericile pe care le fondează. Inițial, acești preoți erau aparent aceiași cu supraveghetorii (episkopoi, episcopi), așa cum indică versetele Fapte 20,17 și Tit 1;5,7, iar termenii erau interschimbabili ^{[citare / referință critică necesară]}.

Curând după perioada Noului Testament, după moartea Apostolilor, a apărut o diferențiere în utilizarea celor doi termeni sinonimi, ducând astfel la apariția a două ranguri diferite: episcopul și preotul. Episcopul era înțeles, în principal, ca președintele unei grupări de preoți, și astfel episcopul a început să se distingă atât în cinstea acordată cât și în prerogative față de preot, care erau văzuți ca avându-și autoritatea derivată din cea a episcopului prin delegare. Distincția dintre preot și episcop începe să fie făcută destul de curând după perioada apostolică, așa cum observăm din scrierile din secolul al II-lea ale Sfântului Ignatie de Antiohia, care folosește termenii consistent și clar pentru a se referi la două funcțiuni distincte (împreună cu diacon).

Inițial, fiecare comunitate locală își avea episcopul ei, în Biserică. Ulterior, pe măsură ce numărul credincioșilor și comunităților creșteau, comunitățile locale au început să nu mai fie coordonate direct de un episcop. Episcopul dintr-un oraș mare va începe să numească preoți care să îngrijească de turma din fiecare comunitate, acționând ca un delegat al său.

Forme de adresare

Adesea, credincioșii se adresează preoților (dar și monahilor) cu apelativul Părinte. Aceasta nu este o formulă de adresare oficială, ci mai degrabă un apelativ informal care constituie totodată o amintire directă a rolului preotului de părinte duhovnicesc al comunității sale. Adeseori, apelativul este urmat de prenumele preotului.

Formula oficială de adresare (în corespondență, dar și, pe alocuri, în practica liturgică) pentru preoții de mir este cea de Cucernice sau Prea Cucernice Părinte (cea din urmă fiind folosită pentru preoții cinstiți în mod deosebit, care ocupă o funcție anume, precum protopopii sau sunt purtătorii unor distincții bisericești).

În Biserica Ortodoxă Română, pentru purtătorii unor ranguri bisericești este uneori inclus și rangul în formula de adresare (de ex.: Prea-Cucernice Părinte Protopop), caz în care numele acestuia poate fi omis.

Monahii care sunt hirotoniți în treapta preoției sunt cunoscuți sub numele de preot-călugăr sau ieromonah. Pentru ieromonahi, titulatura oficială este de Cuvioase sau Prea-Cuvioase Părinte (cea din urmă mai ales pentru arhimandriți).

În Bisericile de origine slavă, precum Biserica Ortodoxă Rusă sau Biserica Ortodoxă din America, se mai consideră potrivit și tradițional să se facă referire la un preot cu formula "Preotul Nume" sau "Protopopul Nume".

Pe scurt

Formulele de adresare pentru/cu referire la preoții de mir:

• Părinte (informal)
• Cucernice Părinte (Prenume Nume)
• Prea-Cucernice Părinte (+Protopop)

Pentru preoții-călugări:

• Părinte
• Cuvioase Părinte
• Prea-Cuvioase Părinte

A se vedea și

• Cler (formule de adresare)

Izvoare

• (en) Liddell & Scott, An Intermediate Greek-English Lexicon, pp. 301, 668
• (en) The Compact Edition of the Oxford English Dictionary, p. 2297
• (en) The Oxford Dictionary of the Christian Church (3rd ed.), p. 1322
• (ro) Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică, E.I.B.M.B.O.R., 2002

Legături externe

• Priest pe Wikipedia în limba engleză